a)împrejurarile în care fapta a fost savârsita;
b)gradul de vinovatie a salariatului;
c)consecintele abaterii disciplinare;
d)comportarea generala în serviciu a salariatului;
e)eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
În consecinta, individualizarea sanctiunii se face în functie de criteriile prevazute la art.250 din Codul Muncii.
În consecinta, individualizarea sanctiunii se face în functie de criteriile prevazute la art.250 din Codul Muncii.
Faptul ca „sustragerea de bunuri” a fost considerata abatere disciplinara grava prin prevederile regulamentului intern si ale Contractului colectiv de la nivel de unitate, nu înseamna ca sanctiunea disciplinara cea mai grava intervine în mod automat, fara a tine cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul muncii.
Este adevarat ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, însa instanta are dreptul sa verifice legalitatea si temeinicia aplicarii sanctiunii disciplinare.
Este adevarat ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, însa instanta are dreptul sa verifice legalitatea si temeinicia aplicarii sanctiunii disciplinare.
Nu exista nicio prevedere legala care sa interzica instantei de jurisdictia muncii înlocuirea sanctiunii disciplinare cu una mai usoara.
Nu exista nicio prevedere legala care sa interzica instantei de jurisdictia muncii înlocuirea sanctiunii disciplinare cu una mai usoara.
Nu poate fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdictie în prerogativele disciplinare care apartin angajatorului.
Nu poate fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdictie în prerogativele disciplinare care apartin angajatorului.
Prerogativa angajatorului de a dispune sanctionarea înceteaza odata cu aplicarea acesteia. Din acest moment intra în joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdictional al actului de sanctionare disciplinara.
Prerogativa angajatorului de a dispune sanctionarea înceteaza odata cu aplicarea acesteia. Din acest moment intra în joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdictional al actului de sanctionare disciplinara.
Art. 250 din Codul Muncii
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11113/118/2011 reclamanta A.D. a chemat în judecata pe pârâtul S.N. Constanta, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 394/03.08.2011 emisa de pârât si reangajarea sa în functia anterior detinuta.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia contestata s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului sau de munca, masura cu care nu este de acord.
Astfel, a învederat reclamanta ca la data de 22.07.2011, la controlul efectuat asupra sa la poarta de acces a santierului, au fost gasiti în bagajul personal 2 l de diluant si 2 l de vopsea, produse ramase de pe urma spalarii pompei de vopsit si care erau în realitate reziduuri.
A precizat totodata reclamanta ca este la prima abatere disciplinara savârsita, iar prin desfacerea contractului de munca a fost lipsita de orice sursa de venit, în conditiile în care are în întretinere doi copii si un parinte în vârsta.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar decizia nr. 394/03.08.2011.
În aparare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei.
Pe aceasta cale, pârâtul a sustinut ca reclamanta a fost încadrata în meseria de vopsitor industrial, iar la data de 22.07.2011 a fost depistata la iesirea din unitate având asupra sa o cantitate de 2 litri diluant si 2 litri vopsea de culoare bronz. În aceste împrejurari, reclamanta a fost convocata pentru efectuarea cercetarii disciplinare, ocazie cu care si-a recunoscut vinovatia în savârsirea faptei.
A mai subliniat pârâtul ca prin dispozitiile art. 49 alin.1 lit. b din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate si valabil în perioada 2011 – 2015, fapta de sustragere de bunuri apartinând unitatii a fost calificata ca fiind abatere disciplinara grava care justifica desfacerea contractului individual de munca. În plus, reclamanta avea cunostinta despre aceste prevederi contractuale, precum si de împrejurarea ca societatea aplica unitar masura de sanctionare a salariatilor care sustrag bunuri ce apartin unitatii, în scopul impunerii unor criterii obiective de disciplina.
Prin sentinta civila nr.6345 din data de 02 decembrie 2011, pronuntata în dosarul civil nr.11113/118/2011, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea formulata de reclamanta A.D., domiciliata în Constanta, …, în contradictoriu cu pârâtul S.N. CONSTANTA SA cu sediul în Constanta, …, având ca obiect contestatie decizie de concediere.
A anulat în parte decizia nr. 394/03.08.2011 si înlocuieste sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza al reclamantei cu 10% pentru 3 luni.
A dispus reintegrarea reclamantei în functia detinuta anterior emiterii deciziei anulate.
A obligat pârâta la plata catre reclamanta a drepturilor banesti cuvenite de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta a fost angajata societatii pârâte în functia de vopsitor industrial.
La data de 22.07.2010, reclamanta a fost depistata de agentul de paza, la iesirea din incinta unitatii, având asupra sa 2 litri de diluant si 2 litri de vopsea de culoare bronz. În urma cercetarii disciplinare efectuate la data de 25.07.2011, s-a stabilit ca reclamanta se face vinovata de încalcarea prevederilor art. 49 lit. b si art. 173 lit.”a” din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, precum si a dispozitiilor art. 13.7, art.13.17 si art. 14.7 din Regulamentul Intern.
În consecinta, a fost emisa decizia nr. 394/03.08.2011, prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantei, fapta savârsita fiind apreciata ca o abatere disciplinara grava.
Prin contestatia de fata, reclamanta nu a negat evenimentul din data de 22.07.2010, dar a sustinut ca sanctiunea aplicata este mult prea severa în raport cu gravitatea faptei si cu circumstantele sale personale.
A sustinut astfel reclamanta ca substantele gasite asupra sa la controlul agentului de paza reprezentau reziduuri, lipsite de valoare si imposibil de refolosit de unitate în cadrul altor procese tehnologice. Aceste afirmatii ale reclamantei sunt infirmate însa prin concluziile raportului întocmit la nivel de unitate de comisia special constituita în vederea expertizarii vopselei sustrase, concluzii potrivit cu care vopseaua este folosita integral în procesul de productie si nu rezulta reziduuri în urma folosirii ei.
În concluzie, la data de 22.07.2011 reclamanta a încercat sa îsi însuseasca din incinta unitatii o cantitate de 2 l diluant si 2 l vopsea de culoare argintie, fiind descoperita la iesirea din santier.În mod evident, tentativa de sustragere a unor bunuri din patrimoniul unitatii angajatoare constituie abatere disciplinara si justifica exercitarea de catre angajator a prerogativei disciplinare, în conditiile art. 247 Codul muncii.
În ce priveste sanctiunea efectiv aplicata, pârâtul a invocat dispozitiile art. 49 alin.1 lit. b din contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate, potrivit cu care se considera abateri grave care justifica desfacerea contractului individual de munca sustragerea, favorizarea sau tainuirea sustragerii de bunuri apartinând unitatii sau salariatilor acesteia.
O asemenea dispozitie contractuala nu poate fi interpretata însa în sensul ca, odata constatata existenta abaterii disciplinare calificata ca atare de text, sanctiunea care intervine în mod automat si invariabil este cea a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca. O astfel de concluzie ar lasa în mod clar loc arbitrariului în aplicarea sanctiunii disciplinare de catre angajator, din moment ce s-ar permite ignorarea criteriilor de individualizare expres si cumulativ prevazute de art. 250 Codul muncii, criterii ce vizeaza împrejurarile în care fapta a fost savârsita, gardul de vinovatie al salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala în serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
Or, în cazul de fata, în mod evident pârâtul nu a tinut cont de aceste criterii, considerând ca simpla calificare a faptei savârsite de reclamanta ca fiind o abatere disciplinara grava justifica eludarea dispozitiilor art. 250 Codul muncii.
Cum instanta este competenta sa verifice legalitatea masurii dispuse de angajator, ea are si posibilitatea de a reindividualiza sanctiunea aplicata salariatului, aplicând o sanctiune mai usoara, prin reaprecierea criteriilor impuse de lege. Atât în doctrina, cât si în practica judiciara, s-a admis ca prin recunoasterea cenzurii instantei asupra împrejurarilor în care s-a aplicat sanctiunea, se da expresie liberului acces la justitie al salariatului, care în caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu.
În cauza de fata, prin raportare la toate criteriile enumerate de art. 250 Codul muncii, instanta apreciaza ca nu este justificata aplicarea celei severe sanctiuni. Astfel, nu se pot neglija împrejurarile concrete ale faptei-care a presupus încercarea de sustragere a unei cantitati mici de produse apartinând unitatii angajatoare, urmarea produsa-care nu a fost una de rezultat, precum si circumstantele personale ale reclamantei, retinute prin chiar decizia de concediere, respectiv caracterizarea acesteia ca fiind o persoana constiincioasa, cu disponibilitate la solicitarile pentru munca peste program, fara absente nemotivate si care nu a mai fost sanctionata disciplinar anterior.
Pentru toate aceste motive, instanta retine ca prin raportare la circumstantele concrete ale spetei, corespondentul punitiv al acesteia trebuie sa se regaseasca într-o sanctiunea mai usoara decât cea a desfacerii disciplinare a desfacerii contractului individual de munca, astfel ca va proceda la reindividualizarea sanctiunii, urmând sa admita în parte cererea reclamantei.
Având în vedere si prevederile art. 33 din Regulamentul Intern al unitatii, care enumara sanctiunile disciplinare aplicabile în ordine gravitatii lor, urmeaza a se dispune înlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza al reclamantei cu 10% pentru 3 luni. Interesul pârâtului în realizarea rolului preventiv al sanctiunii disciplinare, în vederea descurajarii unor fapte similare, poate fi realizat si prin aplicarea unei sanctiuni mai putin severe, dar care se înscrie în antecedenta disciplinara a salariatului si produce efecte directe în privinta drepturilor banesti acordate acestuia.
Se va dispune deci reintegrarea reclamantei în functia anterior detinuta si obligarea pârâtului la plata catre reclamanta a drepturilor banesti cuvenite de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva reintegrare.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâtul S.N. CONSTANTA S.A., criticând-o sub urmatoarele aspecte:
Critica solutia instantei de fond întrucât aceasta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii iar hotarârea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Prin Raportul de eveniment înregistrat sub nr.14045/25.07.2011 – întocmit de D.R. – seful de tura al firmei S.C. „H.H.” SRL care asigura paza societatii, se aduce la cunostinta conducerii ca în data de 22.07.2011 în jurul orelor 17,17, s-a procedat de catre agentul de interventie al firmei de paza – D.R. la retinerea pentru control a salariatei A.D.
Reclamanta îsi recunoaste vinovatia atât în declaratia data în data de 22.07.2011, atasata la Raportul de eveniment cât si în Nota explicativa, data de catre reclamanta în cadrul cercetarii disciplinare prealabile.
Drept urmare, întrucât fapta reclamantei este considerata abatere disciplinara grava ce justifica desfacerea contractului individual de munca, prin încalcarea prevederilor Regulamentului Intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, societatea a procedat la concedierea acesteia conform art.61 lit.”a” din Codul Muncii comunicându-i acesteia decizia de sanctionare disciplinara nr.394 din 03.08.2011 – fila 14 dosar, în temeiul prevederilor art.61 lit.”a” din Codul Muncii, pentru furt.
Critica formulata de reclamanta prin contestatie ca ar fi trebuit sa i se aplice o alta sanctiune graduala nu se sustine. Subliniaza ca reclamanta avea cunostinta de faptul ca pârâta aplica unitar masura de sanctionare a salariatilor ce sustrag bunuri apartinând societatii iar Contractul colectiv de munca la nivel de unitate prevede faptul ca se considera abatere grava care justifica desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
S.N. Constanta S.A. a stabilit prin norme interne dispozitii care prevad ca salariatul sa se preocupe permanent de buna desfasurare a activitatii, sa nu aiba alte preocupari cât îsi desfasoara munca, sa protejeze patrimoniul societatii, sa nu scoata din incinta societatii prin orice mijloace bunuri materiale apartinând unitatii, fara documente de iesire eliberate de cei în drept.
Dispozitiile art. 247 din Codul Muncii prevad ca: „angajatorul dispune de prerogativa disciplinara având dreptul de a aplica potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara” prin aceasta întelegându-se potrivit alin.2 din acelasi articol „fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, ordinul si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici”, pârâtul a dispus în consecinta încetarea raporturilor de munca cu reclamanta.
Întrucât motivatiile reclamantei nu au putut fi retinute ca elemente exoneratoare de raspundere în cadrul cercetarii disciplinare prealabile, fapta de sustragere de bunuri apartinând societatii fiind recunoscuta prin semnatura, apararile acesteia au fost înlaturate, reclamanta facându-se vinovata de încalcarea cu vinovatie a prevederilor regulamentului intern, contractului colectiv de munca la nivel de societate, contractului individual de munca, a deciziilor si dispozitiilor legale ale sefilor ierarhici.
Critica motivatia instantei de fond care a statuat faptul ca pârâtul nu a tinut cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul Muncii si ca nu este justificata aplicarea celei mai severe sanctiuni.
Codul Muncii nu stabileste, în mod imperativ, ordinea de aplicare a sanctiunilor, astfel ca angajatorul este îndreptatit ca în functie de fapta savârsita, urmarile produse si vinovatia faptuitorului, sa ia masura desfacerii contractului de munca fara a fi obligat de a adopta o masura disciplinara mai grava, abia dupa ce a dispus una mai usoara.
Instanta a apreciat în mod eronat ca nu este justificata aplicarea celei mai severe sanctiuni, maniera de a interpreta de catre societate a modului de aplicare a sanctiunilor este corelata cu prevederile Regulamentului Intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de societate existente, în care se prevad în mod explicit abaterile disciplinare pentru care angajatorul va dispune desfacerea disciplinara a Contractului individual de munca, prevederi pe care reclamanta le cunostea si pe care de altfel le-a recunoscut.
Aceste masuri sunt luate tocmai pentru a descuraja astfel de fapte si considera ca atitudinea instantei de a anula o astfel de decizie cu obligarea reintegrarii nu este corecta fata de ceilalti salariati care-si exercita atributiile cu buna credinta si nu încalca regulamentul si ordinele emise de societate, fiind astfel încurajate faptele de furt din patrimoniul societatii si, pe de alta parte, este afectata si imaginea societatii si prerogativa disciplinara conferita de catre legiuitor.
De asemenea, instanta nu a tinut cont de faptul ca angajatorul a stabilit prin Regulamentul Intern si Contractul colectiv de munca la nivel de unitate faptele ce constituie abateri de la disciplina muncii si în aplicarea sanctiunii de desfacere a contractului de munca al reclamantei a tinut cont tocmai de fapta ilicita.
Considera ca tocmai instanta de fond a retinut eronat dispozitiile art.250 din Codul Muncii, având în vedere fapta de furt si nu a tinut cont de:
-împrejurarile în care a fost savârsita fapta;
-gradul de vinovatie;
-gradul de vinovatie;
-consecintele faptei de sustragere a vopselei.
-consecintele faptei de sustragere a vopselei.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
La data de 22.07.2011, reclamanta a fost depistata de agentul de paza la iesirea din incinta unitatii, având asupra sa 2 litri de diluant si 2 litri de vopsea de culoare bronz.
În urma cercetarii disciplinare efectuate la data de 25.07.2011 s-a stabilit ca reclamanta se face vinovata de încalcarea prevederilor art.49 si art.173 lit.”a” din Contractul colectiv de munca la nivel unitate, precum si de dispozitiile art.13.7, art.13.17 si art.14.7 din Regulamentul Intern.
A fost emisa decizia nr.394/03.08.2011 prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a Contractului individual de munca al reclamantei, fapta savârsita fiind apreciata ca o abatere disciplinara grava.
Prin contestatia formulata reclamanta nu a negat evenimentul din data de 22.07.2011, dar a sustinut ca sanctiunea aplicata este mult prea severa în raport cu gravitatea faptei si cu circumstantele sale personale.
Potrivit art. 250 din Codul Muncii: „angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare savârsite de salariat, avându-se în vedere urmatoarele:
f)împrejurarile în care fapta a fost savârsita;
g)gradul de vinovatie a salariatului;
h)consecintele abaterii disciplinare;
i)comportarea generala în serviciu a salariatului;
j)eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Raportat la aceste criterii, în mod corect prima instanta a apreciat ca nu se justifica aplicarea celei mai severe sanctiuni, fata de împrejurarile concrete ale faptei, respectiv sustragerea unei cantitati mici de produse, urmarea produsa, care nu a fost una de rezultat, precum si circumstantele personale ale reclamantei respectiv caracterizarea acesteia ca fiind o persoana constiincioasa, cu disponibilitate la solicitarile pentru munca peste program, fara absente nemotivate si care nu a mai fost sanctionata disciplinar anterior.
Faptul ca „sustragerea de bunuri” a fost considerata abatere disciplinara grava prin prevederile regulamentului intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, nu înseamna ca sanctiunea disciplinara cea mai grava intervine în mod automat, fara a tine cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul muncii.
Acest control, în lipsa unei limitari legale exprese, include si dreptul organului jurisdictional de a înlocui o sanctiune disciplinara cu una mai usoara.
Daca nu s-ar recunoaste organului de jurisdictie a muncii si dreptul de a înlocui sanctiunea aplicata cu alta mai usoara, în cazul în care se retine existenta abaterii, ci numai anularea sanctiunii initiale, ar însemna ca salariatul sa ramâna nesanctionat.
În consecinta, instanta de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecatii, iar hotarârea pronuntata a fost data cu aplicarea corecta a legii.
