DOSAR nr. 58249/3/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA a VII a CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 9092
Sedinta Publică de la 28.11.2011
Tribunalul constituit:
Preşedinte: JUDECATOR SINDIC – PREPELIŢĂ NICOLAE
Grefier: COMAN VALENTINA
Pe rol fiind soluţionarea cauzei comerciale, având ca obiect cerere formulată în temeiul dispoziilor legii 85/2006 formulata de contestatoarea TF, având ca obiect contestaţie împotriva anunţului de vânzare, în contradictoriu cu debitoarea GCM-
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 21.11.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 28.11.2011, când a pronunţat prezenta sentinţă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă constată următoarele:
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la data de 20 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 2062/3/2010 creditorul B a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului GCM, care se află în stare de şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 543.777,14 lei.
În motivarea în fapt creditoarea arată că a prestat servicii de antrepriză construcţii debitoarei în sumă de 543.777,14 lei, emiţând facturi fiscale ce însumează această sumă, ce nu a fost achitată.
În drept, s-au invocat dispoziţiile din privind procedura insolventei.
În temeiul art. 242, alin. 2 din s-a cerut judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.
La solicitarea instanţei s-a depus la dosar certificatul de furnizare informaţii de la ORCB din care reiese că debitoarea este dizolvată în temeiul art. 237 din Legea 31/1991.
Conform art. 33 al. 1 din lege, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta necontestând starea de insolvenţă.
La data de 21.06.2010 s-a pronunţat Sentinţa comercială nr. 4680 prin care s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea GCM şi a fost numit administrator judiciar CII TLM.
Prin sentinţa de deschidere s-au stabilit următoarele termene: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 21 august 2010; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 21 septembrie 2010; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 22 octombrie 2010; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 27 septembrie 2010.
Adresa de numire a fost primită de lichidatorul judiciar la data de 20 septembrie 2010, însă acesta aflase telefonic de numire de la creditorul BC la data de 18 august 2010.
La data de 10 septembrie 2010 a fost trimisă spre publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, notificarea deschiderii procedurii.
La data de 23 septembrie 2010 s-a afişat tabelul preliminar în care sunt trecuţi, în calitate de creditori: B, creditor garantat, BC, DGFP, AS, DVBL şi SCCB.
La data de 7 martie 2011 a fost pronunţată Sentinţa comercială nr. 1681 prin care s-a admis cererea creditorului B în contradictoriu cu debitorul GCM şi în temeiul art. 39 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei s-a dispus ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu privire la creanţa creditorului B şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116 – 118 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1 din aceiaşi lege, a imobilului compus din: teren intravilan în suprafaţă de 1.100 mp şi construcţie minihotel S+D+P+2E+M situată pe acest teren, având o suprafaţă utilă de 2.300 mp, situat în Jud. Braşov, localitatea Predeal, având nr. cadastral , înscris în CF prin încheierile XXXX ipotecat în favoarea B. prin Contractele de ipotecă autentificate sub nr.738/01.07.2004, nr. 1496/05. 12.2005, nr.323/13.04.2006 şi respectiv nr.845/04.04.2007.
Sub nr. 58249/3/2011, la data de 29 august 2011, pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, a fost înregistrată contestaţia administratorului special al debitoarei GCM, TF, împotriva Anunţului de Vanzare publicat de către Administratorul Judiciar Tanase Luminiţa pe site-ul www.luminitatanase.ro la data de 24.08.2011, anunţ privind vanzarea directa cu supraofertare a “Hotelului SKI&SKY” situat in Predeal, si a procedurii de negociere directa stabilita in acest anunţ de CII TLM, solicitând anularea in totalitate a Anunţului de vanzare, suspendarea efectelor acestui act al administratorului judiciar precum si a procedurii de vanzare directa in temeiul art. 21 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Administratorul special susţine că anunţul de vanzare precum si procedura la care face referire sunt adoptate cu incalcarea normelor imperative stipulate in art. 116, 118 din Legea nr. 85/2006, nu exista niciun regulament privind aceasta vanzare care sa fie aprobat de Adunarea Creditorilor, la baza acestui anunţ de vanzare sta o hotarare a Adunării Creditorilor nelegal convocata, care nu a avut ca punct pe ordinea de zi dezbaterea schimbării modalitatii de valorificare si nici noile reguli de vanzare, procedurile de vanzare au fost efectuate fara formalitatile de publicitate prevăzute de lege (singura publicare fiind cea de pe site-ul administratorului judiciar).
In fapt, arată administratorul special in cadrul procedurii generale de insolventa a debitoarei GCM s-a decis vanzarea imobilului HOTEL SKI & SKY, prin licitatie publica procedura cu strigare. In acest sens, lichidatorul a supus adunarii creditorilor Regulamentul de vanzare la licitatie publica, care a fost aprobat si in acest fel s-a initiat aceasta procedura.
In acest regulament se mentioneaza ca vor avea loc 3 licitatii, fara ca la a treia licitatie preţul să scadă sub 80% din valoarea stabilita in raportul de evaluare. Daca nu se va vinde nici la acest pret, se va convoca o noua Adunare a Creditorilor.
La prima licitatie nu s-a prezentat nicio persoana interesata, iar la a doua licitatie imobilul a fost adjudecat de S.C. SKY HOTEL SRL, care insa nu a achitat preţul de adjudecare de 833.400 EUR (fara TVA).
Ulterior, adjudecatarul a solicitat amanarea la plata. Totodata, au fost depuse inca 2 oferte din partea AM pentru suma de 823.400 EUR (fara TVA) si de către DS pentru suma de 835.500 EUR (fara TVA).
Pentru niciuna dintre licitatiile ce au avut loc, administratorul judiciar nu a efectuat procedura de publicare a vanzarii decât pe site-ul sau (asa cum a fost publicat si anunţul de vanzare atacat), fara a aduce la cunoştinţa publicului vanzarea imobilului.
Administratorul judiciar LT, trecând peste prevederile Regulamentului de vanzare aprobat de Adunarea Creditorilor precum si peste prevederile Codului de Procedura Civila care completeaza procedura de vanzare stabilita de Legea 85/2006 si condiţiile particulare lacunare, stabilite de creditori, a procedat la convocarea adunarii creditorilor pentru data de 16.08.2011 ora 9,00, avand ca ordine de zi discutarea reluării procedurii de licitatie conform regulamentului de vanzare si discutarea ofertei SH si a AT (oferta formulata de DS. fiind depusa ulterior comunicării convocatorului).
Adunarea creditorilor din 16.08.2011, prin votul B (creditor majoritar cu 64,5% din total masa credala si 75,8% din masa credala prezenta in adunare) a decis sa nu se mai reia procedura de licitatie, sa se acorde un termen de plata fostului adjudecatar pana la 18.08.2011, iar in caz de neplata, sa se accepte oferta facuta de AT cu aplicarea condiţiilor prevăzute de art. 118 din Legea nr. 85/2006 privind supraofertarea. A stabilit totodata pasul de supraofertare la 80.000 Eur (fara TVA), termenul de supraofertare de 30 de zile de la publicarea anunţului, ce va avea loc la data de 23.08.2011.
Ceilalţi creditori, participanţi la aceiaşi adunare, s-au opus acestei decizii, şi au votat pentru organizarea unei noi licitatii.
Atat convocarea cat si hotararea adoptata ca urmare a votului creditorului majoritar sunt ilegale deoarece nu ne aflam in situatia in care la cele 3 licitatii nu s-a obtinut minim 80% din preţul de evaluare ci ne aflam in momentul in care la cea de-a doua licitatie s-a adjudecat imobilului insa adjudecatarul nu a achitat restul de pret in termenul de 30 de zile.
In aceasta situatie administratorul judiciar avea obligaţia sa organizeze o noua licitatie (respectiv cea de-a treia), in condiţiile Regulamentului de vanzare si a art. 513 Cod Proc. Civ.
Astfel, “procedura licitatiei publice ” (hotarâtă anterior de adunarea creditorilor), putea avea, din punct de vedere legal, urmatoarea desfasurare:
Fie imobilul se va scoate la vanzare in cadrul a 3 licitatii successive (cu scaderea succesiva a preţului cu 10%) si se va incheia actul de adjudecare si contractul de vanzare-cumparare autentic cu persoana adjudecatara;
Fie, in situatia in care un adjudecatar (din cadrul celor 3 licitatii aprobate) nu achita preţul se orgauizeaza o noua licitatie pana cand se va adjudeca de o persoana interesata, care va achita preţul si cu care se va incheia contractul de vanzare-cumparare authentic
Fie in cazul in care cu ocazia organizarii a 3 licitatii imobilul nu se va adjudeca, numai atunci s-ar putea supune aprobarii creditorilor ori continuarea procedurii de licitatie cu scaderea sau nu a preţului de pornire, ori aprobarea unei alte proceduri de vanzare: negociere directa pe baza ofertei mai mari sau o combinaţie a celor doua proceduri, caz in care se va supune aprobarii creditoriulor un nou Regulament corespunzător noii proceduri.
Administratorul judiciar insa a procedat la publicarea anunţului de vanzare directa, conform hotararii creditorului majoritar din adunarea generala ce a avut loc la data de 16.08.2011. S-a stabilit ca ofertarea porneşte de la oferta ferma comunicata de AT la preţul de 832.400 eur (exclusiv TVA).
Administratorul special susţine că administratorul judiciar a făcut o serie de erori în cadrul procedurii, respectiv: a schimbat procedura de valorificare, inlocuind vanzarea la licitatie cu vanzarea directa, or acest lucru era posibil, conform Regulamnetului. numai daca pe parcursul derulării celor 3 licitatii publice nu s-a obtinut un pret echivalent a minim 80% din valoarea de evaluare; la intrunirea Adunării creditorilor nu a existat, ca punct pe ordinea de zi, un regulament de vanzare pentru eventualitatea aprobarii procedurii de vanzare directa cu supraofertare. Prin urmare, creditorii absenţi au fost privaţi de dreptul de a-si exprima votul cu privire la pasul de ofertare etc.; s-a avut ca punct de plecare oferta AT. desi preţul oferit era mai mic decât cel cu care adjudecase SH. dar si mai mic decât oferta transmisa de DS (835.500 Eur fara TVA); condiţiile de supraofertare stabilite de administratorul judiciar sunt edictate cu incalcarea grava a textului imperativ stipulat in art. 118 din Lege.
Hotararea Adunării creditorilor din 16 august 2011 prin care s-a stabilit urmarea procedurii de supraofertare precum si pragul de supraofertare s-a luat fara a avea pe ordinea de zi acest punct si fara prezenţa tuturor creditorilor .
In prezenta cauza, administratorul judiciar a introdus pe ordinea de zi aprobarea ofertei AT si cu aceasta ocazie creditorul majoritar (B) a votat inclusiv condiţiile vanzarii directe (prin supraofertare, stabilind unilateral pasul de supraofertare la suma de 80.000 Eur). Cele mentionate contravin de asemenea si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 deoarece B a votat unilateral, fara ca toti creditorii sa fie prezenţi si fara ca ordinea de zi sa aiba ca punct “aprobarea condiţiilor vanzarii directeasupra supraofertarii si a pasului de supraofertare.
O completare a punctelor de pe ordinea de zi putea fi facuta numai prin alt convocator sau numai in prezenta si votul tuturor creditorilor.
Facand aplicarea art. 14 si art. 118 din Lege, sunt nule absolut condiţiile supraofertarii stabilite de creditorul majoritar B, fara o convocare a adunarii in acest sens si fara prezenta tuturor creditorilor.
Raportandu-ne la prevederile art. 118 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar este cel care trebuie sa propună condiţiile vanzarii directe, inclusiv pasul de supraofertare si sa supună votului adunarii generale a creditorilor propunerea de vanzare.
In dezacord cu textul legal, administratorul judiciar a prevăzut o procedura derogatorie: “la preturi egale se acorda prioritate investitorului iniţial prezentat in anunţ sau, daca acesta nu supraoferteaza, celui cu nr. de înregistrare a ofertei cel mai mic. Plicurile se vor desface in prezenta ofertanţilor la data de 26.09.2011, la punctul de lucru al administratorului judiciar ora 15:00, cand se va stabili cumpărătorul “.
Prin urmare, desi textul prevede ca in cazul in care exista o alta oferta se reia procedura de supraofertare, efectuandu-se din nou procedura de publicitate, pornindu-se de aceasta data de la cel mai mare pret ofertat, totuşi administratorul judiciar prevede ca la sfarsitul primelor 30 de zile se va lua in considerare preţul mai mare oferit (rezultat dupa desfacerea ofertelor in ziua de 26.09.2011), iar la preturi egale se acorda prioritate investitorului iniţial sau ofertantului cu număr de înregistrare cel mai mic.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14, 18, 21 116, 117, 118 din Legea nr. 85/2006, art. 513 si urm. Cod Proc. Civ.
Contestaţia, legal timbrată, a fost însoţită de copia anunţului atacat, procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de 16 august 2011, primul regulament de vânzare.
CII TLM a depus întâmpinare la contestaţia administratorului special solicitând respingerea contestaţiei.
Faptul ca punctul de vedere al B, arată administratorul judiciar, nu coincide cu acela al administratorului special al debitoarei, care, in mod evident, are interese contrarii, este un aspect normal, fara ca prin aceasta sa fie adusa vreo atingere intereselor debitorului sau creditorilor. Invocarea unei eventuale atingeri aduse intereselor celorlalţi creditori putea fi invocata doar de aceştia, in cazul in care ar fi existat, observandu-se ca administratorul special al debitoarei nu are calitatea necesara pentru a invoca o pretinsa incalcare a intereselor creditorilor minoritari, aceştia avand propria lor cale de acţiune împotriva hotararii Adunării creditorilor privind modalitatea de vanzare. Este indubitabil faptul ca s-a urmat procedura de prezentare si aprobare a modalitatii de vanzare si a Regulamentului in Adunarea Generala a creditorilor, existând insa particularitati inerente cazului concret, nefiind vorba de o situatie standardizata. Astfel, in cauza s-a conturat practic situatia in care avem o combinaţie a celor doua metode de vanzare, respectiv licitatie publica si negociere directa, caz prevăzut si permis de art.116 al.2 teza 3 din Legea 85/2006, asa cum a fost modificat prin dispoziţiile art.l pct. 49 din Legea 169/2010; aceasta soluţie s-a conturat in mod implicit, decurgând in mod firesc din desfasurarea de pana acum a procedurii si din deciziile luate de creditori pe parcursul procedurii, netinand decât in mica masura de opţiunea administratorului judiciar, care a manageriat in mod efectiv si a supravegheat acţiunile creditorilor in cadrul legal al procedurii, fara a se manifesta in mod intruziv cu privire la aceste acţiuni, limitandu-se la ponderarea lor in limitele trasate de Legea 85.
Iniţial, s-a optat in cauza pentru vanzarea prin licitatie publica – procedura cu strigare, organizandu-se de altfel 2 licitatii; ulterior, fara a se renunţa la procedura licitatiei publice, aceasta procedura a fost combinata cu negocierea directa efectuata cu unul dintre ofertantii de la cele doua licitatii anterioare, respectiv ofertantul AT, care a manifestat seriozitate si buna-credinta.
Este de observat cu prioritate faptul ca adjudecatarul de la a doua licitatie, societatea SH a dat dovada de rea-credinta si s-a folosit in mod abuziv de drepturile conferite de lege, aceasta societate fiind de fapt o persoana juridica in care atat administratorul special, cat si soţia acestuia (aceasta fiind de altfel administratorul statutar al debitoarei din prezenta procedura), deţin interese si parti sociale.
Prin a doua critica se afirma ca “2) Nu exista niciun regulament privind aceasta vanzare care sa fie aprobat de Adunarea Creditorilor”.
Aceasta afirmaţie este de asemenea inexacta, atata timp cat Regulamentul invocat a fost prezentat creditorilor si aprobat de aceştia, Regulamentul nefiind contestat de niciun creditor.
Faptul ca ulterior s-a votat in favoarea acceptarii ofertei AT, renuntandu-se la organizarea celei de a treia licitatii, este un aspect diferit, care insa nu impieteaza asupra Regulamentului aprobat anterior, creditorii putând opta pentru o astfel de masura, atata timp cat interesul lor este acela al valorificării creanţelor detinute asupra debitoarei intr-un termen rezonabil.
Cat priveşte a treia critica în sensul că la baza acestui anunţ de vanzare sta o hotarare a Adunării Creditorilor nelegal convocata, care nu a avut ca punct pe ordinea de zi dezbaterea schimbării modalitatii de valorificare si nici noile reguli de vanzare”, se observa faptul ca nici aceasta nu este fondata. Un prim aspect de observat este insa lipsa calitatii administratorului special de a formula critici privind Adunarea creditorilor invocata, atata timp cat legislaţia in vigoare prevede ca dreptul la acţiune cu privire la aceasta aparţine in mod exclusiv creditorilor, conform art. 14 al. 7 din Legea 85/2006.
Legea 85 nu conferă administratorului special posibilitatea de a ataca masurile luate de Adunarea creditorilor, ci doar masurile luate de administratorul judiciar, astfel ca ne aflam in situatia unei lipse a calitatii procesuale active a administratoriului special cu privire la hotararile Adunării creditorilor.
Astfel, atata timp cat niciunul dintre creditori nu a formulat nicio acţiune prin care sa atace respectiva adunare a creditorilor, hotararile adunarii respective isi produc din plin efectele.
A patra critica se refera la faptul ca “Procedurile de vanzare au fost efectuate fara formalitatile de publicitate prevăzute de lege (singura publicare fiind cea de pe site-ul administratorului judiciar), critica respectiva fiind nefondata, pe de o parte, iar pe de alta parte se constatata lipsa calitatii si lipsa interesului (interesul văzut ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile) in ceea ce priveşte invocarea acestor critici de către administratorul special.
Cat priveşte critica potrivit careia s-ar fi procedat la stabilirea preţului fara a se lua in considerare valoarea dotărilor hotelului, va rugam sa observaţi faptul ca si aceasta critica este nefondata.
In acest sens, este nota evaluatorului DD, prin care se arata in mod explicit faptul ca “valoarea proprietatii imobiliare (constructii si teren), inclusiv valoarea echipamentelor si dotărilor hotelului este de 831,504 euro (3,421,303 ron).
La termenul din data de 10 octombrie 2011 contestatorul a depus o precizare la contestaţie arătând că-şi întemeiează contestatia pe prevederile art. 18 lit. c si art. 21 alin. 2 din Legea 85/2006, aceasta fiind formulată impotriva masurilor luate de administratorul judiciar pentru vanzarea imobilului – hotel situat in Predeal, concretizate in anunţul de vanzare din data de 24.08.2011.
A mai arătat administratorul special în precizare că la cererea creditorului majoritar B, instanta de judecata a dispus ridicarea suspendării prevăzute Ia art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insoventei, si valorificarea imediata a imobilului aparţinând debitoarei.
Deşi nu au fost tinute toate şedinţele de licitatie, in conformitate cu prevederile regulamentului de vanzare susmenţionat, administratorul judiciar a procedat la o alta convocare a adunarii creditorilor, in care, desi nu era inclusa pe ordinea de zi, s-a procedat la schimbarea modalitaţii de vanzare, respectiv negocierea directa.
Ca urmare a schimbării modalitatii de vanzare, administratorul judiciar a publicat pe site-ul sau anunţul de vanzare din data de 24.08.2011. Prin anunţul de vanzare, susmenţionat, administratorul judiciar scoate la vanzare atat imobilul cat si toate dotările acestuia.
Masurile luate de administratorul judiciar cu privire la vanzarea imobilului sunt vădit nelegale, excedând încuviinţării date de instanta de judecata prin hotararea judecătorească din 07.03.2011, prin care, in temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2006 s-a ridicat masura suspendării executării silite si s-a încuviinţat vanzarea imobilului in condiţiile art. 116- 118 din Legea nr. 85/2006 .
Astfel, susţine administratorul special prin hotararea judecătorului sindic s-a aprobat vanzarea numai a imobilului cu privire la care creditorul B are constituite drepturi de ipoteca.
In categoria „dotărilor intra întreg mobilierul, aparatura, echipamentele si toate bunurile de inventar (accesorii camere, aparatura bucătărie, vesela, corpuri de iluminai de sinestatatoare etc.) cu care este dotat hotelul pentru prestarea corespunzătoare a activitatii de cazare si restaurant.
Acestea sunt bunuri mobile si nu sunt afectate de garanţie in favoarea B deci nu sunt exceptate de suspendarea executării silite prin hotararea judecaroreasca susmenţionata .
In consecinţa, nu pot forma obiectul vanzarii in aceasta faza a procedurii.
Bunurile mobile susmenţionate nu au fost evaluate si nu au fost avute in vedere in stabilirea preţului de oferta, nici de creditori si nici de evaluator.
Faţă de precizarea făcută la termenul din data de 10 octombrie 2011, instanţa constată că trebuie să se pronunţe asupra contestaţiei administratorului special TF, la masurilor luate de administratorul judiciar pentru vanzarea imobilului – hotel situat in Predeal, concretizate in anunţul de vanzare din data de 24.08.2011.
Analizând înscrisurile de la dosar prin prisma temeiului de drept invocat, instanţa apreciază contestaţia ca fiind întemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin Sentinţa comercială nr. 1681 pronunţată la data de 7 martie 2011 judecătorul sindic a dispus ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu privire la creanţa creditorului B şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116 – 118 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1 din aceiaşi lege, a imobilului compus din: teren intravilan în suprafaţă de 1.100 mp şi construcţie minihotel S+D+P+2E+M situată pe acest teren, având o suprafaţă utilă de 2.300 mp, situat în localitatea Predeal.
Urmare a acestei hotărâri creditorii hotărăsc, în adunarea din 21 aprilie 2011, organizarea a trei licitaţii pentru vânzare bunului supus garanţiei.
La a doua licitaţie, unde preţul de pornire a fost de 779.400 euro, pentru teren şi construcţie, bunul a fost adjudecat de SH pentru preţul de 833.400 euro.
Ulterior, întrucât adjudecatarul SH nu a achitat diferenţa de preţ, creditorii, mai bine zis creditorul garantat, B care la masa credală are o pondere de 64,5%, hotărăsc în adunarea din 16 august 2011 (când SC B a avut o pondere de 75,8%) schimbarea procedurii de vânzare, în sensul că nu se va mai organiza a treia licitaţie, urmând a se trece la vânzare directă prin supraofertare, existând o ofertă în acest sens din parte AT.
Astfel că, la data de la data de 24.08.2011, administratorul judiciar CII TLM ia măsura postării doar pe site-ul propriu (www.luminitatanase.ro) a anunţului privind vânzarea directa cu supraofertare a “Hotelului SKI&SKY” situat in Predeal, ‚. În anunţ se mai arată că ”Hotelul este în stare foarte bună de funcţionare şi este dotat şi utilat corespunzător. Raportul de evaluare şi imagini ale hotelului precum şi inventarul bunurilor existente pot fi descărcate de pe site-ul www.luminitatanase.ro.” ”Oferta fermă pentru întregul pachet: imobil şi bunuri existente reprezentând dotări şi amenajarea hotelului a fost făcută de către AT, oferind preţul de 836.000 euro (exclusiv TVA)”.
Aşa cu se poate observa, la reluarea procedurii de vânzare, după adunarea creditorilor din data de 16 august 2011, administratorul judiciar a anunţat vânzarea atât a imobilul teren şi construcţie dar şi a dotărilor, echipamentelor cu care era înzestrat hotelul, măsură ce contravine Sentinţei comerciale nr. 1681 prin care s-a dispus vânzarea doar a imobilului.
Bunurile mobile puteau fi vândute, ca urmare a pronunţării Sentinţei comerciale nr. 1681, numai dacă acestea erau cuprinse în această hotărâre, ca urmare a cererii făcute de B, însă numai dacă aceasta dovedea că are o garanţie reală şi asupra bunurilor mobile. Ori o asemenea dovadă nu s-a făcut.
Fiind vorba de bunuri mobile, un eventual gaj constituit asupra lor de acelaşi creditor trebuia dovedit şi, pentru opozabilitate, înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, ori nu s-a făcut dovada existenţei nici a unui contract de gaj asupra bunurilor mobile şi nici, măcar, a unei înscrieri în arhiva electronică. Prin urmare ridicare suspendării prin Sentinţa comercială nr. 1681/7 martie 2011 nu poate avea efect decât asupra imobilelor (teren şi construcţie) nu şi asupra bunurilor mobile destinate activităţii hoteliere.
Chiar dacă raportul de evaluare cuprinde şi o valoare a bunurilor mobile din hotel, fără însă a se face o evaluare riguroasă a acestora, instanţa a încuviinţat numai vânzarea imobilului, singurul bun pentru care s-a constituit garanţia, nu şi a mobilelor pentru care nu s-a făcut dovada existenţei garanţiei. Aşadar anunţul şi, implicit, vânzarea indiferent de forma pe care o îmbrăca (la licitaţie sau prin supraofertare), nu trebuie să aibă în vedere şi bunurile mobile care au fost aduse ca aport de către un terţ, SH, aşa cum reiese din contractul de asociere în participaţiune încheiat cu debitoarea. Evaluatorul trebuia să evalueze doar bunul imobil (teren şi construcţie) avut în vedere de Sentinţa comercială nr. 1681, şi nu întreaga afacere, deci şi mobilele, ce nu au fost avute în vedere de hotărârea respectivă.
O serie de demersuri ale administratorului judiciar, printre care şi cele prezentate de administratorul special în contestaţia sa (organizarea unei adunări a creditorilor în care se introduce pe ordinea de zi un punct nou fără ca la adunare să participe toţi creditorii înscrişi pe tabel, anunţarea licitaţiei doar pe site-ul propriu, etc.), denotă că administratorul judiciar în procedura ce o vizează pe debitoarea GCM a acţionat cu rea credinţă.
Astfel, faptul că administratorul judiciar CII TLM nu a acţionat cu bună credinţă este că la licitaţia din 22 iunie 2011, organizată potrivit regulamentului aprobat iniţial de Adunarea creditorilor, s-a licitat şi adjudecat de SH, doar terenul şi construcţia, nu şi dotările aferente acestuia, preţul de pornire a licitaţiei a fost 779.400 euro (deci mai mic, cum era firesc), şi nu 836.000 euro, cum s-a anunţat prin anunţul din 24 august 2011. Dacă bunul ar fi fost scos la licitaţie, ulterior, pe seama adjudecatarului de rea credinţă SH, atunci preţul de pornire ar fi trebuit să fie de 833.400 euro, preţul la care a fost adjudecat imobilul, fără bunurile mobile. Ori acest lucru nu s-a întâmplat.
Faţă de cele ce preced instanţa va admite contestaţia administratorului special al GCM, TF, şi va desfiinţa măsurile administratorului judiciar CII TLM în privinţa vânzării imobilului hotel situat in Predeal, concretizate in anunţul de vânzare din data de 24.08.2011,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite contestaţia administratorului special al debitoarei GCM, TF – sector 1, Bucureşti, SOFIA, nr. 13 , aşa cum a fost precizată.
Dispune desfiinţarea măsurilor administratorului judiciar CII TLM – Bucureşti, sector 3, în privinţa vânzării imobilului hotel situat in Predeal, concretizate in anunţul de vânzare din data de 24 august 2011.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2011.
Preşedinte, Grefier,
Red. NP
3 ex./ 2011
Angajarea răspunderii administratorilor societăţii debitoare
Art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei
Încălcarea normelor legale privind ţinerea contabilităţii nu este, în sine, producătoare de prejudicii, existând obligaţia dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi starea de insolvenţă în care a ajuns societatea debitoare
(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A COMERCIALĂ
SENTINŢA COMERCIALĂ NR.5003 din 24.06.2011- judecător Maria Zamfir)
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti – sectia a VII-a comerciala sub nr. 2239/3/2010, creditoarea AFPa solicitat deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr. 85/2006 impotriva debitoarei CE.
In motivarea cererii s-a aratat ca datoriile societatii debitoare nu pot fi achitate din lipsa de disponibilitati banesti.
S-a mai aratat ca societatea se afla in insolventa.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006 si art. 242 alin. 2 cod procedura civila.
Au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri in probatiune.
Prin sentinta comerciala nr. 4808/25.06.2010, cererea creditoarei a fost admisa, asa incat s-a deschis simplificata a falimentului prevazuta de Legea nr. 85/2006 si a fost numit lichidator judiciar.
In cauza au fost intocmite tabelele de creante, acestea fiind afisate la usa instantei, respectiv tabelul preliminar si cel definitiv.
Lichidatorul judiciar desemnat in cauza, in indeplinirea atributiilor prevazute de Legea nr. 85/2006, a aratat ca societatea nu detine bunuri in patrimoniu, astfel ca se impune inchiderea procedurii conform art. 131 din legea nr. 85/2006. Totodata, a aratat ca AFP, creditor majoritar, a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale impotriva organelor de conducere a societatii debitoare.
Creditoarea majoritara AFP a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale impotriva paratilor AK si DMA.
In motivarea actiunii, s-a aratat, in esenta, ca paratii nu au ţinut evidenţele contabile ale debitoarei in conformitate cu legea, nu au predat lichidatorului documentele contabile şi nici bunurile deşi au fost notificati in acest sens.
In drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Paratii nu au formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta apreciaza cererea ca neintemeiata si o va respinge ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta comuna.
Datorita modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.
Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parati a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea .
Din informatiile furnizate de ORC Bucuresti si din inscrisurile de la dosar rezulta ca paratii au fost asociati si administratori ai debitoarei.
In conformitate cu prevederile art. 1169 si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratii rezulta ca reclamanta se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.
Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parati si starea de insolventa a debitoarei.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) şi starea de insolventa a debitoarei.
Fapta prevazută la art.138 lit d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtii au ţinut o fictivă şi au facut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtii nu au ţinut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce priveşte obligaţia pârâtilor de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Asadar, simplul fapt că pârâtii nu ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Or, în speţă, reclamanta creditoare nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate.
Prin decizia civilă nr. 1685/08.011.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială hotărârera instanţei de fond a devenit irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat.
