Prin încheierea din 11.10.2007 Tribunalul Constanta a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.15 lit.p din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si ale art.77 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei invocata de debitoarea S.C.I.M. SA Constanta. S-a dispus, de asemenea, suspendarea judecarii cererii privind pronuntarea ordonantei ce contine somatia de plata, formulata de creditoarea S.C.I.M. General SA reprezentata prin lichidatorul judiciar L. I.P.U.R.L., pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca SC SCIM G. SA reprezentata prin lichidatorul judiciar L. I.P.U.R.L. a solicitat pronuntarea ordonantei care contine somatia de plata catre debitoarea SC SCIM SA, în scopul realizarii creantei constând în urmatoarele sume: 178.541 lei reprezentând pret al lucrarilor de constructii, 277.849, 97 lei reprezentând penalitati de întârziere calculate pâna la data de 15.06.2007 si penalitati, în continuare, pâna la plata integrala a creantei principale.
În motivarea cererii, creditoarea a aratat ca are fata de debitoarea SC SCIM SA o creanta certa, lichida si exigibila, izvorâta din contractul de antrepriza nr.K 3201910/A/25.03.2004, a carei plata aceasta din urma nu a executat-o la scadenta.
Prin întâmpinare, debitoarea SC SCIM SA a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.77 din Legea nr.85/2006 si ale art.15 lit.p din Legea nr.146/1997, raportat la norma art.16 din Constitutia României.
În motivarea exceptiei, debitoarea a sustinut ca textele art.77 din Legea nr.85/2006 si ale art.15 lit.p din Legea nr.146/1997 încalca prevederile art.16 din Constitutia României care instituie egalitatea în drepturi. Acestea reglementeaza un regim de derogare, de favoare, de avantajare, o discrepanta si o nejustificata între administratorii /lichidatorii societatilor comerciale aflate în procedura insolventei si ceilalti justitiabili.
Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru permite administratorului/lichidatorului judiciar sa promoveze actiuni judecatoresti sicanatorii si nefundamentate.
Instanta a apreciat ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata de catre debitoarea SC SCIM SA este neîntemeiata deoarece administratorul judiciar si lichidatorul judiciar sunt mandatari ai justitiei si reprezentanti ai procedurii, tinuti sa urmareasca si sa asigure prezervarea caracterului unitar, colectiv si egalitar al procedurii insolventei. Activitatea de administrare a procedurii insolventei desfasurata de catre practician este guvernata de principiul celeritatii actelor si operatiunilor si deopotriva de acela al maximizarii valorilor din averea debitorului.
Tocmai pentru a raspunde exigentelor acestui din urma principiu, norma art.77 din Legea nr.85/2006 scuteste actiunile promovate de practicianul în insolventa de plata taxelor judiciare de timbru.
În virtutea pozitiei distincte în cadrul procedurii si a naturii raporturilor procesuale în cadrul carora îsi exercita mandatul, practicianul în insolventa se gaseste în situatii obiectiv diferite fata de partile din proces, ce reclama un tratament juridic distinct.
Împotriva încheierii mentionate a declarat recurs creditoarea SC SCIM SA prin lichidator judiciar L. IPURL care a sustinut ca exceptia invocata este inadmisibila potrivit art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, astfel ca instanta de fond trebuia sa respinga cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.
La termenul de judecata din 20.02.2008, Curtea a pus în discutia partilor inadmisibilitatea recursului în raport de disp. art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Analizând recursul formulat sub aspectul admisibilitatii lui, Curtea retine ca potrivit art.29 alin.4, 5 si 6 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, “Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta în fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi însotita de dovezile depuse de parti. Daca exceptia a fost ridicata din oficiu, încheierea trebuie motivata, cuprinzând si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare.
Pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspenda.
Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta respinge printr-o încheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Încheierea poate fi atacata numai cu recurs la instanta imediat superioara, în termen de 48 de ore de la pronuntare. Recursul se judeca în termen de 3 zile.”
Din interpretarea sistematica, gramaticala si logica a dispozitiilor mentionate rezulta ca legiuitorul a dorit sa reglementeze doua situatii distincte în cazul ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Astfel, într-o prima ipoteza, exceptia de neconstitutionalitate fiind considerata admisibila, instanta dispune sesizarea Curtii Constitutionale si suspendarea judecatii pe perioada solutionarii exceptiei. Într-o atare situatie legea nu prevede în mod expres o cale de atac separata, fapt ce conduce la concluzia ca încheierea nu poate fi atacata separat, ci doar odata cu fondul. Prin urmare, partea nemultumita de solutia primita poate sa critice doar odata cu fondul relevanta exceptiei si legatura pe care o are aceasta cu cauza.
Într-o a doua ipoteza, reglementata de alin.6 al art.29, exceptia este apreciata ca fiind inadmisibila, în acest caz încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale fiind supusa caii de atac a recursului în termen de 48 de ore de la pronuntare. Curtea apreciaza ca o astfel de dispozitie, fiind speciala si derogatorie de la dreptul comun reprezentat de disp. art.282 Cod de procedura civila, nu poate fi extinsa si aplicata la alte situatii decât cea expres prevazuta.
În cauza, Curtea apreciaza ca se afla în prima ipoteza, aceea în care instanta a admis sesizarea Curtii Constitutionale, situatie în care partile nu au deschisa o cale de atac separata fata de hotarârea pe fond, asa încât recursul formulat apare ca inadmisibil, motiv pentru care dispune respingerea sa în baza art.312 alin.1 Cod de procedura civila.
