Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere.
(Decizia nr. 1627 din 26 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 479 din 5.03.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială în Dosarul nr. 11649/2001, a fost admisă cererea creditoarei S.C. “H.” S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii G.C. şi B.l. şi s-a dispus ca suportarea pasivului debitoarei S.C. “S.” S.R.L., în cuantum de 65.964.631 lei, faţă de creditoarea S.C. “H.” S.A., să se facă asupra patrimoniului pârâţilor.
S-a reţinut, în esenţă, că debitoarea S.C. “S.” S.R.L. nu deţine bunuri în patrimoniu şi că pârâţii G.C. şi B.I., în calitate de administratori ai acesteia, nu au ţinut integral, în conformitate cu normele legale, evidenţa legală, fiind atrasă răspunderea acestora în temeiul art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată.
împotriva sentinţei civile sus-arătate a formulat recurs pârâtul G.C., pe care o critică pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:
– instanţa de fond, greşit, a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, întrucât probele nu relevă că recurentul ar fi ţinut o fictivă sau că ar fi contribuit la dispariţia documentelor contabile, sau că nu ar fi ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea, situaţie care să conducă la falimentarea societăţii;
– probele nu relevă legătura de cauzalitate între falimentul societăţii S.C. “S.” S.R.L. şi comportamentul recurentului.
în drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Curtea reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Prin Sentinţa civilă nr. 3746 din 15.10.1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială în Dosarul nr. 1071/1997, debitoarea S.C. “S.” S.R.L. a fost obligată către creditoarea S.C. “H.” S.A. la plata sumei totale de 65.964.631 lei.
Creditoarea, deţinătoarea acestui titlu executoriu, a trecut la executarea silită, apelând la procedura specială prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată.
Probele administrate în cauză au relevat că debitoarea nu deţine bunuri dispunându-se închiderea procedurii.
Pentru valorificarea titlului executoriu, care nu poate fi cenzurat de instanţă în această procedură specială, creditoarea, în baza art. 124 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 64/1995, republicată, a formulat cerere împotriva administratorilor societăţii debitoare, respectiv G.C. şi B.l.
De vreme ce recurentul nu a depus diligenţe pentru înregistrarea bilanţului pe anul 1996 la administraţia financiară, iar pentru anii 1997- 2000 nu a încheiat bilanţuri contabile şi nici nu a declarat că societatea nu a mai avut activitate, declaraţie care să fi fost înregistrată la administraţia financiară, instanţa de fond corect a apreciat că, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicată, ceea ce a condus la împrejurarea ca, în speţă, să fie incidente dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. c) şi art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere.
Neprocedând astfel, recurentul a păstrat aparenţa existenţei unei societăţi viabile, în anul 1997, cum relevă şi raportul de expertiză, S.C. “S.” S.R.L. desfăşurând parţial activitate conform balanţelor de verificare, fără să existe bilanţ încheiat şi depus la administraţia financiară, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 196 din Legea nr. 31/1990, republicată, vizând depunerea obligatorie a bilanţului contabil la administraţia financiară şi la oficiul registrului comerţului.
De asemenea, acelaşi raport de expertiză relevă că, în contabilitatea S.C. “S.” S.R.L., sumele plătite pentru mijloacele de transport s-au înregistrat pe cheltuieli şi în cadrul contului de TVA deductibil, fenomen ce contravine normelor legale, constatându-se impozite neplătite către bugetul de stat.
Aşadar, chiar dacă nu a existat o falimentare a S.C. “S.” S.R.L., prin modul defectuos în care administratorii, inclusiv recurentul, au înţeles să fie ţinută evidenţa financiar-contabilă a societăţii debitoare, în final, societatea debitoare a ajuns în această stare, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil al recurentului şi situaţia falimentară a societăţii.
Recurentul, văzând situaţia societăţii începând cu anul 1996, putea să apeleze la dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, pentru suspendarea temporară a activităţii sau, după caz, la dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată, pentru reorganizarea şi lichidarea societăţii.
în fine, recurentul este răspunzător şi pentru neînregistrarea datelor privind mutarea sediului social al societăţii.
De altfel, recurentul, prin declaraţia redată pe cererea aflată la dosar, încă de la 13.02.1997 recunoaşte că răspunde de activitatea juridică şi comercială a societăţii pentru întreaga perioadă de activitate, fapt reţinut şi de raportul de expertiză.
Şi într-adevăr, prin modul defectuos cum a înţeles să ţină evidenţa societăţii debitoare, recurentul nu este scutit de răspundere, întrucât şi neglijenţa este un factor care antrenează răspunderea recurentului, nu numai intenţia.
Din coroborarea răspunsurilor la interogatoriu cu raportul de expertiză contabilă şi înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond, rezultă fără dubiu că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, şi nicidecum simplistă, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre starea de încetare de plăţi în care a ajuns societatea debitoare şi contabilitatea neţinută conform cu legea.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Curtea va lua act că intimata S.C. “H.” S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
