Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 639 din 30 ianuarie 2012
Prin sentinţa civilă nr.3376 din 19 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj au fost respinse excepţiile prematurităţii şi a inadmisibilităţii acţiunii.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. G.T.S. S.R.L. Zalău, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE
ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi s-a dispus modificarea sumelor la care reclamanta a fost obligată prin Dispoziţia fiscală nr.2376/14.07.2009 şi Decizia de impunere nr.278/15.07.2009 în sensul că aceasta a achitat doar suma de 16.155 lei reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi.
A fost obligată pârâta şi la 4.150 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în legătură cu excepţiile invocate de cauză de pârâtă, respectiv prematuritatea şi inadmisibilitatea acţiunii, următoarele.
Cele două decizii au fost comunicate reclamantei în data de 20.07.2009 şi împotriva lor a formulat contestaţie administrativă, în termen de 30 de zile, respectiv în data de
20.08.2009.
Pârâta avea obligaţia să răspundă contestaţiei în termen de 45 de zile de la data primirii, termenul expirând la 6 octombrie 2009. Nu a făcut-o în termenul legal şi prin urmare, reclamanta avea la dispoziţie termenul de 6 luni prevăzut de legea contenciosului administrativ pentru a solicita anularea actelor administrativ fiscale contestate.
Din cuprinsul întâmpinării depuse de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj, rezultă că o astfel de decizie a fost totuşi emisă în data de 20 aprilie 2010, numai că la acea dată, prezentul litigiu era deja pe rolul instanţei iar faptul că nu a răspuns contestaţiei în termen legal nu poate fi folosit împotriva reclamantei.
Prin urmare, cele două excepţii nu au nici un fel de susţinere, urmând a fi respinse
ca nefondate.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că în urma unui control efectuat de pârâtă la sediul reclamantei, control având ca obiect, inspecţia fiscală generală pe perioada 01.01.2004-31.12.2008, s-a constatat că aceasta nu a declarat TVA-ul de plată eferent lunii decembrie 2004, în sumă de 16.596 lei, nu a colectat TVA -ul aferent cheltuielilor de protocol efectuate peste plafoanele legale în sumă de 660 lei.
Măsura dispusă prin Dispoziţia nr.2376/14.07.2009 a fost aceea a înregistrării în evidenţa contabilă a societăţii a TVA-ului stabilit suplimentar în sumă de 17.256 lei, a majorărilor şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 26.341 lei.
În data de 15.07.2009 a fost emisă şi Decizia de impunere nr.278, care face referire la aceeaşi sumă.
În cuprinsul raportului de inspecţie fiscală generală se reţine că pentru luna decembrie 2004 societate a avut TVA de plată la bugetul de stat în sumă de 16.595,61 lei. Societatea a întocmit decontul de TVA pe luna decembrie 2004 dar nu a fost depus la AFP Zalău. Suma de 16.596 lei reprezintă TVA de plată la bugetul de stat.
În baza Legii nr.571/2003 rep.art. 156 alin 1 „Persoanele înregistrate conform art.153 trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxa, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă”.
Nedepunerea decontului de TVA pe luna decembrie 2004 constituie contravenţie prevăzută de art.219 alin.1 lit.b din codul de procedură fiscală unde se prevede „Constituie contravenţii următoarele fapte: b) neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor contribuţiilor şi a altor sume”.
Societatea a fost sancţionată contravenţional în baza OG 92/2003 rep art.219 alin.2 lit.d prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A/2009 nr.0091332 din data de 14.07.2009 cu suma de 5.000 lei.
Din probele administrate în cauză, dar şi din constatările efectuate de expertul numit, rezultă că reclamanta a depus declaraţia 300 privind decontul de TVA aferent lunii decembrie 2004, la data de 23 mai 2005.
Procedura de declarare nu a fost finalizată, neexistând indicii dacă acest decont a fost prelucrat în momentul primirii aspect ce rezultă din fişa sintetică editată la data de 30.06.2005.
În conformitate cu OMF 338/2004, în cazul declaraţiilor depuse direct la sediul organului fiscal prelucrarea datelor se face în prezenţa plătitorului. Nici părţile şi nici expertul fiscal nu au putut determina motivul pentru care decontul nu a fost prelucrat. Indiferent cui îi aparţine culpa, important este faptul că reclamanta datora suma ce i se impută şi care reprezintă TVA şi a cărei scadenţă era la data de 25.01.2005.
Cu toate aceste, la data controlului, reclamanta nu mai datora TVA, întrucât această sumă se recuperează în interiorul perioadei verificate integral din TVA de recuperat înregistrat în aceeaşi perioadă.
De altfel, şi pârâta recunoaşte că această sumă s-a compensat cu TVA-ul de recuperat din perioadele următoare.
În schimb, pârâta are obligaţia de a achita majorări de întârziere şi penalităţi.
Conform prevederilor art.117 Cod procedură fiscală, în cazul compensărilor, dobânzile şi penalizările de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv. Data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare iar pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei cuvenite debitorului – data depunerii cererii de rambursare sau restituire.
Din situaţia cuprinzând calcului majorărilor şi al penalităţilor, rezultă că suma de
26.341 lei a fost calculată asupra sumei de 16.596 lei şi a celorlalte diferenţe stabilite suplimentar şi care nu fac obiectul prezentei cauze. Or, în perioada controlată, societatea a înregistrat şi suma negativă de TVA, iar soldul rămas neachitat a fost mai mic.
În final, consideră că, suma datorată de reclamantă este doar de 16.155 lei, sens în care a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, instanţa a dispus modificarea sumelor la care reclamanta a fost obligată prin Dispoziţia fiscală nr.2376/14.07.2009 şi Decizia de impunere nr.278/15.07.2009 în sensul că acesta a achitat doar suma de 16.155 lei reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâta şi la 4.150 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivare se arată că sentinţa pronunţată prin prisma art. 304 punct. 9 Cod Procedură Civilă si în considerarea dispozitiilor art. 304/1 deoarece instanţa de fond a pronuţat hotararea judecatoreasca fara a analiza in drept temeinicia şi legalitatea actelor emise de unitatea fisclă.
Prin actiunea cu care reclamanta S.C. G.T.S. SRL a investit instanţa de judecată, s-a solicitat ca în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 instanţa să dispună anularea Deciziei de impunere nr.278 din 15.07.2009 si a Dispoziţiei de masuri nr.2375 din 14.07.2009.
Dupa cum se poate observa,reclamanta a contestat actele administrative fiscal si nu actul jurisdictional respectiv Decizia nr.54 din 20.04.2010 emisă de organul administrativ jurisdictional investit de reclamanta prin formularea în baza lui art.205 si 206 Cod procedura fiscala.
Contestaţia formulată în baza lui art.205 si 206 Cod procedura fiscal,este o procedura obligatorie în materia fiscala,posibilitatea atacari lor în contencios administrativ fiind posibila doar dupa parcurgerea de catre reclamanta a acestei proceduri conform dispoziţiilor art.7 din Legea nr.554/2004 .
Asa cum reiese si din dispozitivul sentintei precum si din acţiunea promovata,reclamanta nu a inţeles sa atace aceasta Decizie emisa pe calea administrative de atac, desi excepţiile au fost invocate si puse în discuţia partiilor, depunând in probatiune in fata instanţei actul administrative jurisdictional emis.
Reclamanta nu a însusit actul jurisdicţional emis, desi instituitia a facut dovada emiterii acesteia, comunicarii acesteia cu reclamanta atat prin posta cu confirmare precum si publicarea de catre organul administrativ de atac a acestuia conform dispoziţiilor art.44 Cod procedură fiscal , pe pagina de internet a ANAF-ului .
Prin urmare, întrucat reclamanta nu a urmat procedura legala instituita de lege,solicitam instanţei de recurs admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulata de catre reclamanta.
Astfel, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.205 alin.(1) din O.G. nr.92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală care prevede că “Impotriva titlului de creanţă,precum şi impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii.
Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu Înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal iar art.209 din acelaşi act normativ prevede că “Contestaţiile formulate.
Împotriva deciziilor de impunere , a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere se soluţionează după cum urmează:
a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal “
Contestatoarea a înţeles să urmeze prevederile art.205 Cod procedură fiscală,in sensul de a contesta pe calea administrativ jurisdicţională măsurile fiscale dis puse prin actul administrativ de către organul fiscal
Astfel,în urma contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr.278 din 15.07.2009 şi a Dispoziţiei de măsuri nr.2376 din 14.07.2009,organul de soluţionare a contestaţiilor formulate pe calea administrativ jurisdicţională, în baza art.216 Cod procedură fiscală, la data de 20.04.2010 a emis actul administrative jurisdicţional reprezentând DECIZIA NR.54, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de contestatoarea reclamantă S.C. G.T.S. SRL-ZaIău.
Această decizie emisă de organele de soluţionare în cadrul acestei proceduri pot fi atacate la instanţele judecătoreşti,iar hotărârile instanţelor sunt supuse recursului,existând astfel liberul acces la justiţie şi a dreptului persoanei vătămate într-un drept al său de o autoritate” publică,printr-un” act administrativ de a obţine recunoaşterea dreptului pretins,anularea actului şi repararea pagubei.
Se face precizarea că, solutionarea starilor contencioase de natura fiscala prezinta urmatoarea particularitate: rezolvarea contestatiilor urmeaza mai intai calea procedurilor administrative si numai ulterior se poate recurge la proceduri jurisdictionale.
Doctrina a aratat ca introducerea in mod expres de legiuitor a calificarii contestatiei fiscale drept o cale administrativa de atac, deci negarea in realitate a
caracterului administrativ jurisdictional al procedurii fiscale, urmareste in substanta impunerea obligativitatii parcurgerii prealabile a acestei proceduri administrative, inainte de sesizarea instantei judecatoresti cu o actiune de contencios administrative, nu se impiedica liberul acces la justitie.
Consecinta calificarii explicite a procedurii fiscale drept o procedura administrativa jurisdictionala, şi de asemenea obligativitatea parcurgerii ei înainte
de sesizarea instantei de contencios administrativ, conduce la sanctionarea actiunii ca fiind prematură.
De asemenea prin Decizia nr. 409/2004, instanta constitutionala işi reconsidera jurisprudenţa in aceasta materie, in sensul ca stabileste motivat faptul ca procedurii de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale nu i se aplica dispozitiile art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata.
Mai mult, prin Decizia de impunere nr.278 şi a Dispoziţiei de măsuri nr 2376 emise în baza Raportul de Inspecţie Fiscală, se menţionează modalitatea de contestare a acestor acte administrative,invocându-se baza legală a posibilităţii de contestare a acestora,respective art.205 din O.G nr.92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală.
Având în vedere articolele invocate şi coroborând acestea cu dispoziţiile art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004 privind Legea contenciosului administrativ ,articol care prevede procedura prealabilă ce trebuie urmată de contestator, considerăm că reclamanta este în eroare acţiunea introdusă de reclamantă împotriva actelor administrative emise în baza Raportului de inspectie fiscală întocmit de organul fiscal,fiind astfel prematură pe calea contenciosului administrativ.
De asemenea, reclamanta solicită suspendarea acestor acte administrative jurisdictionale. Referitor la aceste solicităm arătăm următoarele: In temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,cu modificările ulterioare instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cautiune de până la 2.000 lei.
Conform Deciziei de Impunere nr.278 din 15.07.2009 şi a Dispoziţiei de măsuri ,acte emise în baza Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat de către Activitatea de Inspecţie Fiscală Sălaj ,s-au stabilit în sarcina reclamantei taxa pe valoarea adaugata în suma de 16.595,61 lei stabilita suplimentar de catre organele de inspectie fiscala si majorarile de întârziere aferente în suma de 25.621 lei.
Sumele stabilite ca fiind datorate de către societatea debitoare către bugetul de stat,au fost constatate ca urmare a inspecţiei fiscale generale efectuată de organele de inspecţie
asupra modului de Înregistrare, determinare declarare, la bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor datorate de S.C. G.T.S. SRL- Zalău.
Urmare întocmirii Raportului de Inspecţie Fiscală şi a emiterii Deciziei de Impunere Fiscală nr.278 şi A Dispoziţiei de măsuri nr.2375, societatea debitoare a depus o contestaţie cu privire la măsurile dispuse de organele de inspecţie, urmând astfel calea administrativă jurisdicţională de atac prevăzută de art.206 Cod procedură fiscală.
Conform dispoziţiilor art.216 alin.(1) Cod de procedură fiscală “Introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Prin acţiunea formulată reclamanta solicită suspendarea executării actelor administrative cu caracter fiscal, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei în baza art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Invederează instanţei că, conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004,pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal,trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii in cazuri bine justificate în sensul art.2 alin.1, şi pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul art.2 alin.1 lit.ş), respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Arătăm instanţei că,aceste condiţii nu au fost îndeplinite de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art.14 şi art.15 din Legea nr.554/2004.
Invederează instanţei faptul că actele administrativ fiscale emise de Activitatea de Inspecţie Fiscală se bucură de prezumţia de legalitate, fiind emise în baza şi pentru executarea în concret a legilor.
Prin urmare, consideră că analizarea pur teoretică de către instanţa de judecată, a premiselor suspendării executării actului administrativ fiscal formulată de către reclamantă nu este relevantă fără a se reţine de către aceasta, a existenţei în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă, ori cu datele economice ale contribuabilului.
Chiar dacă instanţa ar accepta că prin executarea actului s-ar produce un prejudiciu însemnat pentru societate reclamantă,suspendarea actului nu se poate dispune întrucât, aşa cum am arătat cele două condiţii prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ.
În ceea e priveşte fondul cauzei recurenta a învederat că apreciază că toate statuările din actele îndeplinite de inspecţia fiscală au fost corecte întrucât societatea supusă controlului S.C. G.T.S. SRL nu a respectat dispoziţiile legale incidente în materia TVA.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cu consecinţa obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Raportat la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi la chestiunile legate de prematuritate a apreciat că în mod legal prima instanţă a respins excepţiile întrucât a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de lege iar instanţa a reţinut că în această manieră pârâta şi-ar invoca propria culpă.
Intimata învederează că i-au fost comunicate decizia de impunere nr.278/15 iulie 2009 şi dispoziţia nr.2376/14 iulie 2009 iar împotriva acestora a formulat contestaţie administrativă în termenul de 30 de zile prev. de Legea nr.554/2004 iar potrivit art.80 din OG nr.92/2003 recurenta pârâtă avea obligaţia să răspundă contestaţiei formulate în termen de 45 de zile ce expira la 6.10.2009 iar în lipsa unui răspuns în termenul de 6 luni calculat de la expirarea termenului în care recurenta era obligată să răspundă s-a adresat Tribunalului Sălaj solicitând anularea actelor administrativ fiscale nelegale.
Pentru ipoteza în care nu proceda la atacate în instanţă a acestor acte administrativ fiscale nelegale şi în care aştepta răspunsul recurentei pârâte la contestaţia formulată risca pierderea termenului de 6 luni prev. de Legea nrt.554/2004 urmând a se invoca tardivitatea acţiunii sau chiar prescripţia dreptului de a mai solicita anularea actelor.
Decizia nr.54 din 20 aprilie 2010 nu a fost comunicată niciodată intimatei iar înscrisurile depuse în probaţiune pentru a dovedi contrarul nu realizează acest lucru întrucât nu există pe acestea nicio ştampilă astfel că apreciază că înscrisul a fost întocmit pro cauza.
Chiar dacă s-ar admite că a fost emisă această decizie intimata subliniază că aceasta s-a realizat după expirarea termenului de 6 luni pe care îl avea la dispoziţie pentru atacarea actelor administrativ fiscale nelegale.
Esenţial pentru respingerea celor două excepţii invocate este faptul că legea contenciosului administrativ împreună cu art.52 din României Revizuită dispune
expres ca în situaţia nesoluţionării în termen a contestaţiei administrative formulate contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanţa judecătorească competentă.
Recurenta emis decizia la 8 luni de la data înregistrării astfel că aceasta este tardivă şi inopozabilă reclamantei astfel că apare ca fiind inadmisibil inechitabil şi discriminatoriu ca reclamantei s-i fie aplicate sancţiunea decăderii şi ar însemna că reclamata este mai presus de lege astfel că cel puţin teza inopozabilităţii efectelor deciziei poate fi reţinută ca urmare a constatării tardivităţii emiterii acesteia.
Este adevărat că în conformitate cu disp. art.218 alin.2 C.p.fiscală putea atac doar această decizie însă numai dacă recurenta pârâtă ar fi emis decizia fie în termenul de 45 de zile fie în termenul de 6 luni. Ori în lipsa acesteia reclamanta nu putea să rămână în pasivitate şi să nu se prevaleze de căile legale de contestare a actelor în aşteptarea unui termen incert.
Întrucât instanţa de fond s-a investit cu soluţionarea pe fond a acţiunii formulate reclamanta nu mai avea nici un interes să atace decizia nr.54 printr-o eventuală precizare a acţiunii.
Intimata a mai invocat prevederile art.2 alin.2 şi ale art.8 şi 11 din Legea nr.554/2004 concluzionând că nesoluţionarea în termenul legal a contestaţiei administrative dă dreptul contribuabilului să introducă acţiune de contencios fiscal pentru a obţine verificarea pe fond a cauzei, întrucât contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicţie care permite instanţei să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluţionat în termenul legal contestaţia .
Intimata a mai invocat prevederile art.2 alin.2 şi ale art.8 şi 11 din Legea nr.554/2004 concluzionând că nesoluţionarea în termenul legal a contestaţiei administrative dă dreptul contribuabilului să introducă acţiune de contencios fiscal pentru a obţine verificarea pe fond a cauzei, întrucât contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicţie care permite instanţei să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluţionat în termenul legal contestaţia .
În ceea ce priveşte fondul cauzei arată că apreciază hotărârea atacată ca temeinică şi legală şi solicită menţinerea acesteia.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a actelor dosarului Curtea reţine următoarele:
Reclamanta S.C. G.T.S. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Public -Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj, prin cererea formulată solicită a se dispune suspendarea executării Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.2376/14.07.2009, precum şi suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr.278/15.07.2009 până la soluţionarea prezentei acţiuni şi anularea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.2376/14.07.2009 comunicată în data de 20.07.2009 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr.278/15.07.2009 ca fiind neîntemeiate şi nelegale, precum şi anularea actelor care au stat la baza celor două acte administrativ-fiscale atacate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Motivarea acţiunii se fundamentează pe susţinerea împrejurării că în urma unui control efectuat la sediul său în perioada 01.01.2004-31.12.2008, s-a emis dispoziţia fiscală nr.2376/2009 prin care s-a luat măsura obligării sale la înregistrarea în a TVA-ului suplimentar în sumă de 17.256 lei şi a majorărilor şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de
26.341 lei.
Examinarea recursului cu respectarea exigenţelor vizând ordinea de soluţionare a cererilor relevă că aşa cum de altfel s-a şi invocat prioritară apare analiza legalităţii sentinţei din perspectiva soluţiei pronunţate în urma examinării excepţiilor invocate în raport de prevederile art 137 C pr civ .
Primordial trebuie evidenţiat că reclamanta S.C. G.T.S. SRL a investit instanţa de judecată, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004cu solicitarea să dispună anularea Deciziei de impunere nr.278 din 15.07.2009 si a Dispoziţiei de masuri nr.2375 din 14.07.2009.
Corect a evidenţiat recurenta în acest context că reclamanta a contestat actele administrativ- fiscale si nu actul jurisdictional respectiv Decizia nr.54 din 20.04.2010 emisă de organul administrativ jurisdictional investit de reclamanta prin formularea în baza lui art.205 si 206 Cod procedura fiscala.
Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii potrivit prevederilor art 205 Cod procedura fiscala.
Sensul dispoziţiilor legale enunţate nu poate fi stabilit în maniera dorită de reclamantă , teza potrivit căreia exercitarea contestaţiei nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră
lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, se interpretează prin raportare la prevederile Legii 554/2004.
Contestaţia formulată în baza lui art.205 si 206 Cod procedura fiscal,este o procedura obligatorie în materia fiscala,posibilitatea atacarii lor în contencios administrativ fiind posibila doar dupa parcurgerea de catre reclamanta a acestei proceduri conform dispoziţiilor art.7 din Legea nr.554/2004 .
Reclamanta a înţeles să urmeze prevederile art.205 Cod procedură fiscală,în sensul de a contesta pe calea administrativ jurisdicţională măsurile fiscale dispuse prin actul administrativ de către organul fiscal însă urmare a nesoluţionării contestaţiei în termenul stabilit de norma de procedură fiscală a declanşat în paralel şi demersul judiciar fără a finaliza aşa cum prevede art 7 din Legea nr.554/2004 procedura prealabilă .
Contenciosul administrativ asigura reclamantei o cale efectivă de a se apăra de atitudinea autorităţii pârâte fundamentată pe dispoziţiile art 8 din Legea nr.554/2004,astfel că sancţiunea pentru o eventuală nerespectare a termenelor de soluţionare nu era atacarea cu nerspectarea exigenţelor impuse de art 7 din Legea nr.554/2004 a actelor adminidtrative .
Trebuie evidenţiat că în urma contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr.278 din 15.07.2009 şi a Dispoziţiei de măsuri nr.2376 din I4.07.2009organul de soluţionare a contestaţiilor formulate pe calea administrativ jurisdicţională, în baza art.216 Cod procedură fiscală, la data de 20.04.2010 a emis actul administrative jurisdicţional reprezentând DECIZIA NR.54, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de contestatoarea reclamantă S.C. G.T.S. SRL-Zalău.
Obiectul cenzurii instanţei de contencios putea fi doar decizia emisă de organele de soluţionare în cadrul acestei proceduri fiind astfel asigurat liberul acces la justiţie şi a dreptului persoanei vătămate într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ de a obţine recunoaşterea dreptului pretins,anularea actului şi repararea pagubei.
Susţinerea intimatei reclamante potrivit pentru ipoteza în care nu proceda la atacarea în instanţă a acestor acte administrativ fiscale nelegale şi în care aştepta răspunsul recurentei pârâte la contestaţia formulată risca pierderea termenului de 6 luni prev. de Legea nr .554/2004 urmând a se invoca tardivitatea acţiunii sau chiar prescripţia dreptului de a mai solicita anularea actelor nu are nici un suport legal .
Textul art 7 din Legea nr .554/2004 stabileşte termenele pentru introducerea plângerii prealabile iar art 11din Legea nr .554/2004 statuând : Cererile prin care se solicită
anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă astfel că nu se poate reţine că prin necomunicarea răspunsului reclamanta pierdea acest termen .
Aserţiunea reclamantei potrivit căreia esenţial pentru respingerea celor două excepţii invocate de recurenta pârâtă este faptul că legea contenciosului administrativ împreună cu art.52 din Constituţia României Revizuită dispune expres ca în situaţia nesoluţionării în termen a contestaţiei administrative formulate contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanţa judecătorească competentă este nefondată .
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională a reţinut că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte atât condiţiile intrinseci, cât şi pe cele extrinseci, impuse de lege. Din dispoziţia criticată rezultă că este vorba de o condiţie extrinsecă ce trebuie respectată, şi anume că sesizarea instanţei competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dar nu în toate cazurile, ci numai în acele cazuri în care legea prevede obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prealabile, fără a fi vorba însă de o jurisdicţie specială administrativă. Astfel, nu se poate reţine nici în acest caz o încălcare a art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Curtea a mai reţinut că nici dispoziţiile din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate,
sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
De altfel reclamanta recunoaşte în mod expres că în conformitate cu disp. art.218 alin.2 C.p.fiscală putea ataca doar decizia arătând că acesta ar fi fost posibil numai dacă recurenta pârâtă ar fi emis decizia fie în termenul de 45 de zile fie în termenul de 6 luni aspect apreciat ca nefundamentat în raport de considerentele evidenţiate anterior.
Reclamanta mai susţine că nu putea să rămână în pasivitate şi să nu se prevaleze de căile legale de contestare a actelor în aşteptarea unui termen incert însă aşa cum s-a evidenţiat un alt demers trebuia urmat dacă s-a apreciat că au fost depăşite termenele de soluţionare a cererilor legea contenciosului administrativ prevăzând expres drepturile persoanelor ce se consideră vătămate prin omisiunea soluţionării cererilor în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii .
Reclamanta a procedat la examinarea art.8 alin combinând teza I cu teza a II a a textului trăgând o concluzie eronată întrucât dacă s-ar admite teza reclamantei recursul graţios ar fi fără finalitate ori toate prevederile legale trebuie interpretate în sensul în care produc efecte şi nu în sensul în care ajung să fie lipsite de efect . .
Recursul a fost apreciat pentru considerentele evidenţiate anterior ca fiind fondat reţinându-se prezenţa art 304 pct 9 C pr civ întrucât prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art 7, 8, 11 din Legea 554/2004 şi dispoziţiile art 205 şi următoarele C pr fiscală , astfel că în temeiul art 20 din Legea 554/2004 şi art 312C pr civ va admite recursul declarat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SĂLAJ împotriva sentinţei civile nr. 3376 din 19.05.2011, a Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă. (Judecător Augusta Maria Chichişan)
-a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, obligarea unor autorităţi publice la dispunerea plăţii unui rest de onorariu cuvenit reclamantei – expert judiciar pentru efectuarea unei expertize contabile în cadrul unui dosar penal aflat în stadiul de urmărire penală la Parchetul
