Actul sexual cu un minor. Individualizarea pedepsei. Suspendarea executării. Viaţa sexuală (infracţiuni cu privire la)


Prin cererile înregistrate pe rolul Judecătoriei Luduş, sub nr. de dosar 315/251/2005, inculpatul Xxşi partea vătămată Xx (asistată de reprezentant legal şi prin avocat) au declarat apel împotriva sentinţei penale nr.87 din 09.05.2008 (filele 2,3)

Inculpatul apelant Xxa arătat în că consideră sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri temeinice şi legale cu privire la individualizarea pedepsei raportat la circumstanţele atenuante şi personale.

Ambii apelanţi au arătat că vor formula ulterior motivele de apel.

Prezentarea hotărârii atacate:

Prin sentinţa penală nr.87 din 09 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul nr.315/251/2007, s-a dispus următoarele:

– a fost condamnat inculpatul Xxpentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzut de art.198 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal, în dauna părţii vătămate Xx, la 3 ani închisoare;

– a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu o minoră, prevăzut de art.198 alin.1 Cod penal, în dauna părţii vătămate Xx, la 3 ani închisoare;

– în baza art.33 lit.a Cod penal s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real;

– în temeiul art.34 lit.b Cod penal au fost contopite cele 2 pedepse cu închisoare, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani, fără spor;

– în temeiul art.861 şi art.862 Cod penal a fost suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit termen de încercare de 5 ani;

– în temeiul art.863 Cod penal, au fost stabilite în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

•să se prezinte în prima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mureş;

•să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

• să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

•s-a pus în vedere inculpatului să nu intre în legătură cu partea vătămată Xx şi reprezentanţii legal ai părţii vătămate Xxşi Xx.

– s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă să se facă de Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mureş;

– a fost atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere;

– s-a luat act că partea vătămată Xx prin reprezentanţi legali Xxşi Xx, nu au formulat pretenţii civile în cauză;

– în baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 170 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat;

– în baza art.193 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.320 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de către Xx, respectiv onorariul apărătorului ales.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim grad a reţinut în esenţă că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, din 14 martie 2007, în dosarul nr.939/P/2006 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului Xx, pentru săvârşirea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prevăzut de art.198 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în acea că, în vara anului 2006, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale în repetate rânduri cu partea vătămată Xx, stare de fapt ce rezultă din declaraţia părţii vătămate din 14.09.2006, fila 4 şi 29 august 2006, declaraţia învinuitului din 23 decembrie 2006, declaraţia martorei Xxdin 23 iunie 2006 care relatează că a înţeles că partea vătămată are 13 ani şi certificatul medico-legal nr.3769/2006 ce atestă o deflorare mai veche de 14 zile.

Fapta inculpatului care a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în repetate rânduri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prevăzut de art.198 alin.1 Cod penal.

De asemenea, s-a reţinut incidenţa stării de agravare prevăzută de art.41 alin.2 Cod penal „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”, reprezentantă în esenţă de consumare la intervale diferite de timp a raporturilor sexuale dintre inculpat şi partea vătămată.

Cu privire la individualizarea pedepsei instanţa de prim grad a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, respectiv de la 1 la 5 ani de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea de agravare prevăzută de art.41 Cod penal, de persoana infractorului, care nu are antecedente penale, de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, respectiv de vârsta părţii vătămate şi de opoziţia familiei acesteia manifestată faţă de consumarea unor relaţii intime cu inculpatul.

S-a arătat că consumarea infracţiunii de act sexual cu un minor aduce o încălcare a libertăţii şi moralităţii sexuale a persoanei cu repercusiuni grave asupra personalităţii în toate atributele ei esenţiale şi că această infracţiune are un obiect juridic specific, respectiv relaţiile sociale a căror desfăşurare normală nu este cu putinţă fără apărarea libertăţii şi moralităţii vieţii sexuale a persoanei.

Instanţa a subliniat că viaţa persoanei, integritatea sa fizică şi psihică trebuie să se desfăşoare în anumite norme care asigură apărarea unor valori morale şi juridice de maximă importanţă şi anume libertatea şi moralitatea vieţii sexuale a persoanei, care presupune desfăşurarea acesteia în conformitate cu opţiunea liberă a persoanei şi cu morala.

Faţă de vârsta precoce însă a părţii vătămate se prezumă că libertatea acesteia de opţiune nu este deplin dezvoltată anterior vârstei de 15 ani.

S-a reţinut că după ce s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru faptele din vara anului 2006, chiar înainte de a fi sesizată instanţa de judecată, la data de 09.02.2007 inculpatul şi partea vătămată au continuat să întreţină raporturi sexuale aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului din 21 martie 2008 şi din declaraţia părţii vătămate din 24 aprilie 2008.

În concret faţă de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi faţă de conduita procesuală pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit termen de încercare 5 ani.

3. Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel:

Inculpatul a fost asistat de apărător ales, av.Xx.

La termenul de judecată din 21 noiembrie 2008 inculpatul, fiind prezent, a arătat că nu doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei de apel şi că îşi menţine declaraţiile date până în prezent.

Constatând că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, emis la data de 14 martie 2007 în dosarul nr.939/P/2006 nu a fost supus verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, s-a dispus trimiterea dosarului la parchet în acest sens, ulterior fiind complinită această omisiune.

La termenul de judecată din 30 ianuarie 2009, avocatul inculpatului a depus la dosarul cauzei o anchetă socială (fila 41).

La acelaşi termen au fost formulate şi o serie de cereri de schimbare a încadrării juridice, fie de reţinere a prevederilor la art. 41 alin. 2 (formă continuată) şi pentru cea de a doua infracţiune de act sexual cu un minor, fie prin reţinerea în sarcina inculpatului a unei singure infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată (art. 41 alin. 2 Cod penal).

Atât inculpatul cât şi partea civilă au depus concluzii scrise.

4. Opinia instanţei de control judiciar:

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate (oral, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei şi prin concluzii scrise) a actelor şi lucrărilor dosarului nr. 315/251/2007 al Judecătoriei Luduş, a susţinerilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, dar şi din oficiu, în limitele stabilite de lege, instanţa constată următoarele:

Inculpatul Xxa fost condamnat (în urma conexării dosarului 1126/251/2007 al Judecătoriei Luduş la dosarul nr. 315/251/2007 al Judecătoriei Luduş) pentru două infracţiuni de act sexual cu un minor.

Pentru prima faptă, petrecut în vara anului 2006 (rechizitoriul din 14 martie 2007, dosar 939/P/2006), s-au reţinut prevederile art. 41 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la săvârşirea infracţiunii în formă continuată.

Pentru cea de-a doua faptă (tot act sexual cu un minor), deşi în actul de inculpare şi în sentinţa atacată, s-a menţionat că s-a petrecut în perioada 09.02.2007- 11.03.2007, perioada în care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată (cu acordul acesteia), ştiind că are vârsta de 14 ani, nu au fost reţinute dispoziţiile referitoare la săvârşirea faptei în formă continuată.

În condiţiile în care în perioada indicată (09.02.2007- 11.03.2007) cei 2 au locuit împreună, la inculpat într-o casă nelocuită, apoi la domiciliul inculpatului, unde au întreţinut în mai multe rânduri relaţii sexuale, este evident că ne aflăm în prezenţa mai multor acte materiale, săvârşite de către aceeaşi persoană (inculpatul), în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale.

În opinia instanţei de control judiciar sunt întrunite toate condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitate de subiect activ, pluraritatea actelor de executare, unitatea de rezoluţie infracţională şi existenţa unor acte de de acelaşi fel, adică care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că şi cu privire la cea dea doua infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul era necesară reţinerea prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanţa nu împărtăşeşte opinia exprimată de reprezentantul Ministerului Public, în sensul că întreaga activitate infracţională a inculpatului (atât cea din vara anului 2006 cât şi cea din perioada 09.02.2007- 11.03.2007) s-ar circumscrie unui singure infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, deoarece: după săvârşirea faptelor din vara anului 2006, împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală, astfel încât această infracţiune s-a epuizat (după cum se ştie, infracţiunile în formă continuată cunosc atât un moment al consumării cât şi un moment al epuizării).

Epuizarea infracţiunii continuate a avut loc în această speţă nu prin voinţa făptuitorului (a inculpatului) ci prin intervenţia autorităţii.

La aceasta se adaugă şi intervalul de timp scurs până la reluarea activităţii infracţionale (din toamna anului 2006 până în februarie 2007), care este prea îndelungat pentru a se putea reţine forma continuată a infracţiunii pentru întreaga perioadă (suntem de fapt în prezenţa a două infracţiuni distincte, ambele în formă continuată).

Instanţa apreciază că acest interval de timp îndelungat scurs între cele două perioade, la care se adaugă epuizarea primei infracţiuni prin intervenţia autorităţii, în sensul începerii urmăririi penale, fac imposibilă reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice pentru întreaga perioadă. Astfel spus, nu se poate susţine că inculpatul a avut de la început, imaginea de ansamblu a întregii sale activităţi ulterioare, adică şi pentru perioada 09.02.2007-11.03.2007, după începerea urmăririi penale împotriva sa.

Raportat la susţinerile inculpatului apelant, instanţa de control judiciar, apreciază că, pentru realizarea eficientă a măsurilor de supraveghere este suficientă prezentarea sa în faţa Serviciului de probaţiune în fiecare trimestru şi nu lunar. Instanţa are în vedere atât circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv vârsta fragedă şi lipsa antecedentelor penale, cât şi circumstanţele reale, de ordin familial şi social, concretizată în nivelul redus al veniturilor familiei, lipsa unui loc de muncă, distanţa dintre domiciliul inculpatului şi sediul Serviciului de Probaţiune, costurile necesare pentru efectuarea unor deplasări lunare, astfel cum a stabilit instanţa de prim- grad.

Criticile aduse de partea vătămată – apelantă referitoare la cuantumul insuficient al pedepsei aplicate inculpatului nu vor fi primite, în condiţiile în care au fost respectate şi aplicate în mod corect la speţa de faţă toate criteriile de individualizare prevăzute de lege.

Astfel, raportat la persoana inculpatului, un tânăr de 21 de ani, a cărui comportare şi conduită pot fi încă modelate, care este la primul conflict cu legea penală, aplicarea a două pedepse de 3 ani fiecare sunt de natură a realiza scopurile pedepsei, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 52 Cod penal. Facem menţiunea ca raportat la, vârsta inculpatului pe lângă funcţia de constrângere un rol deosebit în are funcţia de reeducare a pedepsei, care ar fi deturnat în ipoteza aplicării unei pedepse excesiv de severe.

Faţă de cele ce preced, instanţa va admite apelurile declarate de inculpatul-apelant XXşi de partea vătămată XX, reprezentata legal si prin apărător, împotriva Sentinţei penale nr. 87/09.O5..2008, pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul penal nr. 315/251/2007 cu consecinţa desfiinţării parţiale a hotărârii atacate şi a rejudecărtii (limitative) a cauzei

În rejudecare, în baza art. 334 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridica a faptei din art. 198 alin 1 C pen in art. 198 alin 1 cu aplic art. 41 alin 2 Cod penal (pentru perioada 09.02.2007-11.03.2007).

Restul cererilor de schimbare a încadrării juridice vor fi respinse .

În baza art. 345 al 1, 2 Cod procedură penală, inculpatul XXva fi condamnat pe la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu o minora, prev de art 198 alin 1 Cod penal, cu reţinerea art. 74 al 1 lit a si c si al 2 C pen si cu aplic art 41 alin 2 si art 42 C pen.(fapta săvârşită în perioada 09.02.2007-11.03.2007).

În baza art. 34 lit b rap. la art. 33 lit. a Cod pen, se vor contopii cele două pedepse de cate 3 ani închisoare, (cea aplicata de prima instanţă pentru perioada iunie-august 2006 şi cea aplicată de instanţa de apel pentru perioada 09.02.2007-11.03.2007), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 ind. 1 C pen, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86 ind 2 Cod procedură penală se va stabilii un termen de încercare de 5 ani, ce se va compune din cuantumul pedepsei de 3 ani, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 86 ind. 3 C pen, pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul se va supune următoarelor masuri de supraveghere:

-se va prezenta în prima săptămână din fiecare trimestru la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mures;

-va anunta Serviciul de probatiune, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţa, sau locuinţa şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;

-va comunica Serviciului de probatiune orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta;

-pune în vedere inculpatului sa nu intre in legătura cu partea vătămată Xx sau cu reprezentanţii acesteia, Xx si Xx.

Va dispune ca supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă să se facă de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mures.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 86 ind. 4 rap. la art 83 C pen.

Se va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru faptele savarsite in perioada iunie-august 2006 si la faptul ca partea vătămată, prin reprezentanţi legali, nu s-a constituit parte civila.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 40 lei (Ron) vor rămâne în sarcina statului.