Prin sentinţa nr. 607 din 1.06.2001, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de administrativ a admis în parte acţiunea modificată formulată de consiliul judeţean împotriva consiliului local şi a SC C.M.S.N.C. şi, în consecinţă, a anulat hotărârea emisă de consiliul local. A respins capetele de cerere privind anularea contractului de colaborare încheiat între pârâţi şi anularea autorizaţiei de construcţie eliberată pârâtei SC C.M.S.N.C. în vederea construirii unei cabane.
Recursul a fost înaintat de Tribunalul Dâmboviţa instanţei competente din punct de vedere material şi teritorial să-1 soluţioneze, respectiv Curtea de Apel Prahova. După declararea recursului, pârâtul a formulat cerere de strămutare a cauzei, înainte de soluţionarea cererii de strămutare de către Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat asupra recursului prin decizia nr. 868 din 18.10.2001 prin admiterea acestuia şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie în anulare care, de asemenea, a fost soluţionată prin decizia nr. 1281 din 20.12.2001, în sensul respingerii.
După pronunţarea celor două decizii de către Curtea de Apel Ploieşti, prin încheierea nr. 182 din 22.01.2002, a admis cererea formulată de recurent şi, în consecinţă, a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Braşov.
Cu toate că în cuprinsul încheierii de strămutare nu se specifică, în baza art. 40 alin. 5 C. proc. civ., hotărârile pronunţate sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Braşov, din oficiu, instanţa a invocat, în baza art. 306 alin. 2 C. proc. civ., două excepţii absolute şi dirimante: lipsa calităţii procesuale active şi neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, excepţii ce au fost examinate cu precădere.
Cu privire Ia excepţia lipsei calităţii procesuale active s-au reţinut următoarele. Temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 1 din Legea nr. 29/1990. în conformitate cu acest text de lege, poate avea calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română sau străină, care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege.
Ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean, consiliul judeţean este o persoană juridică de drept public, exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite.
în această calitate, consiliul judeţean nu are dreptul de a ataca pe calea contenciosului administrativ o hotărâre a altei autorităţi administrative. Acest drept aparţine numai particularilor care au fost vătămaţi în drepturile lor recunoscute de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, precum şi prefectului, în virtutea atribuţiei de exercitare a controlului asupra actelor autorităţilor administrative locale ori judeţene, prevăzută în art. 135 din Legea nr. 215/2001.
Reclamantul a invocat în susţinerea calităţii procesuale active încălcarea atribuţiilor sale prevăzute în art. 104 lit. f şi i din Legea nr. 215/2001, respectiv administrarea domeniului public şi domeniului privat al judeţului şi aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean în limitele şi condiţiile legii.
Prin hotărârea atacată, pârâtul consiliul local a aprobat asocierea cu o societate comercială, în vederea edificării unei cabane.
Faţă de obiectivul hotărârii, numai proprietarul terenului adus ca aport la asociere de către consiliul local avea calitatea de a o ataca. Proprietar al terenului nu poate fi, în nici un caz, un consiliu judeţean, ci numai o unitate administrativ-teritorială, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 213/1998. în cazul în care terenul ar face parte din patrimoniul judeţului, ceea ce însă nu s-a dovedit, calitatea de a ataca actul administrativ în litigiu ar fi avut-o chiar judeţul, reprezentat, potrivit art. 114 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, de preşedintele consiliului judeţean, iar în situaţia în care terenul aparţine unei comune sau oraş, calitatea aparţine acestei unităţi administrativ-teritoriale, reprezentate de primar.
Cu privire la atribuţia consiliului judeţean de aprobare a documentelor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean, s-a constatat, în primul rând, că nu s-a făcut dovada că asocierea aprobată prin hotărârea în litigiu ar viza un obiectiv de interes judeţean. Chiar dacă s-arprezuma acest caracter, în virtutea atribuţiei mai sus menţionate, reclamantul îşi justifică numai calitatea de a ataca autorizaţia de construcţie. Această cerere a fost însă respinsă prin sentinţa Tribunalului Dâmboviţa, iar soluţia a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Faţă de cele expuse mai sus, s-a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active este întemeiată. Fiind o excepţie de ordine publică, ce poate fi ridicată în orice stadiu al procesului, s-a admis această excepţie şi, faţă de caracterul său dirimant, s-a admis recursul şi s-a respins acţiunea, nemaiavând relevanţă în cauză excepţia de inadmi-sibilitate a acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile şi motivele de fond invocate.
C.A. Braşov, decizia nr. 371/R/24.05.2002