Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal,
decizia nr. 941 din 14 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3.523 din data de 21 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. S.D. S.R.L. BAIA MARE, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAŞULUI TĂUŢII MĂGHERĂUŞ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la Primăria oraşului Tăuţii Măgherăuş sub nr. 2872 din 06.04.2009, reclamanta S.C. S.D. S.R.L. Baia Mare a solicitat eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru punctul de lucru situat în Buşag nr. 14, cu privire la fabricarea altor produse chimice organice de bază – 2014.
A mai reţinut tribunalul că în conformitate cu certificatului de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş la 16.01.2008, societatea reclamantă cu sediul în Baia Mare are ca obiect de activitate fabricarea de produse chimice organice, corespunzător cod CAEN 2014 însă aceasta nu a dovedit faptul că ar fi înregistrat acest obiect de activitate şi pentru sediul secundar din Buşag cu toate că pârâtul i-a cerut suplimentarea documentaţiei în acest sens, împrejurare ce rezultă din adresa nr. 1.876 din 9 aprilie 2009.
Urmare plângerii prealabile din 28.04.2009, în care reclamanta a precizat sediul, pârâtul ia comunicat reclamantei că documentaţia depusă de aceasta este incompletă motivat de faptul că nu a făcut dovada plăţii impozitului pe facturi separat pe cod de înregistrare pentru punctul de lucru şi nu a fost reglementată situaţia juridică a terenului concesionat, situaţie în care nu sunt îndeplinite cerinţele art. 6 din H.C.L. Tăuţii Măgherăuş nr. 5/2009, aspect ce reiese din adresa nr. 230/4.05.2009.
Din perspectiva celor arătate, tribunalul a apreciat că în cauză nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de a emite actul administrativ de funcţionare, sens în care acţiunea reclamantei a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată.
Împotriva acestei hotărâri, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prev. art. 299 şi urm. C.pr.civ. a declarat recurs reclamanta S.C. “S.D.” S.R.L., solicitând, în principal, admiterea acestuia, şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a cercetat fondul pricinii.
În subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei Tribunalului Maramureş, în sensul admiterii acţiunii sale şi obligarea pârâtului Primarul Oraşului Tăuţii Măgherăuş să emită autorizaţia de funcţionare pentru punctul de lucru sub sancţiunea daunelor de câte 1.000 lei/zi calculate de la data pronunţării hotărârii până la eliberarea actului administrativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispoziţiile art. 312 alin. 3 şi 5 rap. la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ., reclamanta a adus critici de nelegalitate hotărârii pronunţată, situaţie în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Din această perspectivă, reclamanta a arătat Tribunalul Maramureş a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei şi în lipsa documentaţiei depusă de reclamantă şi anexată cererii înregistrată sub nr. 2.672/6.04.2009 la Primăria Tăuţii Măgherăuş, în temeiul căreia s-a solicitat eliberarea autorizaţiei de funcţionare. Astfel, deşi în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 4 C.pr.civ. prin încheierea de şedinţă din 23.09.2009 s-a pus în vedere pârâtului să depună documentaţia pentru punctul de lucru din Buşag, ulterior, în lipsa acesteia şi cu vătămarea intereselor societătii reclamante, tribunalul a pronuntat hotărârea, cu toate că proba era utilă şi absolut necesară soluţionării pricinii pentru verificarea susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi. De asemenea, înscrisurile noi depuse în recurs sunt copii certificate ale actelor şi documentaţiei ce au fost anexate cererii de eliberare a autorizaţiei de funcţionare pentru punctul de lucru din Buşag, dar au rămas neexaminate de tribunal, situaţie care se impune a fi calificată juridic ca o necercetare a fondului pricinii.
Pe de altă parte, reclamanta a mai arătat că deşi legal reprezentată la termenul din 1.07.2009, în baza delegaţiei emisă pentru consilierul juridic, ulterior acestui termen, din împrejurări atestate de înscrisul eliberat sub nr. 2.926/21.12.2009, în fapt mandatul dat acestuia a încetat, situatie fată de care nu a avut cunoştinţă de termenele acordate şi nu a putut formula cereri şi apărări în cauză.
Pe fondul cauzei, reclamanta a solicitat a se aprecia, raportat la actele depuse la dosar şi a înscrisurilor noi anexate recursului, că societatea îndeplineşte condiţiile legale şi cerinţele impuse de art. 5 din H.C.L. Tăuţii Măgherăuş, pentru că activitatea desfăşurată la punctul de lucru să fie autorizată, iar faţă de refuzul pârâtului, se impune pronunţarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat a emite actul administrativ conform competenţelor ce-i revin în baza dispoziţiilor art. 63 alin. 5 lit. “g” din Legea nr. 215/2001.
În acest context, a învederat reclamanta, cu cererea înregistrată sub nr. 2.672/6.04.2009 a solicitat eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru punctul de lucru situat în Buşag, str. 112, nr. 95 şi activitatea de fabricare a altor produse chimice organice de bază, cod 2014, desfăşurată conform actului constitutiv reactualizat şi a actului adiţional la acesta. Societatea a fost autorizată pentru această activitate, schimbarea codului CAEN (din 1592 în 2014) coroborată cu refuzul Primăriei Tăuţii Măgherăuş de a aplica vizele anuale pe autorizaţia nr. 42/2006, pentru care s-au achitat taxele aferente avizării pe anii 2007, 2008, 2009, au motivat promovarea prezentei acţiuni.
A mai precizat reclamanta că societatea are sediul în municipiul Baia Mare, conform certificatului de înregistrare emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu activitate principală – obiect corespunzător codului CAEN 2014, fapt reţinut şi în considerentele hotărârii.
Pentru punctul de lucru din Buşag, ce figurează cu menţiunile noii adrese, reclamanta a înregistrat acest obiect de activitate, conform certificatului constatator, din conţinutul căruia rezultă în mod expres această operaţiune efectuată şi la Registrul Comerţului. Pentru acelaşi punct de lucru, s-a obţinut cod de înregistrare fiscală distinct sub nr. 24248900, faţă de cel al societăţii, în scopul efectuării plăţilor conform art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 28/2008.
De asemenea, reclamanta a mai învederat şi faptul că prin coala de carte funciară nr. 461 Tăuţii Măgherăuş, planul de amplasament şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1.392/1998, acesta din urmă operat în C.F. 498 Buşag, s-a făcut dovada proprietătii sale asupra spatiilor în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea comercială a cărei autorizare o solicită. Mai mult, a făcut dovada achitării taxelor de salubritate pentru ultima perioadă anterioară depunerii cererii, iar conform contractelor nr. 902/2001 şi nr. 31/2006 încheiate pentru această activitate de salubrizare, inclusiv cu Primăria Tâuţii Măgherăuş, beneficiara sumelor achitate cu acest titlu conform chitanţelor – înscrisuri noi depuse în recurs – situaţie în care se impune a se aprecia că şi această cerinţă prev. de art. 5 din H.C.L. 5/2009 este îndeplinită.
In ceea ce priveşte cerinţa privind acordul proprietarilor terenului pentru desfăşurarea activitătii comerciale, reclamanta a arătat că acesta a fost clar exprimat prin contractul de concesiune nr. 6.081/7.11.2006 pe care la încheiat cu Consiliul Local Tâuţii Măgherăuş (înscris în C.F. nr. 461 sub B.1-2, după transcrierea din C.F. 498/a Buşag) pentru suprafaţa aferentă spaţiilor proprietatea reclamantei conform contractului nr. 1.392/1998 operat sub B.5, pe numărul topo. 800/2 – C.F. 498/a Buşag în suprafaţă de 3.000 m.p., iar conform pct. II art. 2, suprafaţa de teren a fost concesionată pentru “construcţii industriale şi activităţi economice”.
Acest contract de concesiune a fost avut în vedere la emiterea autorizaţiei de funcţionare nr. 42/2006 pentru aceeaşi activitate (cod CAEN vechi 1592), situaţie faţă de care în mod greşit instanţa de fond a reţinut că ar fi incidente dispoziţiile art. 6 din H.C.L. nr. 5/2009. Totodată, reclamanta a învederat şi faptul că s-a conformat cerinţelor de întocmire a documentaţiei şi cu alte acte decât cele expres prevăzute de art. 5 din H.C.L. nr. 5/2009, în sensul că a depus şi programul de lucru în care societatea urma să-şi desfăşoare activitatea a cărei autorizare s-a cerut. Sub acest aspect, apărările invocate de pârât privind întocmirea acestui program fără a fi avute în vedere dispoziţiile O.G. nr. 99/2000 privind “comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă”, deşi nu au fost analizate în considerentele hotărârii, se impun a fi înlăturate întrucât la punctul de lucru din Buşag, str. 112, nr. 95, se desfăşoară exclusiv activitatea de productie în baza autorizaţiei din 15.12.2003, prelungită succesiv la zi, emisă de , actul normativ invocat nefiind aplicabil în speţă.
O altă critică formulată de reclamantă se referă la faptul că instanţa de fond fără suport probator a reţinut ca întemeiate apărările pârâtului privind refuzul eliberării autorizaţiei justificat de lipsa dovezilor plăţii impozitului pe salarii, separat pe codul de înregistrare pentru punctul de lucru şi exprimat prin adresa nr. 230/4.05.2009, deşi societatea a efectuat plăti cu acest titlu corespunzătoare codului de identificare fiscală 24248900, încă din anul 2008 după modificările aduse art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 prin O.U.G. nr. 28/2008, conform fişei sintetice totale şi ordinelor de plată. De altfel, a susţinut reclamanta, în interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, societăţii reclamantei i s-a comunicat cu adresa nr. 9115/4.12.2008 a A.N.A.F. – D.G.F.P. Maramureş, obligativitatea achitării impozitului pe salarii pentru activitatea desfăşurată la punctele de lucru la organul fiscal din raza teritorială a acestuia doar in situaţia în care este înregistrat într-un alt judeţ, situaţie care nu se regăseşte în speţă, sediul societăţii şi punctul de lucru fiind în judeţul Maramureş.
În final, reclamanta a precizat că a efectuat plata impozitului pe salariu separat pe codul de înregistrare 24248900 eliberat pentru punctul de lucru din Buşag, activitate ce a făcut obiectul cererii de autorizare, astfel că şi această cerinţă a fost îndeplinită.
Prin întâmpinare, intimatul PRIMARUL ORAŞULUI TĂUŢII MĂGHERĂUŞ a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Raportat la probatoriul administrat si analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 3.523 din data de 21 octombrie 2009 pronunţată Tribunalul Maramureş, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. S.D. S.R.L. BAIA MARE, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAŞULUI TĂUŢII MĂGHERĂUŞ.
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta S.C. S.D. S.R.L. Baia Mare a solicitat obligarea Primarului Oraşului Tăuţi Măgherăuş la eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru punctul de lucru situat în Buşag nr. 14, actualmente Buşag, str. 112, nr. 95 sub sancţiunea daunelor de câte 1.000 lei/zi calculate de la data pronunţării hotărârii până la eliberarea actului administrativ.
Urmare a plângerii prealabile din 28.04.2009, în care reclamanta a precizat sediul, pârâtul i-a comunicat reclamantei că documentaţia depusă de aceasta este incompletă motivat de faptul că nu a făcut dovada plăţii impozitului pe facturi separat pe cod de înregistrare pentru punctul de lucru şi nu a fost reglementată situaţia juridică a terenului concesionat, situaţie în care nu sunt îndeplinite cerinţele art. 6 din H.C.L. Tăuţii Măgherăuş nr. 5/2009, aspect ce reiese din adresa nr. 230/4.05.2009. Din perspectiva celor arătate, tribunalul a apreciat că în cauză nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de a emite actul administrativ de funcţionare, sens în care acţiunea reclamantei a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Reclamanta, cu cererea înregistrată sub nr. 2.672/6.04.2009 a solicitat eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru punctul de lucru situat în Buşag, şi activitatea de fabricare a altor produse chimice organice de bază, cod 2014, desfăşurată conform actului constitutiv reactualizat şi a actului adiţional la acesta. Anterior prin autorizaţia nr 42/2006 emisă de către pârât reclamanta a fost autorizată pentru această activitate. Reclamanta are sediul în municipiul Baia Mare, conform certificatului de înregistrare emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu activitate principală – obiect corespunzător codului CAEN 2014. Pentru punctul de lucru din Buşag, ce figurează cu menţiunile noii adrese, reclamanta a înregistrat acest obiect de activitate, conform certificatului constatator, din conţinutul căruia rezultă în mod expres această operaţiune efectuată şi la Registrul Comerţului. Pentru acelaşi punct de lucru, s-a obţinut cod de înregistrare fiscală distinct sub nr. 24248900, faţă de cel al societăţii, în scopul efectuării plăţilor conform art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 28/2008.
De asemenea, reclamanta prin coala de carte funciară nr. 461 Tăuţii Măgherăuş, planul de amplasament şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1.392/1998, acesta din urmă operat în C.F. 498 Buşag, a făcut dovada proprietătii sale asupra spatiilor în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea comercială a cărei autorizare o solicită. Mai mult, a făcut dovada achitării taxelor de salubritate pentru ultima perioadă anterioară depunerii cererii, iar conform contractelor nr. 902/2001 şi nr. 31/2006 încheiate pentru această activitate de salubrizare – situaţie în care se impune a se aprecia că şi această cerinţă prev. de art. 5 din H.C.L. 5/2009 este îndeplinită.
In ceea ce priveşte cerinţa privind acordul proprietarilor terenului pentru desfăşurarea activitătii comerciale, acesta a fost clar exprimat prin contractul de concesiune nr. 6.081/7.11.2006 pe care la încheiat cu Consiliul Local Tăuţii Măgherăuş (înscris în C.F. nr. 461 sub B.1-2, după transcrierea din C.F. 498/a Buşag) pentru suprafaţa aferentă spaţiilor proprietatea reclamantei conform contractului nr. 1.392/1998 operat sub B.5, pe numărul topo. 800/2 – C.F. 498/a Buşag în suprafaţă de 3.000 m.p., iar conform pct. II art. 2, suprafaţa de teren a fost concesionată pentru “construcţii industriale şi activităţi economice”.
Acest contract de concesiune a fost avut în vedere la emiterea autorizaţiei de funcţionare nr. 42/2006 pentru aceeaşi activitate (cod CAEN vechi 1592. Totodată, reclamanta a depus şi programul de lucru în care societatea urma să-şi desfăşoare activitatea a cărei autorizare s-a cerut. Sub acest aspect, apărările invocate de pârât privind întocmirea acestui program fără a fi avute în vedere dispoziţiile O.G. nr. 99/2000 privind “comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă”, se impun a fi înlăturate întrucât la punctul de lucru din Buşag, se desfăşoară exclusiv activitatea de productie în baza autorizaţiei din 15.12.2003, prelungită succesiv, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, actul normativ invocat nefiind aplicabil în speţă.
Curtea apreciază ca nejustificat refuzul eliberării autorizaţiei motivat de „încălcarea dispoziţiilor normative în vigoare” apreciere care nu permite o examinare a legalităţii refuzului prin raportarea în concret la normele aplicabile reclamantei.
Nu se poate reţine nici lipsa dovezilor plăţii impozitului pe salarii, separat pe codul de înregistrare pentru punctul de lucru şi exprimat prin adresa nr. 230/4.05.2009, deşi societatea a efectuat plăti cu acest titlu corespunzătoare codului de identificare fiscală 24248900, încă din anul 2008 după modificările aduse art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 prin O.U.G. nr. 28/2008, conform fişei sintetice totale şi ordinelor de plată.
Faţă de cele ce preced curtea va admite recursul declarat de reclamanta S.C. “S.D.” S.R.L. BAIA MARE împotriva sentinţei civile nr. 3.523 din 21 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3.239/100/2009 al Tribunalului Maramureş, pe care o va modifica în sensul că va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. “S.D.” S.R.L. împotriva pârâtului PRIMARUL ORAŞULUI
TĂUŢII MĂGHERĂUŞ şi va obliga pârâtul să emită în favoarea reclamantei actul administrativ solicitat.
Referitor la plata daunelor de 1.000 lei/zi curtea va respinge acest capăt de cere raportat la împrejurarea că art 24 din legea nr 554/2004 prevede sancţiunile în cazul neexecutării obligaţiei impuse autorităţii prin hotărârea judecătorească pronunţată în materia contenciosului administrativ. (Judecător Adrian-Gabriel Năsui)
Cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Condiţii. Cazul bine
justificat
Decizia nr. 824 din 31 martie 2010
Prin sentinţa civilă nr.4304 din 27 noiembrie 2009 a Tribunalului Maramureş, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC C.M.T. SRL Sighetu Marmaţiei privind suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 28.08.2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj – Biroul Vamal Sighet, urmare Procesului verbal de control nr. 2733 din aceeaşi zi întocmit de pârâta D.R.A.O.V. Cluj – Biroul Vamal Sighet.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC C.M.T. SRL Sighetu Marmaţiei, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 28.08.2009 privind regularizarea situaţiei obligaţiilor suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv a procesului verbal de control nr. 2733 din 28.08.2009, acte emanând de la Biroul Vamal Sighet, până la pronunţarea instanţei de fond, conform art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
În motivare s-a arătat că împotriva procesului verbal de control reclamanta a făcut plângere prealabilă iar împotriva deciziei a promovat contestaţie potrivit art. 205 şi 206 din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite cerinţele privind cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, raportat la faptul că organul de control nu a luat în considerare succesiunea contractului de leasing, termenul în care trebuia ca bunul să fie restituit, sau să primească o nouă destinaţie vamală care rezultă din contract şi care nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în ţară a bunului, taxa pe valoare adăugată s-a calculat în mod greşit prin raportare la valoarea integrală a bunului când în realitate trebuia raportată doar la valoarea reziduală a bunului, taxa devenind exigibilă la data când bunurile încetează de a mai fi plasate sub regimurile vamale de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import, ori bunul din speţa de faţă nu a încetat să fie plasat sub acest regim.
În probaţiune s-au depus Procesul – Verbal de Control nr. 2733/2009, plângere împotriva acestuia, dovada expedierii plângerii, Decizia de Regularizare nr. 7/2009, Contestaţia împotriva Deciziei de Regularizare şi Dovada de expediere a contestaţiei.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, susţinând că reclamanta invocă propria sa culpă în susţinerea cererii arătând că valoarea reziduală nu a fost achitată din motive financiare, astfel încât leasingul nu a fost închis, ori, cazul bine justificat trebuie să fie apreciat ca urmare a existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal, care este emis în temeiul şi pentru executarea legii, îndoială care să înfrângă caracterul executoriu al acestuia, termenul de leasing expirând la 12.08.2009, iar TVA nu poate fi calculată la valoarea reziduală, ci doar la cea integrală, având în vedere dispoziţiile art. 652 lit. m din H.G.nr. 707/2006.
Pârâta a susţinut că reclamanta nu a dovedit nici iminenţa unei pagube care s-ar produce în patrimoniul său, ca atare nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii imperative.
Examinând cererea care a fost legal timbrată şi pentru care s-a depus cauţiune în cuantum de 7579,20 lei, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susţinerilor pârâtei, a probelor existente la dosar, precum şi a normelor legale incidente, tribunalul a reţinut următoarele:
Cazul bine justificat, condiţie cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. nu a fost dovedit, dat fiind faptul că reclamanta a invocat motive subiective pentru neplata taxei vamale
calculate la valoarea reziduală, care nu pot crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, în sensul art. 2 lit. l din legea menţionată.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente, tribunalul a constatat că această condiţie prevăzută de lege nu este prezentă în cauză, având în vedere susţinerea reclamantei, conform căreia ar suferi un prejudiciu material pentru că este obligată să plătească TVA pe care nu îl datorează, ori această împrejurare referitoare la datorarea sau nu a TVA urmează a se stabili pe altă cale.
Este real faptul că reclamanta a formulat plângere împotriva actului de control şi contestaţie împotriva Deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, condiţie necesară dar nu suficientă pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ unilateral.
Împotriva hotărârii a declarat recurs SC C.M.T. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate si pe cale de consecinta admiterea cererii de suspendare a executarii actului pana la solutionarea plangerii/contestatiei de catre instanta de fond; acordarea de cheltuieli de judecata in ambele instante.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt indeplinite conditiile necesare si suficiente pentru a dispune suspendarea executarii actului.
1). Conditia “cazului bine just ficat” trebuie analizata pornind de la definitia data acestei sintagme potrivit art. 2 litera t ) din Legea nr. 554/2004.
Definitia se refera la imprejurari legate de stari de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.
Aceste imprejurari urmeaza a fi apreciate de catre instanta, in acest sens fiind si practica
CEDO
In aceasta cauza nu se analizeaza fondul dar se palpeaza astfel incat instanta poate sa constate ca intre starea de fapt si temeiul de drept pentru care se pretinde plata TVA-ului, este o mare discrepanta. Contractul de leasing este nefinalizat iar proprietara bunului este o terta persoana.
Aceste lucruri sunt recunoscute chiar si de Autoritatea Vamala.
Analiza fondului ar trebui sa se opreasca aici intrucat pentru executarea actului trebuie sa existe corespondenta intre starea de fapt si temeiul de drept in caz contrar impunandu-se suspendarea executarii lui.
2) Conditia “pagubei iminente” este indeplinita prin prejudiciul material pe care l-ar suporta societatea fiind obligata sa plateasca un TVA pe care nu il datoreaza.
Suma ce urmeaza a fi platita este foarte mare si ar putea sa destabilizeze echilibrul financiar al societatii si asa precar datorita perioadei de criza.
Instanta de fond apreciaza ca urmeaza sa se stabileasca daca datora sau nu TVA-ul dar ca acest lucru va face obiectul altui dosar.
Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de suspendare, în temeiul art. 14 din L.554/2004 , a executării deciziei nr. 7/2.08.2009 de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv a procesului verbal de control nr. 273328.0.2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit textului de lege menţionat, ,,
Art. 14 alin 1 :,,În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral….
Actul administrativ, în speţă decizia organului vamal, se bucură de prezumţia de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.
Principiul legalităţii actelor administrative presupune pe de o parte, că autorităţile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune în acelaşi timp, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi, să fie in mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative, trebuie considerate a fi în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu-şi producă efectul asupra celor vizaţi.
In considerarea celor două principii incidente în materie: al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Prevederile art.14 din Legea nr.554/2004, impun pentru eventualitatea suspendării actului administrativ, îndeplinirea cumulativă a două condiţii respectiv existenţa cazului bine justificat şi eventualitatea producerii unei pagube iminente, definită ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil (art. 2 lit. s din L.554/2004 ).
În ceea ce priveşte prima condiţie cerută de lege, existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Instanţa trebuie să analizeze actele dosarului constatând sau nu o eventuală aparenţă de nelegalitate a actului contestat.
Conform art.2 din Legea nr.554/2004, prin caz bine justificat se înţeleg împrejurări legate de stare de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că această condiţie nu a fost dovedită de către reclamantă, nefiind evidenţiate împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
Şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, s-a apreciat în mod judicios că aceasta nu a fost dovedită în condiţiile în care nu au fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte un eventual dezechilibru financiar ca urmare a plăţii TVA.
În condiţiile în care actul atacat este prezumat a fi legal, ordinea firească la care face referire recurenta este: plata sumei stabilite în sarcina sa şi doar în ipoteza în care se constată că prezumţia de legalitate trebuie înlăturată, restituirea sumelor încasate fără just titlu.
Simplul fapt al formulării plângerii împotriva actului de control şi a contestaţiei împotriva deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu este de natură a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ .
Faţă de aceste împrejurări, raportat la art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M.T. SRL SIGHETU-MARMAŢIEI împotriva Sentinţei civile nr. 4304 din 27.11.2009, a Tribunalului Maramureş, pe care o menţine în întregime. (Judecător Maria Hrudei)
