Exceptia intampinarii cererii. Plăţi


JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARADOperator 2826

DOSAR NR. ….

SENTINŢA CIVILĂ NR. …

Şedinţa publică din data de …

Preşedinte: …

Grefier: …

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanţă sub nr. … creditoarea SC L.I.E. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC S SRL emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de … lei reprezentând contravaloarea produse livrate şi neachitate şi … lei cu titlu de dobânzi legale, calculate până la data de …, cu cheltuieli de judecată.

În motivare creditoarea a arătat că a livrat debitoarei marfă în valoare totală de … lei conform facturilor fiscale seria … nr. … din data de … şi factura seria .. nr. … din data de … care nu au fost achitate, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În drept au fost invocate dispoziţiile OG nr. 5/2001 aprobată prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 380/05.06.2002 şi art. 46 C.com..

Creditoarea a solicita judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin 2 C.pr.civ.

În dovedirea acţiunii creditoarea înţelege să se folosească de proba cu înscrisurile depus la dosar.

Debitoarea nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

La data de … s-a înregistrat pe rolul instanţei sub nr. … cererea creditoarei SC L.I.E. SRL prin care solicita pe calea procedurii somaţiei de plată obligarea debitoarei la plata sumei de … lei. Raportat la acest obiect dedus judecăţii instanţa constată că s-a achitat o taxă legală de timbru în cuantum de 39 lei, conform art. 3 lit. o1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Spre deosebire de această taxă fixă, creditoarea este obligată să achite şi timbrul judiciar, care se calculează conform art. 3 alin. 2 din O.G nr. 32/1995. Conform acestor prevederi, dacă cererea are un obiect evaluabil în bani, timbrul judiciar se datorează raportat la cuantumul acestei valori, respectiv la „valoare mai mare de 100 lei, se aplică timbre judiciare de 1,50 lei, dacă valoarea este de peste 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei.”

Având în vedere că emiterea somaţiei de plată se face pentru o sumă de bani, instanţa este obligată la calcularea timbrului judiciar în funcţie de valoarea debitului solicitat, punând în vedere reclamantei să achite o eventuală diferenţă. Împotriva acestei măsuri a instanţei partea obligată la plata taxei sau a timbrului judiciar şi nemulţumită poate face contestaţie împotriva acestei măsuri sau poate pune în vedere instanţei recalcularea.

Faţă de aceste prevederi instanţa a procedat la calcularea timbrului judiciar datorat în baza legii, iar prin încheierea din şedinţă publică de la data de … a stabilit în sarcina creditoarei achitarea diferenţei de timbru judiciar în cuantum de 2,50 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Astfel, pentru suma solicitată de către reclamantă s-a achitat doar un timbru judiciar de 0,50 lei, insuficient pentru valoarea solicitată prin cerere, anume … lei şi pentru care se datorează un timbru judiciar de 3 lei.

Aceste măsuri obligatorii pentru reclamantă au fost menţionate expres şi în citaţia primită de către aceasta la data de … pentru termenul de astăzi (dovadă de îndeplinire a procedurii de citare fila 10), fără ca aceasta să se fi conformat.

În drept, art. 1 alin. 1 din O.G nr. 32/1995 prevede că timbrul judiciar se aplică acţiunilor, cererilor, actelor şi serviciilor de competenţa tuturor instanţelor judecătoreşti. Conform art. 3 alin. 2 din O.G nr. 32/1995 instanţa a stabilit cuantumul taxei datorate şi pe care reclamanta a omis să-l achite. În acest caz instanţa face aplicarea art. 9 din acelaşi act normativ conform căruia „cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.”

Nici o dispoziţie legală nu prevede că, dacă taxa de timbru este una fixă, în cazul de faţă 39 lei, iar nu fixată prin raportare la valoarea obiectului patrimonial dedus judecăţii, timbrul judiciar datorat în baza legii s-ar raporta la această taxă sau la dispoziţiile privind cererile neevaluabile în bani. Dimpotrivă, alin. 2 al art. 3 din O.G nr. 32/1995 prevede clar şi expres că timbrul judiciar se datorează diferenţiat dacă cererile au „ca obiect o valoare mai mare de (…)”, fapt ce obligă instanţa de a stabili valoarea timbrului judiciar prin raportare la caracterul patrimonial al obiectului cererii de chemare în judecată şi la valoarea acestuia.

Având în vedere art. 137 alin. 1 C.proc.civ raportat la art. 9 din O.G nr. 32/1995 care face trimitere la dispoziţiile privind taxele de timbru, anume art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 conform căruia „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat” precum şi alin. 3 care prevede expres că „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”, instanţa va admite excepţia netimbrării cererii invocate de către instanţă din oficiu şi va anula cererea ca insuficient timbrată.