Prin acţiunea înregistrată la 11 aprilie 1999, V.E., R.A. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu consiliul judeţean, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 29 august 1994, eliberat de consiliul judeţean şi a planului de dezmembrare anexă, acte prin care s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei SC P. SA asupra suprafeţei de 16.938 mp înscrisă iniţial în cartea funciară, proprietatea autoarei lor S.J., transnotată ulterior.
La 31 mai 1999, Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială şi de administrativ a declinat competenţa soluţionării acestei cauze la Judecătoria Târgu Secuiesc.
Primind pricina pentru soluţionare, Judecătoria Târgu Secuiesc, prin sentinţa nr. 1138 din 26.10.1999 a declinat competenţa materială a soluţionării prezentei pricini la Curtea de Apel Braşov, cu sesizarea Curţii Supreme de Justiţie pentru regulator de competenţă.
Prin decizia nr. 2942 din 21.01.2000, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a stabilit competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Braşov, reţinând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ de autoritate, emis de un organ al administraţiei publice, a cărui legalitate nu poate fi cenzurată decât de instanţa de contencios administrativ, conform Legii nr. 29/1990.
Judecând pricina, Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa nr. 192/F/9.10.2000, a respins acţiunea considerând că autoritatea administrativă nu a încălcat nici un drept al recurentelor-reclamante prevăzut de lege.
Verificându-se actele cauzei s-a constatat că recursul declarat împotriva sentinţei nr. 192/2000 a Curţii de Apel Braşov este întemeiat, motiv pentru care a fost admis.
Recurenţii-reclamanţi au invocat în susţinerea acţiunii lor dreptul de proprietate al autoarei lor Z.J., de altfel dovedit cu actele aflate la dosarul Curţii de Apel Braşov.
Prin sentinţa nr. 1340 din 8.10.1998, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis acţiunea reclamanţilor în cauză şi a obligat consiliul local să lase în deplină proprietate şi folosinţă reclamantelor mai multe imobile, printre care şi cel cuprins în certificatul de atestarea dreptului de proprietate atacat în cauză.
S-a reţinut că la data de 8 noiembrie 1999, deci anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aşa cum rezultă din adresa aflată la dosarul Curţii de Apel Braşov, recurenţii în cauză au solicitat restituirea terenului în litigiu.
în raport de această modificare şi avându-se în vedere faptul că în cauză nu au fost depuse actele ce au stat la baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1994, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că se impune casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Cu această ocazie, a dat îndrumări instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate, formulată prin însăşi cererea de chemare în judecată, a actului normativ pe care se întemeiază actul administrativ individual contestat în cauză.
Din actele aflate la dosarul cauzei s-a constatat că este neîntemeiată susţinerea instanţei de fond, în sensul că recurentelor nu li s-a încălcat nici un drept prevăzut de lege, când se dovedeşte că, în privinţa dreptului lor de proprietate, un organ administrativ de autoritate a emis un act administrativ cu consecinţa ieşirii din patrimoniul lor a unui teren.
Aşa fiind, sentinţa atacată a fost casată cu trimiterea cauzei pentru rejudecare.
C.S.J. – Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 439 din 7.02.2002
