Reclamanta a contestat aceasta decizie invocând faptul ca este nelegala deoarece locul de munca pe care a fost initial angajata, este în prezent ocupat de o alta persoana si, pe de alta parte, la data emiterii respectivei decizii, ea se afla în incapacitate temporara de munca conform certificatului de concediu medical depus la dosar.
Conform art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca stabilita prin certificat medical conform legii. De la aceasta regula exista o singura exceptie prevazuta de art. 60 alin. 2 din Codul muncii, conform caruia prevederile alin. 1 al aceluiasi articol nu se aplica în cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, însa prevederile art. 60 alin. 2 din Codul muncii nu sunt incidente în prezenta cauza.
Reclamanta a depus la dosar mai multe certificate de concediu medical (filele 3-4, 31-32 dosar fond, filele 6-16 dosar recurs), din care rezulta ca începând cu data de 31 ianuarie 2005 s-a aflat în concediu medical. Se constata astfel ca la data de 31 ianuarie 2005 la care s-a emis decizia de încetare a contractului de munca, data care nu a fost contestata de parti, reclamanta se afla în incapacitate temporara de munca si conform prevederilor legale sus-mentionate, nu se putea dispune concedierea sa. Prin urmare, decizia emisa de pârâta este nelegala, concedierea fiind dispusa cu încalcarea prevederilor art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii si în aceste conditii sunt aplicabile prevederile art. 76 din Codul muncii, conform carora concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.
Având în vedere ca potrivit prevederilor art. 6o alin. 1 din Codul muncii concedierea unui salariat nu poate fi dispusa în perioada în care acesta se afla în incapacitate temporara de munca, aceasta interdictie opereaza si în situatia în care concediul medical s-a acordat chiar în ziua în care s-a dispus încetarea contractului de munca. Sub acest aspect nu are relevanta împrejurarea ca pârâta a luat la cunostinta despre faptul ca reclamanta se afla în incapacitate temporara de munca doar la data de 3 februarie 2005, când s-a înregistrat la societate certificatul de concediu medical, deoarece prin aceasta nulitatea absoluta a deciziei de concediere nu se acopera. Din moment ce perioada concediului medical viza si data la care s-a emis decizia de încetare a contractului de munca, aceasta decizie este nelegala, chiar daca certificatul de concediu medical a fost depus ulterior si în acest sens s-a pronuntat si practica judiciara.
În consecinta, instanta de fond a retinut în mod gresit ca decizia contestata este legala si nu se impune desfiintarea ei. De altfel, instanta de fond în considerentele sentintei a analizat în primul rând legalitatea deciziei contestate prin prisma prevederilor art. 65 din Codul muncii care reglementeaza concedierea determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, desi mai întâi trebuia sa verifice daca în speta nu opereaza vreo interdictie de concediere a salariatului, dintre cele prevazute de art. 60 alin. 1 din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât reclamanta a invocat acest aspect în cererea introductiva. Pe de alta parte, clarificarea acestui aspect facea de prisos analizarea legalitatii deciziei contestate prin prisma celorlalte prevederi legale incidente în speta.
Dupa cum s-a mai precizat, nulitatea absoluta a deciziei de încetare a contractului de munca al reclamantei determinata de faptul ca a fost emisa în perioada în care aceasta se afla în incapacitate temporara de munca nu poate fi acoperita prin faptul ca pârâta a luat cunostinta de certificatul de concediu medical doar ulterior emiterii acestei decizii. De asemenea, sub aspectul legalitatii masurii luate nu are relevanta nici adresa nr. 553 din 24 februarie 2005, prin care reclamantei i s-a comunicat faptul ca pe perioada incapacitatii temporare de munca decizia nr. 30/2005 se suspenda. Suspendarea deciziei de concediere nu este prevazuta de Codul muncii si în conditiile în care pârâtei i s-a adus la cunostinta ca reclamanta se afla în concediu medical avea posibilitatea sa revoce prima decizie si ulterior sa emita alta, cu respectarea prevederilor legale. De altfel, desi pârâta sustine ca decizia nr. 30/2005 este legala, ulterior, respectiv la data de 6 iulie 2005 a emis o alta decizie, decizia nr. 85/2005 (fila 22 dosar recurs) cu un continut similar cu cel al primei decizii, prin care a dispus aceeasi masura si anume încetarea contractului de munca al reclamantei, în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, singura deosebire fiind aceea ca încetarea contractului de munca opereaza începând cu dat de 8 iulie 2005.
Prin urmare, având în vedere aceasta din urma decizie, se poate aprecia ca în mod tacit pârâta a considerat ca prima decizie este nelegala, deoarece în caz contrar nu mai avea sens sa emita o alta decizie similara cu cea contestata. Legalitatea deciziei nr. 85/2005 nu face însa obiectul prezentei cauze, astfel ca nu se impune analizarea ei.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, instanta de recurs retine ca sunt incidente în cauza prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, întrucât în mod gresit instanta de fond a apreciat ca decizia contestata de încetare a contractului de munca este legala, desi aceasta a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii. În consecinta, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si art. 76 din Codul muncii, instanta de recurs va admite recursul declarat de reclamanta si va modifica în tot sentinta atacata în sensul ca va admite în parte actiunea reclamantei si va anula decizia nr. 30/2005 emisa de pârâta. Totodata, în temeiul art. 274 Cod procedura civila pârâta va fi obligata la plata sumei de 6.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata în prima instanta si în recurs.
Prin cererea introductiva, reclamanta a solicitat si obligarea pârâtei sa o repuna în postul pe care l-a detinut anterior întreruperii activitatii pentru îngrijirea copilului pâna la vârsta de 2 ani, însa aceasta masura s-a dispus prin sentinta civila nr. 498 din 29 aprilie 2004, pronuntata de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 372/2004, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 383/R din 14 iulie 2004, pronuntata de Curtea de Apel Târgu-Mures în dosarul nr. 1059/2004/C. În conditiile în care exista deja o hotarâre judecatoreasca prin care s-a dispus aceasta masura, nu se mai poate pronunta o alta hotarâre în acest sens, deoarece s-ar încalca principiul autoritatii de lucru judecat, reclamanta având însa posibilitatea sa solicite executarea silita a hotarârii judecatoresti anterioare. În consecinta, capatul de cerere mentionat din actiunea introductiva, urmeaza sa fie respins.
