Sechestrul judiciar este masura asiguratorie care consta în indisponibilizarea bunurilor ce formeaza obiectul litigiului sau, în conditiile legii, a altor bunuri, prin încredintarea pazei acestora unei persoane numita administrator-sechestru. Sediul materiei se afla în continutul dispozitiilor art. 598 – art. 601 Cod procedura civila.
Din dispozitiile textelor de lege sus-enuntate se desprind urmatoarele conditii necesare pentru înfiintarea sechestrului judiciar:
a) sa existe un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun proprietate comuna;
b) sa existe o cerere în acestr sens a celui interesat, masura neputând fi dispusa din oficiu;
c) masura sa fie necesara pentru conservarea dreptului (art. 598 Cod procedura civila) sau pentru liberarea debitorului (art. 599 pct. 1 Cod procedura civila) ori sa existe temerea ca bunul va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual (art. 599 alin. 2 Cod procedura civila) sau creditorul sa învedereze insolvabilitatea debitorului ori ca are motive temeinice sa banuiasca ca debitorul va fugi, se va sustrage de la urmarire sau va deteriora bunul (art. 599 alin. 3 Cod procedura civila).
Simplul fapt ca exista un proces având obiectul prevazut în art. 598 Cod procedura civila nu este suficient pentru a aplica masura sechestrului judiciar, ci trebuie sa se dovedeasca faptul ca masura este necesara pentru conservarea dreptului.
Procedura de aplicare a acestei masuri agiguratorii este reglementata de art. 600 – art. 601 Cod procedura civila.
In cazuri urgente, presedintele instantei va putea numi, prin încheiere irevocabila data fara citarea partilor, un administrator provizoriu pâna la solutionarea cererii de sechestru judiciar (art. 601 Cod procedura civila), textul fiind de stricta interpretare. În caz de admitere a cererii, instanta il va putea obliga pe reclamant la darea unei cautiuni (art. 600 teza a II-a Cod procedura civila) în conditiile art. 7231 alin. 2 Cod procedura civila. Ca atare, necesitatea depunerii unei cautiuni ca si cuantumul acesteia, este lasata la aprecierea instantei.
Daca sechestrul judiciar este aplicat asupra unui imobil, masura asiguratorie va fi înscrisa în cartea funciara.
In caz de admitere a cererii de sechestru judiciar, instanta este obligata sa desemneze administratorul-sechestru, aceasta nefiind doar o facultate, lasata la aprecierea sa.
Predarea bunului catre administratorul-sechestru o face judecatoresc care se va deplasa la losul situarii bunului si-l va da în primire acestuia, pe baza de proces-verbal.
Administratorul-sechestru poate face toate actele de conservare si administrare bun, în sensul ca va încasa orice venituri si sume datorate si va plati datorii cu caracter curent.
Daca administrator judiciar va fi numita o alta persoana decât detinatorul, instanta va fixa, pentru activitatea depusa, o suma drept remunerare, stabilind totodata si modalitatile de plata (art. 600 alin. 1 Cod procedura civila).
Este cunoscut ca persoana desemnata administrator-sechestru poate fi:
-persoana desemnata de parti de comun acord;
-în caz de neîntelegere între parti, persoana desemnata de instanta, care poate fi chiar detinatorul bunului (art. 600 alin. 2 Cod procedura civila).
Persoana desemnata de instanta, în caz de neîntelegere între parti, trebuie sa nu fie interesata în cauza deoarece administratorul judiciar este un mandatar judiciar, pentru ca si atunci când este ales de parti, numirea lui o face instanta.
Prin cererea formulata la data de 10.01.2008 si înregistrata sub nr.144/118/2008 la Tribunalului Constanta, reclamantii A.O.G. si A.C. au solicitat, în temeiul art. 598 -. 601 Cod procedura civila, punerea sub sechestru judiciar a imobilului vila „C”, situat în Techirghiol, str. I.T. nr. 6 si desemnarea unui administrator – sechestru care sa nu reprezinte pârâtele din dosar sau Primaria Techirghiol, care, prin coniventa frauduloasa au înstrainat aceasta vila în timp ce pe rol se aflau actiunea în revendicare si actiunea pentru anularea contractului de leasing a vilei.
Au sustinut reclamantii ca imobilul le-a fost restituit în deplina proprietate si posesie prin sentinta civila nr. 460/2001 a Tribunalului Constanta, irevocabila la 7.05.2007, pronuntata în contradictoriu cu SC C. SA, SC D.C. SRL si Primaria Techirghiol, iar la data de 08.08.2007, când reclamantii au pus în sentinta nr.460/2001, au constatat ca vila a fost vânduta în anul 2002 catre SC D.C. SRL.
Reclamantii au mai sustinut ca exista riscul revânzarii vilei Craiova în scopul de a li se bloca intrarea în posesia ei. Acestia sunt amenintati ca vila va fi vânduta unor cetateni straini, cu care nu se va reusi îndeplinirea procedurii de citare într-un eventual litigiu.
Pârâta SC D.C. SRL, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii sustinând ca este proprietara imobilului în litigiu – constructie si teren – conform contractului de vânzare-cumparare nr. 1331/4.11.2002, respectiv nr. 4419/20.11.2002 (rectificare). În cauza ce face obiectul dosarului nr.783/118/2007, a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantilor la plata contravalorii constructiilor si îmbunatatirilor aduse vilei C. Acest demers judiciar reprezinta, conform sustinerilor pârâtei, o garantie în plus ca nu intentioneaza sa înstraineze imobilul niciunui tert si, nicidecum , unor cetateni straini.
La data de 31.01.2008 reclamantii au precizat cadrul procesual, sustinând ca are calitatea de pârâta Societatea Comerciala D.C. SRL si au solicitat a nu fi desemnati administratori sechestru SC C. SA, SC D.C. SRL sau Primaria Techirghiol.
Prin încheierea nr.425/2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost admisa cererea formulata de reclamanti în contradictoriu cu pârâta SC D.C. SRL, s-a dispus punerea sub sechestru judiciar a imobilului vila Craiova situata în orasul Techirghiol, pâna la solutionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr.7983/118/2007 al Tribunalului Constanta – Sectia comerciala, au fost obligati reclamantii la plata unei cautiuni de 2.000 lei, s-a dispus înscrierea de îndata a sechestrului judiciar în cartea funciara si s-a încredintat pârâtei SC D.C. SRL paza bunului. A fost obligata pârâta la plata sumei de 2.208 lei reprezentând cheltuieli de judecata catre reclamanti.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca în cauza sunt îndeplinite conditiile cerute de lege pentru instituirea sechestrului. În ceea ce priveste existenta pe rol a unui proces cu privire la proprietatea sau posesia unui bun imobil, reclamantii au facut dovada învestirii instantei cu actiunea al carei obiect îl constituie nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr.1331/4.11.2002 prin care pârâta SC D.C. SRL a cumparat Vila C., astfel cum rezulta din certificatul nr.7983/118/2007/7.02.2008.
S-a apreciat ca modul în care, în timp, au fost transferate dreptul de folosinta si dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu justifica instituirea masurii sechestrului judiciar, iar faptul ca pârâta, în cauza ce face obiectul dosarului nr. 7983/118/2007, a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantilor la plata îmbunatatirilor aduse imobilului nu este de natura a dovedi ca o eventuala înstrainare a bunului este imposibila.
Instanta a motivat ca nu pot fi retinute contractele depuse de pârâta în scopul de a dovedi ca nu intentioneaza a înstraina un bun aflat în exploatare turistica deoarece unul dintre contracte a încetat în anul 2007, iar contractul nr.1/12.02.2008 nu prevede obligatii ferme ale pârâtei SC D.C. SRL.
Paza bunului sechestrat a fost încredintata, conform art.600 alin.2 Cod procedura civila, pârâtei SC D.C. SRL în a carei posesie se afla imobilul.
Împotriva sentintei mentionate au declarat recurs atât pârâta cât si reclamantii.
Recurenta pârâta a criticat hotarârea primei instante ca fiind nelegala si netemeinica, sustinând ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.596 – 601 Cod de procedura civila coroborat cu art.1632 Cod civil.
Fiind vorba de o masura grava, reclamantul trebuie sa dovedeasca, în mod concret, necesitatea instituirii sechestrului, respectiv fie ca partea care detine bunul îl deterioreaza, fie ca exista primejdia de a-l înstraina, aspecte ce nu au fost probate.
A mai aratat recurenta ca nu se impune instituirea sechestrului judiciar deoarece societatea exploateaza, conform legii, de 14 ani imobilul Vila C. în activitati de turism social, a renovat integral imobilul care se afla în anul 1994 într-o avansata stare de degradare, instituirea sechestrului ar constitui un grav neajuns în activitatea societatii prin perturbarea procesului de exploatare turistica, nu exista pericol de înstrainare sau de degradare, utilizarea imobilului în circuitul turistic social fiind o garantie a stabilitatii raporturilor juridice cu bunul.
Recurentii reclamanti au criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegala sub aspectul încredintarii pazei bunului sechestrat pârâtei, precum si în ceea ce priveste neacordarea cheltuielilor de judecata, invocând disp. art.304 pct.9 si 6 Cod de procedura civila.
Au sustinut recurentii ca instanta a aplicat gresit art.600 alin.2 Cod de procedura civila care prevad ca numai atunci când partile nu se înteleg asupra persoanei care urmeaza sa fie administrator sechestru, bunul poate fi încredintat chiar detinatorului. În tot cursul procesului pârâta nu s-a opus ca sa fie numit administrator sechestru persoana indicata de reclamanti, astfel ca instanta a nesocotit principiul contradictorialitatii si a încalcat dreptul la aparare al reclamantilor deoarece nu a pus în discutia partilor acceptarea sau neacceptarea administratorului propus.
Mai mult, au aratat recurentii, cererea lor de numire a unui administrator care sa nu reprezinte pârâta este întemeiata întrucât pârâta, desi notificata si chiar parte în litigiul de revendicare a vilei, în timpul litigiului a preluat bunul în leasing, aducându-i modificari, iar în timp ce se derula procesul de anulare a contractului de leasing a cumparat vila, fara a face public contractul de vânzare cumparare. Încredintarea pazei vilei îi ofera pârâtei posibilitatea de a face în continuare modificari si chiar de a vinde bunul fara certificat de sarcini si înregistrarea actelor în cartea funciara.
Cu privire la cheltuielile de judecata, recurentii au aratat instanta a încalcat disp. art.274 alin.1 Cod de procedura civila întrucât nu a acordat aceste cheltuieli desi erau dovedite.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul declarat de pârâta este nefondat, iar recursul declarat de reclamanti este întemeiat în parte, numai în ceea ce priveste critica referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Astfel, în mod corect s-a apreciat de catre prima instanta ca în cauza sunt îndeplinite conditiile art.598 Cod de procedura civila si ale art.1632 pct.1 pentru instituirea sechestrului judiciar. În acest sens, s-a dovedit existenta unui proces cu privire la proprietatea bunului, precum si faptul ca atitudinea pe care pârâta a avut-o pe tot cursul procesului de revendicare justifica temerea reclamantilor ca bunul ar putea fi înstrainat, zadarnicind astfel punerea în executare a hotarârii ce s-ar putea obtine.
Faptul ca recurenta pârâta foloseste imobilul de 14 ani si ca a efectuat o serie de îmbunatatiri la imobil, precum si împrejurarea ca vila este inclusa în programul turistic social nu constituie suficiente argumente pentru a înlatura suspiciunile legate de o posibila înstrainare a acesteia.
În ceea ce priveste numirea administratorului sechestru, Curtea retine ca, potrivit art.600 alin.2 Cod de procedura civila, „Paza bunului sechestrat va fi încredintata persoanei desemnate de parti de comun acord, iar în caz de neîntelegere, unei persoane desemnate de instanta, care va putea fi chiar detinatorul bunului.”
Astfel cum rezulta din întâmpinarea formulata si din apararile prezentate la cuvântul pe fond, pârâta s-a opus în totalitate luarii masurii sechestrului judiciar sustinând ca numirea unui administrator sechestru ar bulversa activitatea societatii comerciale. Fata de aceasta atitudine, este cert ca nu ar fi putut exista o întelegere a partilor cu privire la persoana ce urma a fi desemnata administrator, situatie în care instanta a procedat la încredintarea bunului pârâtei, în calitate de detinator al acestuia.
Masura luata de instanta este legala si temeinica deoarece are în vedere interesele ambelor parti. Pe de o parte, puterile administratorului-sechestru sunt limitate de art.600 alin.3 Cod procedura civila la actele de conservare si administrare a imobilului, la încasarea veniturilor si sumelor datorate si la plata datoriilor, astfel ca temerea recurentilor reclamanti ca încredintarea pazei vilei îi ofera pârâtei posibilitatea de a face în continuare modificari si chiar de a vinde bunul nu este justificata. Pe de alta parte, trebuie sa se aiba în vedere si faptul ca, pâna la solutionarea litigiului de fond, activitatea comerciala a societatii pârâte nu trebuie împiedicata.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate primei instante, critica recurentilor reclamanti este întemeiata.
În temeiul art.274 Cod de procedura civila, partea cazuta în pretentii este obligata sa suporte cheltuielile de judecata. Desi reclamantii au facut dovada cheltuielilor pricinuite de proces, instanta de fond a omis sa se pronunte asupra lor.
Pentru considerentele expuse, Curtea admite recursul declarat de reclamanti, în baza art.312 alin.1 Cod de procedura civila, si modifica în parte încheierea în sensul obligarii pârâtei la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanti. Se mentin celelalte dispozitii ale sentintei. Apreciind ca motivele invocate de recurenta pârâta sunt nefondate, instanta de control respinge recursul acesteia ca atare.
