Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1628 din 29 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 1022 din data de 18.10.2011, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bistriţa invocată de această pârâtă, ca neîntemeiată.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta H.M.C. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bistriţa, ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, este real că, întrucât a căzut în pretenţii, reclamantul este obligat a suporta, în temeiul art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, sens în care a admis cererea formulată de către pârâtă, însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii şi îndeplinită de avocat (trebuie făcută sublinierea existenţei mai multor dosare pe rolul acestei instanţe similare cu prezentul dosar şi în care apărările formulate de pârâtă sunt identice) instanţa a micşorat onorariul avocaţial ce a fost pus în sarcina reclamantului, de la suma de 620 lei, rezultată din chitanţa depusă la dosar, la suma de 250 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MUNICIPIULUI BISTRIŢA prin Primar solicitând admiterea recursului si modificarea in parte a hotararii atacate in sensul obligarii paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
Cu toate ca s-a respins actiunea reclamantului, Instanta de fond a redus cuantumul cheltuielilor de judecata in mod nejustificat.
Instanta de fond, pe buna dreptate a respins ca neîntemeiata actiunea civila formulata de reclamant.
Instanta de fond nu era indreptatita sa reduca cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul sau, care are ca finalitate, pe de o parte, prestarea asistentei juridice, iar pe de alta parte plata onorariului si, eventual, a altor cheltuieli, intrucat acestea nu pot fi stanjenite sau controlate, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
Prin urmare, in mod gresit, instanta de fond a facut in cauza aplicarea dispozitiilor art. 274 pct. 1 si 3 din Codul de procedura civila si a redus, prin apreciere, cheltuielile judiciare privind onorariul convenit de avocat cu clientul sau.
Conform dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar in conformitate cu art. 94 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileste prin negociere, fiind totodata exclusa obligatia avocatului de a justifica cuantumul sumelor care i se cuvin cu acest titlu, convenite cu clientul sau.
De asemenea, in art. 95 din statut s-a stabilit ca reclamatiile si contestatiile privind onorariile si cheltuielile facute in interesul clientului se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, adica de consiliul baroului, deciziile acesteia putand fi atacate prin plangere la Comisia permanenta, a carei solutie este definitiva.
In aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii, cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Astfel, nu este justificata reducerea onorariului achitat de parte avocatului sau, mai ales ca acţiunea a fost respinsa in intregime.
Faptul ca avocatul a determinat, exclusiv in limitele prerogativelor legale si statutare, conferite profesiei de avocat, solutionarea cererii “la numai doua termene” nu reprezinta un motiv de reducere a onorariului avocatial, diligenta profesionala a aparatorului paratei conducand la solutionarea cererii intr-un timp foarte scurt.
Onorariul a fost stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute in alin. 3 al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutate a si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurare poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietate a, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Textul de lege mentionat permite instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de eate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat. Textul face referire si la “tabloul onorariilor minimale”, care nu mai exista in prezent, trimiterea fiind astfel superflua.
În speţă onorariul apărătorului pârâtului, recurent de faţă, a fost de 500 lei, plus TVA 120 lei, în total 620 lei conform dovezilor depuse la dosar, iar instanţa l-a redus considerându-l ca nepotrivit si fără ca instanţa să motiveze care a fost valoarea la care s-a raportat si fara a lua in calcul munca avocatului.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului si modificarea in parte a hotararii atacate in sensul obligarii paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata la fond.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.7, 8 si 9 C.Pr.Civ.
Cu cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat pentru recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Judecătorii au însă dreptul, potrivit art.274 alin. (3) Cod procedură civilă, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
În acelaşi sens dispune şi decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a , prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Contrar susţinerilor recurentei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu s-au încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995.
În realitate, dispoziţiile legii privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat menţionate consacră principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară şi sunt aplicabile exclusiv părţilor contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În ceea ce priveşte decizia nr. 367/2008 a Curţii Constituţionale, aceasta nu consacră o revenire a instanţei de constituţional asupra propriei jurisprudenţe, ci priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă.
Referitor la jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă şi anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.
Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocaţial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu – sau chiar al mai multora, cum este cazul de faţă.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIŢA împotriva sentinţei civile nr. 1102 din 1.11.2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care o va menţine în întregime. (Judecător Maria Hrudei)
