Art. 452 alin. 2 din Codul de procedură penală
Cererea de revizuire prin care se solicită revizuirea hotărârii penale definitive exclusiv cu privire la latura civilă, nu este inadmisibilă, ci va trebui trimisă instanţei civile competente, în conformitate cu art. 452 alin. 2 din Codul de procedură penală.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia penală NR. 425/A/05 septembrie 2014)
Prin sentinţa penală nr. 82 din data de 9 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza art.453 alin.2 Cod de procedură penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuient ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, prin cererea de revizuire înregistrată la data de 06.02.2014 (înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi sub nr.55/III/6 din 03.02.2014 şi înaintată Judecătoriei Brezoi în temeiul art.456 din noul Cod de procedură penală, revizuientul, în calitate de inculpat în dosarul penal nr.5143/198/2012 (dosar disjuns, cu privire la latura civilă, din dosarul penal nr.3026/198/2012) al Judecătoriei Brezoi, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.85 din 05.06.2013, a solicitat revizuirea acestei hotărâri judecătoreşti (până la rezolvarea cererii de revizuire, solicitând suspendarea executării acestei hotărâri).
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că, prin sentinţa penală nr. 85 din 05.06.2013, în baza art. 998-999 rap. la art. 14 şi art. 346 Cod de procedură penală, a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 1000 lei daune materiale, 5000 lei daune morale şi 1596 lei cheltuieli de judecată, iar în baza art. 191 Cod de procedură penală a mai fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare efectuate de stat. A mai arătat revizuientul că această hotărâre este nelegală şi netemeinică, deoarece ulterior hotărârii au fost descoperite fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei şi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia sentinţei penale nr.85/2013.
Revizuientul a indicat următoarele fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă:
Folosirea sau întocmirea de acte medico-legale care nu sunt conforme cu normele legale în vigoare, respectiv cu O.G. nr. 1/2000, republicată, privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală Hotărârea nr. 774 din 7 septembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr.1/2000 republicată, precum şi a Ordinului nr. 1134/C-255 din 25 mai 2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, emis de către Ministerul Justitiei nr. 1134/C din 25 mai 2000 şi de Ministerul Sănătăţii nr. 255 din 4 aprilie 2000.
În data de 04.11.2010, între revizuient şi partea civilă a avut loc un conflict violent spontan, în urma căruia partea civilă s-a deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde i s-a comunicat că are braţul fracturat.
La data de 5 noiembrie, partea civilă s-a deplasat la Policlinica din municipiul Rm. Vâlcea, unde i s-au acordat 5 zile concediu medical (în perioada 4 – 8 noiembrie 2010), conform certificatului seria CCMAC nr. 2729311, unde la rubrica „cod diagnostic” este menţionat codul 931, cod ce semnifică fractura de membru inferior.
În aceeaşi dată, partea civilă s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea – Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, unde i s-a acordat 55 zile de îngrijiri medicale, cu diagnosticul „fractură de membru inferior”.
La data de 12 noiembrie 2010, a fost eliberat certificatul de concediu medical seria CCMAC nr. 2729313 (22 de zile în perioada 09-30.11.2010) în al cărui conţinut nu exista parafa medicului pe ştampila rotundă aplicată în rubrica „urgenţă medico-chirurgicală”; nu apare codul 162, astfel cum a fost menţionat pe certificatul cu nr. 2729311; la rubrica cod indemnizaţie este operat codul 1, faţă de precedentul certificat unde se menţiona cod 6; la rubrica „acut” nu este menţionat niciunul din cazuri, acut, cronic sau subacut, menţionându-se însă acelaşi cod la diagnostic, respectiv 931, fractura membru inferior.
La data de 16 decembrie 2010, a fost eliberat părţii civile certificatul de concediu medical seria *** nr. ***, codul diagnosticului fiind 921 cronic, semnificând fractura de membru superior, care aşa cum se specifica pe formularul tipizat la rubrica „urgenţă medico-chirurgicală” nu este parafat şi semnat de către medicul care a emis acest document medical oficial. La aceeaşi dat, a fost emis şi al doilea certificat de concediu medical, seria *** nr. ***, purtând aceleaşi menţiuni.
A mai arătat revizuientul că, potrivit biletului de externare, rezultă faptul că, la data de 13.12.2010, ora 07:05, partea civilă a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea – Secţia Ortopedie Traumatologie, conform foii de internare nr. *** şi externat la data de 16.12.2010, ora 10:15, unde s-a intervenit chirurgical; acest document nu este parafat de un medic specialist, nu este semnat de niciun cadru medical şi nu poartă nicio stampila a S.J.U. Vâlcea, nu întruneşte condiţiile de validitate ale unui act oficial, nu corespunde realităţii, ducând la concluzia că este contrafăcut.
În altă ordine de idei, s-a arătat că între cele două certificate *** ***, respectiv *** şi biletul de externare există neconcordante în ceea ce priveşte diagnosticul părţii vătămate.
Potrivit ordonanţei din data de 04 aprilie 2011, organul poliţiei judiciare a dispus Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea (după emiterea certificatului medico-legal mai sus menţionat şi a certificatelor de concedii medicale precizate anterior), efectuarea unei expertize medico-legale de către o comisie formată din medici specialişti ortopezi, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în materie de medicină legală.
Urmare acestei dispoziţii a organului poliţiei judiciare, la un interval de o zi, Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, prin doctor G.F., a întocmit raportul de constatare medico-legală nr. ***/*/***/2011 din 05.04.201l (deşi, arată revizuientul, în ordonanţa emisă de organul poliţiei judiciare termenul de comunicare a acestui raport este stabilit până la data de 26.04.2011) fără participarea unor medici specialişti ortopezi, astfel cum solicitase organul poliţiei judiciare, pe care îl semnează de unul singur şi pe care îl şi avizează, mărind astfel numărul de zile de îngrijiri medicale de la 55 zile la 65-70 zile.
Documentele de care a înţeles să se folosească dr. G.F. la emiterea acestui act medico-legal, prin care a majorat numărul zilelor de îngrijiri medicale şi care au stat la baza acestui act oficial, sunt: biletul de externare din perioada 13 – 16 decembrie 2010 (înscris care, aşa cum a precizat revizuientul, este neştampilat, nu poartă parafa unui medic ortoped, nu este semnat de nicio persoană abilitată) şi concediile medicale.
La solicitarea revizuentului, adresată organului poliţiei judiciare, prin care şi-a manifestat doleanţa faţă de raportul de constatare medico-legală, solicitând să se revizuiască aspectele supuse examinării medicale şi a numărului de zile de îngrijiri medicale, la data de 14.02.2012 s-a emis o adresă către S.J.M.L. Vâlcea, fapt pentru care S.J.M.L. Vâlcea a emis raportul de expertiză medico-legală nr. ***/***/***/2012 din 08.03.2012, tot fără participarea unor specialişti ortopezi şi paradoxal fiind avizat tot de către dr. G.F., prin care s-a redus numărul zilelor de îngrijiri medicale, revenindu-se la 55 zile.
Din conţinutul acestor acte medico-legale emise de către dr. G.F. şi avizate de către acesta, revizuientul a considerat că există contrazicere, în sensul că, prin certificatul medico-legal seria nr. */***/2010 din 05.11.2010, acesta a acordat 55 zile de îngrijiri medicale, prin raportul de constatare medico-legală nr. ***/*/***/2011 din 05.04.2011 a acordat 65-70 zile timp de îngrijiri medicale, iar prin raportul de expertiză medico-legală mai sus-menţionat, a avizat 55 zile îngrijiri medicale.
A mai arătat că, prin actele medicale şi cele medico-legale întocmite în afara dispoziţiilor legale, organele poliţiei judiciare şi instanţa penală au fost derutate, iar instanţa a cărei hotărâre o critică în baza cererii de revizuire nu şi-a exercitat rolul activ pe latura civilă.
Instanţa a dispus în şedinţa publică grefierului de şedinţă să comunice adresă către Spitalul de Urgenţă Vâlcea în vederea comunicării fişei de observaţie, să revină cu această adresă, fără ca grefierul să îndeplinească cele dispuse de către instanţă, încălcând astfel dispoziţiile precizate în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicat în M.Of. nr. 958/28.01.2005, aducându-i-se astfel prejudicii revizuientului (inculpatul), întrucât astfel instanţa a hotărât, în lipsa unor probe, să fie obligat la daune materiale solicitate de către partea vătămată, fără ca acesta să justifice aceste despăgubiri.
Instanţa de fond, în baza art. 62 şi 67 Cod de procedură penală, a procedat la încuviinţarea probei cu înscrisuri, dispunând astfel prin încheierea din şedinţa publică din data de 26 februarie 2013 să se emită o adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cu solicitarea sa înainteze fişa de observaţie a părţii vătămate, din perioada 05.11.2010 – 25.12.2011.
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 2 aprilie 2013, s-a învederat instanţei de către grefierul de şedinţă că nu s-au depus relaţiile solicitate, respectiv fişa de observaţie, iar faţă de lipsa acestor relaţii instanţa a dispus să se revină cu adresă către Spitalul Judeţean.
A mai susţinut revizuientul că, în dosarul cauzei, nu există nicio dovadă că aceste adrese dispuse de instanţa de judecată au fost comunicate de către grefierul de şedinţă; a fost întocmită o adresă în acest sens, în mod formal, dar nu există dovada că a fost comunicată; în altă ordine de idei, deşi instanţa a dispus să se revină cu adresa la Spitalul Judeţean, grefierul de şedinţă nu întocmeşte adresa de revenire, dar inserează prin încheiere cele dispuse.
A mai arătat că instanţa de judecată a cărei hotărâre penală o atacă pe calea extraordinară a revizuirii, după ce a încuviinţat proba privind înaintarea fişei de observaţie aflata la S.J.U. Vâlcea, în baza unui temei total nejustificat, a respins această probă, întrucât există autoritate de lucru judecat la instanţa penală.
În opinia sa, nu apare justificată această susţinere, întrucât, în cauza penală nr. 3026, inculpatul a fost condamnat fără ca instanţa să se pronunţe pe latură civilă, astfel că s-a dispus disjungerea laturii civile în dosarul penal, judecându-se separat, formând astfel dosarul cu nr. 5143/198/2012, iar în acest dosar nici nu s-a făcut vorbire despre acest înscris.
În sprijinul susţinerilor, revizuientul a depus înscrisuri, care, în opinia sa, dovedesc faptul că acest complet de judecată nu a avut cunoştinţă de aceste înscrisuri; acest aspect reiese şi din încheierile de şedinţă mai sus-arătat şi pe care le-a depus în copie certificată.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 393, art. 394 alin. I lit. a) şi următoarele din Codul de procedură penală.
În dovedirea cererii, a înţeles să se servească de următoarele probe: actele medico-legale, actele medicale care au stat la baza emiterii certificatului medico-legal, încheierile de şedinţe pronunţate de instanţa de fond şi alte înscrisuri.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă, motivat de faptul că în cauză se fac aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală intrat în vigoare la 01.02.2014.
De asemenea, potrivit art. 453 alin. 2 din Codul de procedură penală,revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Judecătorul fondului a reţinut că, prin sentinţa penală nr.85 din 05.06.2013, rămasă definitivă, instanţa penală s-a pronunţat numai asupra laturii civile a procesului penal în care au fost părţi revizuientul, în calitate de inculpat, şi partea civilă Antonescu Mihai, latura civilă fiind disjunsă de latura penală ce a făcut obiectul dosarului nr.3026/198/2012 al acestei instanţe.
Prin urmare, instanţa de fond a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, apreciind că această cerere este de competenţa instanţeicivile.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuinetul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând sentinţa supusă apelului, din punct de vedere al motivelor formulate, în conformitate cu disp. art. 417 Cod de procedură penală, Curtea a constatat următoarele:
Revizuientul, prin cererea sa, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 85/05.067.2013 a Judecătoriei Brezoi, prin care s-a soluţionat latura civilă din dosarul penal nr. 3026/198/2012 al aceleiaşi instanţe.
Motivele de revizuire invocate vizează în exclusivitate latura civilă a cauzei penale, aşa cum de altfel a reţinut şi prima instanţă.
Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a făcut referire la disp. art. 453 alin. 2 Cod de procedură penală, potrivit cărora revizuirea hotărârii judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă poate fi cerută mai în faţa instanţei civile.
Este greşită însă soluţia pronunţată de a respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuient, deoarece nu există niciunul dintre cazurile de admisibilitate expres prevăzute de lege. Potrivit legii şi regulamentului, completul de judecată avea posibilitatea şi obligaţia de a trimite cauza la instanţa civilă competentă pentru a o soluţiona.
Pentru aceste considerente şi în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul formulat de revizuient, a desfiinţat sentinţa atacată şi, rejudecând, în conformitate cu disp. art. 453 alin. 2 Cod de procedură penală, a trimis cauza la Judecătoria Brezoi ca instanţă civilă, pentru competentă soluţionare.
