Prin sentinţa nr. 933 din 22.11.2001, Tribunalul Suceava – Secţia comercială şi de administrativ a admis acţiunea reclamantei Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi H.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, şi a obligat pârâta să-1 înregistreze pe reclamant ca asigurat începând cu data de 10 mai 2001, condiţionat de plata obligaţiilor legale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în urma reorganizării activităţii executorilor judecătoreşti, conform Legii nr. 188/2000, aceştia nu şi-au încetat activitatea şi au trecut la o organizare autonomă în cadrul camerei executorilor judecătoreşti, care are personalitate juridică, coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti exercitându-se tot de Ministerul Justiţiei.
Cum executorii judecătoreşti şi-au continuat activitatea, în cauză s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 şi pârâta a fost obligată să înregistreze pe reclamant ca asigurat, începând cu data de 10 mai 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost obligată să înregistreze cu data de 10 mai 2001, retroactiv, declaraţia şi contractul de asigurat.
Verificând lucrările dosarului, curtea a constatat întemeiat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta.
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000 şi a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001.
Conform art. 154 din Legea nr. 19/2000, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, tribunalele fiind instanţe cu plenitudine de competenţă în materie, iar prevederile Legii nr. 19/2000 se completează, potrivit art. 158, cu dispoziţiile
Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Cu încălcarea normelor de competenţă materială, cauza a fost soluţionată de secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Suceava.
Pentru cele ce preced, recursul declarat a fost considerat întemeiat, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea normelor de competenţă, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. 6 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava – Secţia civilă.
C.A. Suceava, decizia nr. 130 din 14.03.2002