Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând îndemnizaţia de dispozitiv cuvenite pe perioada 03.04.2005 – 03.12.2007.
Au fost respinse ca prescrise pretenţiile pentru perioada 01.01.2005-03.04.2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 1447/91/2007, reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâţii P.O. P şi C.L.O. P, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi să-i plătească drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv pe perioada 01.01.2005 – 03.12.2007.
Tribunalul, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a reţinut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă depus în copie la dosar, în perioada menţionată de reclamantă, aceasta a fost angajata pârâtei P. P pe postul de inspector urbanism.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili, beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază.
În temeiul art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003, Ministerul Administraţiei şi internelor a emis Ordinul nr. 496/2003 în baza căruia, indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil că-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, în acest fel asigurându-se egalitate de tratament salarial personalului din cadrul administraţiei.
Pentru aceste considerente, acţiunea a fost admisă în parte şi obligaţi pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv pe perioada 03.04.2005 – 03.12.2007.
A fost respinsă cererea de acordare a acestui spor pe perioada 01.01.2005 – 03.04.2005 avându-se în vedere că potrivit art. 283 al.1 lit. c Codul Muncii, pentru această perioadă a intervenit prescripţia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.L. P considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 138/1999.
Astfel, potrivit acestei legi, beneficiază de prime, sporuri şi indemnizaţii doar personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale care desfăşoară activităţi în condiţii similare celor ale cadrelor militare adică acei funcţionari care sunt oricând la dispoziţia conducătorilor instituţiilor respective ceea ce nu este cazul de faţă.
Sistemul de salarizare al personalului din instituţiile publice ale administraţiei publice locale nu prevede un asemenea drept şi pe cale de consecinţă nu este legal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
La solicitarea instanţei de recurs, s-a depus la dosar Ordinul nr. 496/28.07.2003 al M.A.I.
Prin decizia civilă nr. 757/R/05 Noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de C.L. P împotriva sentinţei civile nr. 298/15.04.2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1447/91/2008 pe care a modificat-o în sensul respingerii ca nefondată a cererii privind obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti pentru perioada 03.04.2005 – 03.12.2007 fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
În primul rând, Ordinul nr. 496/2003 nu este publicat în Monitorul Oficial al României iar instanţa de fond nu a solicitat părţilor să îl depună la dosar, soluţionând astfel cauza fără a administra nici un fel de probatorii şi motivând hotărârea în baza unui înscris ce nu se află la dosar.
Pentru aceste considerente, potrivit disp. art. 305 C.pr.civilă, înscrisul a fost depus la solicitarea instanţei de recurs, în baza rolului activ.
În acest mod se poate observa că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor se modifică şi se completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului de Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, prevăzute în anexa nr. 1, care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, aşa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
Prin urmare, ordinul sus menţionat a fost adoptat în vederea interpretării şi asigurării executării legii sus menţionate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo menţiune expresă că indemnizaţia de dispozitiv s-ar aplica şi personalului contractual din administraţia publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forţă inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii, astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ,,Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei”.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile şi prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 şi anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcţionari publici din instituţiile menţionate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
Divergenţe în interpretarea aplicabilităţii indemnizaţiei de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului de Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administraţiei şi Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: ,,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conţinut: ,,9.2 indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.
Problema care se pune este dacă această menţiune vizează şi personalul civil (contractual şi funcţionari publici) din cadrul administraţiei publice locale.
Curtea a opinat în sensul că nu împărtăşeşte astfel punctul de vedere al instanţei de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare, precum cea a reclamanţilor este că emitentul noului ordin este, în anul 2003, ministrul administraţiei şi internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiaşi minister şi a administraţiei publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare, se pune problema care este raţiunea acestei adăugiri a pct. 9.2, care face vorbire despre dreptul la indemnizaţie şi pentru personalul civil din administraţia publică şi la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr. 138/1999 în privinţa beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art. 13 al Legii nr. 138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizaţie beneficiază atât militarii cât şi personalul civil; ,,Cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază”.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menţionate în art. 1.
Revenind la completarea adusă prin pct. 9.2. introdus prin Ordinul nr. 496/2003, Curtea reţine că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administraţia publică se referă la personalul contractual din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, instituţii care se integrează administraţiei publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuţie vizează următoarele categorii de personal militar şi civil: personalul militar – cadre militare în activitate, militari angajaţi pe bază de contract şi studenţii care au obţinut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliţie (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002); personalul civil contractual; personalul civil funcţionari publici din cadrul instituţiilor publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Or, reclamanta este angajată în cadrul P. P, iar nu în cadrul unei instituţii publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 şi ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Nu se poate reţine a în sensul O.G. nr. 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condiţiile de muncă diferite, de specificul muncii şi de diferenţa dintre unităţile în care sunt încadraţi funcţionarii publici.
