Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C.proc.pen. invocat de către contestator,implică următoarele condiţii:
a) instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Este îndeplinită această condiţie atunci când s-a formulat de parte, un motiv de casare privind aplicarea cauzei de încetare a procesului penal rezultată din probele administrate sau s-a cerut în cadrul dezbaterilor judiciare, să se dea eficienţă unei asemenea cauze, iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs sau asupra cererii formulate;
b) la dosar să existe probe din care să rezulte existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanţa de recurs în soluţionarea recursului, iar dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până în momentul pronunţării instanţei de recurs.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 650 din 29 octombrie 2009
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul contestatorului, avocat C.M., lipsă fiind contestatorul. Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul contestatorului arată că nu a mai luat legătura cu contestatorul. Curtea constată că în cadrul contestației în anulare s-a formulat o excepție de neconstituționalitate.
Apărătorul contestatorului arată că nu mai susține excepția de constituționalitate ridicată prin contestația în anulare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului arată că temeiul juridic al contestației în anulare îl constituie art. 386 lit. c) din dreptul intern și art. 6 din Convenția europeană. Precizează că ceea ce s-a invocat în recurs nu a fost analizat de instanță în motivare. Susține că trebuia urmărită, pentru a se stabili dacă este o cauză penală sau civilă-contravențională, problema prealabilă. Afirmă că art. 10 C.proc.pen. face referire la orice altă condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, învederează faptul că din punct de vedere al efectelor contravenționale, jurisprudența CEDO este în sensul că se aplică principiul din materie penală. Sarcina probei revine orcanului constatator și inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Arată că prin procesul-verbal încheiat s-a dat contestatorului avertisment și nu s-a precizat durata precisă a suspendării permisului. Precizează că, contestatorul nu a avut cunoștință de o sancțiune precisă contravențională, deci a condus în condiții legale. Contestatorul nu avea cunoștință că permisul i-a fost suspendat. Susține că dacă nu a fost îndeplinită această condiție, rezultă că permisul era funcțional. Dacă permisul nu era suspendat, avea dreptul de a conduce. Afirmă că într-o asemenea chestiune trebuie să se dovedească că s-a comunicat suspendarea pe o perioadă determinată și dacă nu și-au îndeplinit această obligație nu este vina inculpatului. învederează faptul că existența infracțiunii este condiționată de existența acestei chestiuni prealabile și invocă jurisprudența CEDO. Arată că nu s-a făcut nici o apreciere la apărarea inculpatului, de către instanță, deși a depus și note scrise. Precizează că sunt îndeplinite condițiile admiterii în principiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 386 lit. c) C.proc.pen., respectiv neobservarea de către instanța de recurs a unor motive care ar duce la încetarea procesului penal. Precizează că ceea ce se invocă privește motive de fond, de vinovăție. Pune concluzii de respingere a contestației în anulare cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
Curtea, deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 423/12.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 5249/291/2007, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.T., împotriva deciziei penale nr. 328/AP/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț.
A reținut Curtea în motivarea deciziei că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea unei pedepse de doar opt luni închisoare.
A mai constatat că din probele administrate, a rezultat că prin procesul-verbal al Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, Serviciul Poliției Rutiere, i s-a aplicat recurentului-inculpat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 351 lei, respectiv 9 puncte amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 1211, respectiv art. 1471din H.G. nr. 1391/2006 și s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o durată de 90 de zile. Organul constatator nu a putut proceda la reținerea permisului de conducere al recurentului-inculpat, deoarece inculpatul a motivat că nu are permisul asupra sa, una dintre contravențiile pentru care s-a dispus sancționarea fiind și cea prevăzută de art. 147 alin. (1) din H.G. nr. l391/2006, însă recurentul-inculpat avea obligația legală de a preda permisul de conducere Poliției Rutiere, dar acesta nu s-a conformat, continuând să conducă autovehicule pe drumurile publice și să ignore regulile de circulație prevăzute de lege. Prin același proces verbal i s-a adus la cunoștință recurentului-inculpat că i s-a suspendat dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, iar durata suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiind de 90 de zile, a început să curgă de la data de 25.02.2007, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.G. nr. 195/2002.
La încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională a fost prezent contravenientul, căruia i s-a înmânat o copie a procesului-verbal, care a fost semnat de recurentul-inculpat, reținându-se că acesta își are domiciliul în municipiul Suceava, Bld. T.G., Județul Suceava.
S-a mai reținut că Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, Serviciul Poliției Rutiere, cu adresa din data de 27.02.2009, i-a și comunicat recurentului-inculpat faptul că pentru încălcarea prevederilor art. 103 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, i s-a suspendat exercitarea dreptului de conducere pe drumurilor publice a autovehiculelor, pentru o perioadă de 90 zile, începând cu data de 25.02.2007, comunicare ce s-a făcut la adresa de domiciliu indicată în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, dar corespondența s-a restituit cu mențiunea că destinatarul lipsește de la domiciliu, fiind expediată în regim de scrisoare recomandată organele poștale l-au avizat pe recurentul inculpat de mai multe ori și, întrucât acesta nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a-și ridica corespondența, s-a aprobat restituirea.
Faptul că recurentului-inculpat i s-a adus la cunoștință că nu are voie să conducă autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 25.02.2007, rezultă și din raportul agentului șef C.I.
Recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 29.04.2007, în baza mandatului emis de Tribunalul Iași din data de baza încheierii din data de 17.12.2007, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C.pen., iar din adresa din data de 17.12.2007 a Ministerului Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Iași, a rezultat că inculpatul avea domiciliul la adresa indicată mai sus, iar la data punerii în libertate, în baza hotărârii din data de 17.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, inculpatul a declarat că se stabilește cu domiciliul la aceeași adresă.
Apoi, recurentul-inculpat a achitat amenda aplicată prin procesul-verbal de sancționare contravențională cu chitanța emisă de Primăria Municipiului Suceava, Direcția Buget – Patrimoniu și la achitarea amenzii recurentul-inculpat a indicat aceeași adresă de domiciliu.
în raport de cele reținute mai sus, Curtea a înlăturat susținerile inculpatului recurent, în sensul că nu mai locuia la acea adresă.
Recurentul-inculpat a mai susținut că în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, în momentul în care s-a redactat nu era mențiunea cu privire la faptul că i s-a adus la cunoștință că i s-a suspendat exercitarea dreptului de conducere pe drumurilor publice a autovehiculelor și a solicitat să se ceară de la organul fiscal care a încasat amenda copia procesului-verbal.
Curtea a solicitat aceste relații de la Primăria Municipiului Suceava, Direcția Buget – Patrimoniu și cu adresa din data de 8.04.2009 – 11.39-40 s-a înaintat copia procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională din data de 25.02.2007, al Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, Serviciul Poliției Rutiere, acesta fiind identic cu cel aflat la dosarul de urmărire penală, cuprinzând deci mențiunea arătată mai sus.
Susținerea că procesul-verbal trebuia comunicat recurentului-inculpat potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv cu aviz de primire sau prin afișare, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor, a fost apreciată de Curtea de Apel Bacău, ca fiind greșită, întrucât în conformitate cu prevederile art. 26 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire”, și numai „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”.
Or, așa cum se arăta mai sus, contravenientul a fost prezent la încheierea procesului-verbal, copia procesului-verbal a fost înmânată recurentului-inculpat, acesta semnând de primire.
în aceste condiții, nu se mai impunea comunicarea către contravenient a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională.
în consecință, Curtea de Apel Bacău, a apreciat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond și de apel că fapta recurentului-inculpat de conduce în data de 26.03.2007, în jurul orei 19:19, pe drumul european E85, pe raza satului N., comuna B., județul Neamț, autoturismul marca V.P., deși avea dreptul de a conduce suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
împotriva acestei decizii s-a formulat de către recurent contestație în anulare, invocându-se motivul prevăzut de art. 386 lit. c) C.proc.pen. și art. 6 din Convenție, cu următoarea motivare:
Apărarea invocată de către inculpat în recurs nu a fost analizată de instanță în motivare. S-a susținut că trebuia urmărită, pentru a se stabili dacă este o cauză penală sau civilă-contravențională, problema prealabilă, afirmându-se că art. 10 C.proc.pen. face referire la orice altă condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. A învederat faptul că din punct de vedere al efectelor contravenționale, jurisprudența CEDO este în sensul că se aplică principiul din materie penală, respectiv sarcina probei revenind organului constatator și inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. A arătat că prin procesul-verbal încheiat s-a dat contestatorului avertisment și nu s-a precizat durata precisă a suspendării permisului. A mai precizat că, inculpatul nu a avut cunoștință de o sancțiune precisă contravențională, deci a condus în condiții legale. Contestatorul nu avea cunoștință că permisul i-a fost suspendat. A susținut că dacă nu a fost îndeplinită această condiție, rezultă că permisul era funcțional. Dacă permisul nu era suspendat, avea dreptul de a conduce. A afirmat că într-o asemenea chestiune trebuie să se dovedească că s-a comunicat suspendarea pe o perioadă determinată și dacă organul constatator nu și-au îndeplinit această obligație nu este vina inculpatului. A învederat faptul că existența infracțiunii este condiționată de existența acestei chestiuni prealabile și a invocat jurisprudența CEDO. A arătat că nu s-a făcut nici o apreciere la apărarea inculpatului, de către instanță, deși a depus și note scrise. A precizat că sunt îndeplinite condițiile admiterii în principiu.
Analizând cererea formulată de contestator în funcție de motivul invocat Curtea urmează să constate inadmisibilitatea contestației pentru următoarele motive:
Potrivit art. 391 alin. (2) C.proc.pen., contestația în anulare estre admisibilă în principiu dacă instanța constată că cererea este făcută în termen, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Contestatorul a invocat faptul că instanța de recurs nu a răspuns la toate motivele invocate de el în calitate de recurent inculpat, deși la dosar au fost depuse și concluzii scrise. A susținut că în cauză sarcina probei îi revenea organului constatator, respectiv să se dovedească faptul că s-a comunicat sancțiunea contravențională și că s-a stabilit cu precizie perioada suspendării dreptului de a conduce.
S-a mai susținut de către contestator că existența infracțiunii era condiționată de îndeplinirea acestei chestiuni prealabile.
Precizând că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 386 lit. c) C.proc.pen., contestatorul prin apărător ales a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare.
Analizând contestația formulată de către inculpat. Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C.proc.pen. invocat de către contestator, implică următoarele condiții:
a) instanța de recurs să nu se fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzute în art. l0 lit. f)-i1). Este îndeplinită această condiție atunci când s-a formulat de parte un motiv de casare privind aplicarea cauzei de încetare a procesului penal rezultată din probele administrate sau s-a cerut în cadrul dezbaterilor judiciare, să se dea eficiență unei asemenea cauze, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs sau asupra cererii formulate;
b) la dosar să existe probe din care să rezulte existența unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanța de recurs în soluționarea recursului, iar dovada existenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până în momentul pronunțării instanței de recurs.
Curtea, examinând hotărârea pronunțată în recurs prin prisma celor două condiții susmenționate, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C.proc.pen., a constatat că motivul invocat nu se sprijină pe dovezi depuse de către contestator, ori existente la dosar, contestația în anulare fiind respinsă ca inadmisibilă.
(Judecător Ioana Vorniceasa)
