Constată că, prin încheierea de şedinţă din 5 aprilie 2006, pronunţată în dosarul penal nr. 534/2006, Tribunalul Braşov a dispus respingerea cererii inculpatului M.C., de revocare a arestării preventive, şi a dispus menţinerea acestei măsuri, motivând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând, în principal, revocarea arestării preventive şi, în subsidiar, înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, motivând că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 8 februarie 2006 pentru săvârşirea infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin. 2 lit. c Cod penal, reţinându-se că, în ziua de 7 februarie 2006, a acostat-o pe partea vătămată T. B., pe o stradă din oraşul Săcele şi, sub pretextul că doreşte să transmită un mesaj de pe telefonul mobil al acesteia, şi-a însuşit bunul iar, pentru a-şi asigura scăparea, i-a pulverizat părţi vătămate un spray deodorant în ochi, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale. Temeiul arestării l-a constituit cazul prevăzut în art.148 lit. h Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere că infracţiunea de tâlhărie face parte din rândul infracţiunilor care induc în rândul opiniei publice o stare de temere şi insecuritate şi ţinând seama că, în intervalul de timp, relativ scurt, de la data luării măsurii arestării şi până în prezent, rezonanţa infracţiunii nu s-a estompat, curtea constată că temeiul care a determinat luarea măsurii arestării preventive nu a încetat să mai existe şi nici nu s-a schimbat, astfel că nu se impune revocarea sau înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate.
Curtea nu împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public, în sensul că, în acest cadru, inculpatul nu poate solicita înlocuirea arestării preventive cu una din măsurile restrictive de libertate, ci numai revocarea arestării preventive, astfel cum prevăd dispoziţiile art.160/b şi 300/2 Cod procedură penală. Cu prilejul verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, din oficiu sau la cererea inculpatului, dacă instanţa constată schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea iniţială are obligaţia înlocuirii măsurii arestării cu una din măsurile restrictive de libertate, întrucât prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală au aplicabilitate în tot cursul procesului penal. Împrejurarea că, prin decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, s-a statuat, cu forţă obligatorie, că încheierea prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs este de natură a conduce la concluzia că, în recursul inculpatului, declarat împotriva încheierii de menţinere a arestării preventive, instanţa de recurs nu este îndrituită să dispună şi înlocuirea arestării preventive, dacă se constată schimbarea temeiurilor.
Pentru cele arătate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat şi, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
(Decizia penală nr.219/R din 14 aprilie 2006)
