Decizia penală nr. 19/R/ 21.01.2010
Prin sentinţa penală nr. 173/2009, Judecătoria Turnu Măgurele a admis plângerea formulată de petenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, a desfiinţat rezoluţiile atacate şi a reţinut cauza spre soluţionare, privind pe inculpatul C.A.D pentru infracţiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005.
Tribunalul Teleorman a respins ca inadmisibil recursul inculpatului C.A.D întrucât hotărârea a fost pronunţată în temeiul art.2781 alin.8 lit.c Cod procedură penală, pentru care legea nu a prevăzut calea de atac a recursului.