Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului şi consiliul local şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii consiliului local prin care s-au stabilit taxe pe teren pentru reţele subterane şi aeriene de telecomunicaţii pentru anul 2002.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 61 din 25.06.2002, a admis excepţia tardivităţii hotărârii consiliului local formulată de reclamantă, a dispus anularea acestei hotărâri şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că hotărârea atacată emisă de pârâtul consiliul local trebuia adoptată până la data de 31 octombrie a fiecărui an, pentru ca debitorii să o poată prinde în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul următor. S-a mai reţinut că hotărârea menţionată mai sus a fost adoptată la data de 18.12.2001, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 27/1994.
împotriva menţionatei hotărâri a declarat recurs pârâtul consiliul local, invocând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia.
Recurentul a dezvoltat motivele de recurs astfel.
Hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în mod greşit, prima instanţă a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 27/1994, în loc de cele ale Legii nr. 69/1993, cu modificările ulterioare şi ale Legii nr. 215/2001, care reglementează plata taxei anuale datorată pentru terenurile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului, ocupate de reţele de utilitate publică din municipiu, de către regii autonome, societăţi comerciale, precum şi de alte persoane juridice.
Pârâtul a mai invocat dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. referitoare la „greşeala gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză”, deşi la dosarul cauzei a fost depus actul administrativ atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia.
în concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
Prin întâmpinare şi în concluziile scrise, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii criticate ca fiind legală şi temeinică, motivat de faptul că Legea nr. 69/1993, în art. 2, reglementează taxele pentru terenurile proprietate de stat aflate în administrarea sau folosinţa societăţilor comerciale. Or, intimata-reclamantă nu are terenuri date în administrare sau folosinţă, aspect recunoscut de recurenta-pârâtă în întâmpinare. S-a mai susţinut că Legea nr. 69/1993 obligă consiliile locale la încadrarea terenurilor pe zone în cadrul localităţilor urbane şi că modificarea încadrării terenurilor pe zone trebuia făcută până la data de 1 august, cu aplicare de la 1 ianuarie anul următor.
Recursul a fost considerat fondat.
Verificând sentinţa criticată prin prisma aspectelor invocate în recurs şi din oficiu, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cauză şi a făcut o aplicare greşită a legii.
Astfel, deşi din conţinutul deciziei rezultă că inventarierea terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului a avut loc în baza dispoziţiilor Legii nr. 69/1993 şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, prima instanţă a reţinut în mod greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 27/1994 şi a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 60/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 38 alin. 1 şi 2 lit. d şi f din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, taxa anuală se datorează pentru toate terenurile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului, ocupate de reţele de utilitate publică, de către regii autonome, societăţi comerciale, precum şi de către celelalte persoane juridice private.
Prima instanţă a ignorat faptul că taxa stabilită prin hotărârea atacată nu face parte din categoria taxelor şi impozitelor locale prevăzute de Legea nr. 27/1994, taxe care se stabilesc până la data de 30 octombrie a fiecărui an.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă nu a procedat la soluţionarea în fond a cauzei, reţinând tardivitatea adoptării hotărârii atacate.
Critica din al doilea motiv de recurs nu a fost analizată deoarece dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
în raport de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de pârâtul consiliul local, fiind fondat, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 C. proc. civ. a fost admis, cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 61 din 25.06.2002 a Tribunalului Vrancea şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-au dat îndrumări instanţei ca, în rejudecare, să procedeze la soluţionarea în fond a cauzei, având în vedere temeiul legal care a stat la baza adoptării hotărârii consiliului local, probele administrate în cauză, precum şi apărările intimatei-reclamante.
C.A. Galaţi, decizia nr. 1090/R/2002
