(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 10/A/17 februarie 2010)
Prin cererea de revizuire înregistrată revizuienţii CI, CL, MD, SŞ au chemat în judecată pe pârâţii RI, RV, RM, TO, RE, CL, CE, MG, MO, solicitând instanţei să dispună revizuirea deciziei civile nr.633/A/1999, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.179/1999, în sensul anulării hotărârii şi rejudecând pe fond apelul să dispună respingerea apelului declarat de apelanţii reclamanţi RI, RV, RM, TO, RE împotriva sentinţei civile nr. 1831/1998, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 3128/R/1997 ca nefondat, cu obligarea intimaţilor oponenţi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 156/A/2005, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost respinsă cererea ca inadmisibilă, decizia fiind casată de Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 510/R/2006 pronunţată în dosarul nr.314/33/2006 şi cererea de revizuire trimisă spre rejudecare acestui tribunal.
În decizia de casare s-au reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 15 martie 2005 s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.633/A/1999, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 179/1999, dată la care motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C.proc.ciV., modificat prin OUG nr. 138/2000 prevedea ca revizuirea se poate cere, dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii.
În reglementarea de la data pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, pct. 4 al art. 322 C.proc.civ., avea următorul conţinut: „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.
Corespunde realităţii faptul că legea nouă de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată înCepute sub legea veche, aceasta fiind norma de principiu consacrată de art.725, alin.1 Cod proc.civilă.
De la această regulă există însă şi unele excepţii cu privire la competenţa instanţelor, precum şi la căile de atac.
În ce priveşte căile de atac, art.725 alin.3 C.proc.civ., prevede că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Prin urmare, calea de atac prevăzută de legea sub care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere era cea al cărei conţinut îl avea art.322 pct.4 C.proc.civ., anterior modificării prin Legea nr.219/2005, astfel că urmare a sesizării cu cererea de revizuire la data de 15 martie 2005, trebuiau aplicate disp.art.322 pct.4 C.proc.civ., în forma nemodificată.
Cererea de revizuire a fost reînregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub nr. 1269/112/2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi ale dosarelor ataşate, tribunalul reţine că cererea de revizuire nu este întemeiată pentru considerente ce se vor expune în continuare.
La data formulării cererii de revizuire a deciziei civile nr. 633/A/1999, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.179/1999, 15 martie 2005, motivul de revizuire invocat în susţinerea cererii, cel prevăzut de art.322 pct.4 C.proc.civ., prevedea ca revizuirea se poate cere, dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii.
Având în vedere dezlegările date de instanţa de recurs, respectiv faptul că instanţa trebuie să soluţioneze cererea de revizuire în baza motivului de revizuire în forma în vigoare la data sesizării instanţei (nu şi cu privire la obligativitatea efectuării unei expertize topometrice, aşa cum neîntemeiat, susţin revizuienţii), tribunalul va analiza mai întâi, pe cale incidentală, dacă există sau nu infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal, respectiv dacă expertiza întocmită de expertul ME în dosarul nr. 3128/R/1997, al Judecătoriei Năsăud şi completată în dosarul nr. 179/1999 al Tribunalul Bistriţa-Năsăud este conformă cu realitatea sau nu.
Tribunalul reţine că identificările efectuate de expertul ME menţionate în raportul de expertiză depus în dosarul nr. 3128/R/1997 al Judecătoriei Năsăud şi completat în apel în dosar nr. 179/1999 al tribunalului, corespund realităţii, nefiind săvârşită nici o infracţiune de către expert.
Ulterior rămânerii irevocabile a deciziei nr.633/A/1999 a Tribunalului BN, pârâţii M, S şi C, deşi conform acestei decizii au fost obligaţi să predea reclamanţilor intimaţi R terenul în suprafaţă de 407 m.p. au refuzat să recunoască dispoziţiile irevocabile ale acestei decizii, formulând mai întâi o contestaţie la titlu, invocând faptul că decizia nu este suficient de clară, obiect al dosarului nr.804/2003 al Tribunalului BN (ataşat), apoi plângere penală împotriva expertului pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, cu ocazia efectuării expertizei (dosar nr. 598/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud (ataşat) şi apoi cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar, în toate aceste trei dosare fiind întocmite expertize tehnice topo de către trei experţi şi în ciuda faptului că toţi susţin că identificările făcute de expertul ME ar fi greşite, motivele pe care se sprijină această susţinere sunt total diferite.
Astfel, expertul TP, care a efectuat expertiza topometrică în dosarul de cercetare penală, nr. 598/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud (ataşat), în care s-a constatat prescrisă eventuala faptă de fals ce ar fi fost săvârşită de expertul ME, precum şi expertul BL, care a efectuat expertiza în prezentul dosar, fac referire la terenul cuprins între pârâu şi drumul limitrof terenului folosit (la data efectuării expertizei de către expertul MEl) de numita PE.
Însă, cu privire la acest teren concluziile celor doi experţi sunt în totală contradicţie.
Expertul TP susţine că, în mod greşit, această suprafaţă de teren, de 401 m.p, nu a fost luată în calcul de expertul ME şi astfel a fost afectată proprietatea revizuienţilor M, C, S.
Prin neluarea în calcul a suprafeţei de teren dintre pârâu şi drumul comunal, amplasamentului numărului top 1310 a fost deplasat spre vest şi drept consecinţă şi concluzia în sensul că revizuienţii din prezentul dosar ar ocupa 407 m.p. din acest nr. top este greşită. În susţinerea concluziei sale expertul TP arată faptul că pe planul nr. top întocmit în anul 1912-1914, aflat în arhiva OCPI drumul comunal este situat chiar lângă pârâu şi în consecinţă în dispunerea numerelor top în litigiu trebuia să se ţină cont de suprafaţa de teren de 401 m.p. existentă, în prezent, între drumul comunal şi pârâu.
Tribunalul reţine că, potrivit concluziilor acestui expert, suprafaţa dintre pârâu şi drumul comunal, de 401 m.p., ar face parte din terenul ce apare înscris în c.f. sub nr. top 1322, acesta fiind primul nr. top situat pe harta c.f. lângă drum, plan aflat în schiţa medalion din dosarul nr. 3128/1997 al Judecătoriei Năsăud, precum şi ataşat raportului de expertiză din prezentul dosar.
În schimb, expertul BL susţine că terenul cuprins între drumul comunal şi pârâu nu face parte din nr. top.1320, 1321 şi 1320 şi, în consecinţă nu trebuia să fie luat în calcul de expertul ME.
Şi expertul PV ce a întocmit expertiză în dosarul nr. 804/2003 al Tribunalului BN a identificat suprafaţa cuprinsă între pârâu şi drum dar nu a concluzionat că identificarea greşită făcută de expertul ME ar proveni din luarea sau neluarea în calcul a acestei suprafeţe. El a considerat că este greşită metoda de calcul a suprafeţelor, în varianta aleasă de tribunal în dosarul nr. 179/1999, susţinând că pe planul cadastral nr. top sunt amplasate lângă drumul judeţean or, toţi cei în cauză folosesc terenul la o distanţă de aproximativ 4,3 m de drumul judeţean şi, pe o lungime de 130 m, rezultă o suprafaţă de 559 m.p., concluzionând că ar fi veridice concluziile expertului ME, în varianta în care linia de hotar a fost trasată în funcţie de planul cadastral (variantă aleasă de judecătorie şi infirmată de tribunal în apel). Susţinerile expertului în sensul că suprafaţa dintre drumul judeţean şi terenurile folosite de părţile din proces ar face parte din numerele top aflate în litigiu şi nu din terenul identificat pe harta numerelor top. ca fiind drum (actualul drum judeţean) nu a fost probată cu date ştiinţifice.
De altfel, în prezentul cadru procesual, părţile nici nu au susţinut că falsul săvârşit de expertul ME ar consta în acest aspect, revizuienţii invocând neconcordanţele în legătură cu punctul de reper şi cu suprafaţa terenului cuprins între pârâu şi drumul comunal.
Examinând schiţa medalion a planului nr. top înscrise în cartea funciară aflat la dosarul nr. 3128/1997 al Judecătoriei Năsăud, f.33 dosar cercetare penală şi fila 191 din prezentul dosar tribunalul costată că, în conformitate cu această schiţă, limitrof numărului top 1322 se află un drum şi lângă drum apare figurat un pârâu.
Atât la data efectuării expertizei contestate cât şi în prezent drumul menţionat în harta c.f există, fiind situat pe acelaşi amplasament, toţi experţii poziţionându-l limitrof cu terenul folosit de PE. Pârâul însă nu se mai află situat limitrof cu drumul, ci la o anumită distanţă (posibil ca urmare a mutării în timp a cursului pârâului), astfel că între drum şi pârâu există o suprafaţă de teren (401 m.p. conform expertului TP, iar expertul BL, expertul ME şi expertul PV nu au menţionat suprafaţa acestui teren).
Atunci când a efectuat calculul suprafeţelor de teren folosite de părţile din proces precum şi de vecinii dinspre est, expertul ME a totalizat suprafeţele nr. top. 1322 (situat limitrof cu drumul), 1321, 1320, 1319,1318, 1317, 1317, 1316 şi 1315, ce nu sunt în litigiu şi care potrivit înscrierilor din c.f. au împreună o suprafaţă de 2226 m.p. şi acest teren este ocupat de numiţii PE, BM, BI.
Când totalizează suprafeţele de teren folosite de vecinii dinspre est a terenurilor din litigiu expertul adună suprafaţa terenului folosit de PE, care este limitrof drumului, 737 m.p., cu cele folosite de BM, 745 m.p. şi BI, 845 m.p. şi rezultă 2327 m.p., în plus cu 101 m.p., faţă de suprafaţa totală a nr. top situate de la drum până la nr. top. 1315 inclusiv, concluzionând că BI foloseşte din nr. top.1314, suprafaţa de 101 m.p.
În ce priveşte pârâţii (reclamanţi în dosarul conexat) R expertul a reţinut că aceştia folosesc suprafaţa totală de 1309 m.p. care se identifică cu nr. top. 1314 parţial (doar 147 m.p.) 1313 ,1313/a,1313/b, 1312,1311 şi 86 m.p, care face parte din nr. top 1310 (în total suprafaţa folosită fiind de 1395 m.p.) restul suprafeţei, de 407 m.p., din nr. top. 1310 m.p. care, în c.f. are suprafaţa de 493 m.p., fiind folosită de revizuienţi.
Se constată că deşi expertul ME arată că a folosit drept reper fix podul (punctul B dinspre Năsăud, menţionat pe schiţa întocmită) atunci când calculează suprafeţele, atât cele înscrise în c.f. cât şi cele folosite în fapt, are în vedere doar terenul situat la vest de drumul comunal.
Prin urmare suprafaţa de teren aflată între pârâu şi drumul comunal nu a fost luată în calcul de expertul ME.
Având în vedere că pentru poziţionarea nr. top 1310 expertul a cumulat suprafaţa înscrisă în c.f. a numerelor top situate pe planul c.f. al nr. top între drum şi nr. top 1310, tribunalul reţine că, în mod corect, expertul nu a luat în calcul suprafaţa de teren situată în partea de est a drumului, între drum şi pârâu, întrucât, conform planului nr. top. acest teren nu face parte din nr. top.1322 (primul nr. top situat lângă drum în partea de vest).
În consecinţă, fără temei susţine expertul TP că această suprafaţă trebuia să fie luată în calcul (ca făcând parte din nr. top.1322) şi că prin neluarea ei în calcul expertul ME ajuns la o concluzie greşită.
Referitor la concluziile expertului BL tribunalul reţine că acest expert deşi, corect, susţine că suprafaţa de teren situată între drum şi pârâu nu trebuie luată în calcul, deoarece nu face parte din nr. top 1322, 1321, 1320, nejustificat susţine însă că expertul ME a luat în calcul această suprafaţă.
Dacă expertul ME ar fi luat în calcul şi această suprafaţă atunci suprafaţa nr. top. 1321, 1320, 1319,1318, 1317, 1317, 1316 şi 1315 ar fi fost mai mare decât cea înscrisă în cf., de 2226 m.p.(prin adăugare la suprafaţa acestor nr. top şi a suprafeţei situată la est de drum) şi atunci s-ar fi ajuns la concluzia că revizuienţii din prezentul dosar folosesc teren nu numai din nr. top 1310, ci şi din nr. top.1311, 1312 situate la est de nr. top.1310 şi ar fi trebuit să predea în posesia reclamanţilor R o suprafaţă şi mai mare de teren decât cea pe care au fost obligaţi să o predea conform deciziei nr. 633/A/2000.
În realitate, expertul BL nu acceptă varianta de identificare în funcţie de schiţa medalion c.f. susţinând că identificarea terenului trebuie făcută în funcţie de planul cadastral or, tribunalul reţine că atât instanţa de apel cât şi cea de recurs au statuat că identificarea terenului trebuie făcută în funcţie de planul numerelor top. (schiţa medalion c.f) şi nu în funcţie de planul cadastral.
Faptul că acest expert nu acceptă statuările instanţei şi susţine că terenul folosit de revizuienţi şi identificat în funcţie de planul cadastral, nu ar constitui proprietatea intimaţilor R, nu constituie o dovadă că identificarea făcută de expertul ME, în funcţie de planul c.f., nu este conformă cu acest plan.
De altfel şi expertul ME a întocmit două variante, una în funcţie de planul cadastral şi una în funcţie de planul c.f. şi a opinat că cea întocmită în funcţie de planul cadastral ar trebui avută în vedere de instanţă, însă atât tribunalul cât şi curtea de apel au statuat că identificarea trebuie făcută în funcţie de planul c.f.
Or, în această situaţie nu suntem în prezenţa unui fals săvârşit de expertul ME, ci în prezenţa unei divergenţe de opinie între experţi şi instanţe.
Pe de altă parte, chiar dacă expertul ar fi săvârşit infracţiunea de fals intelectual şi concluziile raportului de expertiză pe care l-a întocmit nu ar fi conforme cu harta c.f., acest aspect nu poate constitui un motiv justificat pentru redeschiderea unei proceduri judiciare soluţionată irevocabil, întrucât CEDO în Hotărârea din 7 iulie 2009, dată asupra cererii nr. 8727/03, în cauza Stanca Popescu vs. România, a statuat că admiterea unei revizuiri pe motivul că neluând în considerare un plan de situaţie, expertul săvârşise infracţiunea de mărturie mincinoasă încalcă principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil câtă vreme, deşi cunoscut din timp, motivul nu fusese ridicat şi în recurs şi, în realitate, permitea rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că existau două puncte de vedere asupra aceleiaşi chestiuni.
Cum jurisprudenţa curţii constituie izvor de drept, având aceeaşi forţă ca şi dispoziţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care România este parte, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţie, se aplică cu prioritate faţă de dreptul intern, deoarece conform acestui text constituţional, atunci când există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
Aşa fiind, chiar dacă potrivit art. 322 pct. 4 C.pr.civ. constituie motiv de revizuire condamnarea unui expert pentru o infracţiune privitoare la pricină, sau în forma aplicabilă în prezenta speţă, chiar dacă expertul nu a fost condamnat şi existenţa faptei se analizează de instanţa civilă pe cale incidentală, atunci când eventualul fals comis de expert cu ocazia efectuării expertizei a fost cunoscut de părţi anterior devenirii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi identificările greşite puteau fi criticate în cadrul procesual respectiv în faţa instanţei de fond sau prin exercitarea căilor de atac, hotărârea judecătorească nu mai poate fi revizuită
Conform statuărilor curţii în cauza antecitată, doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil pe motivul că ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac, fiind invocată jurisprudenţa anterioară(cauza Pchenitchny c. Rusiei, hotărârea nr. 30422/03, paragraf 26, din 14 februarie 2008).
În consecinţă curtea concluzionează că revizuirea nu poate constitui o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv, atunci când părţile au avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză în timpul procesului, reiterând că simplul fapt că există două puncte de vedere asupra unui subiect (în speţă identificarea terenului) nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.
Astfel, în cauza citată, curtea a reţinut că după soluţionarea irevocabilă a cauzei s-a întocmit o nouă expertiză cu concluzii diferite faţă de cea întocmită în dosarul soluţionat irevocabil şi instanţa de revizuire reţinând că expertul ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă a admis cererea de revizuire. Totodată s-a menţionat că vecinii reclamantei avuseseră posibilitatea să formuleze obiecţiuni împotriva raportului de expertiză dar nu formulaseră şi nu au formulat nici recurs. Or, motivele invocate în sprijinul cererii de revizuire priveau maniera în care expertul realizase expertiza. Însă o eventuală eroare a acestuia în delimitarea terenurilor ar fi putut fi reparată în căile ordinare de atac, evitându-se astfel repunerea pe rol a unei hotărâri judecătoreşti definitive (Sergey Petrov c. Rusiei, nr. 1861/05, paragraful 28, 10 mai 2007).
Statuările Curţii din cauza Stanca Popescu/României sunt pe deplin aplicabile şi în prezenta speţă, susţinerile revizuienţilor în sensul că nu sunt incidente fiind neîntemeiate.
Astfel, raportul de expertiză contestat a fost întocmit şi depus la dosarul cauzei încă în faţa instanţei de fond, el cuprinzând două variante de identificare a terenului, una în funcţie de planul cadastral şi una în funcţie de planul de carte funciară.
Nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel revizuienţii nu au criticat modul în care expertul a efectuat identificarea terenului în varianta corespunzătoare planului de carte funciară, deşi aveau posibilitatea să o facă neexistând certitudinea pe care din variante o va alege instanţa. Prima instanţă a optat pentru varianta în care terenul a fost identificat în funcţie de planul cadastral, iar revizuienţii nu au atacat sentinţa deşi şi acţiunea lor a fost respinsă, formulând apel doar reclamanţii pârâţi R.
Instanţa de apel a ales cealaltă variantă de identificare, astfel că revizuienţii au fost obligaţi să predea în posesia reclamanţilor R suprafaţa totală de 407 m.p.
Revizuienţii au declarat recurs, însă ei au criticat decizia tribunalului doar sub aspectul variantei de identificare aleasă de tribunal, fără să aducă şi critici cu privire la modul greşit de identificare a terenului în această variantă, ca urmare a calculării eronate a suprafeţelor, solicitând doar ca instanţa de recurs să opteze pentru varianta de identificare a terenului conform planului cadastral, dar recursul lor a fost respins.
Aşa fiind, cum punctul de reper avut în vedere de expert şi modul de calculare a suprafeţei terenului în vederea stabilirii de către expert a amplasamentului nr. top.1310 era cunoscut revizuienţilor încă din faţa instanţei de fond, iar ei nu au formulat nicio critică cu privire la aceste concluzii ale expertului, nu se poate reţine că defectul major al expertizei a fost cunoscut doar după finalizarea procesului pentru a justifica revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Prin urmare, solicitările revizuienţilor de redeschidere a dezbaterilor şi de efectuare a unei noi expertize apar ca neîntemeiate.
Având în vedere considerentele anterior arătate, tribunalul constată că cererea de revizuire nu este întemeiată şi o va respinge în temeiul art. 322 C.proc.civ. şi art. 20 alin. 2 din Constituţie.
Cum revizuienţii sunt în culpă procesuală şi au căzut în pretenţii vor fi obligaţi să plătească intimaţilor 1.200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, în primul doar, în recurs şi în prezentul dosar de revizuire.
