SENTINTA CIVILA NR. 448
Sedinta publica din data de 18 Martie 2009
Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr.285/88/2009, reclamanta … a chemat în judecata Scoala Generala Chilia Veche, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale corespunzatoare celor doua ore suplimentare efectuate saptamânal, pe o perioada de 3 ani anterior formularii actiunii.
În motivare, reclamanta a învederat instantei ca, potrivit art.45 alin.1 din Legea 128/1997, privind statutul personalului didactic:
“Personalul didactic de predare si instruire practica, cu o vechime în învatamânt de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiaza de reducerea normei didactice cu doua ore saptamânal, fara diminuarea salariului”.
S-a aratat ca art.1 mentioneaza ca, “prevederile prezentului statut se aplica personalului didactic de predare, didactic auxiliar si de conducere din întregul sistem de învatamânt de stat si particular, personalului didactic care îndeplineste functii de îndrumare si de control, precum si celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut”, iar art.5 precizeaza la al.(1) ca functiile didactice sunt: a)în învatamântul prescolar: educator/educatoare, institutor/institutoare, b) în învatamântul primar: educator/educatoare, institutor/institutoare, d) în învatamântul special si în comisiile de expertiza complexa: educator/educatoare,învatator itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educatie speciala, profesor psihopedagog, profesor psiholog scolar, profesor logoped, maistru instructor, învatator – educator, profesor – educator.
(2) În unitatile conexe învatamântului preuniversitar, functiile didactice sunt:
(a) în clasele de copii: educatoare/educator, institutor – educator, învatator – educator, profesor – educator, profesor logoped, psihopedagog,
………….
(f) în unitatile cu activitati extrascolare: educator/educatoare, învatator, institutor, profesor, maistru instructor, antrenor”.
Precizeaza reclamanta ca, pâna în momentul de fata, prevederile art.45 (1) se aplica, practic, doar profesorilor si maistrilor instructori, nu si educatorilor/institutorilor/învatatorilor, creându-le un evident prejudiciu si o situatie de inferioritate fata de celelalte cadre didactice de predare din învatamântul preuniversitar.
A precizat reclamanta, ca din interpretarea textelor de mai sus reiese fara nici un dubiu ca art.45 (1) se refera la toate cadrele didactice de predare, deci si la învatatori/educatori/institutori.
În drept, reclamanta si-a întemeiat actiunea pe prevederile art.45 alin.1 din Legea 128/1997, art.5 al.1 si art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar : adresa nr.129/09.02.2009, planul – cadru de învatamânt pentru clasele I – II si III – IV, sentinta civila nr.1542/2007, pronuntata de Tribunalul Tulcea, extras din Legea nr.128/1997.
Pârâta legal citata, nu a formulat întâmpinare si nu a depus probe în aparare.
Analizând cauza, raportat la probatoriul administrat, se vor retine urmatoarele:
Reclamanta este, asa dupa cum rezulta din adresa nr.139/09.02.2009, educatoare cu gradul didactic I si cu o vechime de 42 ani.
Conform prevederilor art.45 alin.(1)/Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificata si completata, personalul didactic de predare si de instruire practica, cu o vechime în învatamânt de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiaza de reducerea normei didactice cu doua ore saptamânal, fara diminuarea salariului, iar potrivit art.43/Legea 128/1997, modificat prin art.1/OG nr.103/1998 aprobata prin Legea 109/1999 “norma didactica de predare-învatare, de instruire practica si de evaluare curenta a prescolarilor si a elevilor în clasa, reprezinta numarul de ore corespunzatoare activitatilor didactice de predare – învatare de instruire practica si de evaluare conform planurilor de învatamânt si activitati de pregatire metodico-stiintifica si activitatii de educatie complementare procesului de învatamânt si se stabileste astfel:
a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare grupa de prescolari sau grupe combinate (…), la gradinitele cu program prelungit si la cele cu program saptamânal, posturile se normeaza pe ture,
b) un post de învatator (institutor) pentru fiecare clasa din învatamântul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde se pot constitui clase separate (…).
Din interpretarea logica si sistematica a prevederilor legale mai sus mentionate, rezulta fara echivoc faptul ca, toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învatamânt de peste 25 ani si gradul didactic I beneficiaza de reducerea cu 2 ore saptamânal a normei didactice, textele de lege în discutie nefacând nici o distinctie între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptatit la acordarea beneficiului reglementat la art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Nu exista nici o justificare pentru care textul art.45 alin.1 sa fie aplicat numai cu privire la profesori, asa cum sustine pârâtul, câta vreme acest text se refera la “reducerea normei didactice” iar “norma didactica”, în cazul reclamantei (educatoare), este definita în sensul ca aceasta cuprinde numarul de ore corespunzatoare activitatilor didactice si de pregatire aferente (incluse) postului de educator, învatator (institutor).
Aceeasi interpretare se desprinde si din sistematizarea actului normativ, respectiv din analiza locului pe care îl ocupa în cadrul actului normativ, textul legal în discutie, art.45 alin.1, care prevede dreptul la reducerea normei didactice fara diminuarea salariului, fiind asezat dupa textele de lege care definesc norma didactica si referindu-se deci la toate aceste definitii, fara a exclude aplicarea sa în situatia în care norma didactica este egala cu numarul de ore, corespunzatoare activitatilor aferente posturilor de educatoare, învatator, institutor.
Fata de aceste considerente, instanta urmeaza a admite actiunea, obligând pârâta Scoala Generala Chilia Veche sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentând c/valoarea muncii prestate în plus fata de norma didactica redusa, respectiv 2 ore saptamânal, fata de norma didactica avuta în perioada 11 februarie 2006 – 11 februarie 2009.