Potrivit art.399 alin.3 Cod procedură civilă, în cadrul
contestaţiei la executare a unui titlul care nu emană de
la o instanţă judecătorească, se pot invoca apărări de fond
numai dacă pentru contestarea valabilităţii titlului, nu se
prevede o altă cale de atac.
Decizia de imputaţie nu poate fi contestată pe fond
într-o contestaţie la executare, deoarece pentru verificarea
legalităţii şi temeiniciei sale legea prevede o cale specială de
control.
(Decizia civilă nr.162/R-CM din 26.04.2005
a Curţii de Apel Piteşti).
Contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu societatea intimată şi
biroul executorului judecătoresc, să se stabilească înţelesul, întinderea şi
aplicarea titlului executor, suspendarea executării până la soluţionarea
contestaţiei şi să se constate nulitatea absolută sub aspect formal a deciziei de
imputaţie nr.68 din 24 august 2000 emisă de intimată.
În motivarea cererii, se arată că prin încheierea nr.2771/2003, a
Judecătoriei Sibiu s-a încuviinţat începerea executării silite în favoarea
creditoarei pentru recuperarea prejudiciului constatat prin decizia amintită.
Se mai arată că executarea se face în baza unui act ce nu este emis
de o instanţă judecătorească, astfel că sunt aplicabile prev.art.399 alin.3 Cod
procedură civilă.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.164 din 25.02.2005, a
admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.68 din
24.08.2000, respingând capătul de cerere privind suspendarea executării .
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că emiterea
Deciziei nr.68/2000, s-a făcut cu încălcarea disp.art.107 şi 108 din Codul
muncii, în vigoare la acea dată.
Motivarea deciziei s-a făcut şi pe prev.art.143 din Legea
nr.131/1990, modificată, potrivit cărora contestatorul îşi desfăşura activitatea,
în baza unui contract de mandat, situaţie în care nu este vorba de o
răspundere materială, reglementată de Codul muncii, aplicabil la data naşterii
raportului juridic dedus judecăţii.
Întrucât decizia de imputaţie a fost emisă cu nerespectarea
dispoziţiilor legale imperative, s-a concluzionat că nu poate constitui titlu
executoriu pentru recuperarea unei pagube ce se pretinde că a fost produsă
societăţii intimate de către contestator.
Societatea intimată a declarat recurs, susţinând nelegalitatea,
decurgând din nepronunţarea pe excepţia inadmisibilităţii contestaţiei
întemeiată pe disp.art.399 alin.3 Cod procedură civilă, asupra excepţiei
autorităţii de lucru judecat şi a celei privind lipsa de obiect a cauzei, întrucât
executarea silită imobiliară era complet epuizată din vânzarea la licitaţie a
bunului urmărit.
Recursul a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.8, 9 şi 10 Cod
procedură civilă şi a fost admis prin decizia civilă nr.162/R-CM din 26 aprilie
2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cu consecinţa modificării
sentinţei, iar pe fond a respingerii contestaţiei, cu obligarea la plata
cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul acţiunii îl
constituie stabilirea înţelesului, întinderea şi aplicarea titlului executor,
suspendarea executării acesteia până la soluţionarea contestaţiei şi constatarea
nulităţii absolute sub aspect formal a deciziei titlului executor.
Prin decizia de imputare nr.68/2000, societatea intimată a imputat
contestatorului suma de 2.299.971.253 lei, prejudiciu cauzat în calitate de
director al societăţii.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că, împotriva acestei decizii,
s-a formulat contestaţia ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.2353/2001,
de Judecătoria Sibiu, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat ca urmare a
respingerii recursului formulat de contestator.
S-a constatat astfel că decizia de imputare nr.68/2000, titlu
executoriu, a fost supus controlului judecătoresc, instanţa pronunţându-se
printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Potrivit art.399 alin.3 Cod procedură civilă, în cadrul contestaţiei
la executare a unui titlul executor, care nu emană de la o instanţă
judecătorească, se pot invoca apărări de fond, numai dacă pentru contestarea
valabilităţii titlului nu se prevede o altă cale de atac.
Decizia de imputaţie nu poate fi contestată pe fond într-o
contestaţie la executare, deoarece pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei
sale legea prevede o cale specială de control.
Pe de altă parte, nu se poate pretinde că titlul executor nu este clar
şi că se impune lămurirea întinderii şi aplicării acestuia.
Punerea în discuţie în faţa instanţei de executare a legalităţii şi
temeiniciei titlului executoriu, atâta vreme cât s-a soluţionat contestaţia
împotriva acestuia, ar duce la încălcarea principiului autorităţii de lucru
judecat. Rezultă astfel, că instanţa nu mai era îndreptăţită să examineze fondul
raporturilor juridice dintre părţi şi să analizeze din nou decizia de imputaţie,
în condiţiile în care s-a pronunţat o hotărâre ce trebuia executată.
S-a concluzionat, că instanţa de fond investită cu soluţionarea contestaţiei la
executare şi-a depăşit competenţa, admiţând probe şi stabilind o altă situaţie
de fapt, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, ce a condus la admiterea
recursului în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, în modalitatea mai sus
prezentată.
