Cerere personal auxiliar din justitie privind obligarea la plata echivalentului stimulentelor primite de un asimilat magistratilor, din cadrul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, cu titlu de despagubiri, în temeiul art. 21 din O.G. nr. 137/2000.
Prin deciziile Curtii Constitutionale 818, 819, 820 din 03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României Partea I din 16.07.2008 s-au admis exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art.1, art. 2 alin.3 si art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de constatând ca aceste texte sunt neconstitutionale „ în masura în care din ele se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.”
Prin cererea înregistrata la Curtea de Apel Ploiesti, sub nr. 15135/2.12.2008, reclamantele S.V. si B.I., grefiere în cadrul Judecatoriei Pucioasa în contradictoriu cu pârâtii Tl Dâmbovita , C.Ap.P , C. N.C. D., M.J.L.C. , au solicitat obligarea pârâtilor la plata catre fiecare reclamanta a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistratilor, din cadrul Ministerului Justitiei, cu titlu de despagubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, sumele urmând sa fie actualizate la data platii, cu dobânda legala de la data nasterii dreptului la actiune, precum si la plata eventualelor cheltuieli de judecata.
Motivând actiunea au aratat ca personalului din cadrul Ministerului Justitiei i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 147/1997, ca sumele din acest fond se utilizeaza pentru stimularea judecatorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ si de serviciu din cadrul instantelor judecatoresti, a personalului Ministerului Justitiei si al altor institutii din subordinea acestuia, ca repartizarea sumelor pentru instantele judecatoresti si institutiile subordonate Ministerului Justitiei, destinate stimularii personalului se face de catre ordonatorul principal de credite, însa desi se afla în aceeasi situatie (categoria profesionala, personal auxiliar de specialitate) au fost salarizate inegal, fiind îndreptatite la plata de despagubiri rezultate din existenta acestei discriminari.
Au mai aratat ca eventualele sustineri ale Ministerului Justitiei, în sensul ca nu exista un drept al personalului din sistemul justitiei la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscuta de lege ordonatorilor de credite, nu pot fi luate în considerare, deoarece „aceasta posibilitate „ a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal, nu trebuie interpretata ca fiind un drept discretionar al ordonatorului de credite, ci dimpotriva în masura în care acesta hotaraste acordarea acestor premii si stimulente, este obligat sa respecte principiul nediscriminarii în cadrul relatiilor de munca, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
Au mai invocat si prevederile art. 14 din Conventia Europeana Pentru Apararea Drepturilor Omului, ale carei dispozitii mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român si care stabilesc ca exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata în special pe sex, rasa, culoare, limba, , etc., sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, nastere sau orice alta situatie.
Au solicitat ca în baza art. 21 alin.1 din OG 37/2000 sa primeasca despagubiri proportionale cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Au solicitat proba cu înscrisuri si judecarea cauzei în lipsa.
Prin întâmpinare, C Ap P a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata, motivat de faptul ca prin art. 24 din O.U.G. 177/2002 se stabilea ca pentru acordarea premiilor din fondul de premiere, criteriile de acordare se aproba prin ordin, dupa caz de ministrul justitiei sau de procurorul general cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, legiuitorul lasând la aprecierea ordonatorului principal de credite stabilirea unor criterii în baza carora sa acorde premieri, în functie de obiectivele urmarite de ordonator.
A mai aratat ca aceasta premiere se face pe criterii de performanta sau de stimulare a activitatii, ca legiuitorul a stabilit criterii diferite de salarizare, drepturi distincte pentru consilierul juridic asimilat magistratilor din cadrul ministerul justitiei, ca nu exista o discriminare în sensul art. 2 din OG 137/2000, deoarece nu ne aflam în cazul unor situatii identice, tratate diferit pentru persoane care presteaza aceeasi activitate.
Ministerul Justitiei a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii aratând ca prin mai multe decizii ( 818/820 din 03.07.2008) Curtea Constitutionala a admis exceptiile de neconstitutionalitate referitoare la unele dispozitii din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, retinând ca „ un asemenea înteles al dispozitiilor ordonantei prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstitutional, întrucât încalca principiul separatiei puterilor consacrat în art. 1 alin.4 din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Pârâtul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a mai învederat ca în speta nu poate fi vorba de o discriminare, deoarece reclamantele au functia de personal auxiliar în cadrul instantelor judecatoresti, iar categoria fata de care se considera discriminati o constituie consilierii juridici din cadrul Ministerului Justitiei, ca legea recunoaste ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente si nu garanteaza dreptul de a primi stimulente fiecarui salariat din sistemul justitiei.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si-a exprimat punctul de vedere aratând ca potrivit art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului diferenta de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Conventie, atunci când se induc distinctii între situatii analoage si comparabile fara ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectiva, ca pentru ca o asemenea încalcare sa se produca „ trebuie stabilit ca persoane plasate în situatii analoage sau comparabile, în materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificare obiectiva sau rezonabila.
Prin sentinta civila nr. 45/10.02.2009 C.Ap.P a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovita, retinând ca prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curtii Constitutionale au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 1 si 2 din OUG nr. 75/2008, situatie în care fata de obiectul cererii, competenta de solutionare apartine tribunalului în prima instanta în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. c Cod proc civ.
La Tribunalul Dâmbovita cauza a fost înregistrata sub nr. 1143/120/2009.
Partile nu au mai depus la dosar alte cereri sau înscrisuri în afara celor mai sus mentionate.
Examinând actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine ca reclamantele au solicitat obligarea pârâtilor la plata catre fiecare dintre acestea a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008, de un consilier juridic asimilat magistratilor, din cadrul Ministerului Justitiei, actualizate la data platii si cu dobânda legala.
Au invocat existenta unei discriminari fata de consilierii juridici, asimilati magistratilor din cadrul Ministerului Justitiei, apreciind ca sunt incidente prevederile art. 21 din OG nr. 137/2000, art. 14 din CEDO si art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin deciziile Curtii Constitutionale 818, 819, 820 din 03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României Partea I din 16.07.2008 s-au admis exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art.1, art. 2 alin.3 si art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare constatând ca aceste texte sunt neconstitutionale „ în masura în care din ele se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.”
Aceste decizii restrâng posibilitatea instantei de judecata de a anula ori a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau înlocuirea lor cu norme create pe cale judiciara si de a acorda drepturi necuprinse în acte normative cu motivarea existentei unor tratamente discriminatorii.
Legea nr. 146/1996 si normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 1008/C/2006 prevad o vocatie ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti sa primeasca stimulente si nu o obligativitate, aceste acte normative prevazând si criteriile privind acordarea acestora, precum si cuantumul sumelor.
Aceeasi vocatie este prevazuta de Legea 146/1996 si de normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 1008/C/2006 si pentru consilierii juridici si celelalte categorii de personal din Ministerul Justitiei, carora li se pot acorda stimulente pe baza criteriilor prevazute de acest ordin, fiind lasata la aprecierea ordonatorului principal de credite persoanele carora urmeaza a le acorda si cuantumul acestora.
Tribunalul mai constata ca nu poate fi retinut un tratament diferentiat, discriminatoriu între reclamanti si consilierii juridici din Ministerul Justitiei, deoarece aceste doua categorii de persoane nu se afla în situatii similare sau comparabile pentru a se putea constata existenta discriminarii, ca potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului în ce priveste art. 14 din Conventie care interzice discriminarea pentru ca o asemenea încalcare sa se produca trebuie stabilit ca persoane plasate în situatii analoage sau comparabile, în materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificarea obiectiva sau rezonabila, iar OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare prevede în mod expres care sunt faptele si actele de discriminare, precum si criteriile de discriminare, printre acestea neregasindu-se situatia existenta în speta.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a apreciat ca în cazul de fata un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferentiat aplicat reclamantilor poate fi considerat categoria profesionala, iar acest criteriu a condus la aplicarea unui tratament diferentiat, ca, potrivit art. 6 alin.2 din Codul muncii „ pentru egala si pregatire profesionala egala toti salariatii sa fie retribuiti în mod egal”, iar tratamentul diferentiat sa nu fie justificat obiective de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sa nu fie adecvate si necesare.
Se poate remarca ca tratamentul diferentiat aplicat este justificat obiectiv de faptul ca reclamantii si consilierii juridici fac parte din categorii profesionale diferite si ca nu au fost încalcate prevederile art. 6 alin.2 din Codul muncii, deoarece aceste categorii profesionale nu desfasoara aceeasi munca si au aceeasi categorie profesionala.
Pentru cele ce preced tribunalul apreciaza cererea ca fiind neîntemeiata urmând a o respinge.
