Faptul că un autoturism înscris în circulaţie este condus de o altă persoană decât proprietarul, nu constituie un temei legal pentru confiscarea bunului, în lipsa unui titlu, nici dacă cel care conduce autoturismul nu posedă actele maşinii.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 974 din 23 aprilie 1998.
Reclamanta R.L., cetăţean al Republicii Moldova, studentă la Universitatea Gh. Asachi din laşi a solicitat în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Poliţia Municipiului laşi, să se dispună anularea procesului verbal încheiat la 8 septembrie 1997 de către Poliţia Municipiului laşi, Biroul de Poliţie Rutieră precum şi restituirea autoturismului marca Opel Ascona, înmatriculat la Poliţia rutieră laşi cu nr. IS-776-969.
în motivarea cauţiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 mai 1996 un agent de circulaţie a reţinut autoturismul menţionat, proprietatea sa, care era condus de numitul F.E., I-a luat şi l-a depus în curtea Poliţiei. Mai târziu, la plângerile pe care le-a făcut poliţiei i s-a comunicat că autoturismul a fost confiscat în baza unui dosar penal, iar mai apoi printr-o altă adresă, că a eludat legile vamale.
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 16 octombrie 1997, Curtea de Apel laşi a respins acţiunea.
în motivarea soluţiei pronunţate instanţa de fond a reţinut că acţiunea este inadmisibilă, autoturismul fiind confiscat deoarece “era condus de o persoană străină şi nu de proprietar şi nici nu poseda actele maşinii”.
S-a mai invedereat în considerentele hotărârii că “susţinerile reclamantei că organele de poliţie au săvârşit un abuz confiscându-i autoturismul, sunt nereale, mai ales că din verificările efectuate de către organele de poliţie rezultă că aceasta se afla în culpă eludând legile vamale”.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând că maşina nu a fost niciodată confiscată ci doar indisponibilizată în “vederea confiscării”, procesele verbale încheiate stabilind numai nişte măsuri premergătoare, fără a fi urmate de o măsură definitivă; nu este , iar dacă ar putea fi făcută, eventual, răspunzătoare pentru neplata taxelor vamale, această răspundere poate fi angajată doar faţă de statul al cărui cetăţean este; dispoziţiile art. 234 din Regulamentul vamal ar putea fi considerate ca înfrânate numai în cazul în care ea însăşi ar fi vândut, donat sau înstrăinat cu orice titlu autoturismul unui cetăţean Român, ceea ce nu este cazul; faptul că a permis unui prieten, numitul F.E. să-i conducă autoturismul nu poate justifica măsura confiscării bunului.
Recursul declarat este fondat.
Este de necontestat, împrejurarea că autoturismul a fost dobândit prin cumpărarea de la un cetăţean străin, fiind înmatriculat în circulaţie, precum şi faptul că în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie – 8 septembrie 1996-autoturismul era condus de o altă persoană decât proprietarul acestuia.
Se mai constată că prin nici unul dintre cele două procese verbale încheiate în cauză – primul pe data de 8 septembrie 1996, iar cel de-al doilea pe data de 30 septembrie 1997 – nu s-a dispus măsura confiscării autoturismului şi numai “indisponibilizarea” lui, în cel de-al doilea act constatator adăugându-se “în vederea confiscării”.
Tot în acest din urma proces verbal s-a făcut menţiunea că autoturismul a fost reţinut la sediul poliţiei “până la rămânerea definitivă a unei hotărâri cu privire la autoturism”.
Prin urmare, organul de poliţie, a luat o măsura provizorie, acest provizorat nu a încetat cel puţin până la data pronunţării hotărârii de fond şi nu există nici un titlu legal pentru aplicarea măsurii confiscării, cele două procese verbale neconstituind un astfel de titlu.
Nu poate fi considerat ca titlu valabil nici sentinţa pronunţată de prima instanţă deoarece prin aceasta s-a respins acţiunea, dar nu s-a validat o măsură anterioară, care nu există şi care nu a fost urmată de emiterea vreunui titlu. De altfel, instanţa a fost chemată să se pronunţe în cererea reclamantei şi nu i se putea crea acesteia o situaţie mai grea decât cea pe care a avut-o înainte de sesizarea instanţei.
Temeiurile invocate de prima instanţă în motivarea soluţiei date sunt lipsite de baza legală şi nu pot fundamenta, chiar dacă, ipotetic, s-ar trece peste considerentul anterior expus, măsura confiscării.
Faptul că un autoturism înscris în circulaţie este condus de altă persoană decât proprietarul, nu constituie un temei legal pentru confiscarea bunului; aceeaşi concluzie şi cu privire la faptul că cel ce conducea autoturismul “nu poseda actele maşinii”.
în atare situaţie, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru o noua judecare în vederea clarificării tuturor problemelor mai sus invocate. în acest sens urmează a se verifica în ce condiţii a fost făcută înmatricularea autoturismului şi pentru ce, dacă se consideră că operaţia de dobândire a bunului este ilicită, organele de poliţie au acordat, prin înmatriculare, dreptul de liberă circulaţie.
De asemenea, urmează să se verifice dacă nu s-a constituit între timp un titlu pentru preluarea prin confiscare a bunului respectiv precum şi, dacă va fi cazul, valabilitatea acelui titlu.
Casarea cu trimitere se impune şi pe considerentul că pricina a fost judecată de către o instanţă necompetentă material.
Faţă de considerentele mai sus expuse, urmează a se admite recursul declarat, a se casa sentinţa atacată şi a se dispune trimiterea cauzei spre competenta soluţionare Judecătoriei laşi.
