Decizia civilă nr.1755 din 19 martie 2009
Intimatul-persoană fizică a fost concediat conform art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu ţin de persoana sa.
Fată de momentul la care a fost emis ordinul de concediere, ţinând seama şi de prevederile art. 75 din Codul Muncii – potrivit cu care decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului – erau aplicabile din punctul de vedere al stabilirii cuantumului plăţilor compensatorii prevederile art. 68 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 şi nu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2007/2008, aşa cum susţine recurenta, pentru simplul motiv că acest act juridic a încetat să-şi producă efectele la data de 03.01.2008, când a intrat în vigoare CCM valabil pe anul 2008. Nu poate fi acceptată teza coexistenţei şi producerii de efecte concomitent a două contracte colective de muncă, Legea nr. 130/1996 opunându-se unei asemenea situaţii.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vlll-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis acţiunea formulată de reclamant; a constatat nulitatea art. 3 din Ordinul nr. XX/2008 emis de pârâta CEC SA.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a 10 salarii brute de încadrare, conform art. 68 alin. 3 din CCM/2008 la nivel de unitate.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentinţa precitată, în esenţă, sub următoarele aspecte:
Instanţa nu a reţinut împrejurarea că la data de 31.01.2008, postul de însoţitor transport valori a fost suprimat, iar în prezent această activitate se desfăşoară prin intermediul unei firme specializate.
Totodată, instanţa nu a avut în vedere aspectul că s-a oferit contestatorului un post similar la o altă societate, post pe care acesta l-a refuzat, deşi ar fi beneficiat de condiţii de încadrare şi salariu identice cu cele anterioare.
Întrucât contestatorul a refuzat locul de muncă oferit de angajator, i-au fost aplicate prevederile art. 68 alin. 2 din CCM 2007/2008, respectiv a primit o compensaţie echivalentă cu un salariu de încadrare. în acelaşi sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile Protocolului încheiat între pârâtă şi Federaţia Sindicatelor Libere.
Singurul temei invocat de instanţă în motivarea soluţiei este dispoziţia cuprinsă în contractul colectiv de muncă pe 2008, care stabileşte numărul salariilor compensatorii cuvenite salariaţilor concediaţi.
Soluţia este greşită şi se întemeiază pe interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.
Externalizarea activităţii pe care contestatorul o desfăşura în postul ocupat la CEC Bank SA a fost hotărâtă în anul 2007, când erau în vigoare prevederile CCM 2007-2008, care reglementau în mod expres procedura aplicabilă în cazul concedierilor intervenite din acest motiv.
La data de 03.01.2008 a fost încheiat CCM pe 2008, care nu cuprindea dispoziţii referitoare la externalizare, dat fiind faptul că aceasta trebuia încheiată la sfârşitul anului 2007.
în speţă sunt aplicabile dispoziţiile CCM 2007-2008 şi nu cele ale CCM 2008, aplicabile începând cu luna ianuarie 2008, întrucât de la acea dată postul de însoţitor transport valori a fost desfiinţat, iar calitatea de salariat a contestatorului a fost menţinută prin prisma faptului că s-a aflat în concediu medical, astfel încât ordinul de concediere nu putea produce efecte.
Nu are relevanţă împrejurarea că la data când i-a fost adusă la cunoştinţa contestatorului oferta în ceea ce priveşte continuarea activităţii în cadrul SC BS SRL (11.12.2007), Banca nu încheiase contractul de prestări servicii cu societatea amintită, întrucât contractul a fost încheiat în cursul lunii decembrie şi urma să producă efecte începând cu luna ianuarie 2008, dată de la care postul ocupat de contestator a fost desfiinţat.
în aceste condiţii, nu se poate susţine că Banca i-a făcut salariatului o ofertă neserioasă, ce nu putea fi avută în vedere de acesta.
Curtea, apreciind că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt şi de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în mod corect Tribunalul a admis pretenţiile deduse judecăţii, dispunând, printre altele, obligarea recurentei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a 10 salarii brute de încadrare, conform art. 68 alin. 3 şi 4 din CCM/2008 la nivel de unitate.
Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că intimatul-persoană fizică a fost concediat conform art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu ţin de persoana sa, prin Ordinul nr. xx/2008 emis de recurentă.
Fată de momentul la care a fost emis acest ordin, ţinând seama şi de prevederile art. 75 din Codul Muncii – potrivit cu care decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului – este evident că ordinul anterior amintit şi-a produs consecinţele specifice în cursul lunii ianuarie 2008.
Ca atare, în speţă, în cazul intimatului-reclamant erau aplicabile din punctul de vedere al stabilirii cuantumului plăţilor compensatorii prevederile art. 68 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008, valabil la nivelul unităţii, în acest sens sunt şi prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996.
Or, potrivit art. 68 alin. 3 şi 4 din amintitul CCM, intimatul-persoană fizică era îndreptăţit să beneficieze de contravaloarea a 10 salarii brute de încadrare, cu titlu de plăţi compensatorii, şi nu de o plată compensatorie constând dintr-un singur salariu de bază brut lunar, cum s-a prevăzut prin ordinul contestat amintit anterior.
Aşa fiind, criticile exprimate prin cele două motive de recurs nu pot fi primite.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în cauză nu erau incidente prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2007/2008, aşa cum susţine recurenta, pentru simplul motiv că acest act juridic a încetat să-şi producă efectele la data de 03.01.2008, când a intrat în vigoare CCM valabil pe anul 2008. Nu poate fi acceptată teza coexistenţei şi producerii de efecte concomitent a două contracte colective de muncă, Legea nr. 130/1996 opunându-se unei asemenea situaţii.
De aceea, nu au nicio relevanţă juridică susţinerile recurentei relative la faptul că instanţa nu a reţinut că postul de însoţitor transport valori a fost suprimat, iar în prezent această activitate se desfăşoară prin intermediul unei firme specializate şi la împrejurarea că instanţa nu a avut în vedere aspectul că s-a oferit contestatorului un post similar la o altă societate, post pe care acesta l-a refuzat, deşi ar fi beneficiat de condiţii de încadrare şi salariu identice.
De asemenea, nu are vreo semnificaţie juridică în speţă faptul că externalizarea activităţii de natura celei desfăşurate de intimatul-contestator în postul din care a fost concediat (însoţitor transport valori) a fost hotărâtă în anul 2007.
Câtă vreme încetarea raporturilor de muncă dintre părţi conform art. 65 din Codul Muncii, s-a produs ulterior datei de 03 ianuarie 2008, moment la care intraseră deja în vigoare prevederile CCM/2008, înseamnă că dispoziţiile acestui contract trebuiau aplicate în ce priveşte persoana intimatului, mai precis cele ale art. 68 alin. 3 şi 4, care fac trimitere la salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor şi la plăţile compensatorii ce se cuvin acestora.
Clauzele CCM 2007/2008 ar fi devenit incidente doar dacă decizia de concediere a intimatului şi-ar fi produs efectele anterior datei de 03.01.2008, ceea ce nu s-a întâmplat, după cum s-a relevat mai sus.
