Cerere adresată instanţei de administrativ, tinzând la rezolvarea directă şi nemijlocită a întâmpinării, în contradictoriu cu Guvernul. Inadmisibilitate
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscalsentinţa nr. 287din 11 iulie 2009
Prin sentinţa civilă nr.116 din 25 februarie 2009, a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţii C.M., M.D., M.V. s.a. împotriva pârâţilor GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMARUL COMUNEI APAHIDA, STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTORILOR SI TURISMULUI, COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMANIA SA – COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 198/2004- JUD.CLUJ – CONSILIUL LOCAL APAHIDA, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 22.09.2008 reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primarul Comunei Apahida, Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, Constructorilor şi Turismului, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA – Comisia Pentru Aplicarea Legii Nr. 198/2004- Jud.Cluj- Consiliul Local Apahida, să se dispună anularea Hotărârii nr. 152 din 22.04.2008 şi a procesului-verbal nr. 152 din 22.04.2008 emise de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, Constructorilor şi Turismului, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA – Comisia Pentru Aplicarea Legii Nr. 198/2004- Jud.Cluj- Consiliul Local Apahida, cu cheltuieli de judecată.
în motivare s-a arătat că reclamanţii s-au adresat instanţei în lipsa răspunsului la întâmpinarea formulată în temeiul Legii nr. 33/1994, întâmpinare care îndeplineşte condiţiile plângerii prealabile şi la care pârâtul Guvernul României era obligat să răspundă printr-o decizie, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 în termen de 30 zile de la data înregistrării întâmpinării.
în lipsa răspunsului la întâmpinare, reclamanţii au înţeles să formuleze prezenta acţiune în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai învederat, în esenţă, că cele două acte atacate încalcă în mod flagrant regulile procesuale şi cele privind aspectele de fond pentru imobilul supus exproprierii.
în drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 şi HG nr. 1582/2005. în probaţiune s-au depus la dosar înscrisuri.
în apărare, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.
11
S-a formulat întâmpinare şi de către pârâtul Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, Constructorilor şi Turismului, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA – Comisia Pentru Aplicarea Legii Nr. 198/2004- Jud.Cluj- Consiliul Local Apahida prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată, invocându-se şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj raportat la prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin această întâmpinare s-a arătat că reclamanţii mai au pe rolul Tribunalului Cluj — Secţia civilă, un dosar prin care solicită anularea parţială a aceleiaşi hotărâri cu cea care face obiectul prezentei cauze, numai în ceea ce priveşte valoarea despăgubirii acordate.
Prin încheierea nr. 2210 din 21.11.2008, Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus scoaterea dosarului de pe rolul acestei secţii şi transpunerea spre soluţionare, Secţiei civile a Tribunalului Cluj.
în motivare s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 198/2004.
Pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Cluj dosarul a fost înregistrat la data de
05.12.2008.
în faţa acestei instanţe, reclamanţii au depus la data de 14.01.2009, o precizare a temeiului de drept al acţiunii, subliniindu-se că aceasta este întemeiată pe Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 554/2004, invocându-se excepţia necompetenţei materiale a Secţiei civile a Tribunalului Cluj, reclamanţii apreciind că Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Cluj este competentă în soluţionarea acţiunii formulate.
în motivarea excepţiei s-a arătat că hotărârea de este atacată sub aspectul nelegalităţii procedurii de expropriere, nefiind vorba despre cuantumul despăgubirilor acordate.
Prin transpunerea litigiului la Secţia civilă a fost încălcat principiul disponibilităţii, reclamanţii arătând faptul că în cauză este incidenţă Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 554/2004 iar nu Legea nr. 198/2004.
Criticile formulate de către reclamanţi în cadrul acţiunii se referă în mod exclusiv la procedurile prealabile emiterii actului atacat, în acest sens formulându-se anterior introducerii acţiunii întâmpinarea întemeiată pe prevederile art. 14 şi următoarele din Legea nr. 33/1994 şi pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004. în acest context, al neprimirii unui răspuns la întâmpinarea formulată, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, Secţia mixtă, deoarece este vorba de absenţa nejustificată a răspunsului la întâmpinare şi nu de calea de atac specială împotriva actului.
S-a învederat că pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, există dosarul nr. 2253/117/2008, acţiunea din acest dosar fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
La termenul de judecată din data de 11.02.2009, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj – Secţia civilă.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că prin aceasta reclamanţii au solicitat anularea Hotărârii nr. 152/22.04.2008 şi a procesului-verbal cu acelaşi număr, acte emise de către Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, Constructorilor şi Turismului, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA – Comisia Pentru Aplicarea Legii Nr. 198/2004- Jud.Cluj- Consiliul Local Apahida, cu motivarea că aceste acte ar fi nelegale raportat la prevederile Legii nr, 33/1994. în cursul judecării cauzei, reclamanţii au
12
arătat în mod expres că obiectul acţiunii nu îl constituie despăgubirile menţionate în hotărârea atacată, sub aspectul cuantumului acestora, în ceea ce priveşte acest aspect existând pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia civilă un alt dosar cu nr. 2253/117/2008, acest aspect fiind verificat de către instanţa şi confirmat de către reprezentantul pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Constructorilor şi Turismului, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA – Comisia Pentru Aplicarea Legii Nr. 198/2004- Jud.Cluj- Consiliul Local Apahida.
S-a mai învederat de către reclamanţi că acţiunea a fost promovată în lipsa răspunsului la întâmpinarea formulată de către reclamanţi în temeiul art. 14 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, aflându-ne în situaţia lipsei nejustificate a răspunsului la întâmpinare în termenul prevăzut de lege.
Conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 33/1994, cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor, pot face întâmpinare în termen de 45 zile de la primirea notificării. întâmpinarea se înaintează de Primar în termen de 30 zile de la înregistrare Secretariatului General al Guvernului pentru lucrările de interes naţional.
La art. 15 alin. 1 se prevede că întâmpinările trebuie soluţionate în termen de 30 de zile printr-o hotărâre motivată care se comunică părţilor, conform art. 18 din lege.
La art. 19 din lege se prevede că, în cazul în care propunerile expropriatorului sunt respinse, acesta are posibilitatea să revină cu noi propuneri, noi propuneri care urmează procedura stabilită în capitolul intitulat „Măsuri premergătoare exproprierii”, procedură enunţată mai sus, în cazul în care şi noile propuneri sunt respinse, conform art. 20 din lege, hotărârea Comisiei poate fi atacată la Curtea de Apel în raza căreia se află situat imobilul, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ.
în acest capitol III, al Legii nr. 33/1994, intitulat „Măsuri premergătoare exproprierii”, nu se stipulează în mod expres care este calea de atac care poate fi utilizată de către persoanele interesate în cazul în care nu se răspunde la întâmpinarea formulată în temeiul art. 14 din lege, însă, în situaţii similare s-a apreciat de către doctrina şi practica judiciară că în acest caz competenţa de soluţionare a cererii formulate împotriva refuzului nejustificat de a răspunde la cerere revine aceleiaşi instanţe care este competentă să cenzureze actul în măsura în care acesta ar fi fost emis.
Raportat la cele menţionate mai sus şi ţinând cont de menţiunile din cererea de chemare în judecată, se apreciază că prezenta cauză se circumscrie sub aspectul competenţei, prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994, respectiv competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Cluj, curte de apel în circumscripţia căreia se află situat terenul care face obiectul cauzei.
în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, care stipulează că soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, la alin. 2 al acestui articol stipulându-se că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere, sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20 din lege.
Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că prin cererea formulată se solicită anularea unei
13
hotărâri emise de către o autoritate publică centrală, respectiv Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, aceasta având calitate de expropriator conform art. 2 din Legea nr. 198/2004, în baza art. 10 alin.
1 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii revine tot curţii de apel, în speţă Curtea de Apel Cluj.
Faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 8 şi următoarele din Legea nr. 198/2004 rezultă din cele precizate de către reclamanţi, aşa cum s-a arătat mai sus, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii existând un alt dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia civilă, respectiv dosarul nr. 2253/117/2008.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul, în temeiul art. 158 C.pr.civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj – Secţia civilă, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Prin notele de şedinţă depuse în faţa Curţii s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţi de Apel Cluj iar pentru elucidarea acestei excepţii şi a cadrului procesual, a obiectului acţiunii şi a temeiului juridic, Curtea a pus în vedere reprezentantei reclamanţilor să formuleze precizări în acest sens, precizări depuse la data de 1 iunie 2009 (.
Faţă de aceste precizări pârâta CNADNR prin DRDP Cluj a formulat la rândul ei o poziţie procesuală în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Curţii şi a respingerii pe fond a acţiunii.
Excepţia necompetenţei materiale a Curţii în raport de precizările scrise şi cele orale formulate la acest termen a fost rezolvată de instanţă considerentele pe baza căreia excepţia a fost respinsă regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.
Asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii Curtea reţine următoarele:
1. Aşa cum a arătat reprezentanta reclamanţilor la termenul de astăzi prin demersul judiciar de faţă se cere Curţii ca jurisdicţie de contencios administrativ de primă instanţă să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să rezolve direct şi nemijlocit pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, întâmpinarea înaintată şi înregistrată sub nr. 11183 din 30 mai 2008 la pârâtul Primarul Comunei Apahida.
Contenciosul administrativ în lumina definiţiei date de Legea nr. 554/2004 la art.
2 alin. 1 lit. f) presupune înfăptuirea justiţiei de către jurisdicţiile de contencios administrativ în litigiile în care o parte este o autoritate publică iar conflictul s-a născut, între altele, din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Rezolvarea pe fond a întâmpinării înaintate la Primarul comunei Apahida nu este de resortul şi competenta jurisdicţiei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică întâmpinarea reprezintă o cale administrativă de atac împotriva propunerilor de expropriere care se depune la primarul localităţii pe teritoriul căreia se află imobilul supus exproprierii care la rândul său are obligaţia să o înainteze la Secretariatul General al Guvernului în cazul lucrărilor de interes naţional.
Această întâmpinare este supusă soluţionării de către o comisie constituită printr-o hotărâre a Guvernului iar soluţia data întâmpinării poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ conform procedurii prevăzute la art. 20 din Legea nr. 33/1994.
Aşadar, soluţionarea pe fond a întâmpinării nu cade direct în sarcina instanţelor de contencios administrativ chiar şi pentru ipoteza în care fie primarul localităţii refuză înaintarea
14
dosarului, fie în ipoteza în care Guvernul refuză adoptarea hotărârii de numire a comisiei, fie comisia odată numită refuză soluţionarea întâmpinării.
Toate aceste ipoteze sunt acoperite de legislaţia organică a contenciosului administrativ, relevante fiind dispoziţiile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1 parte finală şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Curtea mai reţine că Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicţie, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicţia judiciară de contencios administrativ să se substituie autorităţii administrative iar conflictul să fie tranşat prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie rezolvat de o manieră directă şi completă raportul juridic de conflict.
Aşa cum este imaginat contenciosul administrativ român obiectul acţiunii judiciare nu include şi această posibilitate şi nici soluţia ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză relevante în acest fiind dispoziţiile art. 8 alin. 1 şi ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, în absenţa îndeplinirii obligaţiei primarului de a transmite întâmpinarea la Secretariatul General al Guvernului, operaţiune care se încadrează în contenciosul administrativ prevăzut la art. 8 alin. 1 parte finală (refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim) sau în absenţa rezolvării pe fond a întâmpinării de către autoritatea administraţiei publice competente care se încadrează în contenciosul administrativ prevăzut la art. 8 alin. 1 fraza I, teza a Il-a din Legea nr. 554/2004 ( partea vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim care nu a primit răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004 în corelare cu dispoziţiile art. 2 alin. 2 din aceeaşi lege) nu se poate cere şi obţine o soluţie jurisprudenţială prin care să se sancţioneze una dintre aceste conduite ilicite prin soluţionarea pe cale directă a plângerii sau a întâmpinării.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanţa de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operaţiunii administrative ori de răspuns la cerere iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorităţii publice aceasta din urmă nefiind o soluţie legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiţiei nu înseamnă imixtiunea jurisdicţiei în activitatea altor puteri statale ci sancţionarea actelor şi conduitelor ilicite şi corectarea acestora în spiritul şi litera legii.
Ca atare, raportat ala considerentele de fapt şi de drept evocate în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 1 alin. 1, rap. la art. 2 alin. 2 corelat cu art. 8 alin. 1 şi ale art. 18 alin. 1 să respingă cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată ca inadmisibilă.
Cesiune de părţi sociale efectuată după deschiderea procedurii insolvenţei. Lipsa acordului
judecătorului-sindic. Nulitate absolută
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1871 din 2 iunie 2009
Prin sentinta comerciala numărul 1344/2008 pronuntata la data de 16.12.2008 de către Tribunalul Bistrita-Nasaud a fost admisa cererea de chemare in judecata introdusa de către reclamantul V.C.I. in calitate de lichidator judiciar al S.C. A.L.SRL impotriva paraţilor H.S.A. si
15
U.F. si in consecinţa a constatat nulitatea contractului de cesiune de parti sociale incheiat intre paratul H.S.A. in calitate de cedent si U.F. in calitate de cesionar, autentificat sub numărul 1846/24 iulie 2007.
Pentru a pronunţa aceasta sentinta, judecătorul sindic a retinut ca prin sentinta comerciala nr. 363/22.06.2007 pronuntata de către judecătorul sindic al Tribunalului Bistrita-Nasaud s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei impotriva debitorului SC A.L. Bistrita, fiind desemnat administrator judiciar V.C.I.. In urma investigaţiilor efectuate de către administratorul judiciar rezulta ca la data de 24.07.2007, prin inscrisul intitulat act adiţional asociatul H.S.A. a instrainat toate părţile sociale in calitate de cedent numitului U.F., cetatean italian. Actul de cesiune a fost mentionat in conform incheierii judecătorului delegat nr. 2986/8.08.2007. Aşadar se retine ca, dupa deschiderea procedurii de insolventa au fost incalcate dispoziţiile art. 42 alin. 1 din Legea 85/2006 care prevede in mod expres si imperativ ca este interzisa sub sancţiunea nulitatii absolute instrainarea pârtilor de interes sau pârtilor sociale detinute de către debitorul care face obiectul acestei proceduri.
împotriva acestei sentinte a fost declarat recurs de către recurentul H.S.A. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei comerciale nr. 1344/2008 si in urma rejudecarii respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata.
In fapt, recurenta a aratat ca lichidatorul judiciar care a formulat cererea de chemare in judecata nu avea calitate procesuala activa si nici interes in promovarea cererii de chemare in judecata. Astfel, actul de cesiune a cărui anulare se cere nu a fost incheiat de către debitoare, in calitate de persoana juridica, ci de către administratorul statutar in calitate de persoana fizica, situatie in care nu suntem in ipoteza acţiunilor reglementate de dispoziţiile art. 80 din legea 85/2006 care pot fi introduse de către administratorul judiciar.
Mai mult, fraudarea creditorilor nu poate fi prezumata, ci trebuie dovedita. Patrimoniul debitoarei nu a fost afectat, nu a crescut pasivul acesteia si pe cale de consecinţa nu s-au fraudat drepturile de creanţa ale creditorilor inscrisi in procedura.
Cu privire la textul invocat, acesta nu este incident deoarece judecătorul sindic prin sentinta de deschidere a procedurii nu a indisponibilizat in mod expres acţiunile sau părţile sociale ale debitoarei. Nu exista o legătură de cauzalitate intre cesiunea pârtilor sociale si plata unei parti a pasivului, iar prin cesiunea pârtilor sociale nu au fost afectate drepturile creditorilor inscrisi la masa credala.
Intimatul lichidator judiciar, legal citat nu a depus intampinare si nu s-a prezentat la termenele acordate in vederea soluţionării recursului.
Analizand actele si lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 304 indice 1 C.p.c., instanta de recurs retine urmatoarele:
Cu privire la excepţiile invocate in fata primei instante, instanta de recurs apreciaza faptul ca aceste excepţii au fost in mod corect solutionate de către judecătorul sindic. Astfel, lichidatorul judiciar are calitate procesuala activa prin prisma dispoziţiilor art. 25 alin. 1 lit. k din legea 85/2006 care prevede ca „sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o soluţionare de către acesta,,. In consecinţa, lichidatorul judiciar are calitatea procesuala activa de a sesiza judecătorul sindic cu orice aspect pe care judecătorul sindic are competenta de a-1 soluţiona in cadrul procedurii de insolventa.
Lichidatorul judiciar justifica si un interes legitim, născut si actual pentru introducerea cererii de chemare in judecata, deoarece art. 42 alin. 1 din Legea 85/2006 instituie
16
sancţiunea nulitatii absolute intr-o maniera imperativa, in vederea protejării unui interes public. Lichidatorul judiciar are obligaţia ca, pentru bunul mers al procedurii de sa sesizeze in baza art. 25 lit k din Legea 85/2006 judecătorul sindic in vederea cenzurării oricărui act nelegal incheiat de către administratorul statutar dupa deschiderea procedurii de insolvenţă.
In concret, instanta de recurs apreciaza ca se poate vorbi de cenzurarea unui act fraudulos, deoarece nu exista nici un argument logic sau economic previzibil care sa justifice cumpararea pârtilor sociale ale unei societati comerciale aflate in insolvenţă, in schimbul unei sume semnificative de 238.420 Ron. Actul de vanzare-cumparare apare ca fiind lipsit de cauza din partea cedentului, in condiţiile in care continuarea activitatii economice in vederea desfasurarii careia a fost constituita societatea comerciala nu mai este posibila. Singurul interes real previzibil este legat de imposibilitatea formulări unei eventuale acţiuni intemeiata pe dispoziţiile art. 138 din Legea 85/2006 impotriva cesionarului.
Contrar afirmaţiilor recurentului, nu ne aflam in prezenta unei acţiuni intemeiata pe dispoziţiile art. 80 din Legea 85/2006, a unei cereri de anulare a actelor frauduloase incheiate de către debitor in frauda creditorilor ci suntem in prezenta unei cereri de constatare a nulitatii absolute a cesiunii de parti sociale ulterioara deschiderii procedurii de insolvenţă, cerere de chemare in judecata intemeiata pe dispoziţiile art. 42 alin. 1 din legea 85/2006 care prevăd ca „dupa ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulitatii. sa instraineze, fara acordul judecatorului-sindic, acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes detinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri,,. Sancţiunea nulitatii intervine de drept, fara necesitatea dovedirii unei fraude a creditorilor.
Recurentul nu a făcut dovada obţinerii unui acord al judecătorului sindic in vederea instrainarii pârtilor sociale. Mai mult, sancţiunea nulitatii intervine independent de indisponibilizarea prin sentinta de deschidere a procedurii de insolvenţă a pârtilor sociale ale debitoarei, deoarece textul enuntat nu face nici o distinctie sub acest aspect, iar potrivit unui principiu unanim admis in doctrina si practica judiciara, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distingă.
Astfel, art. 42 alin. 1 C.p.c. sanctioneaza cu nulitatea absoluta orice instrainare a pârtilor sociale dupa deschiderea procedurii de insolvenţă in condiţiile art. 33 din Legea 85/2006, indiferent daca judecătorul sindic a dispus sau nu indisponibilizarea pârtilor sociale sau de interes in registrele speciale de evidenta ori in conturile inregistrate electronic. Dupa ce s-a produs aceasta indisponibilizare enuntata de către dispoziţiile art. 42 alin. 2 din Legea 85/2006, inregistrarea unei cesiuni de parti sociale nu mai este posibila si nu mai poate fi facuta opozabila tertilor, inclusiv lichidatorului judiciar si creditorilor; chiar daca ea a fost incheiata, nu produce efecte fata de terti si nu poate fi inregistrata in Registrul Comerţului. In consecinţa, intr-o maniera logica de interpretare, o cerere de constatare a nulitatii absolute a cesiunii de parti sociale in condiţiile art. 42 alin. 1 din legea 85/2006 poate fi dedusa judecaţii doar daca indisponibilizarea pârtilor sociale in registrele de evidenta nu a fost dispusa sau nu a fost realizata in fapt.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 C.p.c. recursul declarat va fi respins si sentinta comerciala recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.
17
