Potrivit art. 4 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului României nr. 13/1996, majorările de întârziere prevăzute la art. 3 alin. 1 precum şi dobânzile datorate, potrivit legii, se scutesc integral de la plată, dacă debitele restante la 31 decembrie 1995, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe, contribuţii sau alte venituri bugetare au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe (31 ianuarie 1996) sau se vor achita până la 31 decembrie 1996.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 342 din 13 februarie 1998.
Reclamanta, Societatea comercială “D.M. START” SRL Colibaşi a cerut ca, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Argeş, să se dispună anularea procesului-verbal nr. 4 din 19 ianuarie 1996 încheiat de doi inspectori ai circumscripţiei fiscale Colibaşi şi exonerarea sa de plata sumei de 11.220.857 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente fondului special de asigurări sociale al agricultorilor, care a fost compensat cu TVA de rambursat.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data efectuării verificării financiare, sumele de bani datorate în contul fondului respectiv fuseseră deja achitate cu dispoziţia de plata nr. 22 din 8 iunie 1995. Cu toate acestea, organele fiscale au compensat, în mod abuziv, majorările calculate cu titlu de TVA de rambursat, profitând de faptul că societatea avea un credit la BASA Piteşti, cu pretinsa creanţă financiară.
A precizat de asemenea, că obiecţiunile formulate în legătura cu măsura luată au fost respinse de către pârâta prin decizia nr. 4490 din 18 aprilie 1996, situaţie în care s-a văzut nevoită să sesizeze şi Ministerul Finanţelor cu o contestaţie, pe data de 1 iunie 1996, rămasă însă nesoluţionată până în momentul sesizării instanţei.
După înregistrarea acţiunii, Ministerul Finanţelor s-a pronunţat prin decizia nr. 474 din 30 aprilie 1997, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.
Totodată, în cadrul unui răspuns dat de reclamantă la mai multe excepţii de procedură ridicate de partea adversă, a fost contestată şi legalitatea actului administrativ-jurisdicţional emis de minister, (autoritatea administrativă pârâtă introdusă ulterior în proces) în calitate de copârât.
Curtea de Apel Piteşti Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, prin sentinţa civilă nr. 66F din 22 mai 1997 a admis acţiunea şi a anulat atât decizia de soluţionare ministerială, cât şi procesul-verbal de control financiar, în partea referitoarea la suma de 11.220.857 lei.
Pe cale de consecinţă, prima pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma respectivă, precum şi taxa avansată în faza administrativ jurisdicţională a litigiului.
S-a reţinut că la data de 19 ianuarie 1996, societatea comercială nu mai înregistra nici un debit la fondul de asigurări sociale ale agricultorilor şi potrivit normelor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 13/1996, ea era scutită de plata majorărilor de întârziere.
Pe de alta parte, deşi aceasta ordonanţă a intrat în vigoare la 31 ianuarie 1996, prin dispoziţiile art. 4 se reglementează şi situaţii preexistenţe, sub condiţia achitării sumelor restante, datorate bugetului de stat. O atare împrejurare face aplicabilă ordonanţa în prezentul litigiu, mai ales că debitul era atins încă de la 13 iunie 1995.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Argeş, recurenta invocând mai multe motive de casare ce vizează de o potrivă legalitatea şi temeinicia sentinţei.
Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Aşa cum s-a arata deja cu prilejul expunerii rezumative a conţinutului acţiunii, societatea comercială D.M. START Colibaşi a contestat iniţial, legalitatea procesului-verbal de control financiar din 19 ianuarie 1995, iar ulterior şi a deciziei nr. 474 din 30 aprilie 1997, emisă de Ministerul Finanţelor.
împrejurarea că aceasta autoritate administrativ jurisdicţională, regulat investita, s-a pronunţat asupra contestaţiei cu depăşirea termenului legal instituit prin legea specială, nu este câtuşi de puţin imputabilă reclamantei şi nici nu face aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 care constituie dreptul comun în materia actelor administrative de autoritate supuse controlului judecătoresc.
Existenţa unei jurisdicţii administrative deschise, potrivit legii, contestării unui act administrativ, obligă persoana vătămată să se adreseze, mai întâi jurisdicţiei respective.
Atunci când deciziile acestora rămân definitive, ca efect al epuizării tuturor căilor administrativ jurisdicţionale de atac prevăzute de lege, ele pot face obiectul unor acţiuni introduse la instanţa competentă în baza art. 4 din legea contenciosului administrativ. Obiectul direct al cererii este actul administrativ jurisdicţional, dar indirect, obiectul litigiului îl constituie tot actul administrativ prin care s-a vătămat un drept al reclamantului.
Contrar afirmaţiilor care se fac în recurs, Curtea de Apel Piteşti a examinat, cu o motivare ce ţine de conciziunea redactării toate apărările formulate de recurenta sub forma unor excepţii procedurale. Prin sentinţă ea a anulat atât deciziile de soluţionare emise de autorităţile administrativ jurisdicţionale, cât şi parţial, actul de control financiar care a declanşat procesul.
Aşadar, fără temei se susţine că acţiunea nu are obiect, sau ea trebuia respinsă pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile şi că tardivă.
în fond soluţia curţii este corectă din moment ce s-a dovedit cu înscrisurile din dosar, că societatea comercială a achitat contribuţia la fondul de asigurări sociale pentru agricultori, prin dispoziţiile de plata nr. 21 din 8 iunie 1995, adică înainte de data efectuării controlului.
Inexistenţa debitului, dar şi reglementarea favorabilă realizată prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1996 nu justifică măsura adoptată de către organul financiar, constând în compensarea pretinsei creanţe cu de rambursat.
Potrivit art. 4 alin. 1 din acest act normativ, majorările de întârziere prevăzute la art. 3 alin. 1 precum şi dobânzile datorate, potrivit legii, se scutesc integral de la plată, dacă debitele restanţă la 31 decembrie 1995, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe, contribuţii sau alte venituri bugetare au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sau se vor achita până la 31 decembrie 1996.
Se constată deci, că hotărârea instanţei îşi găseşte suport nu numai în probele cu acte administrate, care au fost interpretate judicios, ci şi în normele juridice menţionate în considerente, faţă de care majorările de întârziere calculate la suma de 11.220.857 lei nu sunt datorate de reclamanta-intimată.
Având în vedere considerentele expuse şi întrucât nici din oficiu nu se constată temeiuri de casare a sentinţei, recursul urmează a fi respins.
