în conformitate cu art. 17 C lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 aprobată prin Legea nr. 130/1992, modificata şi republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 11 ianuarie 1995, se aplica cota zero de TVA pentru exportul de bunuri şi prestări de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agenţii economici cu sediul în România.
Se aplică cota zero TVA numai livrărilor de bunuri livrate la export justificate prin factură externă, declaraţie vamală de export vizată de organele vamale şi documentul de transport internaţional.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 767 din 26 martie 1998.
Societatea Comercială “ILGO” SA Târgu Jiu a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Gorj, anularea deciziei nr. 845 din 14 octombrie 1996 a Ministerului pârât precum şi a procesului-verbal întocmit la 15 martie 1996 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Gorj şi, în consecinţă, exonerarea sa de la obligaţiile stabilite prin actele de control financiar atacate.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că reţinerea în sarcina sa a obligaţiei de plată a sumei de 25.044.733 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, 25.044.733 lei suma egală cu obligaţia de mai sus şi 912.554 lei majorări nu este în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză. Astfel, arată reclamanta, autorităţile de control financiar au considerat în mod greşit că societatea comercială nu îndeplineşte calitatea de exportator şi că atare nu beneficiază de aplicarea cotei zero la TVA prevăzute de lege cât timp a realizat export pe baza de contract de comision, respectând cerinţele legale în acest domeniu.
Curtea de Apel Craiova – Secţia de Contencios Administrativ şi Comercial, prin sentinţa civilă nr. 169 din 3 martie 1997, a admis acţiunea agentului economic, a anulat actele de control atacate şi l-a exonerat pe acesta de răspundere, în sensul înlăturării obligaţiei de plata a sumelor stabilite prin actele respective. Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, că reclamanta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că în cauza sunt îndeplinite cerinţele cerute de art. 25 lit. B din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 aprobata prin Legea nr. 130/1992C cu modificările ulterioare, inclusiv prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/1995 privind aplicarea cotei zero la TVA atât pentru producător cât şi pentru exportatorul comisionar.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Gorj.
Recurenta – pârâta a arătat că cele 3 firme: S.C. “LEMAX”SA Bucureşti, S.C. “GANADOR IMPEX” SRL Suceava şi S.C. “MULTIFOREST” SA Bucureşti nu au efectuat export în comision cum a susţinut reclamanta şi a reţinut instanţa de fond, ci un export pe cont propriu drept pentru care intimata-reclamantă avea obligaţia de a plăti TVA în cota de 18% asupra livrărilor efectuate către cele trei societăţi exportatoare.
Pe de alta parte, arată recurenta, deşi între societatea reclamanta şi firmele S.C. “LEMAX” SA Bucureşti, S.C. “GANADOR IMPEX” SRL Suceava şi S.C. “MULTIFOREST” SA Bucureşti s-au încheiat contracte de comision, acestea nu conţin toate elementele, respectiv condiţiile de plată, comisionul datorat, cantitatea ce se va livra, preţul unitar per bucată sau valoarea mărfii ce se va livra pentru export în comision, nerespectându-se astfel modul de derulare a tranzacţiilor comerciale şi a întocmirii documentelor aferente acestor operaţiuni prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 aprobata prin Legea nr. 130 /1992, situaţie neobservată de instanţa de fond.
Recurenta a mai arătat că deşi conform actelor normative în vigoare valoarea facturilor interne aferente bunurilor şi serviciilor exportate direct sau prin intermediari se determină pe baza preţurilor externe transformate în lei, instanţa de fond a omis să constate că în cauză valoarea facturilor externe transformate în lei la cursul de referinţă stabilit de B.N.R. este mult mai mare decât valoarea facturilor interne şi că în evidentele contabile ale reclamantei nu apare înregistrat comisionul reţinut de firmele exportatoare care nu au emis facturi de comision.
Mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut natura relaţiilor dintre reclamanta şi cele trei firme mai sus arătate întrucât în realitate dreptul de proprietate al mărfii s-a transferat din gestiunea societăţii reclamante în gestiunea societăţilor exportatoare pe baza facturilor interne, fiind deci relaţii de vânzare-cumpărare.
Verificând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente cauzei, se constată că recursul nu este fondat.
în conformitate cu dispoziţiile art. 17 lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 aprobată prin Legea nr. 130/1992, modificată şi republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 11 ianuarie 1995 se aplică cota zero de TVA pentru “exportul de bunuri şi serviciile legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agenţii economici cu sediul în România”.
Prin decizia nr. 5 din 10 martie 1995 a Comisiei Centrale pentru aplicarea unitara a prevederilor în domeniul impozitelor directe din cadrul Ministerului Finanţelor privind aprobarea soluţiilor referitoare la aplicarea unitara a prevederilor unor articole din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/1995, s-au stabilit şi documentele ce se întocmesc de către agenţii economici pentru exportul de bunuri (art. 25 lit. B), pe categorii de export: pe baza de comision, export realizat de unităţile exportatoare care acţionează în nume propriu, export realizat direct de unitatea producătoare, etc. Astfel, pentru exportul pe baza de comision, la pct. 1 lit. a prin decizia nr. 5/1995 referitor la art. 25 lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 sunt indicate toate documentele ce se întocmesc de către agenţii economici pentru exportul de bunuri, iar la pct. 2 din decizia nr. 5/1995 referitor la art. 25 lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 se arata că se aplica cota zero TVA numai livrărilor de bunuri la export justificate prin factura externa, declaraţia vamala de export vizata de organele vamale şi documentul de transport internaţional, aceste documente fiind obligatorii pentru fiecare livrare de bunuri de export.
în cauză, verificarea modului de derulare a operaţiunilor de export a fost efectuată la S.C. “ILGO” SA
Târgu Jiu pentru perioada 28 noiembrie 1995 – martie 1996, fiind deci aplicabile dispoziţiile legale mai sus arătate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.
Din analiza probelor administrate în cauza se constată că societatea reclamantă în dovedirea calităţii de exportator pe baza de contract de comision, a depus la dosar contractele de comision cu cele trei societăţi mai sus arătate, facturile externe, declaraţiile vamale de export vizate de organele vamale, documentele de transport internaţional, facturile cu menţiunea “export în comision”, “cota zero TVA”, precum şi menţiunea privind denumirea unităţii producătoare, aceste înscrisuri confirmând nu numai realitatea exportului efectuat în perioada verificata că o condiţie esenţială pentru aplicarea cotei zero TVA, dar şi că exportul s-a efectuat pe baza de comision.
Având însă în vedere dispoziţiile art. 405 şi urm. din Codul Comercial, precum şi înscrisurile dosarului, se constată că, astfel cum de altfel corect a reţinut şi instanţa de fond, chiar dacă imperfecţiunile arătate de pârâte privind forma contractelor de comision şi modul lor de derulare ar fi reale, acestea nu sunt de natura a pune la îndoiala nici existenţa lor nici faptul că exportul s-a realizat pe bază de comision.
Aşadar, nu se poate retine teza susţinută de recurentă şi anume că relaţia dintre societatea reclamantă şi cele trei firme exportatoare se bazează pe un contract de vânzare-cumpărare, exportul nefiind efectuat în nume propriu de unităţile exportatoare.
Cât priveşte aplicarea art. 18 din Legea nr. 87/1994 în cauză, constatându-se că reclamanta nu datorează plata TVA, aceasta nu poate fi obligată nici la plata sumei egala cu cea calculată pentru TVA.
în consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a se respinge recursul declarat ca nefondat.
