În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, pentru edificarea unei constructii locuinta P+M, a obtinut din partea pârâtelor autorizatia de construire nr. 140/23 aprilie 2010, constructie ce urma sa fie edificata în municipiul T, str. Tudor Vladimirescu nr. 100, judetul D, iar prin adresa nr. 21831 dosar II/5 din 25.08.2010, i s-a comunicat ca s-a dispus sistarea lucrarilor, întrucât nu ar fi respectat prevederile documentatiei care au stat la baza obtinerii autorizatiei de construire, ca imobilul s-ar afla în raza de protectie a monumentului „Sant de aparare nr. 1645” si ar fi obligatorie si obtinerea unui aviz de la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Dâmbovita.
De asemenea, reclamantul a aratat ca nici una din sustinerile facute de catre pârâte nu sunt adevarate, deoarece a respectat întru-totul prevederile documentatiei care a stat la baza autorizatiei de construire, iar pe de alta parte – demersurile facute la Consiliul Judetean Complexul National Muzeal Curtea Domneasca, le-au fost comunicate prin adresele nr. 5/10.02.2010, 2678/28.10.2010, 1257/6.11.2010, 3027/16.12.2010 punctele de vedere ale acestei institutii, conform carora „supravegherea arheologica efectuata nu a surprins urme sau complexe de locuire care sa prezinte interes din punct de vedere arheologic, propunându-se eliberarea autorizatiei de construire pentru efectuarea racordurilor de utilitati, proprietara terenului având în continuare un contract valabil de supraveghere a excavatiilor necesare pentru executarea racordurilor respective” si „Complexul National Muzeal Curtea Domneasca prin reprezentantii sai a respectat termenele contractuale convenite de comun acord, iar probleme ivite în finalizarea obiectivului de investitii din T, str. Tudor Vladimirescu nr. 100, sunt de alta natura ”.
Reclamantul a mai aratat ca prin adresa nr. 1628/21.11.2007 a Ministerului Culturii si , s-a învederat faptul ca în urma supravegherii arheologice nu s-a eliberat certificat de descarcare de sarcina arheologica, asa cum se pretinde de catre cele doua pârâte prin adresa nr. 21831/25.08.2010, astfel ca s-a adresat cu cererea nr. 23328/9.09.2010 pentru eliberarea autorizatiei în vederea racordarii la canalizare si la gaz natural, însa prin adresa nr. 23328 dosar II/5 i s-a comunicat faptul ca nu i se va elibera aceasta autorizatie pâna la ridicarea interdictiei de construire.
Totodata, prin cererea înregistrata sub nr. 29716, reclamantul a solicitat ridicarea interdictiei de construire si eliberarea autorizatiei pentru racordarea imobilului la gaz natural si canalizare, însa pâna la momentul formularii prezentei cereri, pârâta a refuzat sa-i raspunda, fapt care i-a produs o paguba, în sensul ca acoperisul imobilului nu este definitivat, existând posibilitatea reala de infiltrare a precipitatiilor în pereti, structura de rezistenta a imobilului, iar neracordarea acestuia la reteaua de canalizare si gaz natural fac imposibila continuarea lucrarilor la interior, cunoscut fiind faptul ca în aceasta perioada lucrarile în constructii în aer liber, datorita intemperiilor sunt sistate, iar manopera pentru executarea amenajarilor interioare este mult redusa, de altfel si pretul materialelor care au o cautare mai mica pe piata.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, raportat la dispozitiile art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ, întrucât aceasta adresa nu este un act administrativ, ca, desi termenii energici folositi în continutul sau par a sugera exercitiul puterii publice, totusi adresa este lipsita de orice efect juridic, întrucât prin aceasta autoritatea administrativ nu stabileste, ci aduce la cunostinta reclamantei existenta unor obligatii care sunt stabilite prin lege, si anume oprirea imediata a lucrarilor de constructie executate cu nerespectarea autorizatiei de construire nr. 140/2010, fapta ce constituie infractiune potrivit art. 24 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 si intrarea în legalitate, respectiv obtinerea unei noi autorizatii de construire, pe baza unei documentatii care sa cuprinda modificarile survenite în executie fata de proiectul initial, astfel ca aceste obligatii aduse la cunostinta reclamantei prin adresa si care incumba acesteia, nu îsi au sursa în adresa administratiei, ci într-un act normativ, ceea ce face ca natura juridica a actului contestat sa nu fie cea de act administrativ, iar pe fond au solicitat respingerea actiunii, întrucât nu sunt întrunite cerintele atât ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât si ale Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrarilor de constructie.
Dupa administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinta nr. 301 din data de 7 februarie 2011, Tribunalul Dâmbovita a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, a respins cererea formulata de reclamanta T S, ca inadmisibila, retinând în esenta ca, prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat suspendarea executarii adresei nr. 21831/25.08.2010, prin care reclamanta a fost somata sa sisteze imediat lucrarile si sa se prezinte la Primaria municipiului Târgoviste pentru începerea demersurilor de intrare în legalitate, respectiv obtinerea unei noi autorizatii de construire, precizându-se ca lucrarile vor ramâne sistate pâna la obtinerea noii autorizatii de construire, precum si ca, potrivit art. 24 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, executarea de lucrari fara respectarea prevederilor autorizatiei de construire pentru imobile aflate în raza de protectie a unui monument, constituie infractiune, situatie în care va fi sesizat IPJ Dâmbovita – Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Prima instanta a concluzionat ca somatia adresata reclamantei, materializata în adresa nr.21831/25.08.2010, reprezinta o încunostintare adusa acesteia cu privire la initierea demersurilor privind eventuala savârsire a infractiunii mai sus mentionate, astfel ca adresa ce face obiectul cererii nu reprezinta un act administrativ în sensul prevazut de art. 2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind un act emis în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care sa dea nastere, modifice sau stinge raporturi juridice.
Instanta de fond a apreciat ca un argument în sensul precizat anterior îl reprezinta si dispozitia art. 32 alin.4, care prevede ca în situatiile prevazute la art. 24 organele de control vor putea cere instantei sa dispuna prin hotarârea de condamnare, masurile mentionate la alin.1, organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmarire penala sesizate si, dupa caz, instantei sa dispuna oprirea temporara a executarii lucrarilor pe tot parcursul procesului penal, or, nefiind urmata aceasta procedura, adresa nr. 21831/25.08.2010, nu poate fi considerata ca producând consecinte juridice care sa-i confere statutul de act administrativ.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul T S, solicitând admiterea caii de atac, respingerea exceptiei inadmisibilitatii, cu consecinta admiterii actiunii si suspendarii obligatiei de sistare a lucrarilor.
În motivarea recursului, s-a aratat ca adresa nr.21831 reprezinta un act administrativ, care produce efecte juridice si determina raporturi juridice ce creeaza obligatii sau modifica situatii juridice preexistente, în mod gresit instanta de fond apreciind ca actiunea este inadmisibila, în conditiile în care consecinta evidenta si directa a emiterii actului administrativ este refuzul de racord la utilitati, pentru imobilul situat în T, str. Tudor Vladimirescu, nr. 100, refuz exprimat prin adresa nr.23328, ca urmare a nerespectarii interdictiei de sistare a lucrarilor.
Recurentul a mai aratat ca, în conditiile în care adresa nr.21831/2010 nu este act administrativ, se naste întrebarea privind importanta pe care pârâtele o acorda acestei înstiintari fara valoare de act administrativ în emiterea refuzului de racord la utilitati, motivat de faptul ca autorizatia de racord nu se elibereaza pâna la ridicarea interdictiei de construire, stabilita prin adresa a carei s-a solicitat a fi suspendata, adresa ce este un act administrativ de obligare, si nu de recomandare, în conditiile în care stabileste o interdictie de construire, cu consecinta fireasca a încetarii lucrarilor si crearea unui prejudiciu constând în deteriorarea imobilului, datorita intemperiilor anotimpului de iarna, cât si a nepunerii în functiune la termenul stabilit în documentatia beneficiarului.
Recurentul a sustinut ca respectivul control materializat prin procesul verbal 15 din 28.07.2010 a avut loc în lipsa titularului autorizatiei, fara ca T S sa fie încunostiintat, sa i se consemneze punctul de vedere, fara a se verifica la fata locului documentatia de construire, procesul verbal nu este înregistrat în evidenta pârâtelor, nu are numar de înregistrare, iar adresa în litigiu este emisa dupa aproximativ o luna, prin aceasta adresa comunicându-i-se interdictia de construire, desi în procesul verbal de control nu se recomanda nicio sanctiune legala si nici nu cuprinde o recomandare de sesizare a organelor de politie, adresa nr.21831/2010 reprezentând un abuz, în conditiile în care art. 32 alin.4 si art. 24 din Legea nr.50/1991, prevede ca organele de control vor putea cere instantei sa dispuna prin hotarâre oprirea temporara a executarii constructiei pe tot parcursul procesului penal, astfel ca o atare competenta de sistare a lucrarilor de construire au numai instantele judecatoresti.
De asemenea, solutia instantei de fond a fost criticata sub aspectul analizei superficiale si neacordarii eficientei actelor depuse de T S, respectiv, adresele emise de Consiliul Judetean, Complexul National Muzeal Curtea Domneasca nr. 5, 2678, 1257, 3027/2010 din care rezulta ca supravegherea arheologica efectuata nu a surprins urme sau complexe de construire care sa prezinte interes din punct de vedere arheologic, propunându-se eliberarea autorizatiei de construire, pentru efectuarea racordurilor de utilitati, proprietara terenului având în continuare un contract valabil de supraveghere a excavatiilor necesare pentru executarea respectivelor racorduri.
Prin întâmpinare, intimatele-pârâte au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, si mentinerea solutiei instantei de fond.
Prin decizia nr.1116/16.05.2011, Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza la prima instanta, pentru solutionarea cauzei pe fond.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Curtea a retinut ca instanta de fond a fost investita de recurenta-reclamanta cu o cerere întemeiata pe disp. art. 14 din legea contenciosului administrativ, solicitându-se suspendarea actului administrativ, materializat prin adresa nr. 21831 dos. II/5 din 25.08.2010, prin care T S a fost somata sa sisteze imediat lucrarile de construire ce se executau în baza autorizatiei de construire 140/23.04.2010 pentru „construire locuinta P+M”, recurenta fiind invitata sa se prezinte la Primaria Municipiului T pentru începerea demersurilor de intrare în legalitate, precizându-se ca lucrarile de construire vor ramâne sistate pâna la obtinerea unei noi autorizatii de construire, facându-se referire si la dispozitiile art. 24 alin.1 lit.a din Legea 50/1991, potrivit carora executarea de lucrari fara respectarea prevederilor autorizatiei de construire, aflate în raza de protectie a unui monument, constituie infractiune.
Potrivit art. 2 alin.1 lit.c din legea contenciosului administrativ, actul administrat este actul unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica, în regim de putere publica în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice, conditii pe care le întruneste adresa 21831 dos. II/5 din 25.08.2010.
Astfel, Curtea a apreciat ca respectiva adresa este un act unilateral, cu caracter individual, întrucât este emisa de autoritatea publica locala executiva – Primarul orasului Târgoviste – în regim de putere publica, în vederea executarii în concret a legii, respectiv Legea nr.50/1991, iar prin emiterea acestui act se nasc raporturi juridice reprezentate de sistarea lucrarilor de construire ce se executau de T S în baza autorizatiei de construire 140/23.04.2010 la obiectivul construire locuinta P+M.
Împrejurarea ca adresa nr.21831 dos II/5 din 25.08.2010 produce efecte juridice reprezentate de sistarea lucrarilor de construire, în sarcina recurentei luând nastere o atare obligatie, precum si cea de a se prezenta la Primaria municipiului T pentru începerea demersurilor de intrare în legalitate este dovedita si de adresa 23328 dos. II/5 din 13.09.2010 emisa de aceeasi autoritate publica locala, prin care nu s-a aprobat racordarea la canalizare, solicitata de TS pâna la ridicarea interdictiei de construire dispusa în 25.08.2010.
Curtea a apreciat ca apararea intimatelor-pârâte – potrivit careia adresa contestata nu este un act administrativ, întrucât prin acest act nu se stabilesc, ci se aduce la cunostinta recurentei existenta unor obligatii statuate de lege, respectiv oprirea imediata a lucrarilor de constructie executate cu nerespectarea autorizatiei de construire – nu poate fi retinuta, întrucât prin Legea nr.50/1991 sunt prevazute astfel de masuri pentru toti destinatarii normei legale, însa, în concret, acestea se stabilesc de autoritatile publice locale cu atributii în acest domeniu, în baza efectuarii de verificari privind un anumit destinatar, astfel ca prin adresa nr.21831 din 25.08.2010, în sarcina lui TS a fost stabilita obligatia de a sista lucrarile de construire si de a se prezenta la Primaria municipiului T pentru intrarea în legalitate, respectiva adresa producând efecte juridice, asa cum s-a aratat mai sus.
