Prin sentinţa civilă nr. 772 din 30 martie 2009 a Tribunalului Maramureş s-a respins contestaţia formulată de G.T., împotriva deciziei nr. 265N din 7.01.2008 emisă de pârâta Direcţia Silvică Maramureş, privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 265N din 7.01.2008, Direcţia Silvică Baia Mare a desfăcut disciplinar contractul de muncă al reclamantului G.T. în calitate de şef de district la Ocolul Silvic Ulmeni începând cu data revenirii din concediu a acestuia.
În considerentele deciziei s-a reţinut că la baza emiterii acesteia a stat raportul nr. 6319 din 11.X.2007 a Regiei Naţionale a Pădurilor, ancheta administrativă nr. 1864/14.XI.2007 a Ocolului Silvic Ulmeni precum şi Hotărârea nr. 21 din 3.XII.2007 a Consiliului de disciplină al Direcţiei Silvice Baia Mare, prin care s-a stabilit că reclamantul a săvârşit mai multe abateri, respectiv subevaluarea diametrelor arborilor, dublarea normelor de inventar la mai mulţi arbori şi aplicarea neconformă a amprentei ciocanului de marcat în cazul arborilor în Cantonul 19 Sileş, marcarea arborilor sănătoşi care nu făceau obiectul partizilor de igienă şi fără a fi cuprinşi în carnetul de inventariere în Cantonul 18 Tempea, creând un prejudiciu în volum de 101.995 mc cu o valoare de 16.005 lei, sumă pentru care a semnat angajament de plată.
Potrivit concluziilor ing. F.A. care a efectuat lucrarea de expertiză în cauză, aspectele reţinute în decizia contestată se confirmă doar parţial, respectiv prejudiciul cauzat de reclamant pârâtei este de doar 1546,34 lei şi reprezintă contravaloarea masei lemnoase de 15.179 mc. tăiate ilegal.
Din perspectiva celor arătate şi având în vedere angajamentele de plată luate de către reclamant, ipoteză ce duce la concluzia că acesta a recunoscut că prejudiciul a fost cauzat de abaterile disciplinare ce i s-au reţinut în sarcină, respectiv cele prevăzute de art. 59 lit. a din
38
contractul colectiv de muncă, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă este temeinică şi legală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.T. solicitând admiterea acestuia, în principal, dispunerea casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanţa competentă, în temeiul art. 304 C.pr.civilă raportat la art.312 aliniat 3 teza 2 C. pr. civilă, şi în subsidiar, dispunerea modificării în întregime a sentintei nr.772/2009, în temeiul prevederilor art. 304
C.pr.civ. raportat la art.312 aliniat 3 teza 1 C. pr. civilă, în sensul admiterii contestaţiei formulate, cu finalitatea anulării deciziei nr.265N/07.OJ.2008, reintegrarea reclamantului G.T. în funcţia avută anterior, şi obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante, pentru perioada cuprinsă între momentul punerii în a deciziei nr.265N/07.01.2008 şi data reintegrării în funcţie cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, atât în fond cât şi în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că data la care a fost comunicată sentinţa nr.772/2009 către acesta este 05.05.2009, conform dovezii de comunicare cu data poştei, ataşată la dosarul cauzei.
Raportat la solicitarea de a se dispune în principal casarea sentinţei nr. 772/2009, a Tribunalului Maramureş, şi trimiterea dosarului cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întemeiat pe prevederile art.304 indice 1 C. pr. civilă, raportat la prevederile art. 312 aliniat 3 teza 2 C. pr. civilă, aceasta este justificată de doua motive: refuzul instantei de fond de a administra proba testimonială; necesitatea refacerii expertizei de specialitate.
Raportat la refuzul instanţei de judecată de a încuviinţa proba cu martori, si respectiv la justificarea soluţiei pronunţate prin angajamentul de plata existent la dosar:
În susţinerea pe fond a cauzei reclamantul a solicitat admiterea probei cu martori, pentru a dovedi aspecte irelevante în legătură cu modalitatea în care s-a semnat angajamentul de plata existent la dosar.
Teza probatorie pentru care au fost propuşi martorii în faza procesuală a judecării pe fond viza dovedirea refuzului reclamantului de a semna un angajament de plată, pentru suma de 8.574,665 lei, motivat de lipsa vinovăţiei, În fapt a oricărei culpe a subsemnatului raportat la producerea unor prejudicii materiale În “raza de competenţă” a Ocolului Silvic Ulmeni, “prejudicii constatate” de pârâta-intimată Direcţia Silvică Baia Mare.
La dosarul cauzei există depus un angajament de plată, pe care apare semnătura recurentului, dar acest înscris care nu reprezintă o asumare voită şi liberă privind plata sumei de bani menţionată în acel act ca reprezentând o daună produsă intimatei de către recurent în calitate de angajat, fiind semnat sub presiune, lipsind cu desăvârşire consimţământul subsemnatului.
Lipsa consimţământului este dovedită de refuzul explicit si clar al recurentului exprimat in aceeaşi zi in declaraţia de olografă anexata recursului, de a semna orice angajament de plată, justificat prin faptul că nu există nici o culpă in sarcina celui interesat legat de producerea vreunei pagube intimatei, în perioada în care a fost angajat.
Ca atare, este nelegala respingerea de către instanţa de fond a cererii în probaţiune, privind audierea de martori şi luarea în considerare a angajamentului de plată preconstituit,ca motivare a sentinţei atacate.
Este de notorietate modalitatea în care angajatorii fac presiuni asupra angajaţilor pentru a obţine înscrisuri privind recunoaşterea unor fapte sau stări contrare realităţii, şi în acest
39
context şi cu această rezervă ar fi trebuit ca instanţa de fond să aibă în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, angajamentul de plată de care s-a prevalat pârâta-intimată în susţinerea “legalităţii” deciziei emise.
În cauza dedusă judecăţii nu s-au administrat probele în mod echitabil şi egal, respectiv nu s-a dat posibilitatea recurentului reclamant de a răsturna prezumţia pe care o promovează angajamentul de plată, privind culpa, cu atât mai mult cu cât din starea de fapt care rezidă prin prisma acestui înscris, se constată necesitatea ca instanţa, şi în virtutea rolului activ, să încuviinţeze în probaţiune audierea martorilor propuşi.
Un alt motiv de casare cu trimitere spre rejudecare a dosarului la instanţa de fond îl constituie necesitatea refacerii expertizei având in vedere următoarele elemente:
Conform art.268 aliniat 1 Codul Muncii si art.l07 aliniat ultim din Contractul Colectiv de “angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţa despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”
Astfel, având in vedere faptul ca decizia 265N/2008 a fost emisa la data de 07.01.2008, puteau fi sancţionate fapte produse după data de 07.07.2007.
Inexplicabil, si nelegal, expertiza de specialitate efectuată în dosarul cauzei se raportează la perioada de timp cuprinsă între februarie 2007 şi septembrie 2007; apreciază că, fiind incidente prevederile art.268 aliniat 1 Codul Muncii, intimata Direcţia Silvică Baia Mare putea să efectueze cercetarea disciplinară, şi implicit să solicite efectuarea unei expertize de specialitate cu incidenţă asupra deciziei de sancţionare, doar cu privire la starea de fapt pentru perioada ulterioara datei de 07.07.2007.
Se impune cu necesitate refacerea raportului de expertiză, care sa vizeze perioada menţionata anterior si imperativ impusa de textele legale invocate, perioada ulterioara datei de
07.07.2007.
În analiza şi demersul efectuat de expert, se regăseşte inclusă şi perioada cuprinsă între data de 04.07.2007 şi data de 24.07.2007, perioada în care, aşa cum rezulta din actele emise chiar de către intimată şi anexate prezentului recurs, subsemnatul reclamant-recurent mă aflam în concediu de odihnă, perioada în care nu se afla, în mod evident, în exercitarea nici unei atribuţii de serviciu.
Expertiza cuprinde concluzii generale, care nu încadrează faptele ilegale presupuse a fi săvârşite, în perioada vizată de textul legal. Se referă la concluziile expertului, in care se menţionează ca tăierile sunt mai vechi de doi ani; o presupusă culpă a recurentului ar putea fi reţinută doar daca expertul ar identifica vreo taiere ilegala de arbori in scurta perioada cuprinsa intre data revenirii din concediu, 24.07.2007, si data predării mărcii, respectiv 06.09.2007.
Critica deciziei civile atacate se raportează la următoarele motive de nelegalitate, care justifică pe deplin solicitarea formulată în subsidiar, întemeiat pe prevederile art.304 indice 1 C. pr. civilă, raportat la art.312 aliniat 3 teza 1 C. pr. civilă, de a se dispune modificarea în totalitate a sentinţei nr.772/2009, pronunţată În fond, cu finalitatea admiterii contestaţiei
Instanţa de fond a ignorat prevederile art. 50 litera b) din Codul Muncii, care statuează ca în perioada în care o persoană se afla în ..concediu pentru incapacitate temporară de muncă”. se suspendă de drept contractul individual de muncă.
Raportat la acest motiv de nelegalitate, arată că din data de 27.11.2007 subsemnatul recurent a fost in concediu de boala, fiind si internat.
40
Decizia nr. 265 N/07.01.2008 atacată a fost emisă de către parata-intimata Direcţia Silvică Baia Mare, la data de 07.01.2008, respectiv in perioada in care contractul individual de muncă al subsemnatului recurent era suspendat, pe motiv de boală. (anexam dovada faptului că subsemnatul am fost în perioada cuprinsă între 27.11.2007 şi 07.02.2008 în concediu medical, fiind internat în spital).
Faţă de cele de mai sus, fiind incidente prevederile art. 50 litera b) din Codul Muncii, raportat la prevederile art. 60 aliniat 1 litera a) din Codul Muncii, susţinem că decizia emisă la data de 07.01.2008 de către intimata Direcţia Silvică Baia Mare, este nelegala, legea neprevăzând posibilitatea luării vreunei măsuri în perioada în care “angajatul” se afla în concediu medical; în mod expres, textul legal invocat stabileşte la art.60 Codul Muncii: “Concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă .
Tot cu privire la motivul de nelegalitate mai sus invocat, subliniază faptul că nici decizia comisiei de disciplină, act care a stat la baza emiterii decizia nr. 265 N /07.01.2008 nu a fost emisă în mod legal, ci data acestei decizii – 04.12.2007 – se încadrează tot în perioada în care recurentul era în concediu medical.
În perioada în care o persoană se afla în concediu medical se suspendă de drept efectele contractului individual de muncă, şi ca atare, nu poate nici măcar să se deruleze faza de cercetare prealabilă, şi cu atât mai mult, nu poate nici să fie emisă vreo decizie de constatare sau sancţionare, în acest sens.
Un alt motiv de nelegalitate în ceea ce priveşte decizia nr. 265 N /07.01.2008, emisă de către intimata Direcţia Silvică Baia Mare se raportează la modalitatea în care s-a derulat procedura cercetării disciplinare, în contradicţie cu prevederile art. 267 aliniat 1 şi 2, raportat la arte 268 aliniat 2 şi 3 din Codul Muncii.
Conform art.268 aliniat 2 Codul Muncii si art.l08 aliniat c) din Contractul Colectiv de Munca, decizia trebuie sa cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, susţinerile formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile de către recurent, în calitate de angajat, probele propuse de către acesta în cursul derulării acestei proceduri prealabile, şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate şi probele propuse de subsemnatul reclamantrecurent.
Decizia nr. 265 N /07.01.2008 nu a fost comunicată în termenul legal de 5 zile de la data emiterii, conform art. 268 aliniat 3 din Codul Muncii, si art.l08 aliniat 2 din Contractul Colectiv de Munca, fiind comunicata recurentului după o lună de la data emiterii, respectiv în prima zi după încetarea concediului de boală, la data de 07.02.2008, acesta constituind un alt motiv de nelegalitate, care impune admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
Conform art.267 aliniat 2 Codul Muncii, convocarea la cercetarea disciplinara prealabila trebuie efectuata in scris, cu precizarea expresa a obiectului acestei cercetări; din simpla lecturare a convocării rezulta ca acest text de lege nu a fost respectat, alt motiv de nelegalitate, care impune admiterea recursului promovat.
Intimata DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ prin întâmpinarea depusă la data de 28 august 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză, cu menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul declarat de către reclamantul G.T. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
41
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că în perioada 03.01-14.01.2008 s-a desfăşurat la Ocolul Silvic Ulmeni un control de fond care a vizat verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către reclamantul G.T.. S-a stabilit, cu această ocazie că reclamantul, în cantonul gestionat de acesta, cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu a săvârşit mai multe abateri disciplinare respectiv subevaluarea diametrelor unor arbori, dublarea numerelor de inventar la mai mulţi arbori, aplicarea neconformă a amprentei ciocanului de marcat în cazul arborilor înfurciţi în cantonul 19 Siles, marcarea de arbori sănătoşi care nu făceau obiectul partizilor de igienă, folosirea ilegală a ciocanului de marcat, neefectuarea în mod corespunzător a inspecţiilor de fond, etc.
S-a stabilit, de asemenea, că urmare a acestei activităţi defectuoase a reclamantului s-a cauzat Ocolului Silvic Ulmeni un prejudiciu în sumă de 16.000 lei.
În acest sens, s-a procedat la sesizarea organelor abilitate să aplice sancţiunile disciplinare apreciindu-se că reclamantul nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu care îi revin potrivit fişei postului.
Urmând procedura administrativă de cercetare a abaterilor disciplinare pe seama reclamantului, la data de 14 noiembrie 2007 se întocmeşte ancheta administrativă şi ulterior hotărârea nr. 31 de către Consiliul de disciplină cu propunerea de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Ulterior, s-a apreciat că reclamantul nu a reuşit să-şi probeze nevinovăţia şi s-a emis decizia nr.265 din data de 07 ianuarie 2008 prin care s-a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantului constatându-se săvârşirea abaterilor disciplinare amintite anterior.
Totodată, s-a stabilit ca începând cu data revenirii reclamantului din concediul medical se desface contractul individual de muncă, data de la care această decizie produce efecte fiind data revenirii din concediul medical.
Analizând conţinutul deciziei de sancţionare se constată că emiterea acesteia are la bază raportul nr.6319/11.10.2007 al Regiei Naţionale a Pădurilor, ancheta administrativă a Ocolului Silvic Ulmeni înregistrată sub nr.1864/14.11.2007 precum şi hotărârea nr.21 din 03.12.2007 a Consiliului de disciplină al Direcţiei silvică Baia-Mare. În cuprinsul aceluiaşi înscris se menţionează constatările desprinse din ancheta administrativă efectuată precum şi cele vizând neexercitarea dreptului de contestare de către reclamant a hotărârii Consiliului de disciplină.
1. Analizând din perspectiva legalităţii actul administrativ contestat instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă impuse de legiuitor prin norme juridice imperative.
Astfel, este cunoscut faptul că potrivit OUG nr.59/2000, actul administrativ de sancţionare a personalului silvic este emis de persoana competentă, potrivit legii să aplice sancţiunile disciplinare, pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină.
În speţă se constată că actul administrativ de sancţionare al reclamantului a fost emis de persoana competentă a aplica sancţiunea disciplinară potrivit legii pe baza propunerii comisiei de disciplină.
Conform art.268 din C.muncii raportat la art.48-50 din OUG nr.59/2000, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii absolute descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau
42
motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de drept in baza căruia sancţiunea disciplinara se aplică, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competenta la care sancţiunea poate fi contestată.
În speţă se constată că toate aceste dispoziţii imperative au fost respectate. Astfel, abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantului constă în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu care îi reveneau potrivit fişei postului, a organigramei şi a actelor normative aplicabile favorizând, astfel, producerea unui prejudiciu; conţinutul procesului verbal al comisiei de disciplină redă in extenso, motivele pentru care apărările reclamantului, cercetat disciplinar, urmare a analizării lor au fost înlăturate; temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică este indicat iar menţiunea că dispoziţia poate fi contestată în termen de 30 zile calendaristice la instanţa de administrativ.
Se poate observa, aşadar, că actul administrativ contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă impuse de legiuitor, susţinerile contrare ale reclamantului cuprinse atât în acţiunea promovată cât şi în motivele de recurs fiind nefondate.
2. Potrivit art.48 alin.3 din OUG nr.59/2000, stabilirea sancţiunii se va face numai în urma anchetării şi analizării împrejurărilor în care s-a comis abaterea disciplinară şi a audierii persoanei în cauza iar conform art.62 din acelaşi act normativ procedura cercetării administrative constă în: audierea persoanei care a formulat sesizarea şi a funcţionarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informaţii cu privire la soluţionarea cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea disciplinară în condiţiile prevăzute la art. 31; administrarea probelor propuse de părţi, precum şi, dacă este cazul, a celor solicitate de comisia de disciplină; dezbaterea cazului.
Este cunoscut faptul că potrivit art. 263 C. muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Se poate observa, aşadar, că abaterea disciplinară presupune o faptă personală, a unui subiect specializat – salariatul – şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie.
În speţă se poate constata că sancţiunea stabilită în sarcina reclamantului are la bază ancheta administrativă derulată de către organele abilitate ale pârâtei cu respectarea etapelor impuse de legiuitor.
Astfel, reclamantul a fost convocat în vederea audierii acestuia pentru a putea stabili dacă şi în ce măsură abaterile disciplinare reţinute în sarcina acestuia se confirmă. Împrejurarea că prin înscrisul comunicat reclamantului nu este menţionat obiectul cercetării nu este în măsură să atragă sancţiunea nulităţii procedurii derulate, interesul ocrotit prin edictarea acestei norme este unul privat şi, ca atare, în măsura în care nu s-a făcut dovada unei vătămări, nulitatea actului nu poate interveni, prevederile art. 267 alin.2 C. muncii fiind respectate. Tot astfel, faptul că s-a procedat la efectuarea convocării în perioada în care reclamantul era în concediu medical nu atrage sancţiunea nulităţii operaţiunii câtă vreme salariatul nu a comunicat angajatorului situaţia specială în care acesta se află.
De asemenea, dacă decizia comisiei de disciplină şi decizia de sancţionare a fost comunicată ulterior termenului de cinci zile impus de legiuitor nu poate atrage sancţiunea nulităţii întrucât acestea îşi produc efectul doar de la data comunicării lor.
43
Este cunoscut faptul că potrivit art.77 alin.4 din Legea nr.188/1999, la individualizarea sancţiunii disciplinare se va tine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenta în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi.
În speţă, se poate susţine cu temei că individualizarea sancţiunii efectuate de către angajator respectă aceste criterii obiective, iar diminuarea cuantumului prejudiciului iniţial stabilit nu este suficient pentru a stabili că sancţiunea disciplinară aplicată nu este legală. Nici împrejurarea că pentru alte persoane, salariaţi ai pârâtei, în condiţii similare s-a aplicat o altă sancţiune disciplinară nu poate fi reţinută ca temei de individualizare pe seama reclamantului întrucât atât faptele reţinute cât şi condiţiile concrete de determinare şi individualizare a faptelor şi sancţiunile aplicate sunt unice.
Analizând motivele de netemeinicie ale sancţiunii disciplinare aplicate, Curtea reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul tehnic F.A., la această dată este imposibil de inventariat cioatele, stabilirea vechimii lor şi volumul cu certitudine, deoarece nu se poate distinge urma ciocanului pentagonal sau triunghiular şi aproape deloc numărul de ordine, însă, susţine că – urmare a deplasării la faţa locului, a datelor culese şi a suprafeţelor expertizate – poate conchide că numărul cioatelor tăiate ilegal este de 30 bucăţi cu o valoare de 1.546,34 lei.
Se poate observa, aşadar, că reclamantul se face vinovat de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care îi revin potrivit fişei postului respectiv de a asigura paza fondului forestier împotriva tăierilor ilegale de arbori şi identificarea făptuitorilor, subevaluarea diametrelor unor arbori, dublarea numerelor de inventar la mai mulţi arbori, aplicarea neconformă a amprentei ciocanului de marcat în cazul arborilor înfurciţi în cantonul 19 Siles, marcarea de arbori sănătoşi care nu făceau obiectul partizilor de igienă, folosirea ilegală a ciocanului de marcat, neefectuarea în mod corespunzător a inspecţiilor de fond.
În concluzie, reţinând cauzele care au determinat prejudiciul, circumstanţele în care s-a produs, calitatea şi funcţia ocupată de reclamant se poate conchide că există un raport de cauzalitate între prejudiciul produs pârâtei, faptele imputate şi persoana în cauză, existând temei legal pentru angajarea răspunderii disciplinare, susţinerile contrare ale recurentului fiind nefondate.
Nefondate sunt şi apărările reclamantului care susţin nelegalitatea hotărârii instanţei de fond şi necesitatea casării cu trimitere fundamentate pe neadministrarea probelor în primă instanţă. Astfel, expertiza efectuată în cauză vizează întreaga perioadă în care reclamantul a fost angajatul pârâtei astfel cum rezultă din contractul său de muncă şi, prin urmare, nu se impunea refacerea acesteia, iar administrarea probelor testimoniale de către instanţa de fond a fost în mod corect respinsă în raport de teza probatorie susţinută de reclamant
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către reclamantul G.T. ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la dispoziţiile legale amintite anterior îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa a reţinut şi jurisprudenţa CEDO. Astfel, este cunoscut că, Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci
44
drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real “ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina “instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59], chiar dacă obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX). (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
45
