Nu există un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere dacă s-au înregistrat mai multe cereri având acelaşi obiect, soluţionate de către autoritatea administrativă în sensul că a transmis răspunsuri motivate privind nesoluţionarea favorabilă a acestora, motive considerate rezonabile de către petiţionar. Prin urmare termenul de prescripţie prevăzut de art.11 alin.1 lit. b şi alin. 2 raportat la art.8 alin.1, fraza a doua, din Legea nr. 554/2004 nu curge.
Termenul de prescripţie menţionat va începe să curgă de la data expirării termenului legal, aşa cum este definit de art.2 alin.1 lit.h, privind cererea pentru care autoritatea administrativă nu a transmis nici un răspuns petiţionarului. .( Dosar nr. 2058/100/2007,decizia civilă nr. 272/2008/31 Ianuarie 2008, judecător D. Marusciac)
Prin sentinţa civilă nr. 3.196 din 2.10.2007 a Tribunalului s-a respins acţiunea în administrativ formulată de către reclamantul I. F. S., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL …-COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 15/2003 şi PRIMARUL…, ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii acţiunii formulate de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că reclamantul şi-a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de un an prev. de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
A constatat instanţa de fond că reclamantul s-a adresat cu cerere pârâţilor la data de 7.08.2003, cerere înregistrată sub nr. 17.203/2003, astfel încât acţiunea înregistrată în 5.04.2007 nu a respectat termenul de un an menţionat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Reclamantul se află în situaţia reglementată de art. 8 fraza a II-a din Legea nr. 554/2004. „De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se considera vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluţionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
Astfel, se poate constata că reclamantul se află în situaţia refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Prima cerere a reclamantului a fost cea din 22 august 2003 (f. 44. dos. fond). Aceasta a primit o soluţie favorabilă din partea autorităţii publice, respectiv reclamantul a fost înscris pe lista persoanelor ce pot beneficia de disp. Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personal (f. 25, dos. fond).
Acest din urmă act normativ prevede o procedură cu o desfăşurare pe un interval de timp mai lung şi care nu poate fi determinat cu precizie, faţă de tăcerea legii.
1
Procedura implică, în principal, activităţi din partea autorităţii publice şi nu în sarcina petiţionarului, beneficiar al legii. Astfel, doar autoritatea publică are obligaţii ce decurg din lege şi care, odată îndeplinite, vor produce rezultatul aşteptat de beneficiarii legii, care s-au manifestat activ doar în prima fază a procedurii, când au investit autoritatea cu o cerere iniţială de aplicare a Legii nr. 15/2003.
Modul de desfăşurare a procedurii reglementate legal este lăsat la latitudinea autorităţii publice, solicitantul fiind prea puţin implicat şi având, în această situaţie, prea puţine mijloace de a influenţa desfăşurarea ei.
După investirea ei, cu cererea din 7 aug. 2003, autoritatea publică a parcurs mai multe etape din procedura instituită de lege şi la solicitarea reclamantului de finalizare a rezolvării favorabile a cererii sale, autoritatea publică i-a răspuns reclamantului că soluţionarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 15/2003 se va realiza numai după finalizarea procedurilor instituite de Legea nr. 18/1990 şi Legea nr. 10/2001.
La data comunicării lui, răspunsul autorităţii apare ca fiind rezonabil. Atât Legea nr. 18/1991 a fondului funciar , cât şi Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care se referă, ambele, la restituirea bunurilor imobile sunt anterioare Legii nr. 15/2003 şi, în mod evident, excedentul de teren ce ar fi putut fi atribuit solicitanţilor în baza Legii nr. 15/2003, putea fi cunoscut numai după finalizarea aplicării celor două legi.
Sub acest aspect, refuzul exprimat de pârâtă în adresele cu nr. 5.004 şi 4.580 (f. 12) nu apare ca fiind nejustificat. Dimpotrivă, autoritatea publică a exprimat motive ce pot fi apreciate ca rezonabile în justificarea refuzului de soluţionare a cererii reclamantului de aplicare a Legii nr. 15/2003.
Faţă de data cererii iniţiale, respectiv 7 august 2003, nesoluţionarea acestei cereri, nici până în anul 2007, apare însă ca nejustificată.
Justificarea refuzului nu poate fi apreciată ca putând să aibă loc pentru aceleaşi motive, pe un interval de timp nelimitat. În acest caz contrar, s-ar putea aprecia că autoritatea publică este îndreptăţită să ignore la nesfârşit un act normativ, iar particularul nu ar putea invoca niciodată refuzul nejustificat ca temei al formulării cererii de chemare în judecată.
În tot intervalul cuprins între data cererii iniţiale, data răspunsurilor cuprinse în adresele nr. 5.004 şi 4.580 şi chiar ulterior, pe parcursul soluţionării litigiului, faţă de reclamant s-a întreţinut aparenţa din partea autorităţii publice, a posibilităţii soluţionării cererii sale în viitor, fără însă o limitare temporală.
Faţă de cele menţionate, în mod greşit a apreciat instanţa că punctul de început al prezentului litigiu este cererea reclamantului din 7 august 2003, întrucât a omis să constate că, în anii următori, 2004, 2005, autoritatea publică a exprimat motive ce pot fi apreciate ca parţial justificate, astfel încât cerinţa art. 8 alin. 1 fraza a II-a (refuz nejustificat) nu a fost îndeplinită în cauză.
În speţă, nu suntem în prezenţa unui act administrativ, în sensul definiţiei legale cuprinsă în art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004), ci pentru motivele prezentate anterior, se reclamă refuzul nejustificat de soluţionarea unei cereri (cea de acordare a drepturilor prev. de Legea nr. 15/2003).
Reclamantul a formulat mai multe cereri cu acelaşi obiect (august 2003, etc., ultima fiind din 28.02.2007 – f. 7).
În contextul regulilor instituite de Legea nr. 554/2004, acea cerere poate constitui momentul de început al unui contencios administrativ.
Considerând că se află în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, motivat de intervalul mare de timp dintre data formulării cererii iniţiale şi
2
data actuală, reclamantul a înţeles să se adreseze din nou autorităţii publice şi apoi instanţei de judecată pentru ca aceasta să constate refuzul nejustificat şi să-i acorde satisfacţia urmărită.
La această ultimă solicitare , cea din 28.02.2007 (fila. 7, dos. fond), nu i s-a mai răspuns astfel încât tăcerea pârâtului poate fi apreciată ca un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
În consecinţă, în baza art. 22 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de reclamantul I. F. S. împotriva sentinţei civile nr. 3.196 din 2 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 2.058/100/2007 al Tribunalului pe care o casează şi va trimite cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
Urmează ca instanţa de fond să analizeze care sunt motivele actuale pentru care autoritatea publică competentă nu a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii 15/2003 fată de reclamant, dacă motivele de întârziere exprimate prin adresele 5004/2003 şi 4580/2004 mai pot fii găsite şi în prezent ca fiind justificate sau nu.
