Decizia civilă nr.1281din 02.03.2009
Societatea parata a luat la cunoştinţa despre săvârşirea faptei la data de 16.04.2007 , iar decizia a fost emisă în data de 29.05.2007, adică la mai mult de 30 de zile de la data când angajatorul a aflat despre abaterea disciplinara, in acest fel fiind încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Termenul de 30 de zile a fost calificat in doctrina de specialitate si in practica judiciara ca fiind un termen de prescripţie, ceea ce înseamnă ca este susceptibil de suspendare si de întrerupere. Motivele invocate de către intimata parata, precum ca a fost nevoita sa aştepte revenirea in tara a turiştilor si ca a întârziat emiterea deciziei pentru a respecta dreptul la apărare al recurentei contestatoare nu constituie cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripţie.
Tribunalul Bucureşti Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins acţiunea formulată de contestatoarea CNA împotriva intimatei SC ST SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept : Contestatoarea a arătat că fapta reţinută în sarcina sa prin decizia contestată, că a organizat fără acordul conducerii intimatei o deplasare în străinătate pentru un grup de persoane folosind numele firmei, nu poate fi dovedită cu documente bancare şi martori. Activitatea se desfăşura într-un procent de 90% în afara sediului firmei, astfel că absenţa de la serviciu nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară. În decizie nu s-a precizat perioada cât salariata a absentat nemotivat şi nici faptul că aceasta s-a aflat în concediu medical.
Cu probele administrate în cauză, contestatoarea în baza art.1169 Cod civil, nu a făcut dovada susţinerilor că oferta pentru prestarea serviciilor de cazare a fost făcută împreună cu administratorul societăţii. Prin răspunsul la întrebarea nr.16 din procesul verbal din 25.05.2007, contestatoarea a recunoscut că a încasat sume de bani în numele societăţii, că în calitate de organizator de grup a oferit gratuităţi, deşi atribuţiile acesteia le-a specificat prin răspunsul la întrebarea nr.8, respectiv de a găsi clienţi, de a face oferte care trebuiau acceptate şi calculate de conducere, de a prezenta clienţi societăţii în vederea perfectării contractelor sau a emiterii de vouchere.
În ceea ce priveşte concediul medical, la interogatoriu salariata a precizat că a informat telefonic angajatorul şi nu cunoaşte dacă s-a predat actul medical la societate.
Faţă de aceste precizări s-a înlăturat susţinerea contestatoarei că în perioada când a absentat nemotivat de la serviciu s-a aflat în concediu medical. În concluzie s-a constatat că faptele descrise în decizia contestată, sunt abateri disciplinare în sensul prevederilor art.263 din Codul muncii. La emiterea deciziei angajatorul a respectat prevederile art.267 şi 268 din Codul muncii.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat recurs motivat recurenta-reclamantă criticând sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
Instanţa de fond a declarat ca stabilite anumite fapte fără a avea dovezi suficiente, ba chiar împotriva dovezilor existente, care atestă o cu totul altă stare de fapt.
Instanţa de fond nu a administrat toate probele ce se impuneau pentru aflarea adevărului, prevenirea oricăror erori în cunoaşterea adevărului şi a adevăratei stări de fapt.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în speţă a disp. art.268 alin.1 din Codul muncii, care impun angajatorului să aplice sancţiunea disciplinară în termen de 30 de zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă despre abaterea disciplinară, dar nu mai târziu de 6 luni de la săvârşirea abaterii.
Din conţinutul deciziei de concediere rezultă că “În data de 16.04.2007, subscrisa am aflat că există probleme mari cu grupul de persoane pentru care angajata noastră a făcut demersuri în nume propriu..”, iar decizia a fost emisă în data de 29.05.2007.
Din cuprinsul acesteia rezulta că nu au fost enunţate prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, ce au fost încălcate de recurenta-reclamantă şi nici nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia, cum nici perioada de timp de la care aceasta a absentat nemotivat.
Analizand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este fondat, intrucat sentinta primei instante a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. si care atrage modificarea hotararii, conform art. 312 alin. 3 C.proc.civ.
Dispozitiile legale aplicate in mod gresit de catre instanta de fond sunt cele cuprinse in art. 268 alin. 1 si art. 268 alin. 2 lit. a) si b) din Codul muncii.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul are obligaţia să aplice sancţiunea disciplinară în termen de 30 de zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă despre abaterea disciplinară, dar nu mai târziu de 6 luni de la săvârşirea abaterii.
Din conţinutul deciziei de concediere rezultă că societatea parata a luat la cunostinta despre savarsirea faptei la data de 16.04.2007 , iar decizia a fost emisă în data de 29.05.2007, adica la mai mult de 30 de zile de la data cand angajatorul a aflat despre abaterea disciplinara, in acest fel fiind incalcate prevederile imperative ale art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Termenul de 30 de zile a fost calificat in doctrina de specialitate si in practica judiciara ca fiind un termen de prescriptie, ceea ce inseamna ca este susceptibil de suspendare si de intrerupere. Motivele invocate de catre intimata parata, precum ca a fost nevoita sa astepte revenirea in tara a turistilor si ca a intarziat emiterea deciziei pentru a respecta dreptul la aparare al recurentei contestatoare nu constituie cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului de prescriptie, care sunt expres si limitativ prevazute de art. 13-14 si 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Se constata ca, desi in fata instantei de fond s-a invocat incalcarea art. 268 alin. 1 din Codul muncii, aceasta a apreciat in mod gresit ca aceste prevederi legale au fost respectate, fara a expune si considerentele in sustinerea acestei opinii.
Din cuprinsul deciziei de concediere mai rezulta că aceasta nu cuprinde prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de recurenta-reclamantă, si nici perioada de timp in care aceasta a absentat nemotivat, cerinţe prevăzute sub sactiunea nulităţii absolute de art. 268 alin. 2 lit. a si b din Codul muncii.
In pagina a doua a deciziei, la pct. 4 se arata generic ca recurenta a incalcat dispoziţiile din contractul individual de si din Codul muncii, iar in pagina a treia sunt enunţate temeiuri de drept care nu au legatură cu cerinţa de la art. 268 alin. 2 lit. b.
Constatând ca decizia de concediere este nelegala, Curtea a admis recursul, va modifica in tot sentinta recurata, in sensul admiterii actiunii şi anulării deciziei de concediere
