Decizia Civilă nr.1287 /2.03.2009
Cum pentru anii 2004 – 2007, prin dispoziţii exprese ale legilor bugetului de stat au interzis acordarea tichetelor de masa de către angajatorii – instituţii publice, indiferent de sistemul finanţare si subordonare al acestora, este evident ca acordarea tichetelor de masa nu a fost posibila.
Mai mult, in condiţiile in care disp. art.41 al.2 lit.b din contractele colective de munca unice la nivel naţional, prevăd ca tichetele de masa se acorda conform prevederilor legale si înţelegerii părţilor, iar in absenta unui izvor legal sau convenţional al obligaţiei, cererea recurenţilor este neîntemeiata.
Nu poate fi reţinut argumentul ca se încalcă principiul constituţional al egalităţii in drepturi intre cetăţeni, întrucât instanţa de judecata nu are competenta de a anula sau de a refuza aplicarea unui act normativ cu putere de lege, considerând ca este discriminatoriu, si nici de a-l înlocui cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in acte normative neavute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, in acest sen fiind considerentele Deciziei nr. 818/03.07.2008 a , prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de .
Sporurile de fidelitate, confidenţialitate si stabilitate, sunt solicitate in temeiul OG nr. 10/2007 si al Legii nr. 231/2007, dar pe o perioada anterioara intrării in vigoare a acestora, astfel ca nu pot fi acordate, pentru ca se opune principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Faptul ca in contractele de munca ale recurenţilor s-ar fi prevăzut obligaţiile de fidelitate si de confidenţialitate nu generează nicio obligaţie corelativa in sarcina angajatorului, de a le plăti sporuri salariale cu acest titlu, întrucât nu exista nicio prevedere legala in acest sens.
Tribunalul Bucureşti Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins acţiunea formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi având ca obiect plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor de masă indexate cu valoarea indicelui de inflaţie începând cu luna august 2004 şi până la rămânerea irevocabila a hotărârii, a tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Paste, primele de Crăciun şi concediu, sporul de confidenţialitate şi fidelitate pe aceeaşi perioadă menţionată mai sus. sporul de 10% pentru condiţii vătămătoare prevăzut de art.14 al.l din OG nr.10/2007, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept :
Prin legile bugetelor anuale nu s-au prevăzut sume de bani pentru acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou, iar beneficiul acestui drept reprezintă o facultate şi nu o obligativitate a angajatorului, astfel ca în baza art.1 şi 2 din Legea nr.142/1998 şi ale prevederilor Legii nr.193/2006, s-a respins ca neîntemeiată cererea prin care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou.
Din copia Contractului individual de muncă rezultă că fiecare reclamant beneficiază de un salariu de bază lunar ce se plăteşte o singură dată pe lună. Contractul individual de muncă s-a încheiat prin consimţământul părţilor ca urmare a negocierii clauzelor şi în baza art.969 din Codul muncii, reprezintă convenţia părţilor ce are putere de lege. Părţile, prin contractele individuale de muncă, nu au prevăzut ca reclamanţii să beneficieze de spor de confidenţialitate, fidelitate şi stabilitate, prime de Crăciun, Paşti sau concediu.
Reclamanţii au precizat că solicită drepturile menţionate mai sus în baza prevederilor OG nr.10/2007 şi Legii nr.231/2007 însă pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora, respectiv începând cu luna august 2007, situaţie faţă de care s-a constatat că nu li se cuvin drepturile în baza prevederilor legale precizate, având în vedere principiul neretroactivităţii legii.
Nici în Cap. IV din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006 nu s-a prevăzut plata primelor solicitate de reclamanţi şi a sporurilor de confidenţialitate, stabilitate şi fidelitate.
A mai reţinut prima instanţă ca angajatorul a făcut dovada că din luna septembrie 2007, reclamanţii beneficiază de sporul de pericol. Prin precizarea completării acţiunii reclamanţii au arătat că înţeleg să solicite acest drept pe perioada 1.02.2007-1.09.2007. Pentru acordarea sporului de pericol, prin art. 19 din Legea nr.19/2000 s-a prevăzut că locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar în cazul când nu se încheie contract colectiv de muncă prin decizia-organului de conducere legal constituit cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare stabilite prin H.G. pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii protecţiei Sociale şi a Familiei şi a Ministrului Sănătăţii.
Se arata in continuare in considerentele sentinţei că, prin hotărârea plenului Curţii de Conturi din 19.02.2007, s-a dispus ca reclamanţii să beneficieze de acordarea sporului de 10%. Împrejurarea că OG nr.10/2007 a fost publicată la data de 31.01.2007 nu justifică cererea reclamanţilor de acordare a sporului pe perioada 1.02.2007-1.09.2007, faţă de operaţiunile ce sunt necesare a fi efectuate pentru a se constata dacă reclamanţii îşi desfăşoară activitatea sau nu în condiţii periculoase, respectiv întocmirea buletinului de măsurare a undelor electromagnetice de autoritatea competentă. Ca urmare s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii completatoare precizată, prin care se solicită acordarea sporului de 10% pentru condiţii periculoase.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii criticând sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea 142/1998 şi art.41 al.2 din României.
Recurenţii, în calitate de salariaţi, care reprezintă o instituţie bugetară datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau şi au în continuare dreptul să primească o alocaţie individuală de hrană lunară sub forma unor tichete de masă.
Prin încasarea unor asemenea alocaţii li se asigură reclamanţilor o protecţie privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-şi asigura zilnic hrana la locul de muncă, în condiţiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiţii în vederea asigurării zilnice a hranei la locul de muncă.
Faptul că Legea 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că recurenţii nu au dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuie să se ţină cont de caracterul şi natura lor, acestea fiind măsuri de protecţie ale salariaţilor pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă.
Atât timp cât recurenţii se înscriu în categoria de salariaţi din sectorul bugetar şi în acelaşi timp există salariaţi din diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici,funcţionari publici,magistraţi, etc) acest aspect reprezintă o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecţia socială între salariaţii din sectorul bugetar, încălcându-se astfel art.41 al.2, art.53 din Constituţie, art.5 al.3 din Codul muncii, art.41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariaţi din punct de vedere al protecţiei sociale din cadrul aceluiaşi sector de activitate, în cazul de faţă sectorul bugetar.
Instanţa a respins prin sentinţa atacată cererea privind acordarea sporurilor de fidelitate, confidenţialitate şi stabilitate, invocând faptul că legile respective prin care se reglementează aceste sporuri OG nr.10/2007 şi Legea 231/2007 sunt ulterioare perioadei solicitate de recurenţii-reclamanţi, 2004 -2007, însă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copii ale contractelor individuale de muncă şi fluturaşii de salariu, rezultă că aceste sporuri sunt menţionate în contracte, dar nu şi plătite. Astfel, în Contractul individual de muncă se menţionează la Capitolul M,pct.2, lit.c obligaţia de a respecta secretul de serviciu; litera g – să păstreze confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea şi acţiunile Curţii de Conturi a Romaniei, lit.h – să nu folosească în interes personal sau pentru alţii datele, actele şi faptele referitoare la activitatea instituţiei.
La aceste obligaţii ale angajatului există obligaţia corelativă a angajatorului stipulată la pct. .4 lit. a din acelaşi contract ca să acorde salariatului drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă şi din lege.
Instanţa a respins cererea recurenţilor-reclamanţi privind acordarea sporului de periclitate în perioada 1.02.2007-1.09.2007, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că la data apariţiei OG 10/2007 aceştia lucrau în condiţii de periclitate. Se ignoră astfel că însăşi intimata le-a recunoscut acest drept, dar numai începând cu data de 1.09.2007, iar contractele de muncă sunt anterioare actului normativ sus menţionat.
Faptul că toţi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în clădirea Palatului Parlamentului beneficiază de la data apariţiei OG nr.10/2007 de acest spor este notoriu, întrucât clădirea este testată ca fiind afectată de radiaţiile antenelor ce o deservesc. Susţin recurenţii că, fiind angajaţi ca şoferi, au garajele situate în această clădire si prin urmare acest drept trebuia acordat de la apariţia legii, respectiv 1.02.2007.
În mod nelegal a admis instanţa de fond excepţia invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor privind lipsa calităţii procesual pasive a acestuia în cererea principală.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Cererea privind tichetele de masa si tichetele de cadou a fost întemeiată de recurenţii reclamanţi pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 si pe principiul egalităţii in drepturi, prevăzut de art. 41 alin. 2 din Constituţia României.
Art. 1 din Legea nr. 142/1998 prevede ca “salariaţii din(…) sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator”. In mod corect a reţinut prima instanţă că textul instituie doar o posibilitate pentru angajator de a acorda aceste tichete de masa, nu o obligaţie in acest sens.
Cum pentru anii 2004 – 2007, prin dispoziţii exprese ale legilor bugetului de stat (Legea nr. 511/2004 – art-40, Legea 379/2005- art-24), dar si ale legilor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2005, 2006, 2007, respectiv Legea nr.512/2004, 380/2005, 487/2006 au interzis acordarea tichetelor de masa de către angajatorii – instituţii publice, indiferent de sistemul finanţare si subordonare al acestora, este evident ca acordarea tichetelor de masa nu a fost posibila.
Mai mult, in condiţiile in care disp. art.41 al.2 lit.b din contractele colective de munca unice la nivel naţional, înregistrate la Ministerul Muncii sub nr.l 116/30.01.2003, prelungit pana la 30.01.2005, nr.2001/312.05.2005 pe anii 2005 – 2006 si nr.2895/29.11.2006 anii 2007 – 2010 prevăd ca tichetele de masa se acorda conform prevederilor legale si înţelegerii părţilor, iar in absenta unui izvor legal sau convenţional al obligaţiei, cererea recurenţilor este neîntemeiata.
Nu poate fi reţinut nici argumentul ca se încalcă principiul constituţional al egalităţii in drepturi intre cetăţeni, întrucât instanţa de judecata nu are competenta de a anula sau de a refuza aplicarea unui act normativ cu putere de lege, considerând ca este discriminatoriu, si nici de a-l înlocui cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in acte normative neavute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, in acest sen fiind considerentele Deciziei nr. 818/03.07.2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
In ceea ce priveşte sporurile de fidelitate, confidenţialitate si stabilitate, instanţa de fond a reţinut in mod corect ca acestea sunt solicitate in temeiul OG nr. 10/2007 si al Legii nr. 231/2007, dar pe o perioada anterioara intrării in vigoare a acestora, astfel ca nu pot fi acordate recurenţilor reclamanţi, pentru ca se opune principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Faptul ca in contractele de munca ale recurenţilor s-ar fi prevăzut obligaţiile de fidelitate si de confidenţialitate nu generează nicio obligaţie corelativa in sarcina angajatorului, de a le plăti sporuri salariale cu acest titlu, întrucât nu exista nicio prevedere legala in acest sens.
Al treilea motiv de recurs, referitor la sporul pentru condiţii vătămătoare prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG nr. 10/2007, este de asemenea neîntemeiat, pentru considerentele expuse chiar de către instanţa de fond in cuprinsul sentinţei recurate si pe care Curtea si le însuşeşte în întregime.
Mai mult, din Hotărârea nr. 49/19.09.2007 a Plenului Curţii de Conturi (fila 204 dosar fond) rezulta ca buletinul de măsurare a undelor electromagnetice a fost întocmit la data de 13.09.2007, astfel ca pentru perioada anterioara ( adică intre 01.02.2007-data intrării in vigoare a OG nr. 10/2007 si 01.09.2007 – data acordării acestui spor prin Hotărârea nr. 49/19.09.2007) nu exista nicio dovada ca recurenţii si-au desfăşurat activitatea in cadrul unei instituţii in care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţa produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecventa, staţii de bruiaj. Or, art. 14 alin. 3 din OG nr. 10/2007 prevede expres ca pentru acordarea acestui spor este obligatoriu buletinul de determinare emis de autorităţile abilitate. Cum acest buletin s-a întocmit la data de 13.09.2007, in mod corect angajatorul a hotărât acordarea acestui spor începând cu data de 01.09.2007.
Ultimul motiv de recurs, privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Ministerului Economiei si Finanţelor – chemat in judecata de reclamanţi pentru a fi obligat sa includă in buget sumele necesare plaţii drepturilor – nu mai necesita o analiza separata, fata de netemeinicia fondului pretenţiilor recurenţilor
