Acţiune în constatare. Înscriere imobil Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca respectiva cabana de vânatoare se afla pe fondul de vânatoare Turnu Magurele – Padurea Lunca, fond care a fost închiriat de catre pârâta reclamantei pâna în luna mai 1996 (asa cum rezulta din considerentele deciziei civile nr.254/1995 a Curtii de Apel Bucuresti). Pe acest fond se afla o cabana veche care în anul 1984 a fost demolata si s-a construit cabana în litigiu, constructia fiind finalizata în anii 1988-1989 constructie a fost hotarâta de organele locale de partid si de stat fara emiterea unei autorizatii de construire. La construirea acesteia au contribuit ambelor parti.

Astfel, AJVPS a facut apel la membrii sai care au contribuit voluntar cu diverse sume de bani si cu forta de munca, asa cum rezulta din listele de subscriptie si declaratiile martorilor audiati. La rândul sau, pârâta a contribuit cu material lemnos si forta de munca. Nu în ultimul rând, la constructie au fost folosite materiale rezultate din demolari si s-a beneficiat de ajutorul material si logistic al diverselor întreprinderi economice de profil din acea vreme. Întrucât, nu s-a poate stabili daca una din parti a avut o contributie mai mare, instanta a apreciat contributia partilor ca fiind egala. A fost apreciat de catre instanta ca fiind fara relevanta, modul si momentul în care aceasta cabana a fost trecuta în evidenta contabila a pârâtei, întrucât evidenta contabila nu este un mod de dobândire a proprietatii.

Din înscrisurile depuse la dosar si chiar din întâmpinare, instanta a retinut ca reclamanta a folosit aceasta cabana în folos propriu, împrejurare ce sugereaza ca pârâta i-a recunoscut acesteia un drept asupra cabanei.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta pârâta Directia Silvica Alexandria solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul respingerii ca nefondate a actiunii.

În motivarea recursului, recurenta a aratat, în esenta, ca imobilul este construit pe fondul forestier ce se afla în proprietatea statului si care apare înregistrata în contabilitatea Ocolului Silvic Turnu Magurele subunitate a recurentei sub nr. de inventar 102190 având codul de clasificare 1.6.1. destinatia cladirii a fost locuinta pentru angajatii fondului.

În anul 1990, în urma unui control al Bancii pentru Agricultura si Industrie Alimentara s-a constatat ca investitiile facute în perioada 1985-1989 la cabana Lunca au fost realizate de partile litigante nefiind înregistrate în evidenta contabila a acestora procedându-se la înregistrarea acestora în contabilitatea celor doua ca obiecte de inventar.

Întrucât în padure se afla vânat constituind fondul de vânatoare Lunca, gestionat de AJVPS Teleorman, paznicul de vânatoare a locuit în acea cladire în baza unei conventii.

Instanta de fond nu era obligata sa tina cont de decizia nr. 254/1995 a CAB, întrucât litigiul nu se afla în rejudecare. O cladire construita în fondul forestier apartine Ocolului Silvic Turnu, terenul facând parte din proprietatea publica a statului

Împrejurarea ca s-au facut lucrari de extindere sau modernizare a spatiului nu constituie prerogative ale dobândirii dreptului de proprietate.

În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu au fost propuse probe noi.

Intimatul reclamant AJVPS Teleorman a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului.

În motivare s-a aratat ca fata de motivele de recurs invocate sentinta este întemeiata.

Prin probele administrate, intimata arata ca a facut dovada ca imobilul a fost construit la initiativa organelor de partid competente la acel moment cu contributia comuna atât a AJVPS Teleorman prin contributia baneasca, cât si prin voluntara depusa de membrii vânatori, folosindu-se materiale rezultate din demolarea altor cladiri. Contributia recurentei a constat în material lemnos. Înscrierea cabanei în evidenta contabila a Ocolului Silvic Turnu nu face dovada dreptului de proprietate, recurenta recunoscând faptul ca în urma unui control al Bancii pentru Agricultura s-a retinut contributia comuna a partilor litigante.

Fata de cel de-al doilea motiv de recurs, arata intimata ca instanta de fond trebuia sa tina cont de decizia Curtii de Apel, întrucât s-a statuat contributia comuna la constructia imobilului.

În drept au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc. civ.

Nu au fost invocate probe noi.

În cursul cercetarii judecatoresti, Tribunalul nu a administrat probe noi.

Verificând legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma motivelor de recurs, Tribunalul retine ca recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Fata de sustinerea recurentei ca imobilul cabana fiind construit pe terenul ce face parte din domeniul public al statului nu poate fi proprietatea intimatei este neîntemeiat, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului teren este distinct de dreptul de proprietate asupra constructiilor. Dispozitiile legale în materie, respectiv normele român aplicabile înca din anul 1865, permite ca dreptul de proprietate al constructiei sa fie exercitat de un alt titular decât cel care exercita dreptul de proprietate asupra terenului, în acest caz, proprietarul constructie exercitând un drept de folosinta asupra terenului, drept cunoscut în literatura de specialitate ca drept de superficie; faptul ca terenul face parte din domeniul public al statului nu creeaza premisa ca si proprietatea asupra constructiilor sa fie exercitata obligatoriu de acelasi titular.

La momentul edificarii constructiei, respectiv 1985-1989 – perioada indicata în chiar cererea de recurs – nu a existat nici un impediment legal dovedit pentru dobândirea coproprietatii asupra cabanei, impediment impus de regimul juridic al terenului, în cauza fiind facuta dovada contributiei comune a partilor la edificarea cabanei.

Conform materialului probator administrat în fata instantei de fond s-a retinut în mod corect contributia comuna a celor doua parti litigante, AJVPS a facut apel la membrii sai care au contribuit voluntar cu diverse sume de bani si cu forta de munca, asa cum rezulta din listele de subscriptie si declaratiile martorilor audiati. La rândul sau, pârâta a contribuit cu material lemnos si forta de munca. Nu în ultimul rând, la constructie au fost folosite materiale rezultate din demolari si s-a beneficiat de ajutorul material si logistic al diverselor întreprinderi economice de profil din acea vreme.

Asa cum în mod corect a aratat în apararea sa intimata, înregistrarea unor valori diferite în contabilitatea celor doua ca urmare a controlului realizat în anul 1990 nu are efect constitutiv de drepturi în favoarea uneia sau a alteia dintre partile litigante, aceste operatiunii contabile neputând aduce în nici un fel atingere dreptului de coproprietate recunoscut de altfel chiar de organul de control.

Fata de cel de-al doilea motiv de apel, în mod corect a avut instanta de fond în vedere decizia civila nr. 254/30 iunie 1995 a Curtii de Apel Bucuresti care a statuat contributia comuna, în cote egale a partilor litigante la edificarea cabanei, întrucât aceasta decizie reprezinta o proba legal administrata în cauza si care coroborata fiind cu celelalte probe administrate în cauza a permis instantei de fond sa lamureasca sub toate aspectele cauza dedusa judecatii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat.