Angajarea răspunderii consilierilor locali emitenti ai hotărârii de eliberare din funcţie
Legea nr. 94/1992
Culpa pentru revocarea ilegală din funcţie a viceprimarului comunei revine în sarcina tuturor consilierilor locali ce au votat în sensul adoptării acelei hotărâri de consiliu local.
Răspunderea materială decurgând din actul administrativ anulat de instanţa de administrativ nu poate fi stabilită doar în sarcina unui singur consilier local, motivat de faptul că acesta ar fi prezidat o şedinţă ulterioară de consiliu local, din
9.04.2006, calitate în care ar fi refuzat să pună în discuţia consilierilor utilitatea revocării măsurii adoptate prin HCL nr. 11/20.03.2006, ilegalitatea măsurii fiind semnalată printr-o adresă a prefectului.
Decizia nr. 604/CA din 8 noiembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 92/CA/15.03.2010 a Tribunalului Vaslui, s-a admis sesizarea reclamantei Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a jud. Vaslui, fiind obligat pârâtul P.C. la plata cătrc reclamantele unitatea administrativ-teritorială a com. C., prin primar, şi Primăria com. C., a sumei de 26.025 lei, din care 23.412 lei reprezintă despăgubiri civile, iar suma de 2.613 lei reprezintă dobânzile aferente.
Prin Hotărârea nr. 11 din 2.03.2006 a Consiliului local C. s-a dispus eliberarea din funcţie a viceprimarului com. C.
Exercitându-şi atribuţiile constând în verificarea legalităţii actclor administrative, constatând nelegalitatea hotărârii nr. 11 din 2006, prin adresa din 17.03.2007 Instituţia Prefectului jud. Vaslui a adus la cunoştinţa Consiliului local că hotărârea mai sus arătată este nelegală, contravenind prevederilor Legii nr. 215 din 2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 393 din 2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi propriului lui regulament dc organizare şi funcţionare. Pentru aceste motive de nelegalitate, Instituţia Prefectului a solicitat Consiliului local C. reanalizarea, în prima şedinţă, a hotărârii mai sus arătate, pentru a evita anularea acesteia de instanţa de contencios administrative.
La data de 9.04.2006, în şedinţa ordinară a Consiliului local C., aşa cum reiese din menţiunile procesului-verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local C. din data dc 9.04.2006, carc a fost pus în discuţic şi adoptat în şedinţa ordinară a Consiliului local C. din data de 31.05.2006, dar şi depoziţiile martorilor, numitul B.V., primarul comunei C. de la acea dată, a adus la cunoştinţa consilierilor locali adresa mai sus arătată, precum şi solicitarea Instituţiei Prefectului adresată Consiliului local C. dc a revoca hotărârea nr. 11 din 2006 deoarece aceasta este nelegală, contravenind mai multor prevederi legale, deşi nu era înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei, adresa mai sus arătată.
în atare context, pârâtul P.V. care era preşedintele şedinţei, contrar prevederilor art. 15 alin. (1) lit. e), capitolul II din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local C., carc prevede obligaţia preşedintelui de şedinţă de a supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului, nu a supus votului consilierilor revocarea Hotărârii Consiliului local C. nr. 11 din 2006, afirmând că s-a conturat o opinie a consilierilor în legătură cu această adresă si, fiind o hotărâre a consiliului local, aceştia nu sunt de acord cu repunerea hotărârii nr. 11/2006 în discuţie.
Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, în cauza de faţă s-a dovedit existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie de către pârâtul P.C., constând în refuzul acestuia, în calitate de preşedinte al şedinţei Consiliului local C. din data dc 9.04.2006, de a pune în discuţia contradictorie a membrilor Consiliului local C. şi dc a supune la vot adresa nr. 1697/506/15.03.2006 emisă de Instituţia Prefectului judeţului
Vaslui prin care s-a solicitat Consiliului local C. să revoce hotărârea nr. 11 din 2006, dar şi a unui prejudiciu, constând tocmai în suma de 23.412 lei, parte achitată numitului A.V. cu titlu de drepturi salariale cuvenite de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării în funcţie, parte achitată către stat cu titlu de contribuţii datorate de către angajator, în condiţiile în care în această perioadă a fost plătită indemnizaţia şi unui alt viceprimar.
Curtea de apel a admis recursul reclamantului, pentru considerentele mai jos expuse.
Astfel, tribunalul a fost sesizat pentru stabilirea răspunderii juridice şi recuperarea de la P.C., a prejudiciului în sumă de 23.412 lei şi dobânzi de 2.613 lei, cu cheltuieli de judecată.
Curtea a constatat ca fiind eronat stabilită de instanţa de fond, răspunderea materială a intimatului P.M., pentru prejudiciul de 26.025 lei, constând în daunele pe care Consiliul Local C. urma să le achite numitului A.V., conform titlului sentinţa civilă nr. 108/CA/2007 a Tribunalului Vaslui.
Or, respectivele daune se constituie ca drepturi salariale cuvenite reclamantului A.V., urmare anulării unei hotărâri de Consiliu Local C., de eliberare ilegală a acestuia din funcţie, hotărâre de care se fac responsabili toţi membrii consiliului local ce au votat pentru adoptarea hotărârii nr. 11 în data de 02.03.2006, anulată irevocabil dc instanţa dc contencios administrativ, la acest moment fiind luată măsura ilegală cauzatoare de prejudicii, de revocare în funcţie a viceprimarului A.V.
In mod eronat organul jurisdicţional Camera de Conturi Vaslui, a concluzionat că simplul fapt că reclamantul a prezidat – conform art. 35 din Legea nr. 215/2001 – şedinţa de consiliu local din 09.04.2006, a cărei ordine de zi nici nu prevedea ca punct distinct, discutarea adresei Prefectului Jud. Vaslui nr. 1697/15.03.2006, „în care se fac referiri Ia hotărârea nr. 11/2006 privind eliberarea din funcţie a viceprimarului comunei C.’ ar putea conduce la antrenarea răspunderii exclusive a preşedintelui de şedinţă de consiliu local, pentru ilegalitatea unei hotărâri de consiliu local adoptată la o şedinţă anterioară.
Or, din procesul-verbal al şedinţei de consiliu local din 09.04.2006, rezultă că despre adresa Prefectului jud. Vaslui au fost înştiinţaţi membrii consiliului local, doar la sfârşitul şedinţei, aşa încât, aceştia puteau hotărî cu „majoritate voturilor”, – în condiţiile art. 43 din Legea nr. 215/2001 -, eventuala suplimentare a ordinii de zi, pentru a se dezbate adresa respectivă, dacă ar fi apreciat că punctul de vedere al preşedintelui de şedinţă recurent,- în sensul existenţei deja a unei opinii a membrilor consiliului, la adoptarea H.C.L. 11/2006, nu ar fi fost conform cu opinia majoritară a consilierilor prezenţi la şedinţa respectivă.
De altfel, chiar în ipoteza în care o astfel de ordine de zi ar fi fost suplimentată de recurent, în condiţiile legii, pentru eventuala revocare a
H.C.L. nr. 11/2006, acesta avea un singur vot, neexistând aşadar prezumţia că rediscutarea acestei hotărâri cauzatoare de prejudicii, ar fi condus la revocarea ei de un nr. suficient de consilieri, pentru a se preîntâmpina plata de daune ce face obiectul dosarului de faţă şi a se antrena aşadar doar răspunderea materială a reclamantului pentru ilegalitatea
H.C.L. 11/2006.
Neexistând aşadar legătura de cauzalitate dintre fapta recurentului şi prejudiciul produs printr-o hotărâre colectivă de consiliu local -nr. 11/2006-, curtea constată că se impune admiterea recursului promovat de pârâtul P.C., cu consecinţa modificării în parte a sesizării Camerei de Conturi a jud. Vaslui -, Direcţia pentru control financiar ulterior, privind încheierea nr. 42/16.12.2008, în contradictoriu cu recurentul.
Raportat celor sus-arătate, se va constata lipsa calităţii de reclamant a Comunei C., reprezentată prin primar, şi a Primăriei comunei C., jud. Vaslui.
Cât priveşte incidenţa în cauză a prev. art. 274 C. proc. civ., curtea a constatat că reclamanta Curtea de Conturi Vaslui a promovat prezenta sesizare în virtutea exercitării atribuţiilor sale legale, astfel cum apar prevederile în art. 43 din Legea nr. 94/1992 ce-i reglementează activitatea de control, situaţie în care actul administrativ emis în cauză, este asimilat unui act cu caracter jurisdicţional, organul administrativ neputând fi considerat aşadar ca „parte căzută în pretenţii”, de natură a atrage răspunderea sa patrimonială pentru cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei reclamantului-recurent.
