Pronunţarea asupra cererii de amânare a executării sancţiunii închisorii contravenţionale aplicată prin Legea nr. 61/1991 printr-o hotărâre penală se verifică în calea ordinară a recursului, prin prisma prevederilor art. 385^9 pct. 17 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 580/12.03.1998, pronunţată de Judecătoria Alexandria a fost admisă cererea formulată de condamnatul I.M. şi în baza art. 453 lit. c Cod procedură penală s-a dispus amânarea executării pedepsei
de 15 zile închisoare contravenţională, aplicată prin sentinţa civilă nr. 4.265/22.12.1997 a Judecătoriei Alexandria, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 26.03.1998.
Instanţa de fond a reţinut că a fost învestită cu cererea condamnatului I.M. de amânare a executării închisorii contravenţionale, în baza art. 453 lit. c Cod procedură penală, iar după administrarea de probe, respectiv acte de stare civilă şi acte medicale, a încuviintat cererea, amânând executarea închisorii contravenţionale pe o perioadă de 3 luni, cu începere de la 26.03.1998.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, care a apreciat-o ca nelegală, pentru faptul că, într-o cauză civilă s-au aplicat dispoziţii incompatibile cu această materie, conţinute în Codul de procedură penală.
Tribunalul Teleorman – secţia penală, prin decizia penală nr.396/20.05.1998, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva sentinţei penale nr. 211/26.03.1998, pronunţată de Judecătoria Alexandria.
în motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că, aşa cum este menţionat chiar în considerentele apelului, executarea hotărârilor judecătoreşti în ce priveşte închisoarea contravenţională se face potrivit Codului de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător (art. 15 din Legea nr. 61/1991).
Această dispoziţie a fost introdusă în menţionatul act normativ, deoarece prevederile procedural civile nu conţin reglementări privitoare la soluţionarea unorsituatii care, în mod obiectiv, împiedică persoanele sancţionate contravenţional, prin privare de libertate să înceapă ori să continue executarea detenţiei.
Pentru acelaşi motiv, sentinţa pronunţată în temeiul unor dispoziţii procedural penale este o sentintă penală şi nu civilă.
Aşa fiind, instanţa fondului şi în drept şi în fapt a apreciat corect.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală, în sensul că, în mod nelegal, instanţa de fond a soluţionat cererea de amânare a executării sancţiunii închisorii contravenţionale printr-o sentinţă penală.
S-a susţinut, în esenţă, că, întrucât judecarea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 61/1991 este de competenţa instanţei civile şi cererile accesorii privitoare la executarea hotărârilor judecătoreşti se soluţionează tot de instanţa civilă.
Recursul declarat a fost considerat neîntemeiat.
Curtea, examinând hotărârea sub aspectul criticii formulate, a reţinut că, potrivit art. 15 din Legea nr. 61/1991, executarea hotărârilor judecătoreşti, în ce priveşte închisoarea contravenţională, se face potrivit Codului de procedură penală.
Legiuitorul a simţit nevoia să introducă acest text, deoarece prevederile procedurale civile nu conţin reglementări privitoare la executarea pedepsei închisorii contravenţionale şi nici a incidentelor ivite cu ocazia executării, printre care se numără şi cererea de amânare a acesteia.
A nu recunoaşte instanţei penale dreptul soluţionării unor astfel de cereri, conform regulilor de procedură penală, înseamnă, practic, privarea contravenientului de dreptul de a beneficia de aceste instituţii – amânare de executare, întrerupere de executare, contestaţie la – creându-i-se acestuia o situaţie mai grea decât a inculpatului, situaţie pe care în mod cert legiuitorul nu a dorit-o, motiv pentru care a introdus acest articol.
Or, cererea soluţionându-se în temeiul unor dispoziţii procedural penale, sentinţa nu poate fi decât penală.
în final, definirea cererii de amânare a executării ca o cerere accesorie, definire în baza căreia este construită întreaga argumentaţie a parchetului, este greşită, întrucât cererea respectivă are un caracter de sine stătător.
Astfel, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins recursul parchetului, ca nefondat.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 749/1999) NOTA: Asupra naturii hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează amânarea sau întreruperea executării sancţiunii închisorii contravenţionale au existat discuţii, în jurisprudenţă evidenţiindu-se atât hotărâri penale, cât şi civile.
Astfel, pentru adepţii opiniei că o asemenea hotărâre este civilă, argumentul convingătorii reprezintă natura sancţiunii, respectiv închisoarea contravenţională aplicată în baza unei legi contravenţionale (civile), aşa încât, chiar dacă executarea sancţiunii închisorii contravenţionale are loc în baza unor dispoziţii procesual penale, această situaţie este adiacentă fondului cauzei, natura hotărârii pronunţate fiind civilă, punct de vedere majoritar în activitatea practică.
Dimpotrivă, cealaltă opinie conturată, în sensul căreia a fost pronunţată şi soluţia menţionată, a evidenţiat natura penală a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus amânarea sau întreruperea executării închisorii contravenţionale, pentru argumentele care au fost arătate prin decizia mai sus precizată. Aşadar, sub aspectul punctului de vedere exprimat majoritar în jurisprudenţă, considerăm că soluţia pronunţată de instanţa de recurs este criticabilă, în sensul că natura hotărârii privind amânarea executării sancţiunii contravenţionale este civilă, aşa încât hotărârile penale pronunţate în cauză sunt contrare legii şi s-ar fi impus admiterea recursului declarat de parchet, casarea ambelor hotărâri cu rejudecarea cauzei de către instanţa civilă de fond. (Judecator Rodica-Aida Popa)
