Amânări repetate ale executării pedepsei. Competenţa de a efectua expertiza medico-legală


C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. a)

Codul de procedură penală nu limitează cazurile în care se poate solicita amânarea sau întreruperea executării pedepsei [decât în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c)] iar în situaţia unor amânări sau întreruperi succesive pentru cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., comisiile medico-legale din teritoriu pot efectua expertizele medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei de cel mult 2 ori, pe durate de câte 3 luni iar pentru următoarele amânări sau întreruperi, expertizele medico-legale se efectuează de către I.M.L. conform protocolului dintre instanţe şi Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”.

C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 5429 din 7 decembrie 2001

Prin sentinţa penală nr. 85/S/2001, Tribunalul Braşov a admis cererea condamnatul B.L. şi, în baza art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus amânarea executării pedepsei de doi ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 33/1994 a Tribunalului Braşov.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală al Serviciului Medico-lcgal Judeţean Braşov, condamnatul prezintă o tulburare organică de personalitate, pe fond de întârziere mentală medie, încadrat în gradul II de handicap, neavând discernământul faptelor sale şi neputând fi supravegheat şi tratat corespunzător în reţeaua sanitară a D.G.P.

Prin decizia penală nr. 156/A din 22 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, apelul procurorului a fost respins.

Recursul declarat de procuror este fondat.

In speţă, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, din 1994 şi până în prezent, condamnatul a beneficiat de 5 amânări de a pedepsei, cea de faţă fiind a 6-a amânare.

Or, conform protocolului dintre Ministerul Justiţiei şi Institutul de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovicr’, comisiile medico-legale din teritoriu pot efectua expertizele pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei de cel mult două ori, pe durate de câte 3 luni, pentru următoarele amânări sau întreruperi expertizele medico-legale urmând a fi făcute de Institutul de Medicină Legală.

în consecinţă, hotărârea prin care s-a dispus ultima amânare a executării pedepsei, ca şi cea prin care s-a respins apelul procurorului este contrară legii, în sensul prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., motiv pentru care recursul declarat de procuror a fost admis, s-au casat hotărârile atacate şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.