C. pr. Pen., art. 198 alin. 3
Dacă asistenţa juridică în cauză nu este obligatorie, absenţa nejustificată a avocatului ales al inculpatului şi omisiunea apărătorului de a-şi asigura substituirea nu constituie temeiuri ale reţinerii abaterii judiciare prevăzute de art. 198 alin. 3 C. pr. pen. şi nu justifică aplicarea în sarcina avocatului absent a amenzii judiciare.
Prin sentinţa penală nr. 219/23.02.2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în baza art. 86 alin.1 din O.U.G. 195/2002-R, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal a fost condamnat inculpatul I.S.A., la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 31.12.2009 inculpatul a condus autoturismul marca Chevrolet Aveo cu numărul de înmatriculare DB 06 MCJ pe DN 13/A spre Harghita Băi a fost oprit de către un echipaj de poliţie, ocazie cu care s-a constatat că dovada de înlocuire a permisul de conducere seria CD nr.0137797, eliberată la data de 22.12.2009, era cu menţiunea fără drept de circulaţie, potrivit procesului verbal de constatare.
Prin adresa nr.555875 din 30.12.2009, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră a fost comunicat inculpatului că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduc pe o perioadă de 90 zile începând cu data de 22.12.2009, pentru încălcarea la data de 22.12.2009 a prevederilor art.102 alin.3 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002-R, astfel susţinerea acestuia că s-a aflat în eroare cu privire la valabilitatea dovezi de înlocuire a permisul de conducere s-a considerat a fi neîntemeiată.
Netemeinicia susţinerii inculpatului a rezultat şi din pregătirea acestuia potrivit propriei declaraţii, inginer, iar permisul de conducere l-a obţinut şi în urma absolviri a unor cursuri de legislaţie.
În drept, fapta inculpatului, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002-R.
În ce priveşte pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. art.72 Cod penal rap.la dispoziţiile art.52 Cod penal.
Inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, era cunoscut cu un comportament corespunzător în familie şi societate, iar în cursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, împrejurări ce au constituit o atenuarea a răspunderii lui penale potrivit art.74 lit.a Cod penal.
Din comportamentul acestuia a rezultat că inculpatul nu prezintă pericol pentru comunitate, astfel încât riscul ca inculpatul să comită fapte asemănătoare s-a considerat a fi scăzut.
Pentru aceste considerente instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoare sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar în privinţa individualizării executării pedepsei, pentru considerentele mai sus dezvoltate, din care a rezultat că scopul pedepsei poate fii atins chiar şi prin neexecutare în regim penitenciar, că prezenta condamnare va constitui un suficient avertisment pentru inculpat, în baza art.83 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani la care s-a adăugat durata pedepsei.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal asupra comportamentului pe care va trebui să-l aibă în viitor şi a consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni, constând în revocarea acestei măsuri.
Prin încheierea penală din 10.03.2011, Judecătoria Miercurea Ciuc s-a dispus respingerea cererii formulate de petentul av. P.M., privind scutirea sa de amenda judiciară aplicată prin încheierea nr.5 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în data de 12.01.2010 în dosarul nr.1740/258/2010.
S-a reţinut că la data de 10.02.2010, petentul av. P.M. prin cererea formulată a solicitat scutirea sa de amenda în cuantum de 500 lei, care i-a fost aplicată prin încheierea nr.5 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în data de 12.01.2010 în dosarul nr.1740/258/2010, pentru lipsa nejustificată de la judecarea cauzei în care avea calitatea de avocat ales al inculpatului I.S.A..
În motivarea cererii, petentul a arătat că pentru termenul de judecată din data de 12.01.2011 a trimis prin fax concluzii scrise. Ulterior a aflat că judecarea cauzei s-a amânat pentru data de 23.02.2011, pentru lipsa de apărare a inculpatului.
Petentul a invocat în susţinerea cererii sale faptul că temeiul de drept indicat în încheierea prin care a fost amendat este greşit deoarece art.198 alin.2 Cod procedură penală nu se referă la amendarea apărătorului.
Chiar dacă temeiul de drept al amendării petentului este eronat indicat în încheierea nr.5/12.01.2011, este vorba despre o eroare materială care nu înlătură temeiul de fapt al sancţionării, respectiv lipsa nejustificată a apărătorului ales la termenul de judecată, care este sancţionată de art.198 alin.3 Cod procedură penală.
În aceste condiţii instanţa de fond a considerat că cererea petentului nu era motivată, iar amenda judiciară a fost aplicată în mod întemeiat.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.3853 alin. 1 Cod procedură penală, a declarat recurs inculpatul, care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, în baza art.11 alin.2 lit.a rap.l a art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală.
În motivarea recursului, inculpatul arată că a comis fapta fără intenţie, fiind în eroare cu privire la valabilitatea dovezii de înlocuire a permisului de conducere.
Împotriva încheierii din 10.03.2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în acelaşi dosar, a formulat recurs şi avocatul P.M., care arată că în mod greşit instanţa i-a respins cererea de scutire de la plata amenzii, aplicată în data de 12.01.2011, întrucât fiind vorba despre o cauză în care nu era necesară asistenţa judiciară din oficiu, nu se impunea să fie prezent la soluţionarea cauzei.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate prin prisma motivelor de recurs şi în considerarea disp. art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că numai recursul avocatului P.M. este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost dedus judecăţii pentru comiterea infracţiunii prev. de art.86 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit art.171 alin.3 Cod procedură penală în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Având în vedere că pentru infracţiunea dedusă judecăţii pedeapsa este până la 3 ani închisoare, asistenţa juridică a inculpatului nu este obligatorie şi prin urmare în mod greşit instanţa de fond a amendat avocatul că nu s-a prezentat în cauză, aceasta putând fi soluţionată şi fără prezenţa avocatului ales.
Cu privire la recursul inculpatului, Curtea apreciază că acesta nu este fondat.
Din probele dosarului administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii rezultă în mod neechivoc că inculpatul în data de 31.12.2009 a condus autoturismul marca Chevrolet Aveo, cu număr de înmatriculare DB 06 MCJ pe DN 13A în condiţiile în care dreptul de conducere era suspendat. Acest aspect a fost recunoscut inclusiv de către inculpat.
Susţinerile inculpatului că s-a aflat în eroare cu privire la dovada emisă de poliţie la data de 22.12.2009 nu pot fi reţinute.
La data de 22.12.20098 inculpatul a fost surprins de organele de poliţie conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu această ocazie i s-a întocmit un proces-verbal de contravenţie şi i s-a reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se o dovadă, însă fără drept de circulaţie (f.9 dosar urm.pen.).
Susţinerile inculpatului că nu a citit dovada şi că nu ştia că nu mai avea dreptul de a conduce nu pot fi reţinute, întrucât inculpatul nu îşi poate invoca propria culpă în comiterea faptei.
Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.86 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică sub acest aspect.
De asemenea, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Curtea urmează să admită recursul declarat de avocatul P.M. împotriva încheierii din 10 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr.1740/258/2010, să caseze integral încheierea atacată şi rejudecând cererea avocatului să dispun scutirea acestuia de la plata amenzii de 500 lei aplicată prin încheierea nr.5 din 12 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc.
În baza art.192 alin.1 urmează să oblige inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale în recurs.
Notă: Art. 3851 alin. 3 C. pr. pen. instituie regula după care încheierile nu pot fi atacate separat cu recurs, decât odată cu sentinţa sau decizia recurată. În considerarea acestei reguli, recursul declarat împotriva sentinţei sau a deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor. De la această regulă dispoziţiile procesual penale instituie excepţii după care anumite încheieri nu sunt supuse niciunei căi de atac sau sunt atacabile separat de sentinţă sau decizie. Între aceste excepţii nu se încadrează şi încheierile prin care au fost aplicate amenzi judiciare ori prin care s-au soluţionat cererile de reducere sau de scutire de la plata amenzii judiciare.
În considerarea acestor idei, recursul promovat în cauză de către avocat împotriva unei încheieri de şedinţă prin care i s-a respins cererea sa de scutire de la plata amenzii judiciare trebuia calificat ca fiind declarat împotriva sentinţei penale aduse asupra fondului, această hotărâre trebuia casată, iar în urma rejudecării trebuia admisă cererea avocatului, cu consecinţa scutirii lui de la plata amenzii judiciare.
