în situaţia în care minora se află într-o instituţie de ocrotire socială în care i se asigură întreţinerea completă din partea statului, recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992 în sensul înscrierii în carnetul de muncă a vechimii şi a încheierii unui contract de muncă pentru însoţitorul persoanei handicapate nu sunt condiţionate de alte modalităţi ale protecţiei speciale acordate acestei persoane ci numai de caracterul permanent al îngrijirii, supravegherii şi ajutorului acordat,
Secţia de Administrativ, decizia nr. 451 din 25 februarie 1998.
Prin acţiune reclamantul D.G. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi şi Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Handicapaţi Bucureşti, solicitând a fi obligaţi la respectarea drepturilor prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992.
în motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că fiica sa minoră este încadrată în gradul I de invaliditate, fapt ce necesită îngrijire şi supraveghere din partea altei persoane şi că această îngrijire şi supraveghere este asigurată de el în exclusivitate, motiv pentru care solicită ca, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992, cei doi pârâţi să-i recunoască perioada de îngrijire ca vechime în muncă ce se ia în calcul la pensionare pentru limită de vârstă potrivit înscrierii în carnetul de muncă efectuate de inspectoratele teritoriale de stat pentru handicapaţi, care încheie acestor persoane contracte de muncă în condiţiile legislaţiei prevăzută pentru personalul casnic.
Curtea de Apei Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 795 din 5 septembrie 1996, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat că refuzul celor doi pârâţi de a recunoaşte şi a acorda reclamantului drepturile prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992, pe considerentul că acordarea acestor drepturi nu este condiţionată de alte modalităţi ale protecţiei speciale, ci numai de caracterul permanent al îngrijirii şi supravegherii, este nejustificat.
împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi, care a susţinut, în esenţă, că petiţionarul acordă îngrijire şi supraveghere fiicei sale minore care suferă de maladia Langdon – Down, dar că nu este normal ca un bărbat să asigure o îngrijire adecvată unei persoane de sex feminin aşa încât aprecierea Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Handicapaţi cu privire la oportunitatea încheierii unui contract de muncă nu a fost restrictiv ci dictată de împrejurările concrete ale situaţiei, că din anchetele sociale, efectuate la domiciliul minorei, rezultă absenţa tatălui aproape în tot cursul zilei, fiind angajat, că minora beneficiază de ajutorul statului într-o instituţie de învăţământ special şi având în vedere caracterul maladiei a propus reclamantului încadrarea minorei într-un internat. S-a mai susţinut că faţă de aceste considerente instanţa de fond nu a apreciat corect situaţia de fapt şi de drept, neobservând dispoziţia imperativă a art. 11 din Legea nr. 53/1992, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, că instanţa nu s-a pronunţat corespunzător asupra celor invocate de recurentă şi că a apreciat greşit probe existente.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că minora, fiica reclamantului, a fost încadrată, datorită afecţiunilor de care suferă, în gradul I de invaliditate necesitând îngrijire permanentă din partea unei alte persoane.
Mai rezultă că minora nu are mamă şi că tatăl este singura persoană care-i poate acorda îngrijire şi supraveghere, deci din acest motiv nu poate fi îngrijită de o persoană de sex feminin.
Este de observat că minora beneficiază de drepturile acordate copiilor şcolarizai în unităţile pentru deficienţi între orele 8-18, nefiind însă încadrată într-un internat care să-i asigure întreţinerea completă din partea statului, situaţie în care ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 53/1992.
Faptul că minora frecventează o şcoală ajutătoare cu semiinternat, nu este de natură a determina privarea acesteia de dreptul la un însoţitor, protecţia specială fiind limitată la programul zilnic între orele 8-18, restul timpului fiind necesară îngrijirea şi supravegherea asigurată de tatăl minorei.
După cum s-a mai arătat, minora nu se află într-o instituţie de ocrotire socială în care i se asigură întreţinerea completă din partea statului, astfel că recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992 în sensul înscrierii în carnetul de muncă a vechimii şi a încheierii unui contract de muncă pentru însoţitorul persoanei handicapate, nu sunt condiţionate de alte modalităţi ale protecţiei speciale acordate acestei persoane ci numai de caracterul permanent al îngrijirii, supravegherii şi ajutorului acordate.
în speţă, deşi minora frecventează cursurile unei şcoli ajutătoare, rezultă clar că maladia Langdon – Down constituie o afecţiune gravă, dominat psihopatologic de deficienţă mintală, dismorfie şi aberaţie cromozonală, copilul putând trece de la docilitate la acţiuni de auto şi heteroagresivitate, astfel că necesită îngrijire şi supraveghere permanente ce sunt asigurate în mod clar de către tatăl minorei, care în prezent nu este încadrat în muncă, fiind nevoit să asigure ajutorul copilului său, astfel că instanţa de fond în mod corect a considerat că acesta beneficiază de recunoaşterea drepturilor acordate de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
