R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 760/AS
Şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
S-a luat în examinare, spre soluţionare în primă instanţă contestaţia formulată
de contestator ……………….. în contradictoriu cu intimata …………………,
având ca obiect contestaţie decizie de
pensionare.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţă din data de
02.04.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face
parte integrantă din prezenta sentinţă, când având nevoie de timp pentru deliberare,
instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 06.04.2009, respectiv
09.04.2009 când deliberând a pronunţat următoarea soluţie.
INSTANŢA
Deliberând, asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 08.05.2008,
contestatorul …………. a chemat în judecată pe intimata ………..
solicitând recalcularea pensiei pe care o primeşte, prin luarea în
considerare a salariului realizat conform adeverinţei nr.1369/13.09.2005
eliberata de …………………………………………………. in
…………………………… şi emiterea unei noi decizii în acest sens.
In motivarea contestaţiei formulate se arată că pârâta a interpretat şi a
aplicat greşit Decretul nr.389/1972, art.2 lit. „e” din Legea nr.19/2000, art.
23 alin.1 lit. a si a art.26 raportat la dispozitiile art. 78 alineat 1 si art.164 din
Legea nr. 19/2000.
Învederează reclamantul că pârâta nu a avut în vedere adeverinta nr.
1369/13.09.2005 din care rezultă că salariul brut realizat este mai mare
decât salariul luat în considerare de pârâtă pentru determinarea punctajului
mediu anual, astfel că se impune obligarea pârâtei să ţină cont la
recalcularea pensiei şi de această adeverinţă.
În susţinerea acţiunii formulate, contestatorul a depus la dosarul
cauzei un set de înscrisuri (filele 5-40).
La data de 11.09.2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei o
precizare la acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze
pensia în raport de sporurile permanente (rezultate în urma activităţii
întreprinse în baza acordului global ) pentru care a depus la Casa de Pensii
adeverinţa nr. 1369/13.05.2005.
In motivarea acestei precizări se arată că la data de 22.09.2005
contestatorul a depus la sediul pârâtei adeverinţa nr.1369/13.05.2005,
emisă de ………………………, Dezvoltare pentru ……………..
…………….., adeverinţă de care pârâta nu a ţinut cont
în momentul în care a recalculat pensia reclamantului.
Învederează reclamantul că prin dispoziţiile art.4 din Legea
nr.2/1983 s-a instituit şi implementat forma de retribuire a acordului
global, iar sumele de bani încasate în baza acordului global fac parte din
cuantumul câştigului brut realizat de reclamant în perioada 01.05.1974 –
31.07.1999, în raport de disp.art.1 din Decretul nr.398/1972.
Din sumele provenite din acordul global, care au reprezentat parte
componentă a câştigului brut al reclamantului, s-a plătit contribuţia la
asigurări sociale.
Învederează reclamantul că Decretul nr.398/1972 a fost abrogat prin
art.198 din Legea nr.19/2000, astfel că în perioada 1974 – 1999 a produs
efecte depline.
Pârâta a efectuat recalcularea pensiei reclamantului ţinând cont la
Pârâta a efectuat recalcularea pensiei reclamantului ţinând cont la
determinarea punctajului mediu anual doar de cartea de muncă, însă în
determinarea punctajului mediu anual doar de cartea de muncă, însă în
raport de disp.art.164 alin.3 din legea nr. 19/2000, aceasta trebuia să ţină
raport de disp.art.164 alin.3 din legea nr. 19/2000, aceasta trebuia să ţină
cont şi de adeverinţa eliberată de unitatea angajatoare în condiţiile şi forma
cont şi de adeverinţa eliberată de unitatea angajatoare în condiţiile şi forma
impusă de lege la recalcularea drepturilor de ale reclamantului.
Intrucât pârâta nu a avut în vedere această adeverinţă , baza de calcul
nu a fost cea reală şi valoarea punctului de a fost mult diminuată,
astfel că se impune a se efectua o recalculare ţinând cont şi de adeverinţa
nr.1369/13.05.2005 întrucât aceasta reflectă veniturile salariale.
La data de 23.10.2008, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care
a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării formulate se arată că prin decizia nr.
223969/22.06.1999 a Directiei de si Protectie Socială Argeş
contestatorul a fost inscris la pensie pentru munca depusa si limita de varsta,
incepand cu data de 01.05.1999. Drepturile de pensie au fost stabilite in
conformitate cu dispozitiile Legii nr.3/1977 în raport de salariul mediu tarifar de
10718,58 lei si de vechimea totala in munca de 42 ani 7 luni şi 8 zile întregită la 43
ani.
Avand in vedere prevederile HG nr.1550/2004, OUG nr. 4/2005, HG nr.
1456/2005 precum şi faptul ca drepturile de pensie ale contestatorului au fost
deschise la data de 01.05.1999, intimata a procedat la recalcularea pensiei
contestatorului începând cu data de 1 decembrie 2005.
În urma recalcularii pensiei a rezultat un punctaj mediu anual de
1.25210 pentru un numar total 37.56293 puncte, mai mic decat punctajul mediu
anual existent în plata la data evaluarii – 1.30813, motiv pentru care in
conformitate cu dispozitiile art.6 alin.(2) din OUG nr.4/2005 s-a mentinut
cuantumul pensiei aflat in plata .
Dupa finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, intimata a demarat in
baza art.7 alin.3 -7 din OUG nr.4/2005, o noua activitate, respectiv aceea de
revizuire a drepturilor de pensie recalculate, atât din oficiu cat si in baza cererilor
insotite de adeverinţe, depuse de pensionarii care au beneficiat de procesul de
recalculare a pensiei.
Cu aceasta ocazie s-a constatat ca prin cererile inregistrate la …………….
sub nr.16013/22.09.2005, 3373/03.06.2006 contestatorul a solicitat recalcularea
pensiei in raport de adeverinta nr.1369/13.09.2005 eliberata de …………..
–Dezvoltare pentru ……………………………………………….
Fata de aceste cereri, si având in vedere dispozitiile art.7 alin. (3) din OUG
nr.4/ 2005 intimata a procedat la modificarea drepturilor de pensie recalculate ale
contestatorului, emitand in acest sens decizia nr.223969/17.07.2006.
Referitor la pretentiile formulate de contestator prin precizarea la actiunea
dedusa judecăţii se arată că drepturile de pensie ale contestatorului, recalculate
începând cu data de 01.12.2005, au fost modificate prin decizia nr.
223969/17.07.2006, decizie ce a ramas definitiva prin necontestare conform
art. 87 si 88 din Legea nr. 19/2000.
In urma modificarii drepturilor de pensie recalculate a rezultat un
punctaj mediu anual de 1.28707 puncte, mai mare decat punctajul mediu
anual retinut prin decizia nr.223969/31.11.2005 (1.25210), dar mai mic decât
cel aflat in plata la data evaluarii (1.30813), motiv pentru care, in
conformitate cu dispozitiile art.6 alin.(2) din OUG nr. 4/2005 s-a mentinut
cuantumul pensiei aflat in plata.
Se arată că în urma modificării drepturilor de pensie recalculate ale
contestatorului a rezultat un punctaj mediu anual mai mare decât cel
reţinut initial (1.28707 fata de 1.25353), deoarece la determinarea
punctajului mediu anual s-a avut in vedere sporul de vechime înscris în
adeverinţa nr. 1369/13.09.2005.
In ceea ce priveste adeverinta nr.1369/13.09.2005 eliberata de
………………………….. – Dezvoltare pentru Biotehnologii in
……………………………, la care face referire contestatorul în actiunea
dedusa judecatii si in care sunt inscrise salarii mai mari decat cele
inregistrate in carnetul de munca se arată ca acestea nu au fost avute in
vedere la determinarea punctajului mediu anual din urmatoarele motive:
Art.164 alin.(1) din Legea nr.19/2000 cu modificările si completările
ulterioare, prevede ca la determinarea punctajelor anuale pana la intrarea in vigoare
a acestui act normativ ( 01.04.2001) se utilizează salariile brute sau nete după caz, in
conformitate cu modul de înregistrare a acestora in carnetul de munca, astfel: a)
salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie
1977 pana la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1
ianuarie 1991 si sporurile cu caracter permanent care după data de
01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei
anterioare si care sunt înregistrate in carnetul de munca sau sunt
dovedite eu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei in vigoare.
Conform legislaţiei anterioare, sporurile cu caracter permanent care au
făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele strict si limitativ enumerate de
art. 10 din Legea nr.3/1977, înregistrate in carnetul de munca sau dovedite cu
adeverinţe, conform art.10 din Legea nr.3/1977.
Sumele de bani încasate de contestator in baza acordului global in perioada
01.05.1974 –31.07.1999, nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu
anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, conform legislaţiei
anterioare, având în vedere şi prevederile anexei la OUG nr.4/2005.
Potrivit prevederilor Decretului nr.389/1972 cu privire la contributia
pentru asigurarile sociale de stat, act normativ abrogat prin Legea nr.
19/2000, contributia la fondul de asigurari sociale de stat se achita de catre
unitatile angajatoare si nu de catre angajati. Fondurile necesare pentru plata
pensiilor de asigurari sociale de stat se constituiau din contributiile pe care
le plateau unitatile, precum si din sumele alocate in acest scop de la bugetul
de stat. Contribuţia individuala de asigurari sociale, contribuţie ce se reţine
de la asigurat si nu de la angajator, a fost introdusa pentru prima oara în
legislaţia de asigurări sociale prin Legea nr.19/2000.
Pentru perioada ulterioara datei de 01.04.2001(data intrarii in
vigoare a Legii nr.19/2000), la determinarea punctajelor anuale se
utilizeaza conform art.78 din Legea nr.19/2000, salariul brut lunar
individual, inclusiv sporurile si adaosurile care au constituit baza de calcul a
contributiei individuale de asigurari sociale.
Astfel, la determinarea drepturilor de pensie ale asiguraţilor, pentru
perioada ulterioară datei de 01.04.2001, se utilizeaza toate veniturile
pentru care s-a achitat contributia individuala de asigurari sociale,
venituri ce se înscriu de către angajatorii acestora, în declaraţiile nominale
privind asiguraţii sistemului public de pensii, conform art 6 din Legea
nr.19/2000 cu modificările si completările ulterioare.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozitiile art. 115-118 cod
procedură civilă, Legea nr.3/1977, Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005, H.G. nr.
1550/2004 şi HG nr. 1456/2005.
In susţinerea întâmpinării formulate, pârâta a depus la dosarul cauzei un set
de înscrisuri (f.58-92).
Sub aspectul probatoriului, în cauză au fost încuviinţate pentru contestator
probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri.
La data de 23.02.2009 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză
întocmit de expert ……………., (filele 105-119).
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:
Prin decizia nr.223969/22.06.1999 (fila 83) a Direcţiei de Munca si
Protecţie Socială Argeş, contestatorul ……………….. a fost înscris la pensie
pentru munca depusa si limita de vârsta, începând cu data de 01.05.1999.
Drepturile de pensie au fost stabilite in conformitate cu dispoziţiile Legii
nr.3/1977, în raport de salariul mediu tarifar de 10718,58 lei si de vechimea totala
in munca de 42 ani 7 luni şi 8 zile întregită la 43 ani.
Prin cererile înregistrate la…………. sub nr.16013/22.09.2005 (fila 70), şi
nr.3373/03.06.2006 (fila 71) contestatorul a solicitat recalcularea pensiei în raport
de adeverinţa nr.1369/13.09.2005 eliberata de …………………………….
Prin prezenta acţiune, aşa cum a fost precizată, contestatorul a solicitat
obligarea pârâtei să-i recalculeze drepturile de pensie şi în raport de
sporurile permanente (rezultate în urma activităţii întreprinse în baza
acordului global) pentru care a depus la Casa de Pensii adeverinţa nr.
1369/13.05.2005.
Aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză de
expertul contabil ………….. (filele 105-119), intimata a calculat drepturile de
pensie ale contestatorului în raport de veniturile cuprinse în carnetul de muncă,
fără să ţină cont de veniturile brute realizate, menţionate de adeverinţa
nr.1369/13.09.2005, eliberata de ………………………………….
Cu privire la solicitarea contestatorului instanţa reţine următoarele:
Potrivit art.1 şi art.2 din OUG nr.4/2001, recalcularea pensiilor din sistemul
public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza
legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se face cu respectarea
prevederilor Legii nr.19/2000.
Potrivit art. 164 alin.1 din Legea nr.19/2000 „La determinarea punctajelor
anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau
nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de
muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”, iar potrivit alin.3 „La
determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în
vedere şi sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut
parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt
înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de
unităţi, conform legislaţiei în vigoare.”
Art.3 din Legea nr.3/1977, dreptul comun în materie anterior apariţiei Legii
nr.19/2000, preciza că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care au
desfăşurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca şi pentru care
angajatorii au plătit contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege, acelaşi
principiu al contributivităţii fiind consacrat expres şi de dispoziţiile art.2 lit.e din
Legea nr.19/2000, care dispune că „fondurile de asigurări sociale se constituie pe
baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul
public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de
asigurări sociale plătite”.
Retribuirea în acord global, de care a beneficiat şi contestatorul,
presupunea salarizarea angajaţilor în funcţie de realizările profesionale,
ceea ce însemna că lunar aceştia puteau obţine venituri mai mari sau mai
mici decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Dispoziţiile art.1 din Decretul 389/1972, cu privire la contribuţia pentru
asigurările sociale de stat stipulau obligativitatea angajatorilor să vireze la bugetul
asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de
personalul lor salariat.
Potrivit art.2 din acelaşi act normativ contribuţia pentru asigurările sociale de
stat nu se datora „asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraţilor din
fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în
cazul desfacerii contractelor de muncă; diurnele de deplasare, detaşare şi
indemnizaţiile de transferare; drepturile de sau de colaborator extern;
retribuţiile pentru executarea de lucrări sau pentru prestarea de servicii pe bază de
contracte civile ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de
muncă reglementate, ca atare, prin legislaţia muncii; premiile acordate de unităţile
economice din beneficiile realizate.”
Din adeverinţa nr.1369/13.09.2005 eliberată de …………………….. rezultă
că unitatea a virat CAS-ul şi a reţinut contribuţia pentru pensia suplimentară,
aferente veniturilor realizate de contestator.
impusă de lege la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului.
Întrucât pârâta nu a avut în vedere această adeverinţă , baza de calcul
nu a fost cea reală şi valoarea punctului de pensie a fost diminuată.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale mai sus-menţionate, având în
vedere principiul contributivităţii, precum şi pentru a se evita crearea unei
discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior
intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condiţiile în care baza de calcul pentru
plata contribuţiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat,
instanţa apreciază că prezenta acţiune este întemeiată, urmând a fi admisă şi
obligată pârâtă să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în
considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit adeverinţei nr.
1369/13.09.2005, începând cu data de 01.10.2005, având în vedere data depunerii
primei cereri de către contestator la sediul pârâtei, respectiv 22.09.2005, prin care a
solicitat recalcularea pensiei în raport de adeverinţa mai sus-menţionată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea precizată formulată de contestatorul ………………
……….., domiciliat în ………………………………, în
contradictoriu cu intimata …………………………., cu sediul în
……………………………………………..
Obligă pe pârâtă să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin
luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit adeverinţei nr.
1369/13.09.2005, începând cu data de 01.10.2005.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.04.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia
Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale