Purtarea corespondenţei cu autoritatea contractantă (solicitările de clarificări şi răspunsurile la solicitările clarificări) nu are ca efect prelungirea perioadei legale de formulare a contestaţiei împotriva documentaţiei de atribuire sau decalarea datei de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestaţiei.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.1518/CA/08 septembrie 2010
C.N.S.C. prin Decizia nr.4136/C/4744,4853 din data de 06.08.2010 a respins ca tardiv formulate contestaţiile SC A.T.S. şi SC C. & G.S.S. SRL, dispunând continuarea procedurii de achiziţie publică.
În luarea acestei decizii, C.N.S.C. a avut în vedere faptul că, din conţinutul contestaţiilor transmis la C.N.S.C. la data de 27.07.2010, de către SC A.T.S., şi la data de 30.07.2010, de către SC C. & G.S.S. SRL, rezultă că actul contestat al autorităţii contractante, U. Alba Iulia, este documentaţia de atribuire.
Documentaţia de atribuire a fost postată în SEAP la data de 16.06.2010, dată la care operatorii economici au luat cunoştinţă despre cerinţele documentaţiei de atribuire conform art.256 ind.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006.
Uzând de prevederile art.78 din O.U.G. nr.34/2006, anumiţi operatori economici au formulat solicitări de clarificări, astfel că în data de 19.07.2010, după 33 de zile de la luarea la cunoştinţă a cerinţelor documentaţiei de atribuire, A.T.S. şi SC C. & G.S.S. SRL formulează cerere de clarificări, la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr.8215/22.07.2010, postată pe SEAP la data de 22.07.2010, orele 11,43, contestaţiile fiind formulate după primirea răspunsurilor la clarificări, respectiv la data de 27.07.2010, când termenul legal de depunere a contestaţiilor împotriva documentaţiei de atribuire era depăşit cu circa 41 de zile şi, respectiv, 44 de zile.
A.T.S. a formulat plângere împotriva Deciziei nr.4136/C2/4744, 4953 din data de 06.08.2010, solicitând admiterea plângerii şi modificarea deciziei atacate în sensul anulării clarificării nr.8215/22.07.2010.
Prin plângerea formulată, SC A.T.S. a arătat că nu a contestat documentaţia de atribuire, ci a solicitat remedierea cerinţelor caietului de sarcini referitoare la răspunsul la cererea de clarificări, care contravin dispoziţiilor art.2, art.33 – 35, art.78, art. 179 din O.U.G. nr.34/2006,cât şi pentru nerespectarea Deciziei C.N.S.C. nr.1759/C2/1301,1803 din 16.04.2010 prin care s-a dispus anularea procedurii pentru aceleaşi motive cu cele din prezenta contestaţie şi obligarea autorităţii contractante la respectarea legii. Consiliul confundă actul administrativ eliberat de către autoritatea contractantă, adică răspunsul la clarificări, aşa cum este prevăzut de art.256 ind.1, cu documentaţia de atribuire la care se face referire distinct prin art.256 ind.2 alin.2.
Autoritatea contractantă U. Alba Iulia a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că din însăşi preambulul contestaţiei depusă de către contestatoarea SC A.T.S. rezultă că aceasta priveşte documentaţia de atribuire. Raportat la data la care documentaţia de atribuire a fost publicată în SEAP, contestaţia formulată de către SC A.T.S. apare ca tardiv depusă.
Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate în raport de criticile formulate şi de prevederile legale incidente, Curtea constată plângerea nefondată pentru următoarele considerente:
U. Alba Iulia, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de achiziţie publică lucrări având ca obiect „RAEL-Reţea Academica de e-Learning” cod CPV 72224000-1, 30211300-4, 72260000- 5,79341000-6, 80533100-0, sens în care a publicat în SEAP anunţul de participare nr. 90415/11.11.2009.
Ca urmare a Deciziei C.N.S.C. nr.528/C6/9218 din data de 27.01.2010 şi a Deciziei C.N.S.C. nr.1759/C2/1301,1803 din data de 16.04.2010, autoritatea contractantă a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare nr.10231 în data de 16.06.2010.
La data de 19.07.2010, petenta SC A.T.S. a formulat cerere de clarificări în ceea ce priveşte caietul de sarcini, cerere la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr.8215/22.07.2010.
Considerând că autoritatea contractantă a respins în mod ambiguu şi neprofesional la cererea de clarificări, SC A.T.S. a formulat în data de 27.07.2010 contestaţie împotriva răspunsului la clarificări nr.8215/22.07.2010, solicitând remedierea cerinţelor din caietul de sarcini referitoare la răspunsul la cererea de clarificări.
Din cele de mai sus, rezultă în mod evident nu numai faptul că cererea de clarificări priveşte anumite cerinţe din documentaţia de atribuire, publicată în SEAP în data de 16.06.2010, ci şi că această cerere a fost formulată de către petentă după împlinirea termenului de 10 zile, prevăzut de art.256 ind.2 alin.1 din O.U.G.nr.34/2006, pentru contestarea documentaţiei de atribuire, astfel că, în mod corect, s-a apreciat de către Consiliu ca tardivă contestarea cerinţelor tehnice din caietul de sarcini nr.8215/22.07.2010 .
Susţinerile petentei în sensul că nu a contestat documentaţia de atribuire ci răspunsul la clarificări a unor cerinţe tehnice din caietul de sarcini, iar în raport de data primirii acestuia, contestaţia a fost formulată în termen, nu pot fi reţinute ca întemeiate, întrucât, contrar celor afirmate de către petentă, răspunsul la clarificări nu constituie un act al autorităţii contractante în sensul art.255 alin.1 din O.U.G.nr.34/2006, ci reprezintă modalitatea prin care autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art.78 alin.2 din acelaşi act normativ, îşi îndeplineşte obligaţia de a răspunde la orice clarificare solicitată privind documentaţia de atribuire, care constituie, aşadar, actul ce poate fi contestat în condiţiile art.256 ind.2 din O.U.G.nr.34/2006.
Purtarea corespondenţei cu autoritatea contractantă(solicitările la clarificări şi răspunsurile de clarificări) nu are ca efect, aşa cum corect s-a invocat de către Consiliu, prelungirea perioadei legale de formulare a contestaţiei împotriva documentaţiei de atribuire sau decalarea datei de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestaţiei, întrucât dispoziţiile legale nu prevăd în mod expres faptul că o solicitare de clarificări făcută în temeiul art.78 din O.U.G.nr.34/2006 întrerupe ori suspendă termenul de depunere a contestaţiei.
Într-adevăr,în conformitate cu prevederile art.78 din O.U.G.nr.34/2006, operatorul economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, însă prin cererea de clarificări nu se poate forţa o repunere în termen pentru formularea unei contestaţii cu privire la unele cerinţe din documentaţia de atribuire.
Dacă s-ar admite interpretarea contrară, în sensul că orice explicaţie privind documentaţia de atribuire duce la prelungirea termenului de atac a documentaţiei de atribuire, s-ar ajunge la eludarea termenului de contestare impus de legiuitor prin art.256 ind.2 din O.U.G.nr.34/2006, ceea ce este de neacceptat .