O.U.G. nr. 28/2002, art. 179
Nu se poate reţine că a intervenit o dezincriminare a sancţionării contravenţionale a persoanelor fizice, administratori sau care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere în cadrul persoanelor juridice supravegheate de CNVM, precum şi a persoanelor fizice ce exercită cu titlu profesional activităţi aflate sub incidenţa legilor pieţei de capital, întrucât aceasta a fost prevăzută neîntrerupt începând cu art. 112 din Legea nr. 52/1994, în cazul în care acestora le era imputabilă respectiva contravenţie, pentru că, deşi puteau şi trebuiau să prevină săvârşirea ei nu au făcut-o.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1141 din 28 martie 2006
Prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2003, reclamantul N.A., în calitate de preşedinte al SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta CNVM, solicitând anularea ordonanţei nr. 13 din 31 ianuarie 2003, prin care a fost sancţionat cu amendă de 50.000.000 lei, pentru încălcarea unor dispoziţii din Regulamentul CNVM, nr. 3/1998.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordonanţa atacată este nelegală, întrucât nu este întemeiată în drept, în privinţa sancţionării preşedintelui societăţii. Regulamentul nr. 3/1998 a fost abrogat la 30 ianuarie 2003, iar noua reglementare, Regulamentul nr. 3/2003, nu mai prevede posibilitatea sancţionării personale a reprezentantului unei societăţi de servicii de investiţii financiare. Se mai susţine că, deşi exista posibilitatea aplicării sancţiunii cu avertisment, autoritatea a aplicat sancţiunea maximă.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 728 din 27 mai 2003, a declinat competenţa, în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ. Prin decizia nr. 1567 din 23 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 1067 din 24 februarie 2006, această instanţă a admis plângerea şi a anulat actul administrativ contestat.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIIl-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul intimatei, a casat sentinţa şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin sentinţa civilă nr. 1605 din 5 octombrie 2005, această ultimă instanţă a admis acţiunea, a anulat ordonanţa, reţinând că CNVM l-a sancţionat pe reclamant, cu amendă, pentru fapte care nu sunt calificate de lege, drept contravenţii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CNVM, susţinând că în urma controlului efectuat la SC R.I. SA Bucureşti, au fost constatate abateri de la prevederile Regulamentului CNVM nr. 3/1998, care sunt prevăzute şi art. 89 din Regulamentul CNVM nr. 3/2002 şi că, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 177, coroborate cu art. 179 alin. (1)
din O.U.G. nr. 28/2002, modificate, CNVM l-a sancţionat pe reclamant, cu minimum de amendă prevăzut de lege, persoana juridică fiind sancţionată cu suspendarea autorizaţiei dc funcţionare.
Recursul este fondat. Cu ocazia controlului efectuat la SC R.I. SA Bucureşti au fost constatate încălcări ale legislaţiei specifice pieţei de capital, respectiv al prevederilor Regulamentului CNVM nr. 3/1998 şi nr. 4/1998 şi ale Instrucţiunilor CNVM nr. 2/1999 şi deciziei CNVM nr. 1262/2002.
încălcarea acestor dispoziţii legale şi în conformitate cu prevederile art. 177 şi art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 525/2002 şi în baza prevederilor art. 17 alin. (2) pct. b din statutul CNVM, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002, au determinat CNVM să emită acte individuale de sancţionare, atât pe numele persoanei juridice – ordonanţa CNVM nr. 12/2003, cât şi a preşedintelui acestuia, N. A. – ordonanţa nr. 13/2003.
Aceste încălcări ale legislaţiei specifice pieţei de capital au fost imputate preşedintelui societăţii care, în calitatea pe care o deţinea, avea ca atribuţie specifică, supravegherea activităţii care se desfăşoară în societate.
Baza legală a emiterii actului individual administrativ de sancţionare cu amendă a reclamantului o constituie prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul CNVM, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 177 şi 179 din O.U.G. nr. 28/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
în conformitate cu prevederile art. 171 din O.U.G. nr. 28/2002, privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi aplicarea acesteia se sancţionează administrativ, disciplinar, contravenţional sau penal, după caz.
Următorul articol din aceeaşi ordonanţă enumeră faptele care constituie contravenţii, printre care şi desfăşurarea, fără autorizaţii sau cu încălcarea termenilor autorizaţiei, a căror activităţi sau operaţiuni pentru care se impune autorizarea de către CNVM, respectiv ţinerea evidenţelor de către societăţile de servicii de investiţii financiare, în alte condiţii, decât cele prevăzute de lege sau de normele adoptate în aplicarea acesteia.
Având în vedere faptul că societatea al cărui reprezentant în consiliul de administraţie este reclamantul, a fost o societate de valori mobiliare care şi-a putut desfăşura activitatea de intermediar pe piaţa de capital din România, doar în baza autorizaţiei emisă de CNVM, dispoziţiile articolului mai sus citat îi sunt aplicabile.
In cc priveşte temeiul legal aplicabil încadrării faptei, legea aplicabilă este legea în vigoare la data săvârşirii faptei.
De altfel, abaterile constatate şi încadrate de echipa de control a CNVM, în prevederile Regulamentului CNVM nr. 3/1998, privind societăţile de valori mobiliare, sunt prevăzute şi în reglementarea ulterioară, la art. 89 din Regulamentul CNVM nr. 3/2002. Prin urmare, nu poate fi reţinută o vină instanţei de fond potrivit căreia faptele reţinute de CNVM în actul contestat, nu sunt prevăzute printre faptele expres şi limitativ enumerate de O.U.G. nr. 28/2002, aprobate prin Legea nr. 525/2002.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, tocmai ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 177, coroborate cu art. 179 alin. (1) din
O.U.G. nr. 28/2002, modificate, CNVM l-a sancţionat pe reclamant, cu amenda de 50.000.000 lei, persoana juridică fiind, de asemenea, sancţionată cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare.
Potrivit art. 177 din ordonanţă, limitele amenzii aplicate persoanelor fizice se stabilesc între 10.000.000 lei şi 200.000.000 lei.
Sancţionarea persoanei fizice nu era prevăzută expres în cuprinsul Regulamentului nr. 3/1998, cum în mod eronat reţine instanţa dc fond, ci în cuprinsul Legii nr. 52/1994, în aplicarea căreia fusese emis regulamentul. Nu se poate reţine că a intervenit o dezincriminare a faptelor sancţionate, întrucât acestea erau prevăzute şi sancţionate, atât de vechea reglementare (Regulamentul nr. 3/1998 şi Legea nr. 52/1994), cât şi de reglementarea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ (Regulamentul nr. 3/2002 şi O.U.G. nr. 28/2002).
Regulamentul nr. 3/1998 nu a reprezentat, de altfel, singurul temei al abaterilor reţinute în sarcina reclamantului şi al emiterii ordonanţei de sancţionare, au mai fost aplicate şi Instrucţiunile CNVM nr. 2/1999 şi decizia CNVM nr. 1262/2002, faţă de care instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Având în vedere argumentele mai sus expuse, a fost admis recursul declarat de CNVM şi a fost modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.