Legea nr. 297/2004, art. 275 alin. (3)
Potrivit art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în cazul constatării săvârşirii mai multor fapte contravenţionale se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50% din sancţiunea aplicată.
Este absolut obligatoriu ca CNVM să stabilească mai întâi o sancţiune pentru fiecare dintre faptele contravenţionale, trecân-du-se după aceea la faza de majorare a sancţiunii.
Neîndeplinirea acestui imperativ legal de către CNVM atrage anularea actului administrativ.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2261 din 30 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 2542 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de C.V. în contradictoriu cu pârâta
CNVM, instanţa dispunând anularea parţială a ordonanţei 703 din 4 decembrie 2008, respectiv art. 1, art. 3 şi art. 4 din aceasta, precum şi suspendarea parţială a executării ordonanţei, cu privire la aceleaşi prevederi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin ordonanţa nr. 703 din 4 decembrie 2008 CNVM a dispus sancţionarea reclamantului, în calitate de conducător şi reprezentant C.C.I. al SSIF U.C. SA cu amendă în valoare de 2.000 lei, precum şi obligarea remedierii deficienţelor constatate la punctele 3, 4, 5.
Astfel, în urma controlului de fond efectuat de CNVM la SSIF U.C. SA. în perioada 18 august 2008 – 21 august 2008 s-a constatat:
1) SSIF U.C. SA a transmis cu întârziere la CNVM contractele dc închiriere/comodat aferente sediului social, încălcându-se prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
2) SSIF U.C. SA. a transmis cu întârziere la CNVM contractele de închiriere/comodat aferente sediilor secundare din Moineşti, Oneşti, Râmnicu Vâlcea şi Petroşani, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
3) SSIF U.C. SA. nu ţine un registru al tranzacţiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
4) Contractele de intermediere ale SSIF U.C. SA, puse la dispoziţia echipei de control, nu conţin elementele prevăzute la art. 112 alin. (1) lit. g) şi lit. i) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
5) Documentul de prezentare al SSIF U.C. SA, pus la dispoziţia echipei de control, nu conţine elementele prevăzute la art. 110 alin. (2) lit. b), lit. d) şi lit. i) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
6) SSIF U.C. SA nu a transmis la O.N.P.C.S.B. notificarea privind persoanele desemnate în calitate de ofiţer de conformitate, încălcându-se prevederile art. 16 alin. (4) din Regulamentul CNVM nr. 11/2005.
Pentru faptele constatate s-a reţinut că este responsabil reclamantul, care, putea şi trebuia să prevină faptele descrise, CNVM făcând aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul CNVM adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002, a prevederilor art. 271, art. 272 lit. a) şi c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b), art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, art. 228 alin. (2) şi (3) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.
Prima instanţă a constatat, în ce priveşte procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale, că autoritatea pârâtă a aplicat în mod greşit legea.
Astfel, s-a reţinut, art. 272 din Legea nr. 297/2004 conţin nonne de procedura privind stabilirea şi constatarea contravenţiilor în materia
pieţei de capital derogatorii de la prevederile O.G. nr. 2/2001, în aplicarea acestor norme CNVM fiind obligată sa respecte prevederile legii, cât şi principii de drept în materia stabilirii unei forme de răspundere de natura celei contravenţionale.
S-a apreciat că pârâta a constatat săvârşirea a doua fapte contravenţionale [cele prevăzute la art. 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004], caz în care trebuia sa recurgă la aplicarea dispoziţiilor, art. 275 alin. (3) din lege, respectiv să aplice sancţiunea cea mai mare dintre cele stabilite a priori pentru fiecare dintre acestea, după care să procedeze la majorarea cu „până la 50%” a acesteia.
Astfel, din interpretarea sistematică, logică, dar şi teleologică a acestor prevederi s-a apreciat absolut obligatoriu ca CNVM să stabilească întâi o sancţiune pentru fiecare dintre faptele contravenţionale, apoi trecând la faza de majorare a sancţiunii.
In consecinţă, constatându-se că în privinţa aplicării sancţiunii, pârâta CNVM nu a respectat prevederile legale, ci doar s-a rezumat să indice texte de lege ce fac referire generală, şi nu în concret, la individualizarea faptelor generic prevăzute, prima instanţă a apreciat că este necesar, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, sa anuleze parţial ordonanţa contestată, anume cu privire la dispoziţiile din art. 1, art. 3 şi art. 4.
In ce priveşte cererea de suspendare, prima instanţă a reţinut îndeplinită condiţia cazul bine justificat, în raport cu constatarea nele-galităţii prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din ordonanţa contestată, precum şi cerinţa pagubei iminente, ţinându-se seama de posibilele consecinţe asupra patrimoniului reclamantului în cazul executării dispoziţiilor în speţă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs CNVM, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că actul atacat întruneşte toate condiţiile pentru încheierea valabilă (ad validitatem), fiind emis de către o autoritate publică în vederea executării ori a organizării legii, respectiv în temeiul competenţelor de supraveghere şi investigare cu care CNVM a fost învestită, fiind motivat în fapt şi în drept şi comunicat persoanelor destinatare.
S-a mai susţinut că, în absenţa unor argumente şi probe pertinente, cuantumul amenzii nu constituie prin el însuşi un motiv pentru admiterea cererii de suspendare, la individualizarea sancţiunii ţinându-se seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.
In ce priveşte capătul de cerere relativ la anularea ordonanţei CNVM, recurenta a susţinut că autoritatea a individualizat în mod co-
rcct faptele reţinute ca şi contravenţii şi a stabilit cu exactitate aplicarea sancţiunii prevăzute de lege pentru fapta săvârşită în funcţie de gradul de pericol social concret, împrejurări şi conduita făptuitorului.
S-a mai susţinut că sancţiunea a fost aplicată cu respectarea dispoziţiilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în preambulul actului administrativ fiind arătată legislaţia în vigoare la data efectuării controlului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin ordonanţa nr. 703 din 4 decembrie 2008 CNVM a dispus sancţionarea reclamantului, în calitate de conducător şi reprezentant C.C.I. al SSIF, U.C. SA cu amendă în valoare de 2.000 lei, precum şi obligarea la remedierea deficienţelor constatate la punctele 3, 4, 5.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ unilateral, pentru motivele prevăzute la art. 14, odată cu sesizarea instantei de contencios cu cererea de anulare a actului atacat.
Potrivit art. 14 din aceeaşi lege, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
In ceea ce priveşte cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege îl defineşte ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanţei o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat. Or, în cauză, instanţa de fond, învestită fiind şi cu soluţionarea cererii de anulare, a constatat nelegalitatea ordonanţei contestate, în speţă a art. 1, art. 3 şi art. 4 din aceasta, reţinând că în privinţa aplicării sancţiunii pârâta nu a respectat prevederile legale, rezumându-se să indice texte de lege ce fac referire generală la individualizarea faptelor generic prevăzute, situaţie în care în mod corect judecătorul fondului a constatat îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
De asemenea, noţiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Executarea ordonanţei contestate, în condiţiile în care prima instanţă a constatat nelegalitatea art. 1, art. 3 şi art. 4 din aceasta, reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamant, în sensul prevăzut de lege. Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind în acord şi cu recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia juris-dicţională provizorie în materie administrativă.
In cc priveşte soluţia de anulare parţială a actului administrativ,
înalta Curte reţine că, într-adevăr, potrivit prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunca cca mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.
După cum în mod corect a reţinut şi instanţa fondului, cu toate că pârâta a constatat săvârşirea a două fapte contravenţionale, în speţă cele prevăzute de art. 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit cu care avea obligaţia stabilirii unei sancţiuni pentru fiecare din fapte şi aplicării sancţiunii mai mari, majorată cu până la 50%, după caz.
De altfel, se constată că prin recursul declarat, autoritatea pârâtă nu a formulat vreo critică sau susţinere sub aspectul neaplicării prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu
aplicarea corectă a legii, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
