Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze de minori şi familie, decizia nr. 1534 din 2 decembrie 2008
Amânarea şi întreruperea executării pedepsei. Cazul prevăzut de art. 453 lit. b) C. pr. pen. Posibilitatea aplicării în cazul condamnaţilor bărbaţi. Înlăturarea discriminării
Întrucât, în conformitate cu art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa CEDO, în faza punerii în a pedepselor nu pot exista diferenţieri în natura şi conţinutul drepturilor recunoscute condamnaţilor (inclusiv diferenţieri bazate pe sex), dreptul recunoscut condamnatei de amânare sau întrerupere a executării pedepsei până când copilul împlineşte vârsta de un an, trebuie recunoscut şi condamnatului aflat în atare situaţie.
art. 453 lit. b) C. pr. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1162 din 7.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală în dosarul nr. 34915/3/2008, s-a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul N.P.B., cu obligarea acestuia la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că susnumitul a solicitat amânarea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1108/21.09.2006 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5429/14.11.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că este titularul indemnizaţiei pentru creşterea şi întreţinerea copilului, invocând dispoziţiile art. 455 raportat la art. 453 lit. b) teza II Cod procedură penală.
În susţinerea cererii, petentul a depus în fotocopie acte de stare civilă, respectiv certificat de căsătorie, certificatul de naştere al minorei N.B.C., decizia nr.8/21.04.2008 privind suspendarea contractului individual de muncă, decizia nr.8324/24.06.2008 emisă de Direcţia de muncă şi protecţie socială Bucureşti, precum şi alte înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea de amânare a executării pedepsei este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 453 lit. b) Cod procedură penală rezultă în mod evident că legiuitorul a raportat această variantă a cazului de amânare a executării pedepsei la calitatea de “condamnată” care se află în una dintre cele două situaţii, fie este gravidă, fie are un copil mai mic de un an.
Este adevărat că în cazul dedus judecăţii, petentul a făcut dovada că are un copil minor şi că el este beneficiarul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, însă chiar şi în această situaţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile invocate mai sus, care stabilesc obligatoriu că titularul unei asemenea cereri nu poate fi decât o condamnată.
Apărarea petentului referitoare la o potenţială nu poate fi primită, întrucât această variantă a amânării executării pedepsei se referă fără echivoc la situaţia specială în care s-ar putea afla o femeie care are în îngrijire un copil de un an, dat fiind nu numai prerogativele de întreţinere materială a copilului, ci şi relaţiile de afecţiune dintre o mamă şi un copil.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că dispoziţiile legale invocate nu sunt aplicabile petentului, acesta având posibilitatea să formuleze o altă cerere, în care să invoce motive de ordin social.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, pe motiv că s-a făcut o greşită aplicare a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că această modalitate de interpretare a textului legal este contrară dispoziţiilor constituţionale, solicitând, în consecinţă, admiterea cererii şi amânarea executării pedepsei până când minora aflată în întreţinerea sa va împlini vârsta de un an.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, se constată că petentul condamnat este căsătorit şi are în întreţinere un minor născut la data de 14.02.2008.
Curtea, analizând dispoziţiile legale incidente în prezenta cauză, respectiv art. 453 lit. b) Cod procedură penală, potrivit cărora executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când condamnata are în întreţinere un copil mai mic de un an, constată că acestea contravin art. 16 din României şi art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Astfel, în conformitate cu art.16 din Constituţia României, cetăţenii sunt egali în faţa legii …, fără privilegii şi fără discriminări. Potrivit art.6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei constante a CEDO, garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil se întind şi asupra fazei executării.
Ca urmare, în faza punerii în executare a pedepselor aplicate în urma pronunţării unei hotărâri penale definitive, nu pot exista diferenţieri în natura şi conţinutul drepturilor recunoscute condamnaţilor, bazate pe sex.
În aceste condiţii, dreptul recunoscut condamnatei de amânare sau întrerupere a executării pedepsei până când copilul împlineşte vârsta de un an, trebuie recunoscut şi condamnatului care are, de asemenea, în întreţinere un minor de până la un an. În caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea interzicerii discriminării pe motiv de sex, discriminare ce ar produce efecte în faza executării pedepselor aplicate prin hotărâri penale definitive.
În condiţiile art. 20 din Constituţie, în caz de neconcordanţă între documentele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, primează normele internaţionale, dacă acestea conţin dispoziţii mai favorabile.
Constatând că, indubitabil, normele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sunt mai favorabile în ceea ce priveşte drepturile persoanei condamnate, acestea urmează a fi aplicate cu prioritate, motiv ce va determina concluzia că şi condamnatul care are în întreţinere un copil de până la un an, poate beneficia de amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Acest silogism juridic este apt să înlăture discriminarea conţinută de norma internă.
Ca urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, Curtea a admis recursul a casat în tot sentinţa penală recurată şi rejudecând, a admis cererea şi a amânat executarea pedepsei aplicată condamnatului N.P.B. până la împlinirea vârstei de 1 an de către minora N.B.C.
Conform art. 192 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în fond şi recurs au rămas în sarcina statului.
