Reorganizare judiciară şi faliment. Deschiderea procedurii. Creanţă. Cuantum minim


Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, nivelul creanţei, pentru a se proceda la deschiderea procedurii falimentului, trebuie să fie minim 5.000 euro.

(Decizia nr. 1822 din 13 decembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)

Prin Sentinţa civilă nr. 2578 din 24.09.2002, Tribunalul Teleorman a respins acţiunea formulată de reclamanta-creditoare, Banca X, pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitoarei S.C. “V.” S.R.L. pentru creanţa de 13.690.497 lei credit şi 40.158.101 lei dobânzi, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, republicată, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, întrucât creanţa creditoarei este de 53.848.598 lei, fiind inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro la data introducerii acţiunii.

S-a reţinut, de asemenea, că Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 a intrat în vigoare la 2.08.2002, dată până la care nu s-a dispus deschiderea procedurii faţă de debitoare.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen creditoarea Banca X, susţinând că în speţă nu se aplică dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b), în varianta modificată, privind nivelul minim al creanţei de 5.000 euro.

De asemenea, creditoarea a susţinut că în mod greşit tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, deoarece acest text de lege se referă la modalitatea de administrare şi lichidare a societăţii, raportat la momentul deschiderii procedurii.

Curtea, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 şi art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că, potrivit art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, procedurile deschise până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare, anterioare modificării şi completării Legii nr. 64/1995, prin ordonanţă.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că procedurile nedeschise la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002, respectiv 2.08.2002, urmează să fie administrate şi lichidate conform Legii nr. 64/1995 modificată prin această ordonanţă.

întrucât în cauză nu se dispusese deschiderea procedurii la data de 2.08.2002, rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1995, modificată, inclusiv art. 29 din lege, astfel cum a fost modificat, şi care impune condiţia existenţei unei creanţe minime de 5.000 euro, în echivalent în lei la data formulării cererii.

Susţinerea recurentei, în sensul că legea modificată nu se aplică şi etapei procesuale a deschiderii procedurii, nu poate fi primită, întrucât legea dispune implicit că procedurilor nedeschise li se aplică legea modificată.

Dacă s-ar admite ideea că procedurilor nedeschise li se aplică legea modificată, dar nu şi în privinţa deschiderii procedurii, textul de lege ar fi lipsit de conţinut, iar aplicarea legii nu ar mai fi posibilă în practică.