Instanţa reţine că simulaţia, ca operaţiune juridică, este reglementată prin art. 1175 C.civ., potrivit textului, „Actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altei persoane”.
Analiza textului normativ mai sus evocat revelă condiţiile simulaţiei, care presupune existenţa simultană a două convenţii, una publică şi aparentă, cealaltă secretă şi reală, care anihilează sau modifică efectele convenţiei publice şi stabileşte adevăratele raporturi juridice dintre părţile contractante, cuprinzând, în mod obligatoriu, acordul părţilor de a simula.
Analiza textului normativ mai sus evocat revelă condiţiile simulaţiei, care presupune existenţa simultană a două convenţii, una publică şi aparentă, cealaltă secretă şi reală, care anihilează sau modifică efectele convenţiei publice şi stabileşte adevăratele raporturi juridice dintre părţile contractante, cuprinzând, în mod obligatoriu, acordul părţilor de a simula.
Tratată între formele simulaţiei, interpunerea de persoane ascunde persoana uneia dintre părţile contractante. Beneficiarul aparent al dreptului este persoana interpusă, care îl ascunde pe adevăratul dobânditor al dreptului , în baza acordului simulatoriu, înţeles ca fiind convenţia secretă în care părţile îşi exprimă intenţia şi voinţa de a simula.
Tratată între formele simulaţiei, interpunerea de persoane ascunde persoana uneia dintre părţile contractante. Beneficiarul aparent al dreptului este persoana interpusă, care îl ascunde pe adevăratul dobânditor al dreptului , în baza acordului simulatoriu, înţeles ca fiind convenţia secretă în care părţile îşi exprimă intenţia şi voinţa de a simula.
Sentinţa com. Nr. 1693/03.11.2011 pronunţată în dosarul nr. 1496/1259/2010
Asupra cauzei de faţă , constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeş reclamanta SC H SA a chemat în judecată pe pârâţii (:::) ,solicitând instanţei să constate caracterul simulat al contractelor de cesiune încheiate între acţionarii cedenţi şi pârâtul Defta Stancu, cu privire la acţiunile societăţii reclamante, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1175 cod civil, art. 112 cod procedurăcivilă, reclamanta SC H SA arată că a fost constituită ca societate comercială pe acţiuni în baza HG nr. l104/1990, iar în anul 1995, salariaţii Societăţii grupaţi în Asociaţia Hidrocon au demarat privatizarea Societăţii în baza Legii nr.58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale (programul de privatizare pentru salariaţii acţionari – PAS) şi a Legii nr.77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează prin achiziţia pachetului integral de acţiuni.
Astfel, Asociaţia H a dobândit acţiunile SC H SA , membrii asociaţiei hotărând ca forma juridică de organizare a societăţii cea mai potrivită pentru protejarea intereselor lor să fie aceea de societate comercială de tip„închis”, transferurile de acţiuni fiind posibile numai între acţionari ai societăţii.
Începând cu anul 2009, un grup de acţionari , printre care şi pârâtul D a solicitat înregistrarea unui număr foarte mare de cesiuni, contracte încheiate în condiţii atipice şi neînsoţite de documente necesare verificării realităţii operaţiunii juridice.
În speţă, pârâtul D a înregistrat la Biroul Acţionariat al SC H SA un număr de 85 contracte de cesiune , toate semnate atât pentru cedent cât şi pentru cesionar de acelaşi pârât, în baza unor procuri speciale acordate de acţionarii cedenţi.
În urma analizării de către Biroul Acţionariat a documentaţiei aferente cesiunilor depuse în vederea înregistrării s-au constatat o serie de încălcări ale dispoziţiilor actului constitutiv al societăţii, ale Regulamentului şi ale metodologiei de lucru stabilite între Societate şi Asociaţia Hidrocon, ceea ce a avut ca şi consecinţă imposibilitatea înregistrării în Registrul Acţionarilor şi în Registrul de acţiuni ale acestor transferuri.
Reclamanta arată că, pe calea acţiunii în declararea simulaţiei, urmăreşte stabilirea caracterului simulat al actului public (contractele de cesiune) şi, totodată, existenţa contraînscrisului, justificând în raport cu dispoziţiile art. 1175 pe de o parte dreptul, în calitate de terţ, de a refuza efectele actului secret care nu îi este opozabil, iar pe de altă parte dreptul de a dezvălui existenţa actului secret pentru a fi în măsură să exercite împotriva acestuia căile de atac prevăzute de lege.
Din situaţia expusă, rezultă intenţia unei persoane străine de Societate, respectiv pârâtul C, de a dobândi acţiuni ale H, fraudând astfel interdicţia instituită în deplină conformitate cu voinţa socială, fiind evidenţiată
convenţia de prete-nom, realizată în favoarea unor persoane, care personal nu ar fi putut încheia în mod valabil contractul de cesiune de acţiuni, ca formă specifică a simulaţiei, similară interpunerii de persoane.
In consecinţă, susţine reclamanta, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a se constata caracterul simulat al contractelor de cesiune încheiate cu privire la acţiunile Societăţii, respectiv caracterul fictiv al actului public, contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie un act contemporan cu actul aparent şi intenţia de a simula.
Au fost depuse la dosar, Anexa cu lista pârâţilor, contractele de cesiune şi procurile speciale acordate pârâtului D .
Pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii.
Sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate, instanţa a reţinut că simulaţia, ca operaţiune juridică, este reglementată prin art. 1175 C.civ., potrivit textului, „Actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altei persoane”.
Simulaţia prin interpunere de persoane, invocată de reclamantă, pune în evidenţă o structură trinomică, rezultată din faptul că există trei participanţi, şi anume: transmiţătorul real al dreptului, persoana interpusă şi terţul dobânditor.
În doctrină şi în jurisprudenţă s-a statuat, cu deplin temei, că în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, formă a simulaţiei relative subiective, este absolut necesar ca acordul simulatoriu să se realizeze între toţi cei trei participanţi la această construcţie juridică, şi anume: terţul contractant, persoana interpusă şi interponentul. Prin urmare, actul public se încheie între terţul contractant şi persoana interpusă, iar în actul secret figurează o a treia persoană, interponentul, cu privire la care toţi trei au convenit să rămână ascunsă, în cele mai multe cazuri, pentru „ocolirea unor norme prohibitive” şi care este adevăratul beneficiar al operaţiunii; terţul contractant cunoaşte, aşadar, că a încheiat actul public cu o persoană interpusă, adevăratul său cocontractant fiind interpusul.
Incontestabil, simulaţia are caracter convenţional pentru că se naşte din acea convenţie a părţilor denumită acord simulatoriu, care este de esenţa oricărei simulaţii.
Or, reclamnta nu a susţinut existenţa acordului simulatoriu între toate cele trei persoane.
Prin urmare, nu se verifică elementele simulaţiei prin interpunere de persoane, invocată expres de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Reclamanta a susţinut, că ceea ce se verifică în speţă este mandatul fără reprezentare, denumit şi convenţie de prete-nom. Este adevărat că mandatul fără reprezentare sau convenţia de prete-nom a fost identificată în doctrină ca fiind actul juridic în puterea căruia mandatarul lucrează pe seama mandantului dar în numele său personal, însă pentru ca dobândirea dreptului de către mandant să fie valabilă şi opozabilă terţilor, este necesară încheierea unui nou contract prin care mandatarul prete-nom să transmită mandantului său, cu respectarea tu¬turor condiţiilor legale, bunurile dobândite în nume propriu prin contractul încheiat cu terţul.
Pentru a se admite pe cale judecătoreasca o acţiune în simulaţie, care să înlăture efectele contractului aparent, este necesar ca actul secret să îndeplinească condiţiile de valabilitate, de fond şi de forma, cerute de legislaţia în vigoare la data încheierii actului.
In cauză, conform art. 7.3 din Actul constitutiv , completat cu art. 3 din Regulamant, şi art. 98 ind.2 din Legea nr. 31/1990 – SC H SA fiind o societate de tip închis – acţiunile acesteia pot fi cesionate doar către persoane care deţin deja calitatea de acţionar al societăţii şi membru al Asociaţiei H.
La data încheierii contractelor de cesiune, pretinsul beneficiar nu avea calitatea de acţionar al societăţii şi membru al Asociaţiei H. In consecinţă, chiar daca s-ar demonstra in cauză existenta unui acord simulatoriu, acţiunea în simulaţie nu poate fi primită, întrucât prin convenţia secretă a părţilor s-ar fi încălcat o dispoziţie imperativa cuprinsă în actul constitutiv, astfel încât operaţiunea simulaţiei ar fi ilicita.
Se constată, din cele ce preced, că situaţia descrisă nu îndeplineşte condiţiile de existenţă ale unei simulaţii, deoarece îi lipseşte un element esenţial -indicarea operaţiunii juridice secrete (negotium), a acordului de voinţă dintre părţi ce reprezintă voinţa lor reală, ascunsă terţilor.
Având în vedere că prin acţiunea în simulaţie se înlătură efectele contractului aparent, singurul contract eficient rămâne contractul secret. Acesta nu va putea să producă efecte decât cu condiţia ca el însuşi să fie valabil încheiat, deoarece în relaţiile cu terţii de bună credinţă, sancţiunea specifică constatării simulaţiei este inopozabilitatea faţă de terţi a contractului secret.
