Reclamanta a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului Consiliul Local Municipal Constanţa, la emiterea deciziei de concesiune a unui teren situat în Municipiul Constanţa, invocând că, fiind beneficiară a Legii nr. 42/1990, are dreptul la concesionarea suprafeţei de teren în litigiu, pentru continuarea activităţii comerciale.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că, faţă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept recunoscut de lege.
Recursul declarat împotriva sus-menţionatei hotărâri a fost considerat nefondat.
Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 48 pct. 1 din României, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină pe cale judecătorească recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
Deşi reclamanta pretinde că, în calitate de beneficiar al Legii nr. 42/1990 are dreptul să i se concesioneze o suprafaţă de teren, este de observat că această pretenţie vine în contradicţie cu prevederea legală, cât timp, potrivit art. 10 lit. t, se are în vedere acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii nr. 18/1991, cu parcurgerea fazelor procesuale prevăzute de acest act normativ.
în speţă, reclamanta solicită ca pârâtul să fie obligat să-i concesioneze suprafaţa de 134.5 mp teren situat pe B-dul. Tomis nr. 115, cerere ce nu se poate întemeia pe prevederile art. 10 lit. t, din Legea nr. 42/1990, cât timp regimul juridic al concesiunilor este reglementat de Legea nr. 219/1998.
In conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 219/1998, concesionarea unui bun aparţinând proprietăţii publice sau private a statului, judeţului, oraşului sau comunei, se realizează prin licitaţie publică sau prin negociere directă, astfel că nu se poate susţine că emiterea unui simplu aviz, chiar şi favorabil, al serviciilor specializate din cadrul primăriei, precum şi existenţa documentaţiei solicitate pentru analizarea cererii poate complini neparcurgerea fazelor prevăzute de actul normativ mai sus menţionat.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a dat o interpretare corectă actelor normative aplicabile speţei şi a făcut o apreciere justă a probelor administrate, motiv pentru care, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat (decizia civilă nr. 31/2001 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).
