Măsuri asigurătorii dispuse de CNVM. Restricţionarea de la vânzare a unor acţiuni detinute de diferiţi actio-nari în capitalul social al emitentului. Aplicarea prezumţiei lucrului judecat. Nelegalitate


Legea nr. 52/1994, art. 13, art. 15

Ordonanţa CNVM este nelegală dacă este nemotivată în fapt şi în drept, fiind indicate doar prevederi generice ale legii fără a se face nici menţiunea dacă restrictionarea este definitivă sau are un caracter temporar.

Ordonanţa fiind anulată în procese anterioare în ce priveşte deţinererile altor acţionari la acelaşi emitent, întrucât există identitate de chestiuni se aplică prezumţia lucrului judecat, întrucât constatarea făcută în procesul anterior trebuie acceptată şi în cel ulterior pentru realizarea imperativului evitării contradicţiilor dintre hotărârile pronunţate asupra aceloraşi chestiuni litigioase.

I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1437 din 17 martie 2008

Prin ccrcrca înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.A.E.l. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CNVM, anularea ordonanţei nr. 169 din 20 iunie 2001 prin care au fost restricţionate la vânzare acţiunile deţinute de aceasta la SC F. SA, respectiv l.765.024 acţiuni, la SC R. SA un număr de 133.014 şi 107.005 acţiuni deţinute la SC S. SA

în motivarea acţiunii, întemeiată pe prevederile art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a arătat că măsura dispusă de autoritatea pârâtă este nelegală, discriminatorie şi abuzivă, de natură a prejudicia interesele economice ale societăţii. S-a mai susţinut că măsura administrativă contestată nu are temei legal şi nu a fost motivată în fapt, autoritatea pârâtă nejustificând gravitatea situaţiei care să impună în fapt această măsură.

Pârâta CNVM a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat să se constate că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a răspuns în termenul legal de 30 de zile la contestaţia formulată de reclamantă împotriva ordonanţei, iar că măsura dispusă nu a urmărit în niciun fel lezarea unor drepturi ale acţionarilor, ci dimpotrivă, protejarea intereselor acestora.

A apreciat pârâta că prin emiterea ordonanţei atacate nu s-a produs niciun prejudiciu reclamantei, deoarece aceasta deţine în continuare acţiunile, se bucură de „usus” şi „fructus” asupra acestora.

In temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a solicitat suspendarea judecării cauzei, motivat de faptul că soluţionarea cauzei depinde de soluţionarea unui alt dosar privind societatea C.

Prin încheierea din 7 ianuarie 2002 s-a dispus, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., suspendarea, cauza fiind repusă pe rol la data 8 mai 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 1590 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de D.A.E.I. în contradictoriu cu pârâta CNVM.

Instanţa a apreciat că ordonanţa atacată nu este lipsită de temei legal, fiind emisă de autoritatea competentă cu atribuţii în domeniul reglementării şi supravegherii pieţei de capital, conform art. 1 şi art. 6 lit. a) şi b) din Legea nr. 52/1994. Totodată s-a reţinut că ordonanţa prin care s-a dispus măsura interzicerii la vânzare a unor acţiuni, a fost luată pentru protejarea intereselor investitorilor, măsura fiind justificată în fapt de adresa trimisă pârâtei sub nr. 967 din 14 martie 2001 de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţiilor, precum şi de cercetările penale în curs la acea dată.

Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a verificat dispoziţiile Legii nr. 52/1994 şi ale Regulamentelor CNVM nr. 11/1997 şi nr. 7/1998 privind cazurile şi condiţiile în care se poate dispune sancţiunea restricţionării la vânzare a unor acţiuni.

Nu s-a verificat dacă prevederile art. 1 din Legea nr. 52/1994 au fost respectate.

Ordonanţa a fost emisă fară o audiere prealabilă a conducerii societăţii, fară a se face cercetări preliminare, fară a se motiva actul şi fară a se comunica.

Nu au fost respectate prevederile art. 6 lit. a) şi b) din Legea nr. 52/1994, iar din cuprinsul ordonanţei nu rezultă care a fost motivul restricţionării la vânzare a acţiunilor. S-a procedat la aplicarea sancţiunii doar pe baza unui memoriu făcut de trei şi adresat Senatului României în anul 2001.

Nu a fost respectată procedura specială şi prealabilă prevăzută de art. 11, art. 15 şi urm. din Regulamentul CNVM nr. 11/1997 cu privire la controlul respectării dispoziţiilor legale în domeniul valorilor mobiliare.

Instanţa de fond nu a analizat motivele de netemeinicie a actului, invocate de recurenta-reclamantă, în principal faptul că s-a achiziţionat legal pachetul de acţiunii în discuţie, dovada că reclamanta nu a fost niciodată sancţionată contravenţional sau administrativ de CNVM, conform art. 103, art. 104 şi urm. din Legea nr. 52/1994, dar nici de alte organe de stat.

In mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, pe motiv că societatea ar deţine în continuare acţiunile.

Din motivele invocate la pct. 1 şi 2 rezultă, în mod concret, vătămarea drepturilor recurentei, ca investitor pe piaţa de capital, dreptul de a fi protejată contra practicilor neloiale şi abuzive, dreptul de a fi informată cu privire la măsurile care se iau împotriva sa, dreptul de a beneficia de o cercetare prealabilă luării măsurii, dreptul de a cunoaşte ce dispoziţii legale au fost încălcate, precum şi protecţia constituţională a drepturilor de proprietate.

In opinia intimatei, recurenta nu poate susţine că nu s-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 1 din Legea nr. 52/1994, deoarece scopul ordonanţei nr. 169/2001 a fost de a proteja investitorii împotriva practicilor neloiale şi abuzive venite din partea oricăror persoane.

Prin emiterea ordonanţei nr. 169/2001 nu s-a produs niciun prejudiciu recurentei, aceasta deţine în continuare acţiunile, bucurându-se de usus şi fructus.

Măsura dispusă de intimată nu constituie o sancţiune administrativă, ci o măsură asiguratorie pentru conservarea valorilor mobiliare şi pentru protecţia investitorilor.

Ordonanţa a fost motivată prin existenţa memoriului unor societăţi comerciale transmis Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senatul României. Ordonanţa a fost emisă exclusiv în baza dispoziţiilor art. 6, art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 52/1994.

Recursul este fondat.

Este adevărat că ordonanţa nr. 169 din 29 iunie 2001 a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 6, art. 3 şi art. 15 din Legea nr. 52/1994, dar aceasta nu justifică încălcarea prevederilor legale care reglementează condiţiile de emitere a actelor CNVM şi procedura de urmat.

Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 52/1994, „ordonanţele sunt acte prin care CNVM dă dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii şi informaţii, audieri, impune interdicţii sau suspendări de autorizaţii sau activităţi, dispune anchete sau alte investigaţii, dispune măsuri conservatorii, precum ridicarea şi depunerea de documente sau titluri, indisponibilizarea unor bunuri sau fonduri, aplică sancţiuni disciplinare şi administrative”.

Prin simpla indicare a prevederilor art. 15 din Legea nr. 52/1994 nu a rezultat în mod cert ce măsură a fost luată de către intimată: măsura asiguratorie sau sancţiunea administrativă. Intimata a arătat că este vorba despre o măsură asiguratorie, dar nu precizează perioada pentru care s-a luat această măsură, ce anume cercetări s-au efectuat ca să se determine luarea măsurii.

Potrivit prevederilor Regulamentului CNVM nr. 11/1997, orice măsură se ia numai după ce se realizează o investigaţie care presupune: cercetare preliminară; solicitare de informaţii; documente;

investigaţia propriu-zisă; consultarea terţilor; raportul asupra investigaţiei; audierea; luarea de măsuri.

Intimata nu a realizat niciun fel de investigaţie, preluând automat cele scrise în petiţie, deşi avea obligaţia, potrivit art. 16 din Regulamentul nr. 11/1997, să efectueze cercetări proprii.

Ordonanţa nr. 169/2001 a produs în mod cert vătămarea recu-rentei-reclamante în drepturile sale de proprietate asupra acţiunilor restricţionate la vânzare, prin aceea că nu a mai avut dreptul de a dispune de acestea, în limitele legii.

Intimata a încălcat, prin emiterea Ordonanţei nr. 169/2001, prevederile art. 1, art. 6 şi art. 15 din Legea nr. 52/1994, dar şi pe cele ale art. 11, art. 15 din Regulamentul CNVM nr. 11/1997, a luat o măsură fară a desfăşură o investigaţie proprie, nu a motivat-o şi nu a precizat expres ce fel de măsură este şi durata acesteia.

Instanţa de recurs va ţine seama şi de practica constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, reprezentată de Deciziile nr. 3908 din 16 decembrie 2002 şi nr. 1437 din 17 martie 2009, prin care s-a dispus anularea aceluiaşi act în ceea ce priveşte pe reclamanta SC R. SA şi SC P. SA şi nu găseşte niciun motiv de a se îndepărta de la această practică.

Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul formulat, a fost admisă acţiunea, cu consecinţa anulării ordonanţei nr. 169 din 20 iunie 2001 în ceea ce

o priveşte pe reclamanta-recurentă.