Prin sentinta nr. 1076 din 20 iunie 2011, pronuntata de judecatorul-sindic de la Tribunalul Olt, s-a respins ca nefondata contestatia formulata de contestatoarea SC BANCPOST SA.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatoarea care a invocat ca în mod gresit lichidatorul a refuzat înscrierea sa în tabelul obligatiilor debitoarei SC E.G.E. SA, în conditiile în care între banca si SC P. E. SRL s-au încheiat un contract de credit si contractele de ipoteca autentificate sub nr.605 – 612/04.07.2008, pentru un credit de 493.000 lei. Astfel, creanta trebuia înscrisa potrivit art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, deoarece banca are instituita ipoteca asupra bunului imobil al debitoarei, ipoteca sa fiind înscrisa în cartea funciara.
Examinând actele si lucrarile cauzei, prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor art.304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele motive:
Judecatorul-sindic a apreciat în mod corect asupra continutului si efectelor ipotecilor invocate de catre contestatoarea SC BANCPOST SA, deoarece ipoteca este o garantie reala imobiliara, în acceptiunea art.1746 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor. Chiar daca se constituie printr-un contract accesoriu celui de credit, ipoteca da creditorului doar dreptul de urmarire a bunului si de preferinta pentru satisfacerea creantei sale, deoarece ipoteca nu valoreaza fideiusiune.
În speta, judecatorul-sindic a apreciat în mod just ca SC BANCPOST SA nu poate fi înscrisa în tabelul obligatiilor debitoarei SC E.G.E. SA cu creanta pretinsa, aceasta creanta putând fi opusa de catre banca doar debitoarei sale, SC P.E. SRL, cu care a încheiat contractul de credit, SC E.G.E. SA fiind tert fata de contractul de împrumut.
Solutia celui de-al doilea capat de cerere, referitor la anularea vânzarilor efectuate de catre lichidator este, de asemenea, corecta, în raport de exceptia nulitatii actelor subsecvente, invocata în aparare de catre lichidator.
Dispozitiile art.85 alin. 1 si 2 din Legea nr.85/2006 nu îsi gasesc aplicarea în cauza, deoarece reglementeaza o ipoteza total diferita de cea a spetei, stabilind dreptul persoanei care dobândeste un titlu sau o garantie ori un alt drept real de la debitorul supus procedurii (si nicidecum de la un tert) asupra unui bun susceptibil de a fi recuperat ca urmare a anularii transferului fraudulos încheiat de catre debitoare cu privire la acel bun.
Prin urmare, în cauza îsi gaseste aplicarea regimul juridic de drept comun al nulitatii. Astfel, se retine ca nulitatea actului juridic reprezinta o sanctiune ce lipseste actul de efectele juridice contrare legii.
Efectele nulitatii sunt guvernate de trei principii: principiul retroactivitatii, principiul repunerii în situatia anterioara (exprimat prin expresia restitutio in integrum) si principiul potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent (ilustrat prin adagiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). Potrivit acestor trei principii, hotarârea judecatoreasca prin care s-a aplicat sanctiunea nulitatii actului juridic, prin exceptie de la principiul procesual al relativitatii efectelor hotarârilor judecatoresti, produce efecte si împotriva subdobânditorilor de drepturi, chiar daca acestia nu au fost parti în litigiu, efecte ce se justifica prin cerinta restabilirii ordinii de drept încalcate prin încheierea actului juridic nul/anulat.
Principiile retroactivitatii, repunerii în situatia anterioara si principiul potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent reprezinta o aplicatie, o consecinta a principiului potrivit caruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are: nemo dat quod non habet.
Asa cum a sustinut recurenta, regula qnod nullum est, nullum producit efectum comporta exceptii, printre care si situatia aparentei de drept (principiul error communis facit jus).
Principiul error communis facit jus, numit si principiul validitatii aparentei în drept, înlatura nulitatea actului care a fost încheiat într-o eroare comuna si invincibila.
Acest din urma principiu este însa, ca orice exceptie, de stricta interpretare si are în vedere situatii în care, spre exemplu, înregistrarile în registrul de stare civila au fost facute de catre o persoana necompetenta, care a exercitat în mod public atributiile de delegat de stare civila si care sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea, în realitate, aceasta calitate.
Situatia de fapt descrisa de catre recurenta contestatoare, reprezentarea sa ca persoana care a constituit ipotecile este proprietara bunurilor aduse în garantie si ca acelasi lucru l-au considerat lucratorii de la cartea funciara, judecatorul delegat, instanta care a pronuntat sentinta nr.2197/04.06.2007, ca si notarul care a autentificat contractele de ipoteca, nu descriu o aparenta de drept, ci chiar dreptul rezultând din actele de proprietate pe care le detinea în acel moment constitutorul SC P.E. SRL.
Este neîndoielnic faptul ca banca a actionat cu buna credinta si aceasta este, de regula, situatia dobânditorilor de drepturi din actele subsecvente celor sanctionate cu nulitatea, dar buna credinta nu constituie o exceptie de la principiile retroactivitatii, repunerii în situatia anterioara si principiului potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent decât în ipoteza bunurilor mobile.
Critica bazata pe motivul de recurs prevazut de art.304 pct. 7 Cod procedura civila este, de asemenea, nefondata, în conditiile în care judecatorul sindic a grupat argumentele invocate de catre contestatoare si a raspuns tuturor motivelor de nulitate cu care a fost investit. În plus, se retine ca dreptul de proprietate asupra lucrarilor efectuate la spatiile aflate în constructie între data încheierii conventiei translative de proprietate dintre SC P.E. SRL si SC E.G.E. SA si momentul anularii acestei tranzactii revine, prin accesiune imobiliara, proprietarului în mod retroactiv E.G.E. SA. SC P.E. SRL poate pretinde eventual un drept de creanta pentru contravaloarea acestor lucrari.
Prin urmare, nu are nici o relevanta sub aspectul analizat, al nulitatii actelor subsecvente, eventuala desocotire dintre SC P.E. SRL si SC EGE SA cu privire la lucrarile efectuate, dupa cum nu are relevanta cine este titularul autorizatiei de construire a acestor lucrari.
În consecinta, judecatorul-sindic a retinut în mod corect ca anularea actului juridic prin care SC P.E. SRL a dobândit imobilul descris ca investitie în curs, prin sentinta nr.1214 din 16 noiembrie 2009, pronuntata de judecatorul-sindic de la Tribunalul Olt, în dosarul nr.1010/104/2008/1/2009, ca fiind fraudulos, atrage anularea contractelor de ipoteca subsecvente, încheiate de catre SC P.E. SRL cu SC BANCPOST SA.
Totodata, Curtea retine ca intabularea dreptului nu împiedica verificarea de catre instanta a valabilitatii actului juridic ce i-a dat nastere.
Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca, întrucât dreptul de ipoteca al SC BANCPOST SA asupra garsonierelor a fost desfiintat ca efect al anularii dreptului de proprietate al constitutorului acestor ipoteci, sustinerea ca vânzarea de catre lichidator a bunurilor restituite, ca efect al repunerii în situatia anterioara încheierii actului juridic anulat, este lipsita de suport.
Încalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin. 2 Cod procedura civila, ar putea fi invocata doar de adjudecatarii garsonierelor, singurele persoane ce ar putea pretinde o vatamare ce nu s-ar putea înlatura, necitarea acestor persoane fiind fara consecinte fata de recurenta. Ca urmare, Curtea constata nefondata si critica formulata de recurenta prin raportare la motivul de recurs reglementat de art.304 pct. 5 Cod procedura civila.
În concluzie, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit prevederilor art.312 alin. 1 Cod procedura civila.
1
